Proloagele din 25 decembrie

Luna decembrie în 25 zile: Naşterea Cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

    Troparul: "Naşterea Ta, Hristoase,Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştiinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, slavă Ţie".

       Stihuri: "Priveşte, iubitorule de înţelepciune, Ce lucrează Domnul pentru tine Se naşte din Fecioară, mai presus de fire, Spre a noastră a tuturor înnoire Că alt mai mare lucru nou făptura n-a văzut Că Fecioara Maria pe Dumnezeu L-a născut".

         Văzând iubitorul de oameni Dumnezeu că neamul omenesc este asuprit de diavolul, S-a milostivit şi a trimis pe Arhistrategul Său Gavriil să zică celei de Dumnezeu Născătoare: "Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine". Şi când Maria Fecioara a zis îngerului: "Iată, roaba Domnului sunt, facă-se mie după cuvântul tău", îndată Domnul nostru Iisus Hristos, adică Cel făcut om, Fiul şi Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, S-a zămislit în cinstitul şi preacuratul ei pântece, prin puterea Duhului Sfânt. Iar dacă s-au împlinit nouă luni de la zămislirea ei, a ieşit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea, fiecare în cetatea sa de naştere. Deci, a plecat şi Iosif, ocrotitorul Domnului, dimpreună cu Născătoarea de Dumnezeu ca să se înscrie în Betleem, amândoi fiind din casa şi din neamul lui David. Şi era vremea să nască Fecioara şi, nefiind sălaş, din pricina mulţimii oamenilor veniţi să se înscrie, au intrat într-o peşteră săracă. Şi acolo, Fecioara a născut, fără de stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos şi L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a pus în ieslea dobitoacelor, pe Ziditorul tuturor, Cel ce venise să ne mântuiască pe toţi de păcatele noastre.

Pomenirea închinării magilor

       Se afla, pe vremea lui Moise, în pământul chaldeenilor, un oarecare vrăjitor cu numele Valaam şi proorocind multe, a spus şi aceasta: "Stea din Iacov va răsări şi va zdrobi stăpâniile lui Moab". Deci, având ceilalţi vrăjitori de după el   asemenea proorocie, o spuneau, ca pe o predanie, la toţi înţelepţii şi împăraţii lor şi aşa a ajuns ea până la aceşti trei magi din vremea Evangheliei. Şi ei luau seama când avea să se vadă o asemenea stea. Deci, văzând ei, ca nişte cititori în stele că Steaua lui Hristos nu-şi făcea, drumul, precum celelalte stele, de la răsărit către apus, ci de la miazăzi către miazănoapte, au cunoscut că aceasta înseamnă naşterea unui mare împărat. Şi, urmând steaua, au aflat pe Hristos Domnul şi, căzând, I s-au închinat Lui şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă şi aşa, cu porunca îngerului, s-au întors în ţara lor, neabătându-se pe la Irod. Că Irod întâiul, fiind de alt neam, împărat în Israel, era tare iubitor de stăpânire şi mult se temea de pierderea împărăţiei sale şi de Mesia, Cel făgăduit, prin Prooroci, împărat al iudeilor. Iar cei trei crai, când au venit şi au intrat în Ierusalim, întrebau cu îndrăzneală despre împăratul ce Se născuse, arătând că, prin stea, erau povăţuiţi să vină acolo. Atunci Irod, trezindu-se şi nedumirindu-se, a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: "Unde zice Scriptura că Se va naşte Hristos?" Iar ei i-au spus: "În Betleemul Iudeii". Deci, a chemat pe crai şi, cu vicleşug, le-a zis lor: "Mergând, cercetaţi despre prunc şi, dacă îl veţi afla, înştiinţaţi-mă şi pe mine, ca şi eu, mergând, să mă închin lui". Iar aceasta a zis-o Irod, ca să afle unde este pruncul şi să-l ucidă. Şi Irod, văzând că magii s-au întors în ţara lor, nesocotindu-l, s-a mâniat şi a poruncit a se ucide toţi pruncii din Betleem şi din toate hotarele lui precum Evanghelistul arată, vrând a ucide şi pe Pruncul, Cel ce toate le ţine. Dar s-a înşelat, luptându-se cu Dumnezeu şi cu cele proorocite despre Dânsul, că, trimis fiind înger de la Dumnezeu, Iosif, Pruncul şi Maria, mama Lui au scăpat din mâna lui Irod şi au fugit în Egipt. Iar în tirania lui, Irod s-a făcut ucigaşul a paisprezece mii de prunci nevinovaţi, omorâţi de el pentru Hristos. Şi de această tiranie a lui a aflat toată lumea, toată împărăţia Romei; până şi cronografii greci, în scrierile lor, au arătat aceasta. Iar August Cezarul, când a auzit că Irod a ucis pe prunci şi împreună cu ei şi pe fiul său, a zis: "Mai bine este să fie cineva porc al lui Irod, decât fecior al lui", căci idumeu fiind, Irod, pe porci nu-i mânca şi nici nu-i ucidea.

Cuvânt de învăţătură la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

       Apropiaţi-vă fraţilor, şi ascultaţi cu înţelegere, că vreau să vă arăt şi să vă spun puterea şi cinstea zilei de astăzi, întru care s-a făcut cercetarea şi înnoirea neamului omenesc. Trăim în această zi sfântă, fapta cea mai adâncă a   lumii; ascunsă în pruncul Iisus, Dumnezeu Se face om, ca pe oameni să-i îndumnezeiască. Că din început, omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu? Noi nu uităm, fraţilor, că viaţa noastră, viaţa fiecărui om dintre noi, închide o sfâşietoare taină. Neascultarea de Dumnezeu a strămoşului Adam şi înşelăciunea cea din început a diavolului, ne-a prins pe toţi în lanţul păcatului, a stricăciunii, a rătăcirii, a dobitociei. Şi aşa, prin invidia diavolului şi prin neînfrânarea fiecăruia din noi şi a tuturor laolaltă, am căzut din slava lui Dumnezeu şi ne-am lipsit, împreună cu Adam, de hrana cea sfântă a Raiului, şi în stricăciune şi în viaţa lovită de moarte ne naştem toţi pe lume. Şi aceasta ne-a fost de ajuns. Ci, după ce ne-a văzut pe noi vrăjmaşul, goliţi de slava lui Dumnezeu, a început cu şi mai mari înşelăciuni să surpe pe oameni, vrând să ne înstrăineze cu totul de Dumnezeu, prin războaie, prin furtişaguri, prin desfrânări, prin închinări la idoli; şi gândul lui este, ca la urmă, să ajungă să ne facă pe toţi, adevăraţi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dar, preamilostivul Domnul nostru n-a mai putut suferi ca sa ne vadă pe noi căzuţi, în atâta prăpastie de rele şi de nenorociri. Şi n-a uitat că făpturile mâinilor Lui suntem, ci, plecând cerurile, S-a pogorât pentru cercetarea noastră. Şi ce a făcut? La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu S-a ascuns într-un trup de prunc, în pântecele Maicii Domnului, adică în trup omenesc S-a îmbrăcat, vrând, ca din acest trup, ca un soare ascuns după un nor, să lumineze şi să îndumnezeiască pe om, cu a Sa lumină, cu a Sa dumnezeire. Şi cu scutece Se înfăşa Cela ce înfăşura rotundul pământului cu nori. Şi în ieslea dobitoacelor S-a culcat, Cela ce Se odihneşte pe umerii heruvimilor de-a pururea, ca să ne scape pe noi de viaţa cea dobitocească. Şi, iată, Cel nevăzut, ca Dumnezeu, S-a făcut văzut, ascuns în trup de om. Cel nepipăit, S-a făcut pipăit; Fiul lui Dumnezeu, Se face fiu omului. Fără să Se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul Se face, desăvârşit Dumnezeu şi om desăvârşit. Ba încă şi trupul fiecăruia din noi îl face trup din trupul Lui şi os din oasele Lui. Împrumută de la noi trupul nostru omenesc şi ne aduce, în schimb, împărtăşire din viaţa firii Lui de Dumnezeu. Şi aşa, ascunzându-şi dumnezeirea, cu trupul Său de om, Se pogoară El în căutarea noastră. Şi, aflând oaia cea pierdută, adică toată omeneasca frământătură, o ia pe umerii Săi şi la Tatăl ceresc o duce şi, făcând pace cu El, ne dă iarăşi intrare liberă la Izvorul cel dumnezeiesc al vieţii celei fără de moarte şi ne plămădeşte din nou, cu har dumnezeiesc, biata noastră fire de oameni, firea noastră, care ajunsese pierdută în lumea cea fără de nădejde a morţii, a stricăciunii, a patimilor şi a dobitociei păcatului. Că puteri de viaţă sfântă şi dumnezeiască ne dă, în adevăr, Domnul Iisus Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvântul Lui, prin moartea Lui pe cruce şi prin Învierea Lui, prin trupul şi sângele Lui din Sfânta Împărtăşanie; într-un cuvânt, prin toată această milostivă, atotcuprinzătoare şi tainică pogorâre de haruri a venirii Lui în lumea noastră. Cu adevărat, aşa cum spun Sfinţii Părinţi: la Crăciun, Dumnezeu S-a făcut prunc de om, ca pe om să-l facă Dumnezeu. Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru toată această covârşitoare binefacere dumneze-iască, pentru toată această milostivă cercetare, pentru tot acest pogorământ dumnezeiesc de neînchipuit ? Răspunsul credinţei este că datori suntem, mai întâi, să nu uităm fapta aceasta a lui Dumnezeu şi să-I fim mulţumitori pentru ea, simţind că nevrednici suntem de atâta milă, de atâta bunătate. Pe pardoseala peşterii din Betleem, la locul unde S-a născut Mântuitorul şi a fost culcat în iesle, stă scris aşa: "Aici S-a născut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea lumii". Cu ochii gândului ţintă la locul acela al peşterii din Betleem, să lăsăm, fraţilor, şi noi acum simţirea inimilor noastre să dea glas cântării ei de preaslăsvire şi de mulţumitoare închinăciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi în trup omenesc, venirea cea plină de daruri, pe care o prăznuim astăzi, glasul cântării de taină, cutremurătoare şi adâncă, pe care împreună cu Biserica, o cântă astăzi toată creştinătatea din lume. "Taină străină văd astăzi şi preaslăvită, Cer se face peştera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălăşluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl slăvim". Cu adevărat, fiecare din noi putem zice: "Îţi mulţumesc, Doamne, că Te-ai gândit şi la mine şi la mântuirea mea şi a fiecăruia din noi, în ziua când Te-ai născut prunc şi Te-ai făcut om, în peştera din Betleem". Şi cu dreptate, la bucuria aceasta pentru om, Dumnezeu a chemat şi puterile cereşti, zicându-le: "Bucuraţi-vă împreună cu Mine, că am aflat şi am adus acasă, oaia cea pierdută". Dar, oricând ne vom gândi cu adevărat la toate aceste tainice daruri, câte a făcut Dumnezeu pentru noi, cu neputinţă este să nu ne îndemnăm spre dragostea lui Dumnezeu şi cu neputinţă este să nu ne străduim şi noi, ca să facem poruncile Aceluia, Care ne-a dat viaţă şi atât de mult ne poartă de grijă. Drept aceea, datori suntem, fraţilor, să cinstim pogorârea lui Dumnezeu la noi şi prin păzirea de-a pururea a poruncilor Lui, că poruncile Lui sunt căi de tainică împărtăşire din viaţa Lui cea dumnezeiască şi fără de moarte. Deci, cu dragoste, unul pe altul să cinstim, şi, precum Însuşi Domnul a scris în Legea Sa, aşa să facem, că a zis: "Să nu ucizi, să nu furi, să nu fii desfrânat, să nu grăieşti minciuni, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, pe aproapele nu numai pe cel de bun neam cu tine, ci pe tot omul în nevoie din lume, pentru care a venit Dumnezeu la noi şi S-a făcut om". Încă, datori suntem să păzim şi alte porunci ale Lui, pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei străini să-i primim, pe cei goi să-i îmbrăcăm; pe oamenii lui Dumnezeu în cinste să-i avem, pentru că aceia priveghează şi se roagă pentru sufletele noastre; de Biserică să nu ne înstrăinăm şi acolo să ne curăţim de păcate şi să ne trezim la bine. Şi aşa, cu bună ştiinţă, să ne apropiem de trupul şi sângele Domnului, neavând spre nimeni vrajbă, iubindu-ne nu cu făţărnicie, ci din inimă, cinstindu-ne unul pe altul, ca să fim fiii Celui Preaînalt, părtaşii vieţii dumnezeieşti a lui Hristos-Domnul şi moştenitori Împărăţiei cereşti. Că, pentru a înnoi viaţa oamenilor din lume, a venit la noi, chemându-ne pe toţi Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. A Lui să fie slava în Treime, Celui de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.

Cuvânt de învăţătură pentru Preasfintele Taine

     Iată, acum, cei ce voiţi a vă apropia de Sfintele Taine cele înfricoşătoare, să cunoaşteţi, fraţilor, cu toată priceperea, cât de mare este sfinţenia Tainelor, cu care voiţi să vă împărtăşiţi. Că, iată, cu frică se cutremură puterile îngereşti, heruvimii şi serafimii şi toate cetele, cu teamă se înspăimântă, înălţând duhovniceasca noastră jertfă de pe pământ, sus la ceruri. Iată pe preoţi, purtând chipul îngerilor, stau înaintea Mesei acesteia înfricoşătoare, dar înaintea lor se află, de faţă pe Sfântul prestol, Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu. Că El de bună voie, luând trupul şi sângele nostru, când S-a făcut om pe pământ, tot de bună voie a poruncit El să ne şi împărtăşim cu trupul şi Sângele Lui. Însă, pentru că El ştie neputinţa neamului nostru, că nu poate, adică, nimeni să mănânce carne sângerată, nici să bea sânge, pentru aceasta a rânduit ca sfântul Lui Trup şi scumpul lui Sânge să fie sub chipul prescurii şi a     vinului, peste care Sfânta Taină a prefacerii darurilor, se săvârşeşte, aşa cum, la nunta din Cana Galileii, tot El a prefăcut apa în vin. Deci, să nu îndrăznim, fraţilor, când unul pe altul ne defăimăm, să ne apropiem de Sfintele Taine, ca de un lucru obişnuit, necurăţindu-ne de păcatele cele din ştiinţă, ci să ne apropiem luminându-ne cu curăţia şi împodobindu-ne cu trezvia, întrecându-ne în dragoste unul pe altul. Pentru că nu om este Acela, Care face acestea, ci Dumnezeu cu mâna Sa cea nevăzută şi cu înfricoşătoarea Sa Taină, şi împăcându-Se cu noi, părtaşi ne face vieţii Lui dumnezeieşti şi Împărăţiei Sale. Că cei ce cu nebăgare de seamă, adică, necurăţindu-se, la sfânta Spovadă şi defăimându-se unul pe altul, se apropie să primească Trupul Domnului, nefiind vrednici nici să-l vadă măcar, aceia se fac, precum s-a făcut şi Iuda mai înainte, apoi cad în cumplite boli şi vrednici de chinuri se fac. Drept aceea, rogu-vă şi vă îndemn pe voi, fraţilor, să nu ne facem, prin nebăgare de seamă şi prin nesocotinţă, potrivnici lui Dumnezeu. Ci ziua şi noaptea să învăţăm a ne curăţi, ca şi aici, în viaţa aceasta, bine să petrecem, iar la înfricoşătoarea Judecată, de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu să ne arătăm. Întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cade slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage25Dec.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1273

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie25.htm