Preacuviosul Iosif a fost din insula Siciliei, din părinți
dreptcredincioși, anume Plotin și Agati, fiind un copil blând și dăruit
din fire. Și l-au crescut părinții cu multă grijă, lucru care a fost de
folos la toată Biserica, de vreme ce copilul acesta avea să fie poet,
făcător de cântări, care a împodobit toată Biserica lui Dumnezeu. Deci,
căzând patria sa, Sicilia, în mâinile saracinilor, dimpreună cu toată
familia sa, fericitul s-a mutat în Grecia și s-a așezat în Peloponez,
iar, de acolo, în cetatea Tesalonicului, unde tânărul Iosif, având
nevoie de liniște și de multă învățătură, a intrat în mănăstirea
Mântuitorului, numită Latomus, făcându-se călugăr și ducând o viață de
mare asprime. Toată noaptea și-o petrecea stând în picioare și în
genunchi, rugându-se și cântând Domnului cântări de laudă și de
preamărire, pe care el însuși le alcătuia cu multă măiestrie, uimind pe
toți cei ce-l ascultau. Totdeauna avea cântări în gura lui, lucrul
mâinilor sale era scrisul frumos, iar când părăsea scrisul, avea citirea
Scripturii. Patul lui era pământul, așternutul lui o piele, haina lui
proastă și sărăcăcioasă, hrana lui puțină pâine, iar ca băutură, apa.
Toate le nesocotea, ca să-și închine viața cunoașterii Scripturii, pe
care ardea de dorință de a o împărtăși semenilor săi. Având o bogăție ca
aceasta de fapte bune, a fost sfințit preot. Și se sârguia spre și mai
multă nevoință și osteneli, săvârșind, adeseori, dumnezeiasca taină a
Liturghiei și rugându-se cu lacrimi pentru el și pentru toată lumea. Și a
avut fericirea de a viețui, în mănăstirea lui, împreună cu Sfântul
Grigorie Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al său, și pe care l-a
iubit mult și i-a fost prieten. Din îndemnul Sfântului Grigorie,
Cuviosul Iosif a pornit spre Roma, pentru a vesti și acolo, că la Bizanț
a început, din nou, lupta împotriva Sfintelor icoane. Și era episcop al
Romei papa Leon al III-lea, iar ultimii împărați din Constantinopol,
luptători împotriva icoanelor, au fost Leon Armeanul și Teofil. Dar
fericitul Iosif n-a mai ajuns la Roma niciodată, corabia căzând în mare,
în mâinile barbarilor saracini. Deci, Cuviosul Iosif, prins fiind de
aceștia, a fost dus în insula Creta și a stat închis acolo, vreme de
șase ani, până la moartea lui Leon Armeanul (82O). La întoarcerea sa în
mânăstire, Sfântul Grigorie Decapolitul nu mai era în viață. Deci,
Sfântul Iosif s-a retras în unul din schiturile zidite de el unde, plin
de harul lui Dumnezeu, a început să scrie cântări bisericești, pesne și
canoane, care fac și astăzi podoaba sfintei noastre Biserici. Sub
împărăția rău-credinciosului Teofil s-a dezlănțuit cea din urmă prigoană
împotriva Sfintelor icoane. Fericitul Iosif a îndurat, din nou, grele
suferințe pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane și
a fost surghiunit în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă, decât
după moartea împăratului Teofil (842), la chemarea Sfintei Împărătese
Teodora, soția împăratului, care, încetând prigoana, ca o
dreptcredincioasă împărăteasă ce era, a reașezat credința ortodoxă în
toate drepturile ei. Ținut în mare cinste de însuși Sfântul Ignatie,
patriarhul Constantinopolei, Sfântul Iosif poetul s-a mutat la Domnul,
fiind lăudat prin cântări în ceruri de toți Sfinții, pe care el i-a
preamărit cu credință, cât a fost pe pământ. Dumnezeului nostru slavă !
despre dreapta socotire și ca să nu ne înălțăm
Zis-a Casian romanul: "Aduceți-vă aminte de bătrânul Iron și de
căderea jalnică ce a pătimit cu puțin înainte în fața ochilor noștri și
în ce fel prin batjocura diavolului, din înălțimea petrecerii lui, în
adâncul morții a căzut. Ne aducem aminte că cincizeci de ani a petrecut
în pustia din apropiere și câtă asprime de viață și tare înfrânare a
avut, mai mult decât toți cei din singurătatea de aici. Și cum, șezând
în pustie, după atâtea osteneli și lupte, fiind batjocorit de diavolul
și în prea grea cădere alunecând, pe toți părinții și frații ce erau în
pustia aceea, în nemângâiată jale i-a pus. Că n-ar fi pătimit aceasta de
ar fi fost întărit cu fapta cea bună a dreptei socotiri, care l-ar fi
învățat, nu judecății sale să se plece, ci sfătuirii părinților și
fraților. Că, până într-atâta, urma judecății sale și, cu postul, căuta a
se deosebi de ceilalți oameni, încât, nici la Praznicul Sfintelor
Paști, nu venea la biserică, ca, nu cumva, adunându-se cu părinții și cu
frații și împreună muncind cu dânșii, silit să fie a se înfrupta din
legume sau din altceva ce se aducea la masă și să se pară că a căzut din
rânduiala lui. Deci, acesta, prea multă vreme înșelat fiind de voia sa
și pe îngerul satanei primindu-l și, lui, ca îngerului luminii,
închinându-i-se, a primit poruncă de la el, ca la miezul nopții să se
arunce pe sine într-un puţ adânc, ca să cunoască, prin cercare, că nu va
mai fi nicidecum supus la vreo primejdie, pentru fapta bună cea mare ce
o avea el și pentru ostenelile lui cele după Dumnezeu. Iar el,
nedeosebind cu judecată cine este cel ce îl sfătuia acestea, ci,
întunecându-se cu mintea, s-a aruncat pe sine, la miezul nopții, în puț.
Și, după puțin timp, frații cunoscând întâmplarea, cu multă osteneală
abia au putut să-l scoată aproape mort de acolo. Iar, după ce l-au scos,
trăind încă două zile, a treia zi a răposat, lăsând fraților și
bătrânului Pafnutie jale nemângâiată. Că acesta, de multa lui iubire de
oameni fiind îndemnat și aducându-și aminte de multele lui osteneli și
de anii lui cei mulți la număr, pe care în pustie i-a petrecut, nu l-a
despărțit de pomenirea și prinosul celor adormiți, ca să nu se numere cu
cei ce se omoară singuri.
Ce să zic, apoi, despre acei doi frați ? Ei petreceau dincolo de
pustia Tebaidei, unde petrecea odată fericitul Antonie. Că aceștia, din
cuget fără socotință pornindu-se, s-au sfătuit să meargă în pustia cea
mai dinlăuntru, care este mare și neumblată, judecând întru sine să nu
ia hrană de la om, decât numai aceea pe care Domnul le-o va da lor,
făcând minuni. Și când i-au văzut pe ei de departe mazichii(un neam de
oameni care era mai sălbatic și mai crud, decât toate neamurile
sălbatice), cum rătăcesc prin pustie și că sunt slăbiți de foame,
schimbând, din dumnezeiasca pronie, sălbăticia lor în iubire de oameni,
cu pâini i-au întâmpinat pe ei. Atunci, unul din cei doi frați, mai sus
ziși, venindu-i lui dreapta socotire, în taină, cu bucurie și cu
mulțumire, a primit pâinile, socotind că, dacă cei atât de cruzi și
sălbatici și care deapururea se bucură să verse sângele oamenilor, s-au
milostivit spre dânșii, văzându-i obosiți și slăbiți, apoi nu le-ar fi
adus hrană, de nu i-ar fi îndemnat Dumnezeu. Iar celălalt frate,
lepădându-se de hrană, ca și când ar fi fost adusă de oameni și rămânând
în statul de judecată, din slăbiciunea nemâncării, s-a săvârșit din
viață. Deci, deși prea rău s-au sfătuit amândoi de la început, sfătuire
fără de socotință și spre pierzanie dându-și lor, unul însă, venindu-i
în taină, dreapta socotire, a îndreptat ceea ce, cu obrăznicie și
necugetat, au hotărât. În vreme ce, celălalt, în cugetarea cea mai
dinainte și fără de minte stăruind, afară de dreapta socotință
aflându-se, moartea pe care Domnul a voit să o întoarcă de la dânsul, el
și-a atras-o asupra sa.
Ce să mai zic, încă, și de acela, al cărui nume nu voiesc să-l
spun, fiindcă este încă în viață, care, primind de multe ori pe dracul,
ca pe un înger, luând și descoperiri printr-însul și lumină mare de
felinar în chilia lui văzând, în cele din urmă, a primit poruncă de la
el, ca pe fiul său, care petrecea cu dânsul împreună în mânăstire,
jertfă să-l aducă lui Dumnezeu, ca și când, din aceasta s-ar învrednici
de cinstea lui Avraam. La această sfătuire atâta s-a plecat, cât și cu
fapta ar fi săvârșit junghierea fiului său, dacă nu l-ar fi văzut
acesta, că, afară de obicei, ascute cuțitul și pregătește funii de
legături, cu care vrea să-l lege pe el, ca pe o ardere de tot, dar fiul
numai cu fuga și-a agonisit scăparea. Deci, prearătat este, din cele
zise, că nu s-ar fi batjocorit aceia atât de jalnic și ticăloșește, de
ar fi avut darul dreptei socotiri. Drept aceea, atât prin pilde noi, cât
și prin hotărâri ale Părinților celor de demult, socotim că îndeajuns
s-a dovedit faptul că dreapta socotire este izvor și rădăcină și cap și
legătură tuturor faptelor celor bune. Deci, cu ce fel de chip o putem
câștiga și cum o cunoaștem pe cea adevărată și de la Dumnezeu dreaptă
socotire, precum și pe cea cu nume mincinos, spoită și diavolicească
? Zicea ava Moisi: "Adevărata, dreaptă socotire nu se câștigă decât din
smerenie, prin aceasta că nu numai cele ce facem, ci și cele ce grăim și
gândim, să le descoperim părinților și întru nimic să nu credem
judecății noastre, ci, întru toate, să urmăm cuvintelor bătrânilor și,
acea hotărâre să credem că este bună, pe care ei o vor alege. Că aceasta
îl păzește pe om nevătămat, de toate cursele vrăjmașului. Că este cu
neputință ca, cel ce-și pune viața sa în rânduială, prin socotirea și
judecata celor mai bătrîni, să cadă în înșelarea diavolilor. Că și mai
înainte de a se învrednici cineva cu darul dreptei socotiri, chiar numai
a arăta și a descoperi părinților aducerile aminte cele rele și
gândurile, chiar, numai aceasta le veștejește și mai slabe le face. Că
precum șarpele din vizuina întunecoasă, ieșind la lumină, se silește să
fugă și să piară, așa și gândurile rele, prin buna mărturisire și
spovedanie arătându-se, se silesc să fugă de la om. Și pentru ca mai
deslușit să înțelegeți această faptă bună și din pildă, voi povesti
întâmplarea lui ava Serapion, pe care o spunea des, înaintea celor ce
veneau la dânsul, pentru pază. Că zicea așa: "Când eram mai tânăr,
ședeam împreună cu starețul meu și, după ce mâncam noi, sculându-mă de
la masă, din lucrarea diavolului, furam câte un posmag și-l mâncam pe
furiș de starețul meu. Deci, după ce am petrecut mai multă vreme făcând
aceasta, stăpânit fiind de obicei, nu puteam să biruiesc năravul, fără
numai că eram judecat de cugetul meu, iar starețului îmi era rușine a-i
spune. Și s-a întâmplat, din iconomia lui Dumnezeu, Cel iubitor de
oameni, de au venit niște frați la stareț, pentru folos și-l întrebau
despre gândurile lor. Și a răspuns starețul: "Nimic nu vatămă pe călugăr
și nimic nu bucură mai mult pe draci, decât a ascunde gândurile sale
față de părinții cei duhovnicești." Le-a mai grăit lor încă și pentru
înfrânare. Iar acestea grăindu-se venindu-mi în sine și socotind că
Dumnezeu a descoperit starețului greșelile mele, umilindu-mă, am început
a plânge și am scos posmagul din sânul meu, pe care mă învățasem a-l
fura și, aruncându-mă la pământ, ceream iertăciune, pentru cele trecute
și rugăciune, pentru întărirea celor viitoare. Atunci, starețul a zis:
"O, fiule, te-a slobozit pe tine mărturisirea ta, chiar de-aș fi tăcut
eu, că l-ai înjunghiat pe dracul, care te rănea atunci când tăceai, dând
acum pe față cele despre tine. Că, până acum l-ai făcut de te-a
stăpânit, fiindcă nu i-ai stat împotrivă, nici nu l-ai vădit, dar, de
acum, nu va mai avea loc întru tine, fiind scos afară din inima ta, la
arătare". Și încă n-a isprăvit starețul vorba și, iată, lucrarea s-a
arătat, că o făclie de foc, a ieșit din sânul meu și a umplut casa de
miros rău, încât socoteau cei ce erau acolo, că ceea ce arde este
pucioasă multă. Atunci a zis starețul: "Iată, Domnul a dat dovadă,
pentru cuvintele mele, și pentru slobozenia ta, prin semnul ce s-a
făcut." Și așa s-a depărtat de la mine, prin mărturisire, patima
îmbuibării pântecului și diavoleasca lucrare a furtului, încât nici în
minte nu-mi mai este acest fel de poftă. Iată, dar, că și din cuvintele
zise de ava Serapion, ne învață că, atunci, ne învrednicim de darul
adevăratei drepte socotiri, când nu vom crede în judecata minții
noastre, ci învățăturii și sfătuirii părinților. "Că, prin nici un alt
neajuns nu surpă diavolul pe om în prăpastie, decât prin a-l pleca să se
lepede de sfătuirea părinților și să urmeze judecăților și voii sale".
Iar pe noi, o să ne izbăvească de acestea Domnul Dumnezeu, a Căruia este
slava, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=949
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage04Apr.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie04.htm
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-sf_fervuta.html
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-cv_iosif.html
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage04Apr.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie04.htm
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-sf_fervuta.html
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-cv_iosif.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu