Proloagele din 23 iulie

Luna iulie în 23 de zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim şi Teofil  şi cei treisprezece, împreună cu ei (+303)

       Sfinţii Mucenici Trofim şi Teofil şi ceilalţi credincioşi şi adevăraţi robi ai lui Hristos, treisprezece la număr, împreună cu ei, au pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Că, nesupunându-se voii păgânului dregător şi neaducând spurcate jertfe idolilor şi de Hristos nevrând să se lepede, au fost spânzuraţi pe lemnul de chinuri. Şi le-au strujit lor trupurile cu fiare ascuţite, apoi, i-au lovit cu pietre pe răbdătorii de chinuri. După aceasta, fluierele picioarelor sfărâmându-le, în foc i-au aruncat pe ei. Şi, cu tăria Atotputernicului Dumnezeu, vii şi întregi în mijlocul văpăilor, păziţi fiind, fără de vătămare, au ieşit din foc. Atunci, dregătorul, cu şi mai multă mânie, ca de focul iadului fiind cuprins, a poruncit să-i ucidă pe toţi cu sabia. Şi li s-au tăiat lor cinstitele capete, pentru Capul a toată Biserica, Domnul nostru Iisus Hristos.

Întru această zi, cuvânt din Pateric

     Era un stareţ şi părinte la o mânăstire cu viaţă de obşte. Şi s-a întâmplat unui ucenic al său că, supărându-se, a ieşit din obşte şi s-a dus la altă mânăstire. Deci, adeseori, se ducea la el stareţul, rugându-l să se întoarcă. Iar acela nu voia. Şi, ca la trei ani, n-a încetat să-l roage, până ce, înduplecându-se, fratele s-a întors. După aceea, i-a poruncit lui stareţul, ca să iasă singur, să adune trestia. Însă, iată, adunând el, şi-a scos un ochi şi, înştiinţându-se de aceasta, stareţul s-a întristat mult. Şi, mângâind pe fratele, îi zicea: "Nu te mâhni, frate, eu sunt pricinuitorul durerilor tale şi eu ţi le-am făcut, de vreme ce, după ce ai plecat din mânăstire, şi, iarăşi, venind la mine, ai pătimit aceasta." Însă, după o vreme i s-a uşurat durerea ochiului şi, iarăşi, i-a poruncit să iasă şi să aducă lemne din pustie, pentru că această osteneală o aveau călugării cei ce erau acolo. Iar, lucrând el, din invidia vrăjmaşului, sărind surcele, şi-a pierdut şi celălalt ochi. Deci, a venit îndată la mânăstire şi se liniştea în chilia sa, nemaifăcând nimic. Apoi, iarăşi, părintele se întrista, neavând pe nimenea lângă el. Iar, după puţină vreme, l-a chemat pe el Dumnezeu la odihnă şi a început fiecare a zice: "Pentru ce ne laşi pe noi, părinte? "Iar stareţul tăcea. Şi, chemând pe călugărul orb, i-a spus lui de chemarea sa la Domnul. Iar el, lăcrimând, a început a grăi: "Pentru ce, părinte, mă laşi pe mine orb ?" Şi i-a zis lui stareţul: "Roagă-te lui Dumnezeu, ca să am îndrăzneală către Dânsul şi nădăjduiesc că duminică, după plecarea mea, făcând rugăciune, vei vedea." Apoi, îndată adormind stareţul, după puţine zile, a văzut orbul şi a fost ales stareţ al mănăstirii aceleia. Iar aceasta a spus-o un frate, care vieţuise în vremea stăreţiei lui.

Întru această zi cuvânt despre femeile cele bune, tăcute şi blânde

      Zis-a Domnul către Eva: "Atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni" (Facerea, 3, 16). Pentru că femeia, cinstind pe bărbatul său, întâi păzeşte porunca lui Dumnezeu şi se va binecuvânta. Iar, în al doilea rând, şi de oameni lăudată va fi. Femeia bună, iubitoare de osteneală şi tăcută, este cununa bărbatului său. Cel ce a aflat femeie bună, scoate din casa sa numai lucruri bune. Fericit omul, cel ce este bărbatul unei femei ca aceasta, că anii săi îşi va împlini în bună pace şi bună parte de la Dumnezeu şi-a luat, pe femeia cea tăcută. Însă femeile, în biserică, să tacă, pentru că nu le-a poruncit lor Apostolul să vorbească în biserică, ci, tăcând, să se roage, iar de vor voi să afle ceva, apoi, acasă să-şi întrebe bărbaţii lor, pentru că ruşine este să grăiască femeile în biserică. Aceasta auzind-o, femeilor, învăţaţi-vă tăcerea şi blândeţea şi veţi fi binecuvântate de Dumnezeu şi de oameni lăudate.

