Părintele nostru Şi marele arhiereu, a fost din Frigia, dintr-un sat ce se chema Tiacomi și a trăit pe vremea împărăției marelui Justinian. De la vârsta de 12 ani, a rămas lângă bunicul său, Isihie preotul, în Constantinopol, care l-a crescut în frica lui Dumnezeu, adăpându-l la izvorul curat de învățătură al dreptei credințe. Deci, căutând înțelepciunea cea de sus, fericitul acesta sporea în cunoașterea Sfintelor Scripturi, și, având darul cuvântării, se nevoia, arătând poporului comoara de înțelepciune, dăruită de Dumnezeu nouă, în Sfintele cărți și avea, pe atunci, 3O de ani, dorind să slujească lui Dumnezeu și pe oameni. Faima lui ajunsese până la episcopul Amasiei, care l-a chemat și l-a făcut citeț, iar, mai apoi, l-a sfințit diacon și preot în biserica de acolo. Deci, s-a statornicit la mănăstirea zidită în Amasia, de episcopii Meletie și Selevchie și, acolo, s-a făcut monah, iar, mai pe urmă, a primit cinstea de arhimandrit. Într-acea vreme, Justinian împăratul a chemat, la al cincilea Sinod a toată lumea, pe patriarhii și pe toți dreptcredincioșii arhierei de pretutindeni. Este singurul Sinod a toată lumea, la care a luat parte un papă al Romei, în persoana Papei Vigilius (537-555). Numai episcopul Amasiei, fiind bolnav, n-a cutezat a călători, ci, a trimis în locul său, pe fericitul Eutihie arhimandritul, în Constantinopol, la Sinod. Aici, el s-a deosebit, cu totul, prin înalta înțelepciune și temeiurile noi din Scriptură, pe care le-a înfățișat, încât, toți arhiererii, cât și însuși împăratul, i-au arătat multă dragoste și deosebită cinste, iar bătrânul patriarh Mina, prin dumnezeiască descoperire, a zis că Eutihie avea să fie urmașul său la Patriarhia ecumenică, lucru care s-a și întâmplat, cu adevărat. Și, îndată, după moartea fericitului Mina patriarhul, trimițând alai împăratul, a adus pe Sfântul, din Amasia și l-a așezat patriarh al prealuminatei cetăți a Constantinopolului, cu judecata tuturor arhiereilor și a tot poporul și pentru împlinirea întregii Biserici. Dar vrăjmașul diavol, neputând suferi pacea Bisericii, a născut în mintea unor rătăciți, învățătura greșită, că trupul Domnului Hristos, născut din Fecioară, a fost nestricăcios, adică n-a fost supus patimilor, foamea, setea, durerea, moartea, decât ca o părere. Și la rătăcirea aceasta s-a alăturat și împăratul, o vreme. Deci, apărând dreapta credință a Bisericii, Sfântul patriarh Eutihie a stătut tare împotriva rătăcirii. Ca urmare, din porunca împăratului, a fost batjocorit și izgonit din scaunul său și dus la mănăstirea sa din Amasia, unde a petrecut, în strâmtoare și în surghiun, timp de doisprezece ani. La moartea împăratului Justinian, luând împărăția Justin și Tiberiu, uciderile și prigoana au încetat și patriarhul Eutihie a fost adus, iarăși, la cârma Bisericii, spre bucuria tuturor dreptcredincioșilor. Și, păstorind încă patru ani Biserica, Sfântul patriarh Eutihie s-a mutat la Domnul, în Duminica Tomei, cinstit de toată lumea creștinească, ca un mărturisitor și stâlp al dreptei credințe.
Întru această zi, pomenirea Sfântului Irineu, episcopul.
La începutul secolului al IV-lea, păstorea la Sirmium, (azi Mitroviţa),reședința provinciei romane Pannonia Inferior, un episcop cu numele de Irineu. În urma mai multor edicte potrivnice noii credințe, a început în provinciile dunărene ale Illyricului, unde creștinii erau numeroși, cea mai grea persecuție cunoscută până atunci în Imperiul Roman. Astfel, a fost arestat de către prigonitori și Episcopul Irineu. Din actul său martiric, alcătuit după procesul-verbal de judecată, aflăm că Sfântul Irineu era episcopul Bisericii din Sirmium. Probus - guvernatorul provinciei - i-a poruncit Sfântului Irineu să se supună poruncilor împărătești și să jertfească zeilor, renunțând la credința sa în Domnul Iisus Hristos. Dar alesul Domnului a amintit cu hotărâre adevărata credință: "Cel ce jertfește la alți dumnezei, afară de Domnul, să se piardă!" (Ies. 22, 2O). Demnitarul împărătesc i-a repetat și acestui episcop ceea ce spusese unor martiri judecați mai înainte: ori își păstrează viața, ca păgân, ori va muri în chinuri, ca alți creștini. Dar fericitul Irineu, luminat de Duhul Sfânt, i-a precizat: "Mi s-a poruncit să primesc mai degrabă chinurile decât să sacrific demonilor, tăgăduind pe Dumnezeu". Perseverând în gândurile sale diabolice, ocârmuitorul i-a repetat că, de nu jertfește, va porunci să fie dus la chinuri. Iar Sfântul Irineu, cu chipul transfigurat de lumina cea neînserată, i-a mărturisit: "Mă bucur de vei face-o, ca să fiu și eu părtaș la suferințele Domnului". Atunci nelegiuitul a poruncit să fie supus caznelor. Și pe când îl chinuiau cu cea mai mare cruzime, Probus i s-a adresat din nou, îndemnându-l să jertfească zeilor. Dar Sfântul Irineu a răspuns că suferințele sale sunt, în realitate, o dreaptă mărturisire a credinței sale în Dumnezeul Căruia l-a jertfit întotdeauna. Venind însă părinții lui, rudeniile și văzând cât era de schingiuit, îl rugau să se supună poruncii păgânului. Toți plângeau pentru tinerețea și frumusețea lui și-l îndemnau să jertfească zeilor. Se auzeau acolo bocetele rudelor, plânsul slujitorilor, vaietele prietenilor, care, cu toții, lăcrimau și-l rugau: "Ai milă de floarea tinereții tale !" Dar Sfântul Irineu, cuprins de o dorință mai înaltă, având înaintea ochilor porunca Domnului care a zis: "Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri" (Matei 1O, 33), n-a răspuns nimănui, căci se grăbea să ajungă la împlinirea chemării celui de sus. Văzând că nu-l poate convinge cu atâtea mijloace de tortură să se lepede de credința în Mântuitorul și să jerfeasca zeilor, Probus a poruncit ca Sfântul Irineu să fie pus sub pază la închisoare. După oarecare timp, aflându-se din nou la judecată, guvernatorul a poruncit să fie adus iarăși sfântul, la miezul nopții, insistând să jertfească zeilor spre a fi cruțat de alte cazne. Iar episcopul, plin de curaj, nu s-a înduplecat: "Fă ceea ce ți s-a poruncit, iar aceasta să n-o aștepți de la mine !" Păgânul, mânios, a poruncit atunci ca Sfântul Irineu să fie bătut cu vergi. Iar acesta a mărturisit plin de nădejde: "Am pe Dumnezeu, Căruia am învățat să-I slujesc din copilărie. Lui mă închin. El mă întărește în toate și Lui îi aduc jertfă, iar zeilor făcuți de mâini omenești nu li se cuvine nici o cinstire". Probus l-a amenințat cu moartea. La auzul acestor cuvinte, a grăit cu nădejde: "Sunt ferit, continuu de moarte, când, prin chinurile pe care cred că mi le-ai făcut, dar pe care nu le simt, primesc pentru Domnul viața cea veșnică". "Să știi, o Probus, că există o învățătură a Domnului meu Iisus Hristos care spune: "Cel ce iubește pe tatăl ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 1O, 37). Astfel, Sfântul Irineu, privind spre cer la Dumnezeu și luând aminte la făgăduințele Lui, disprețuind amăgirile lumești, mărturisea că el nu cunoaște și nu are nici un părinte, afară de Dumnezeu. Tulburat, Probus, care se ferea să-l facă martir, a mai stăruit pe lângă statornicul păstor, spunându-i: "Te sfătuiesc, tinere, jertfește, ca să nu te dau chinurilor". "Fă ceea ce vrei, a răspuns Sfântul Irineu. Vei vedea chiar acum câtă putere de răbdare îmi va da Domnul Hristos față de cursele tale". În cele din urmă, guvernatorul Probus, mânios că nu-l poate convinge să renege pe Domnul Hristos, a poruncit ca Sfântului Irineu să i se taie capul cu sabia, iar trupul său să fie aruncat în râul Sava, care se varsă în Dunăre. Sfântul Irineu, primind moartea ca pe o a doua biruință, mulțumind lui Dumnezeu, s-a rugat: "Îți mulţumesc, Doamne, Iisuse Hristoase, Care prin felurite pedepse și chinuri mi-ai dat tărie și m-ai socotit vrednic să mă fac părtaș slavei Tale celei Veșnice". Și, după ce a ajuns la podul care se numește al lui Basent, dezbrăcându-se de hainele sale și ridicând mâinile spre cer, s-a rugat fierbinte: "Doamne Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimești pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile, ca îngerii să primească sufletul robului Tău, Irineu, cel ce moare pentru numele Tău și pentru poporul care sporește în credința Bisericii sobornicești. Pe dreptslăvitorii creștini întărește-i în credința ortodoxă".Și astfel, fiind tăiat cu sabia de către ostași, a fost aruncat în râul Sava. Urmașii acestora au transmis din veac în veac faptele de îngerească statornicie în credință și de putere de jertfă ale Sfântului Irineu de la Sirmium, pentru ale cărui rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase mântuiește-ne pe noi. Amin.
Întru această zi, cuvânt despre călugării, cei împăcaţi de un ucenic.
Era un sihastru cu mare socotință și voia să petreacă într-o chilie, dar nu a aflat atunci chilie. Iar alt bătrân, înștiințându-se despre sihastru și având acolo o chilie goală, a rugat pe acela să stea în acea chilie, până ce va afla alta. Și acela, mergând, a stat într-însa. Iar unii din cei ce stăteau în locul acela, veneau la dânsul, ca la un străin, aducându-i ceea ce puteau fiecare, și el, luându-le, îi primea pe dânșii. Iar bătrânul, cel ce îi dăduse chilia, a început a-l asupri și a-l grăi de rău și a zice: "Eu mulți ani am aici, cu multă nevoință, și nimeni, nu vine la mine, iar acesta, puține zile are, și iată, câți vin la dânsul !" Și a zis ucenicului său: "Mergi și zi-i lui: "Du-te de aici, că îmi trebuie chilia". Iar ucenicul, venind la el, a zis: "Întreabă părintele meu, cum te afli ?" Iar el a zis: "Să se roage pentru mine, că m-am îmbolnăvit de stomac". Și, întorcându-se la cel ce îl trimisese, a zis: "Bătrânul a spus că, iată, își caută altă chilie și se va duce". Iar, după două zile, a zis iarăși ucenicului: "Du-te și spune-i lui că, de nu se va duce, vin eu și-l scot pe el cu toiagul". Iar fratele, mergând, iară a zis către sihastru: "A auzit părintele meu că ești bolnav și iarăși se mâhnește și m-a trimis ca să te cercetez". Răspunsu-i-a lui acela: "Spune-i lui că sunt sănătos". Deci, a venit la bătrânul său și i-a zis: "A spus că, până Duminică, iese, cu voia lui Dumnezeu". Iar, după ce a trecut Duminica și n-a ieșit sihastrul, bătrânul, luând un toiag, s-a dus să-l gonească. Și mergând el, ucenicul i-a zis: "Să merg eu mai înainte, ca nu cumva să se afle acolo cineva și să se smintească". Iar acela i-a dat voie. Și fratele pornind mai înainte, a zis către sihastrul: "Părintele meu vine ca să te mângâie și să te ia la chilie. Iar acela, cum a auzit de dragostea bătrânului, a ieșit întru întâmpinarea lui și i-a pus lui metanie de departe, zicând: "Eu vin la sfinția ta, și nu te supăra, părinte." Iar Dumnezeu, văzând lucrarea ucenicului, a umilit pe bătrânul lui și acesta, aruncând toiagul, a alergat spre închinăciunea celuilalt și s-a închinat lui și l-a dus la chilia sa, ca pe unul ce nu ar fi auzit nimic din cele ce spusese el și a zis către ucenic: "Nimic nu i-ai spus lui, din cele ce ți-am zis ție ?" Iar el, a răspuns: "Așa, nimic". Și aceasta auzind bătrânul, mult s-a bucurat și a cunoscut că fusese lucrarea vrăjmașului. Și atunci s-a liniștit bătrânul și, căzând la ucenicul lui, i-a zis: "Tu să-mi fii miepărinte și eu ție ucenic, că prin lucrarea ta, s-au mântuit sufletele noastre".
|
Întru această zi, cuvânt al Sfinţilor Părinţi,
ca să nu asuprim pe văduve şi pe săraci
|
|
|
|
|
|
|
Împăraţi de sunteți sau dregători ori judecători, să socotiți, care, de la cine ați luat stăpânirea ? Sau cine v-a dat vouă stăpânirea și cinstea, mintea și înțelepciunea, ca să învățați popoarele ? Deci, așa grăiește Domnul: "Auziți, dregători și judecători ai oamenilor, să nu scoateți drept pe cel vinovat, pentru mită și să nu vă rușinați de fața celui puternic. Să izbăviți pe cel asuprit, ca și voi să fiți izbăviți în ziua cea înfricoșătoare. Deci, la orice văduvă și sărac să nu faceți rău, ca să nu se mânie cu iuțime Domnul, asupra voastră". Că, zice, prin Proorocul Isaia: "De vei face rău cu nedreptate săracului sau văduvei și, dacă în amărăciunea sufletului lor, suspinând, vor striga către Mine, degrabă le voi auzi strigarea lor. Și voi slobozi asupra voastră mânia Mea și vă voi pierde năprasnic și vor rămâne femeile voastre văduve, iar fiii voștri săraci și nimeni nu-i va milui pe dânșii". Deci, cela ce râvnește la averea săracului și a văduvei și poftește să o ia pe aceea, pedeapsă va lua de la Dumnezeu, pentru că Domnul cel puternic îi răzbună pe ei, zicând: "Eu sunt tatăl săracilor și al văduvelor și îi voi izbăvi pe ei, din mâna celor puternici". Amar celui ce face nedreptate văduvei, mai bine ar fi fost lui, ca să arunce foc în casa sa, decât, pentru suspinul acestora, să fie aruncat în focul gheenei. Drept aceea fără cercetare, să nu primești clevetirile împotriva săracilor și a văduvelor și să nu crezi degrabă pe cei ce îi pârăsc, de care să te păzești, ca de niște lațuri ale diavolului. Iar mai mult să ascultați Scriptura, care zice: "Săracului tu să-i fii ajutător și bine te va cuvânta gura văduvelor". Să fii săracilor ca un tată, și, în locul bărbatului, să ai grijă de văduve și rugămintea celui asuprit, degrabă să o asculți, pentru că aceasta, mare faptă bună este înaintea lui Dumnezeu, adică, a împărți averea la săraci și la văduve și a milui și a mângâia pe cei din necazuri. Mai bine este să-și câștige cineva nume bun, cu binecuvântare decât bogăție multă, cu blestem. Iar de te-a pus pe tine împăratul în dregătorie mare și vin la tine mari și mici, slăviți și neslăviţi, aducându-ți ție daruri și cinste, atunci bine este să socotești că de la Dumnezeu ți s-a dăruit ție acestea. Dar tare să te ferești, ca să nu aduni cu păcat, că nedreptate este când cineva îți dă plată, vrând să biruiască pe al său plâns; ia aminte, să nu judeci cu nedreptate pe omul cel făcut după chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos sângele Său Și-a vărsat. Că blestemat este, zice, tot cela ce judecă cu nedreptate și osânda Domnului asupra lui, nevindecată, până în veac, va rămâne. Că focul va mistui casele celor ce iau mită. Și fiii lor vor suferi pentru mita părinților lor, pe care cu nedreptate au luat-o. Cele ce le-ați adunat de la văduve și de la săraci, acelea ca focul cel nestins vor fi spre arderea sufletelor voastre. Pentru aceea îngrijiți-vă de sufletele voastre .
|
|
|
Sursa:
|
|
|
|
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu