Proloagele din 10 iulie

Luna iulie în 10 zile: pomenirea Sfinţilor patruzeci şi cinci Mucenici,  care au mărturisit în Nicopolea-Armeniei (sec.IV)          Precum nu se poate pune stavilă şuvoiului de apă ce se prăvăleşte, din tăriile cerului, spre pământ, pe timp de furtună, tot aşa nu s-a putut pune stavilă răspândirii credinţei creştine. Hulit, batjocorit, răstignit, ucis şi îngropat, Hristos a născut în lume o putere de a crede în El, care, de-a lungul veacurilor a crescut neîncetat. Propovăduitorii dumnezeieştii Sale învăţături au fost prinşi şi aruncaţi în temniţe, dar se ridicau alţii să vestească cuvântul adevărului. Închinătorii Lui au fost surghiuniţi şi omorâţi, dar sute de mii de alţi noi credincioşi mărturiseau că Hristos este Viaţa, şi că cei ce ascultă cuvintele Lui nu vor muri în veac. Aşa s-a întâmplat şi în cetatea Nicopole, din Armenia, pe timpul împăratului Licinius(308-321). Creştinii erau prinşi şi omorâţi, dar numărul lor, în loc să scadă, creştea fără încetare. Credinţa în Hristos luminase, în acel oraş, şi cugetele căpeteniilor între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil şi Antonie. Aceştia, fără vreo teamă, îşi arătau credinţa lor în Cel înviat din morţi. Pentru aceea au şi îndurat chinuri, pe care numai o minte rătăcită le poate scorni şi, împreună cu ei, au pătimit şi alţi 41 de creştini. Şi au primit cununi Mucenicii sfârşindu-şi prin foc viaţa lor pământească. 

Întru această zi, cuvânt despre Sfânta Jertfă, 

din învăţăturile Sfântului Grigorie Dialogul

         Am auzit, zicea Sfântul Grigorie, despre cineva, care a fost robit de nişte ostaşi şi a fost legat cu lanţuri şi că la zile însemnate, soţia lui obişnuia să aducă jertfă la Sfântul Altar pentru el. Iar, după câţiva ani, acela s-a întors din robie, la soţia sa. Şi i-a arătat ei, spunându-i că în unele zile, nevăzut, i se dezlegau lanţurile lui. Iar ea i-a spus că chiar acelea sunt zilele, în care ea aducea jertfă la biserică, pentru el.
      Tot asemenea şi dintr-o altă faptă, putem cunoaşte că acestea sunt adevărate. Astfel, s-a întâmplat, mai înainte cu şapte ani, precum mi-au spus mie credincioşii şi mulţi oameni îmbunătăţiţi, că cel ce, întru fericită pomenire, a fost papă, înaintea mea, dăduse o poruncă, să vie la Roma, Agaton, episcopul cetăţii Palermo. Acesta, călătorind pe mare, a fost întâmpinat de o foarte cumplită primejdie, încât deznădăjduise că se va mai izbăvi, din acele valuri mari. Un corăbier oarecare, din cei ce călătoreau împreună cu el, anume Varac, care acum este slujitor la aceeaşi biserică, plutea în urma corăbiei într-o luntre. Şi, rupându-şi funia, a fost luat cu luntrea, de valuri şi nu s-a mai văzut. Iar corabia, în care era episcopul, a sosit, cu greutate, aproape sfărâmată, de furia valurilor, la insula ce se cheamă Ustica. Iar, după ce au trecut trei zile, şi nevăzând luntrea, cea ruptă de corabie, în nici o parte a mării, foarte mult s-a întristat episcopul, socotind că însoţitorul său s-a înecat. Apoi împlinind rânduiala ce se face la mort, a poruncit să se aducă Atotputernicului Dumnezeu, mântuitoarea Jertfă, pentru odihna sufletului celui mort. Iar, după ce a făcut aceasta, dregându-se corabia, a mers în Italia. Şi, ajungând la cetatea ce se cheamă Tupori, acolo, a aflat pe corăbierul de care credea că a murit. Deci, de această neaşteptată vedere bucurându-se, episcopul, a început a-l întreba pe el cum, petrecând atâtea zile, într-o primejdie ca aceea a mării, a putut să rămână viu? Iar acela, răspunzând, le-a spus lor cum corabia se umpluse în timpul viforului aceluia de valuri, însă el o cârmuia, şi, ţinând-o pe ea, plutea. Şi, de câte ori se răsturna, plutea totuşi, cu cârma în sus. Deci, câteva zile şi nopţi, neîncetat pătimind acestea, puterea lui slăbise de osteneală şi de foame. Iar, în ce chip l-a păzit pe el iubirea de oameni a lui Dumnezeu - lucru pe care şi acum îl mărturiseşte mi l-a arătat zicând că, în valuri ostenindu-se, deodată, i s-a îngreunat mintea, nici în somn nefiind afundată, dar nici trează. Şi, în mijlocul mării aflându-se el, i s-a arătat lui cineva, aducându-i pâine, spre mâncare. Apoi, mâncând şi săturându-se, s-a întărit. Iar, pătimind mult, a scăpat corăbioara din primejdia aceea şi din urgia valurilor şi a ajuns la uscat. Deci, episcopul, aceasta auzind-o cercetând zilele, a aflat că aceea era ziua întru care preotul din insula ce se cheamă Ustica a adus, pentru dânsul, Jertfa sfinţită, Atotputernicului Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava în veci ! Amin.

Întru această zi, cuvânt pentru cei îngâmfaţi de trufie

           Nu te înălţa, omule, ca să nu cazi şi să dai pierzării sufletul tău. Urât este, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, tot omul cel mândru. Pentru că, începutul păcatului omenesc este mândria şi cel ce se ţine de ea este urât tuturor. Iar sfârşitul mândriei este căderea de la Dumnezeu, pentru că inima celui mândru nu are umilinţă. O, sărmane om, de ce te înalţi, fiind pământ şi cenuşă? Că cine este mai nebun, decât cel mândru? Trufaşul, cu mândria umflându-se este ca o băşică de apă ce scoate glas făţarnic. O, măreţule, cunoaşte-ţi firea ta, că din fire eşti muritor, iar tu, cu mândria, te socoteşti a fi veşnic. "Chiar de ai zbura înalt cu gândul, ca un vultur, şi de acolo te voi surpa", zice Domnul; pentru că El, mândrilor, le stă împotrivă. Atunci, cei mândri, căindu-se vor zice: "Ce ne-a folosit nouă mândria noastră şi la ce ne-a ajutat nouă bogăţia cea cu mândrie? Toate acelea au trecut ca o umbră şi la chinurile veşnice ne vom duce." Din care, să ne izbăvească pe noi Domnul Dumnezeul nostru, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage10Iul.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=24&p2000_imageid=1105