Întru această zi, cuvânt din Pateric 

despre un călugăr, care a căzut în desfrânare

       Era un părinte bătrân în Schit, căruia, căzând el într-o boală grea, îi slujeau fraţii. Iar el, văzând că pururea se ostenesc şi se necăjesc fraţii pentru el, slujindu-l în boala lui, s-a sfătuit întru sine, zicând: "Decât să se ostenească şi să se necăjească fraţii, slujindu-mi mie, în boala mea, mai bine să merg eu în Egipt, la o rudenie a mea." Deci, pregătindu-se să plece, aşa bolnav cum era, a ieşit din chilie. Iar ava Moise şi cu alţi părinţi îl sfătuiau pe el, zicând: "Rămâi, părinte, nu merge în Egipt, că vei cădea în desfrânare". Iar el, auzind acestea, s-a supărat pe ei, zicând: "Oare, nu vedeţi că zilele vieţii mele au trecut peste optzeci de ani şi trupul meu s-a veştejit şi a amorţit, cum gândiţi voi şi grăiţi acestea despre mine?" Şi, neascultând sfatul părinţilor, a plecat şi a mers în Egipt, la rudenia lui. Şi, auzind de dânsul, iubitorii de Hristos creştini îi aduceau lui hrană şi cele de trebuinţă. Şi, auzind de venirea acelui părinte, şi o fecioară oarecare, iubitoare de Hristos, s-a bucurat mult. Şi, pentru dragostea lui Hristos, venea acea fecioară de multe ori la el şi-i slujea lui, ca unui părinte bătrân şi sfânt. Iar, după câtăva vreme, s-a ridicat din boală bătrânul şi, din lucrararea meşteşugită şi înşelăciunea diavolului, s-a poticnit şi a căzut cu acea fecioară în păcatul desfrânării şi îndată fecioara a luat şi a zămislit în pântece. Iar oamenii, văzând-o pe ea cu pântecele mare, au dus-o la judecător. Iar judecătorul a întrebat-o cu cine a greşit şi cine este acela ce a necinstit-o pe ea. Iar ea a spus, zicând: "Sihastrul cel bătrân, care aţi auzit că a venit bolnav de la Schit, acela m-a necinstit." Iar judecătorul, auzind aceasta despre acel părinte bătrân şi sfânt, n-a crezut-o pe ea. Iar bătrânul, auzind că judecătorul a chemat fata şi a întrebat-o pe ea cu cine a greşit şi cine a necinstit-o şi că ea a spus cu cine a greşit şi n-au crezut-o, s-a sculat el singur şi a mărturisit păcatul lui înaintea tuturor, zicând: "Cu adevărat, eu am făcut acest păcat, eu am greşit, eu am necinstit pe această nevinovată fecioară, eu sunt vrednic de pedeapsă, iar ea nevinovată este. Ci, vă rog, dacă va naşte pruncul ce este zămislit într-însa, să-l ţină şi să-l păzească ea, până îl va înţărca, iar după ce îl va înţărca, să mi-l dea mie, iar ea să rămână nevinovată şi fără de nici o grijă." Şi a zis judecătorul şi toţi cei împreună cu el: "Bine ai zis, părinte, aşa să fie". Şi aşa s-a făcut, că a născut ea un prunc de parte bărbătească şi l-a ţinut până l-a înţărcat. Iar, după ce l-a înţărcat, l-a dus şi l-a dat lui, de vreme ce a aşteptat şi el, tot acolo, până la acea vreme. Iar, după ce i-a dat lui pruncul şi s-a apropiat prăznuirea hramului Schitului, s-a sculat şi a plecat de acolo, luând pruncul cu sine. Şi a venit la Schit în ziua hramului, fiind adunată mulţime de părinţi şi oameni mireni. Şi a intrat în biserică, cu copilul în braţe, şi s-a închinat părinţilor, zicând cu glas mare: "Iertaţi-mă, părinţilor sfinţi, că eu am călcat porunca voastră şi nu v-am ascultat, când mă sfătuiaţi voi, să nu ies în lume, că voi cădea în desfrânare. Iată, acesta este rodul neascultării. Păziţi-vă, fraţilor, şi vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine, cel ce am greşit, că, iată, eu acum, la bătrâneţile mele, am pătimit aceasta". Iar părinţii, auzind şi văzând aceasta, au plâns toţi şi s-au rugat lui Dumnezeu pentru dânsul... Iar el, după ce a ieşit din biserică, a mers la chilia lui şi iarăşi a pus începere vieţii sale, rugându-se lui Dumnezeu, căindu-se şi plângând în toate zilele vieţii lui. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage23Iul.shtml