Luna aprilie în două zile, pomenirea Cuviosului
Părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni (sec.IX).
Fericitul Părintele nostru Tit a trăit pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane. Şi, iubind din tinereţe pe Hristos, s-a lepădat de lume şi a intrat într-o mânăstire cu viaţă de obşte. Deci, luând îngerescul chip, mergea pe calea cea strâmtă şi de lupte, a vieţii monahiceşti, cu multă răbdare înaintea lui Dumnezeu. Şi avea atâta smerenie şi ascultare, încât strălucea între toţi fraţii, cu acele fapte bune. Drept aceea, a fost pus păstor oilor lui Hristos celor pustniceşti şi, atâta dragoste, blândeţe şi răbdare şi milă avea către toţi fraţii şi creştinii ce veneau la dânsul, încât s-a dus vestea despre el în tot ţinutul acela, că era ca o icoană vie de adevărat părinte, cu fapta şi cu cuvântul. Şi, păzindu-se curat, cu trupul şi cu sufletul, era ca un înger al Domnului. Drept aceea şi făcător de minuni a fost şi stâlp Bisericii s-a arătat în prigoană. Deci, lăsând creştinilor chip de adevărată viaţă în Hristos, s-a dus către Domnul.
despre tâlharii care au prădat un stareţ
Grăia ava Zosima: "Fiind eu, zicea, în mănăstirea cea din Tir, a venit la mine un stareţ oarecare, îmbunătăţit, şi citeam noi la Pateric cuvintele părinţilor, că iubea fericitul totdeauna a le citi pe acestea, că dintru aceasta se umpluse el, de toată fapta bună. Iar citind noi, am ajuns la stareţul acela, la care au venit tâlharii şi i-au zis lui: "Toate cele ce sunt în chilia ta, am venit să le luăm." Şi acela a zis: "Toate câte veţi voi, fiilor, să le luaţi." Deci, luând toate şi ducându-se, au uitat o haină spânzurată acolo. Iar stareţul, luând-o şi pe aceasta, a alergat în urma lor şi a strigat, zicându-le: "Fiilor, luaţi pe aceasta, pe care aţi lăsat-o în chilia mea." Iar ei, minunându-se de nerăutatea stareţului, toate, iarăşi, le-au întors în chilia lui şi, pocăindu-se, au zis unul către altul: "Cu adevărat om al lui Dumnezeu este acesta". Deci, după ce am citit locul acesta, mi-a grăit mie stareţul: "Oare, ştii, părinte, că locul acesta mult mi-a folosit mie?" Şi eu am zis către dânsul: "Cum părinte?" Şi mi-a grăit mie: "Odinioară, vieţuind eu în părţile Iordanului, am citit despre lucrul acesta şi m-am minunat de stareţul acela şi am zis: "Doamne, învredniceşte-mă a umbla după paşii stareţului acesta, precum m-ai învrednicit a primi chipul monahicesc." Şi, precum aveam dorirea aceasta, după două zile, iată, şi tâlharii au venit. Şi, cum au bătut în uşă, am înţeles că tâlharii sunt şi am zis întru sinea mea: "Mulţumită lui Dumnezeu, iată, a venit vremea, ca să-mi arăt roadele doririi mele." Şi, deschizând, i-am primit pe ei cu linişte. Şi, aprinzând lumânare, am început a le arăta cele ce aveam în chilia mea, zicând lor: "Nu vă tulburaţi, fiii mei, cred lui Dumnezeu şi nu voi ascunde nimic de voi." Şi mi-au zis mie: "Ai aur?" Şi am zis lor: "Adevărat, am trei galbeni;" şi am deschis vasul înaintea lor iar ei, luându-i s-au dus cu pace. Iar eu, zicea fericitul Zosima, glumind, am zis către dânsul: "Şi nu ţi i-au întors şi ţie, precum stareţului aceluia?" Şi mi-a zis mie: "Nu. Să nu o facă Domnul aceasta, că n-am voit ca să-mi întoarcă." Şi zicea: "Iată, vezi dorirea stareţului şi ce i-a mijlocit lui? Că nu numai nu s-a necăjit, dar s-a şi bucurat, ca de o bună dăruire, că s-a învrednicit de aceasta."
Spunea şi de stareţul acela, care odinioară a mers la târg să-şi cumpere lui o haină şi şi-a cumpărat-o. Deci, luând-o pe ea, a pus-o sub el şi stătea pe ea. Şi dând un galben, voia să mai dea şi alţi bani. Şi cum a început să numere banii, iată un oarecare a venit pe la spate şi încet, trăgea haina, vrând s-o fure. Iar stareţul milostiv fiind, dacă a simţit, a început a se ridica încetişor, ca şi cum s-ar fi întins după depărtarea banilor, până ce acela a luat haina şi s-a dus. Şi nu l-a văzut pe el stareţul. Şi grăia fericitul: "Nu a avea ceva este vătămător, ci, cu împătimire a avea, este rău. Că unul ca acesta, chiar de ar avea şi visteria a toată lumea, aşa petrece, ca şi cum n-ar avea nimic." Şi într-acest fel, petrecea fără tulburare.
Spunea şi de stareţul acela, care odinioară a mers la târg să-şi cumpere lui o haină şi şi-a cumpărat-o. Deci, luând-o pe ea, a pus-o sub el şi stătea pe ea. Şi dând un galben, voia să mai dea şi alţi bani. Şi cum a început să numere banii, iată un oarecare a venit pe la spate şi încet, trăgea haina, vrând s-o fure. Iar stareţul milostiv fiind, dacă a simţit, a început a se ridica încetişor, ca şi cum s-ar fi întins după depărtarea banilor, până ce acela a luat haina şi s-a dus. Şi nu l-a văzut pe el stareţul. Şi grăia fericitul: "Nu a avea ceva este vătămător, ci, cu împătimire a avea, este rău. Că unul ca acesta, chiar de ar avea şi visteria a toată lumea, aşa petrece, ca şi cum n-ar avea nimic." Şi într-acest fel, petrecea fără tulburare.
Grăia iarăşi: "O osteneală fierbinte, vreme de un ceas, poate să aducă lui Dumnezeu mai multă faptă bună, decât poate să-i aducă în cincizeci de ani, o osteneală cu lenevire. Şi, dacă ar vedea dracii, că a fost ocărât cineva, sau asuprire a luat de la cineva, sau a fost păgubit şi se necăjeşte, nu pentru că a pătimit rău, ci, pentru că s-a împotrivit şi n-a răbdat vitejeşte, atunci, de o voire ca aceasta, se tem dracii, că văd că au început oamenii a călători pe calea cea dreaptă, voind a alerga pe calea cea dumnezeiască şi a urma Preacuvioşilor Părinţi."
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-tit-facatorul-de-minuni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu