Luna aprilie în 8 zile: pomenirea Sfinților Apostoli, dintre cei șaptezeci:
Irodion, Agav, Ruf, Flegon și Ermis
Sfântul Apostol Irodion era, de neam, din Tarsul Ciliciei, rudă
cu Sfântul Apostol Pavel și slujea Sfinților Apostoli întru toate. El a
fost pus de dânșii episcop și pe mulți din elini i-a întors la sfânta
învățătură a lui Hristos. Pentru aceasta, au năvălit asupra lui
închinătorii la idoli și mult l-au chinuit: unii îl băteau, alții îi
sfărâmau gura cu pietre, alții îl loveau cu lemne peste cap. În cele din
urmă, l-au înjunghiat cu cuțitul și l-au aruncat ca pe un mort, scăldat
în sânge, și socotind că a murit, l-au lăsat și s-au dus. Dar, cu darul
lui Dumnezeu, Sfântul Apostol, viu păzindu-se a propovăduit, după,
aceea cuvântul Domnului în Roma, împreună cu Sfântul Apostol Pavel.
Acesta scriind, de la Corint, epistola către Romani, a pomenit de
Sfântul Irodion, care era pe atunci în Roma, lângă Sfântul Petru,
zicând: "Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine." (Rom. 16,11).
Iar când Sfântul Petru a fost răstignit, în anul 67d.Hr., atunci a fost
tăiat și Sfântul Olimp și cu mulțime de credincioși. Sfântul Apostol
Agav plin a fost de proorocescul dar. Vorbesc de el Faptele Apostolilor
astfel: "S-au pogorât de la Ierusalim în Antiohia, prooroci. Și
sculându-se, unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va
fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu"
(Fapte, 11, 27, 28). Și iarăși, în Cezareea, Sfântul Agav a spus, mai
dinainte Sfântului Pavel pătimirile ce avea să le îndure la Ierusalim:
"A luat brâul lui Pavel și, legănându-și mâinile și picioarele a zis:
"Acestea zice Duhul Sfânt: "Pe bărbatul al căruia este acest brâu, așa
îl vor lega iudeii la Ierusalim și-l vor da în mâinile neamurilor"(Fapte
21, 11)." Și a propovăduit Sfântul Agav pe Hristos în părțile care i-au
căzut lui și pe mulți i-a întors la Hristos Dumnezeu. Toți acești
apostoli, din cei șaptezeci fiind, au propovăduit în lume bunăvestirea
lui Hristos, pe mulți necredincioși, la adevărata credință, aducându-i
și s-au sfârșit, chinuiți, în multe feluri, de către iudei și păgâni.
care voia să se spânzure pentru datorii
În Alexandria Egiptului, în zilele lui Pavel patriarhul, o
fecioară oarecare, rămânând fără părinți, avea multă avere, însă era
nebotezată. Iar într-una din zile, plimbându-se prin via sa, care îi
rămăsese de la părinți, a văzut pe un om, pregătindu-se să se spânzure
și, alergând, i-a zis lui: "Ce faci, omule?" Iar acela a răspuns ei:
"Fecioară, lasă-mă pe mine, că în mare necaz sunt." Zis-a lui fecioara:
"Spune-mi mie pricina și, de se va putea, îți voi ajuta ție." Iar el a
zis: "Cu multă datorie, sunt dator și mă chinuiesc cei cărora le sunt
dator și mi-am dorit moartea, mai bine decât să trăiesc o viață rea."
Deci, i-a zis lui fecioara: "Să vii după mine și, tot ce am, să iei și
să dai pentru tine, datoria, ca să nu te pierzi pe tine însuți, mă rog,
ție." Și, mergând, așa au făcut. După aceea, fecioara sărăcind, și
neavând pe cineva ca să se îngrijească de ea, fiindcă nu avea părinți,
s-a dat la desfrânare, iar, după un an, s-a îmbolnăvit; deci, venindu-și
în sine, s-a umilit și zicea către vecinii ei: "Pentru Dumnezeu, faceți
milă cu sufletul meu și rugați pe patriarh, ca să mă boteze și să mă
facă creștină." Însă nimeni nu o lua în seamă, zicând: "Cine să
vorbească pentru această desfrânată?" Iar ea se întrista mult și se ruga
lui Dumnezeu. Și, iată îngerul Domnului a venit, în chipul omului
aceluia, cu care făcuse ea milă, pe care de la spânzurătoare îl scăpase
și i-a zis ei: "De ce te mâhnești, stăpâna mea ?" Iar ea a zis: "Doresc
să mă botez și nimeni nu voiește să vorbească pentru mine cu
patriarhul". Și i-a zis îngerul: "Oare cu adevărat, dorești ?" Iar ea a
răspuns: "Cu adevărat, voiesc". Apoi i-a zis ei îngerul: "Nicidecum să
nu te mâhnești, că eu voi aduce pe cineva și te vom duce pe tine la
biserică". Deci, a adus la dânsa și pe alți doi îngeri și luând-o au
dus-o la biserică. Apoi, s-au închipuit și alte feţe cinstite, din
palatele împărătești, care, știind rânduielile bisericii, au chemat pe
clerici, adică un preot și un diacon, rânduiți pentru aceasta și le-au
grăit lor, ca să o boteze pe dânsa. Și aceștia ziceau către ei: "O veți
lua oare pe ea în chezășie ?" Și au zis : "Cu adevărat, noi vom fi
chezași pentru dânsa". Apoi, așa, au botezat-o pe ea. Și, în haine albe
îmbrăcând-o, au mers la casa ei, cu chezașii săi. Și, ajungând acolo,
s-au făcut nevăzuți. Iar vecinii, venind, au văzut-o pe ea îmbrăcată în
haine albe și i-au zis: "Cine te-a botezat ?" Ea le-a spus lor: "Au
venit niște oameni și m-au dus la biserică și, poruncind preoților, m-au
botezat". Și au grăit ei: "Cine sunt ?" Și, dacă n-a putut spune cine
sunt, au mers și au spus patriarhului. Iar el, chemând pe cei rânduiți
ca să boteze, a zis lor: "Ați botezat-o, oare, voi pe dânsa ?" Iar ei au
zis: "Noi stăpâne, am botezat-o, fiind rugați de cineva din palatele
împărătești." Și, patriarhul, chemând pe cei de care i se vorbise, din
palatele împărătești, i-a întrebat pe ei dacă au luat-o în chezășie. Iar
ei au zis: "Noi nici nu o știm, nici n-am văzut-o pe ea". Și atunci a
cunoscut patriarhul, că din dumnezeiască putere, s-a făcut lucrul
acesta. După aceea , chemând pe fecioară, i-a zis ei: "Spune-mi mie,
fiică, ce bine ai făcut ?" Ea a răspuns: "Ce bine să fac eu, o
desfrânată săracă ?" Zis-a iarăși ei: "Oare, deloc, nicidecum, nu te
știi pe tine să fi făcut vreun bine ?" Atunci, a zis ea: "Nimic,
stăpâne, n-am făcut, fără numai că, văzând pe un om, care vrea să se
spânzure, fiindcă îl asupreau datoriile, i-am dat lui toată averea mea
și l-am izbăvit pe el." Și aceasta zicând, fecioara, îndată, a murit.
Deci, așa, patriarhul și cei ce erau cu dânsul, au proslăvit pe Dumnezeu
și au zis: "Drept ești, Doamne și drepte sunt judecățile Tale, Slavă
Ție pentru toate."
Pe vremea împăraților Onoriu și Arcadie, după mutarea fericitului
Alexie, omul lui Dumnezeu (+411), s-au îndemnat mulți în Roma, bărbați
și femei după pilda acestuia, de au păzit fecioria și curăția. Deci,
între altele, era și o fecioară cu un chip și de preabun neam, frumoasă
la trup, iar la suflet și mai frumoasă. Pe aceasta au măritat-o
părinții, fără de voia ei și a luat-o un bărbat de bun neam și dregător
mare. Și, sfârșind nunta, după rânduiala lumii, cu instrumente muzicale,
cu cântări și cu dansuri, mireasa nu avea, mintea ei la cele
pământești, ci, mai mult la cele cerești se gândea. Deci, seara, când
i-au dus pe ei la cămara cea de mire și au rămas amândoi singuri, a
căzut fecioara la rugăciune înaintea unei icoane, rugându-se în liniște,
cu lacrimi, la Pururea Fecioara Maria, ca să-i ajute să păzească
fecioria ei nestricată. Deci, s-a rugat două ceasuri, udând pământul, de
atâtea lacrimi, câte a vărsat. Iar mirele se minuna și a întrebat-o pe
dânsa de pricina acestui plâns. Iar aceea i-a spus lui: "Plâng, fratele
meu preaiubit, că am făcut făgăduință Pururea Fecioarei, Născătoare de
Dumnezeu, să nu cunosc mire vremelnic, afară de Stăpânul cel ceresc, pe
Fiul ei și Mântuitorul meu. Și acum, m-au măritat părinții mei cu sila,
fără de voia mea și se va mânia Domnul și Stăpâna și ne vor pierde din
lume și ne vor osândi chiar și sufletele noastre veșnic." Iar tânărul se
străduia să-i schimbe gândul și i-a adus mărturii multe, că și nunta
cinstită este și primită înaintea Domnului și mulți dintre cei însurați
au bine plăcut Lui și s-au sfințit. Însă, fecioara cea cu gând viteaz,
iarăși s-a împotrivit, lăudând fecioria cu pilde și mai vrednice de
crezare și, mai ales, cu pilda Stăpânului Hristos, Care pentru lauda
fecioriei, S-a născut din Pururea Fecioară Maria. Pe scurt, a zis atâtea
cuvinte, lăudând fecioria, încât, ajutându-i dumnezeiescul dar, a
biruit pe tânărul, care a primit ca să petreacă în păzirea fecioriei
neîntinați, sub chipul însoțirii. Și așa au petrecut, întru această
dragoste frățească și unire nestricată, mulți ani, făcând milostenii,
posturi și alte fapte bune, ca niște prieteni iubiți ai lui Hristos. Și
atât au bine plăcut lui Dumnezeu, încât toți locuitorii din cetate îi
cinsteau, văzând minunata petrecere a lor, că, niciodată, ei nu au
lipsit de la vreo priveghere și slujire duhovnicească. Mai târziu,
Stăpânul Hristos a chemat pe mireasa Lui fără de prihană, la cetatea cea
cerească, ca să-și dobândească răsplata ostenelilor ei. Deci, când îi
cântau preoții slujba cea de îngropare, după rânduiala morților,
bărbatul ei apropiindu-se, cu lacrimi, a sărutat-o pe dânsa și,
ridicându-și ochii și mâinile la Cer, a zis acestea, în auzul tuturor:
"Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, pentru preaiubitoarea de
feciorie pe care mi-ai dat-o ca soție, mireasa cea neîntinată și comoara
cea nefurată, pe care ți-o dau astăzi, fără prihană și cu totul curată,
așa cum pe dânsa mi-au dat-o." Deci, după puține zile, a murit și
bărbatul ei și l-au îngropat rudeniile lui în mormântul lor, care era la
altă biserică, departe, de mormântul fecioarei. Deci, fapta aceasta
îmbunătățită a vieții lor împreună, în feciorie, s-a răspândit în toată
Roma. Că, într-adevăr, mare faptă bună au săvârșit fericiții, biruind,
în acest fel și călcând dulcețile trupului și, în locul acestora
stricăcioase, luând acum, frumusețile Raiului, cele nestricăcioase pe
care le-am moștenit de-a pururea. Și se bucura întru însoțirea cea
nestricată, veselindu-se întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I Se
cuvine slava și stăpânirea în veci. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu