Luna decembrie în 5 zile: pomenirea Preacuviosului
Părintelui nostru Sava Sfinţitul (+553).
Părintelui nostru Sava Sfinţitul (+553).
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr (408-450) şi a împăraţilor de după el. Era din Capadochia, dintr-un sat ce se cheamă Mutalasc, iar părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia. Deci, dintru începutul vieţii sale alergând la starea călugărească şi intrând la mănăstirea ce se cheamă Flavian, a deprins să fie răbdător la tot felul de pofte, fiind el încă în tânără vârstă. Iar când a fost de optsprezece ani a mers la marele Eftimie şi a fost trimis de dânsul la Cuviosul Teoctist, la mânăstire de obşte, unde a cunoscut obiceiurile şi ostenelile tuturor celor ce locuiau acolo. Deci, văzându-l pe dânsul marele Eftimie, l-a numit pe dânsul copil bătrân. Ci, pe cât îi creştea vârsta, mai vârtos îi creştea fapta bună. Pentru care de trei ori fericitul a şi luat de la Domnul darul minunilor şi a făcut multe minuni. Şi la locuri seci, prin rugăciunea lui, au izvorât ape. Şi a fost povăţuitor şi învăţător multor călugări. Mers-a şi cu solii la Constantinopol de două ori, rugat fiind de patriarhii ce erau pe acea vreme la Ierusalim, către împăratul Anastasie şi Iustinian. Şi, ajungând la vârsta cea desăvârşită după Hristos, fiind de nouăzeci şi patru de ani, s-a mutat către Domnul.
Întru această zi, pomenirea Cuvioşilor Părinţilor nostru Carion monahul
şi a lui Zaharia, fiul său (sec.IV).
Era un oarecare bărbat în Egipt, cu numele Carion. Acesta avea doi copii, pe care, lăsându-i femeii sale, s-a dus în Schit şi s-a făcut călugăr. Şi după câtăva vreme, făcându-se foamete în Egipt, femeia lui, supărându-se de lipsuri, s-a dus la Schit, aducând cu sine şi pe copiii săi. Şi era unul parte bărbătească, cu numele Zaharia, iar altul parte femeiască. Şi a şezut sub un copac la mal, la izvor. Că acest fel de obicei era la Schit, dacă venea vreo femeie şi vroia să vorbească cu vreun monah, apoi, de departe, de peste pârâu, vorbeau unul cu altul. Deci, şi acea femeie de peste pârâu a zis către Carion: "Iată, tu te-ai făcut monah şi acum este foamete mare; cine va hrăni pe copiii tăi?" Zis-a Carion către femeie: "Ia-ţi ţie partea cea femeiască şi te du, iar mie să-mi rămână partea cea bărbătească." Şi, luând Carion pe Zaharia, copilul, îl hrănea pe el în Schit, toţi ştiind că este fiul lui. Iar după ce a crescut pruncul, s-a făcut între monahi cârtire pentru dânsul. Şi, auzind, Carion a zis lui Zaharia: "Scoală-te şi ieşi de aici, pentru că părinţii cârtesc asupra mea pentru tine." Iar Zaharia a zis lui: "Fiul tău sunt şi unde mă voi duce de la tine?" După acestea, a zis părintele Moisi către Zaharia: "Spune-mi mie ce voi face ca să mă mântuiesc?" Şi auzind aceasta, Zaharia s-a aruncat la picioarele lui, zicând: "Tu, pe mine mă întrebi părinte?" Zis-a lui bătrânul: "Crede-mă, fiule Zaharia, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine şi de aceea te-am întrebat pe tine." Atunci Zaharia, luându-şi culionul din capul său, l-a pus pe el sub picioare şi călcându-l pe el a zis: "De nu se va sfărâma omul aşa, nu poate să fie monah." Iar când Zaharia era să se sfârşească, l-a întrebat pe el Moisi, zicând: "Ce vezi, frate?" Iar el a răspuns: "Dar, oare, nu este mai bine a tăcea, părinte?" Zis-a Moisi: "Aşa, fiule, taci." Şi chiar în ceasul despărţirii lui, şezând ava Isidor lângă dânsul, a căutat la Cer şi a zis: "Bucură-te fiul meu Zaharia, că ţi s-a deschis ţie poarta Împărăţiei Cerului" Şi atunci şi-a dat Zaharia sufletul său în mâna lui Dumnezeu. Şi l-au îngropat cu cinstiţii părinţi în Schit.
Întru această zi, cuvânt despre primirea de străini, care mai mare este înaintea lui Dumnezeu, decât viaţa pustnicului din pustie.
A fost un oarecare stareţ în Siria, care petrecea aproape de cale, vieţuind nu departe de pustie. Şi acesta îi era lucrul lui: adică, în ceasul în care vedea vreun călugăr sărac venind din pustie, îl primea pe el cu bucurie şi-i făcea lui odihnă, ospătându-l şi adăpându-l. Deci, a venit la el, odată, un sihastru şi i-a pus acestuia înainte bucate, iar acela nu vroia să mănânce, zicând că posteşte. Iar stareţul s-a mâhnit, însă i-a zis: "Să nu treci pe la mine nemâncând bucate rogu-mă ţie. Sau dacă nu voieşti, apoi vino să ne rugăm şi, iată un copac este aici. Iată dar, care din noi, închinându-se, de se va închina cu dânsul împreună şi copacul, apoi acestuia să-i urmăm şi să-l ascultăm amândoi." Deci, şi-a plecat, adică, genunchii sihastrul, la rugăciune; şi nu s-a făcut nimic, după aceea s-a plecat la rugăciune şi primitorul de străini; şi îndată s-a închinat copacul împreună cu dânsul. Şi, luând adeverire şi încredinţându-se, au lăudat pe Dumnezeu, Cel ce face unele minuni ca acestea prin plăcuţii Săi.
Întru această zi, învăţătură din Limonar pentru cei
ce umblă la bisericile latinilor şi altor străine credinţe.
Ne spunea preotul Gheorghe cum că un stareţ oarecare, monah simplu, care era în mănăstirea Sfântului Teodosie, neluător aminte fiind pentru a sa credinţă, adeseori ieşea din chilie şi ori unde afla citindu-se în vreo biserică de egipteni, armeni ori de eretici de altă credinţă, intra în biserica aceea şi stătea până la sfârşitul cântării. Iar odată i s-a arătat lui îngerul Domnului, zicându-i: "Spune-mi mie bătrânule, dacă vei muri, cum voieşti să te îngroape pe tine, oare ca egiptenii, sau ca armenii, sau ca ereticii, ori ca ierusalimitenii? Iar stareţul a răspuns lui, zicând: "Nu ştiu." Atunci i-a zis lui îngerul: "Ia seama şi te socoteşte că voi veni la tine după trei săptămâni şi atunci să-mi spui mie." Deci a mers stareţul la alt monah cu dreaptă socotinţă şi i-a spus lui cuvintele îngerului. Iar după ce a auzit, monahul a căutat spre dânsul mult şi i-a zis lui: "Au doară, umbli pe la bisericile celor de altă credinţă?" Iar el a răspuns: "Adevărat, aşa este, că unde aflu cântare acolo merg şi ascult, ori la armeni, ori la egipteni, ori la eretici." Atunci i-a zis lui monahul: "E amar şi cumplit lucrul tău, frate, căci cu toate că dreaptă credinţă ai, dar în primejdie eşti să te faci străin de sfânta şi apostoleasca Biserică, fiindcă umbli pe la bisericile unde nu se numesc cele patru Sinoade ale Sfinţilor Părinţi: cel din Niceea, cu trei sute şi optsprezece părinţi, cel din Constantinopol, cu o sută şi cincizeci, cel din Efes, cu două sute, şi cel din Calcedon, cu şase sute treizeci. Dar când va veni la tine îngerul să spui lui: "Ierusalimitean voiesc să fiu." Deci, după trei săptămâni, a venit la dânsul Îngerul Domnului şi i-a zis: "Bătrânule, ce ai socotit pentru tine însuţi?" Iar el a zis: "Eu ierusalimitean voiesc să fiu." Şi i-a grăit lui îngerul: "Bine că ţi-ai slobozit sufletul tău din osândă." Şi îndată şi-a dat stareţul sufletul. Însă acestea toate s-au făcut nouă cu chip de învăţătură, că, chiar dacă ascultăm cântările latinilor, ale armenilor sau ale unor eretici, însă, întru credinţa în care suntem, întru aceea să rămânem şi la biserica noastră să mergem şi numai întru dânsa împărtăşire să primim, ca să nu ne pierdem osteneala cea cu fapte bune şi să fim ca cei fără nici o credinţă, osândiţi de Domnul. A căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu