Proloagele din 13 ianuarie

Luna ianuarie în 13 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici Ermil şi Stratonic (+314).          

        Aceştia au trăit pe vremea lui Licinius împăratul (308-321), care a poruncit ca, oricine va afla vreun creştin şi-l va spune pe el, să fie răsplătit. Şi, iată un ostaş a spus dregătorului că Ermil este creştin. Şi, prins fiind şi întrebat dacă este creştin, el a răspuns: "Mărturisesc cu slobod glas că nu numai că sunt creştin, dar înaintea lui Dumnezeu sunt şi sfinţit în rânduiala de diacon al Bisericii lui Hristos." Şi batjocorind pe zeii păgâni, că sunt lemne şi pietre surde şi mute, a fost bătut rău şi aruncat în temniţă. Şi era atunci străjer la temniţă Stratonic, care, în taină, era creştin şi prieten cu Ermil şi se rănea la inimă văzându-l pe acesta la chinuri, dar el singur nu îndrăznea să se dea pe sine la nişte patimi ca acelea. Şi l-au scos iarăşi la întrebare pe Ermil şi, nevoind să se lepede de Hristos, a fost bătut cumplit cu toiege, până i-au spart pântecele. Şi, întorcându-se el la temniţă şi văzându-l Stratonic, a plâns pentru dânsul. Şi slujitorii, pricepând că Stratonic este la un gând şi la o voinţă cu Ermil, a fost întrebat de aceasta străjerul. Şi, mărturisind el că este creştin şi prieten cu Ermil şi nevoind să jertfească idolilor, a poruncit dregătorul să fie înnecat în Dunăre, împreună cu Ermil. Şi, fiind ei înveliţi în mreji, au fost aruncaţi în adânc. Şi aşa şi-au luat fericitul sfârşit. 

Întru aceastã zi, Preacuviosul Pãrintele nostru Iacob, cel din Nisibe        

       Acesta a fost după naştere şi creştere din Nisibe, cetate din Mesopotamia şi a fost mare dascăl al Bisericii Siriei. Şi, străbătând mai întâi învăţătura ştiinţei lumeşti, s-a desăvârşit, apoi, şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. Şi, intrând el în viaţă şi văzând patimile de care sunt stăpâniţi oamenii din lume, că, trăind în tulburare neîncetată, n-au timp să mai ia seama la sine, s-a hotărât să petreacă o vreme în singurătate, ca să se întărească împotriva primejdiilor. Şi, dorind viaţa cea paşnică şi liniştită, s-a suit pe vârfurile munţilor celor mai înalţi, de acolo. Şi suferea vitejeşte, vara adică, arşiţa, iar iarna, gerul şi gheaţa, adăpostindu-se într-o peşteră. Şi hrana lui era din rădăcini şi ierburi de pădure, iar băutura, apă de izvor. Şi se îmbrăca cu o singură haină şi o mantie din piele de capră şi îşi întărea trupul, nevoindu-se mult în rugăciune, de care nu se despărţea niciodată, aducând neîncetat sufletului său, hrană duhovnicească. Drept aceea, i s-a dat lui îndrăzneală către Dumnezeu, că vedea dinainte cele viitoare şi darul facerii de minuni a primit de la Duhul Sfânt. Deci cu toată grija lui ca să rămână, ascuns, a fost descoperit şi a fost înălţat la scaunul de episcop în Nisibe. Şi a pătimit pentru credinţă, pe vremea împărăţiei lui Maximin, apoi a osândit pe Arie, fiind de faţă la Sinodul de la Niceea şi a scris cărţi multe împotriva rătăcirii lui, învăţând poporul dreapta credinţă. Iar când Arie se sârguia în chip viclean să fie reprimit în Biserică şi cerea Fericitului să slujească împreună cu dânsul, cu rugăciunea Sfântului Iacob, Arie şi-a luat ca osândă, o moarte spurcată, pentru viclenia lui. Sunt însă şi alte semne că Dumnezeu lucra prin el. Aşa, odată, nişte cerşetori, prefăcându-se în chip de batjocură şi închipuind pe unul dintre ei că este mort, rugau pe Fericitul, care tocmai trecea pe acolo, ca să ia ceva de la el. Dar, când să împartă câştigul, pe cel ce se prefăcuse, l-au găsit cu adevărat mort. Deci, înspăimântându-se ei, alergau din urmă, cerând iertare şi milă, iar Sfântul, milostivindu-se, cu rugăciunea sa, a înviat pe cel mort. Tot aşa, pe vremea când Saporie, împăratul perşilor, a venit cu oaste multă să cuprindă cetatea Nisibe, fiind ea la hotarul stăpânirii romane şi se gătea cu multe meşteşugiri să pătrundă înlăuntru, atunci Sfântul episcop al cetăţii, doar arătându-se pe ziduri, i-a pus pe fugă pe perşi, stârnind cu rugăciunea sa, un nor de muşte şi de ţânţari, care s-au războit cu ei. Căci pornindu-se muştele şi ţânţarii cu furie, şi înţepându-i pe ei, caii şi elefanţii rupeau legăturile şi o luau la fugă. Şi aceasta văzând, împăratul era cuprins de nedumerire şi s-a întors fără izbândă la ale sale. Şi, cu adevărat minune a fost, că atâta oaste a fost biruită de nişte mici fiinţe din văzduh. Deci, în astfel de lucrări vieţuind, ajungând la adânci bătrâneţe, dumnezeiescul Iacob s-a odihnit, mutându-se la Domnul.     

Întru aceastã zi, Învãţãturã despre osteneala cea pentru Împãrãţia  Cerurilor 

      Să nu vă leneviţi, fraţilor, de a voastră mântuire, nici să petreceţi ca dobitoacele, fără de înfrânare mâncând şi bând, că nu spre această viaţă ne-a ales pe noi Hristos, ci la Împărăţia Cerească ne-a chemat şi poruncă ne-a dat nouă, pe care, făcând-o, vom intra într-însa. Pentru că prin multe încercări se cade nouă a intra în Împărăţia Cerului şi cei ce se nevoiesc o răpesc pe ea. Că nevoinţa aceea sileşte pe Dumnezeu şi ne dăruieşte viaţă, că El ştie inimile noastre, dacă ne ostenim pentru Dânsul cu adevărat, în rugăciuni şi în privegheri, alergând la Biserică să slăvim pe Dumnezeu, Făcătorul nostru, Care la moştenirea îngerească ridică pe oamenii cei ce slujesc Lui şi se ostenesc pe ei înşişi pentru Dumnezeu, şi trec cu vederea viaţa aceasta de puţină vreme. Că aceştia cunoscuţi sunt lui Dumnezeu. Că şi singuri ştiţi pe Apostolul Pavel, care zice că cei nedrepţi nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nici desfrânaţii, nici sodomiţii, nici tâlharii, nici clevetitorii, nici cei ce iau mită. Că cel ce s-a încurcat întru acestea cu greu este şi a se numi măcar creştin, dar să mai aştepte încă şi milă de la Dumnezeu.    

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre pocãinţã şi despre viaţa cea desfrânatã.          

      Domnul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeul nostru zice în Sfintele Evanghelii: "Deci, şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi, Fiul Omului va veni."(Luca, 12,40). Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strâmtă, care duce la viaţă. Să călătorim pe calea aceasta, fraţilor, ca viaţa veşnică să moştenim. Călătoriile sunt cu necazuri, dar odihna este fericită. Călătoriile acestea sunt cu întristare, dar răsplătirea este cu bucurie. Călătoriile acestea sunt strâmte, dar sălaşul este desfătat. Călătoriile acestea sunt: pocăinţa, ajunarea, rugăciunea, umilinţa, privegherea, smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească, defăimarea trupului, îngrijirea sufletului, culcarea pe jos, nespălarea, foamea, setea, mâncarea uscată, goliciunea, milostenia, lacrimile, plânsul, suspinările, plecarea genunchilor, necinstirile, gonirile, răpirile, osteneala cu mâinile, primejdiile, a fi defăimaţi şi a răbda, a fi urâţi şi a nu urî, a pătimi rele şi cu bine a răsplăti, a lăsa datornicilor datoriile, a ne pune sufletul pentru prieteni iar, mai pe urmă de toate, a ne vărsa sângele pentru Hristos, când vremea va cere. Acestea sunt călătoriile porţii celei strâmte şi ale căii celei necăjite, care are răsplătirea cea fericită: Împărăţia Cerurilor. Iar poarta care duce la pierzare, este largă şi calea desfătată. Şi umbletele pe această cale sunt, aici, în lumea aceasta, adică, de bucurie făcătoare, iar acolo, de mare scârbă. Aici uşoare, iar acolo grele şi dureroase. Aici se arată ca nişte lucruri de nimic, iar acolo ca nişte fiare sălbatice, care muşcă pe cei ce le săvârşesc şi nu se pocăiesc, după cuvântul Proorocului: "Cutremur i-a cuprins pe ei acolo, dureri ca ale celei ce naşte"(Ps.47,6). Iar răutatea vieţii acesteia, adică umbletele căii celeilalte, pe care şi Apostolul, în parte, le-a numărat, sunt: desfrânarea, înverşunarea, slujirea la idoli, otrăvirea, vrajba, cearta, pofta, mânia, bătaia, invidia, petrecerile, strigătele, cântecele lumeşti, fluierăturile, jocurile, scăldăturile, hainele cele moi, prânzurile cele scumpe, bătăile din palme, gâlcevile, somnul cel fără de grijă, ura dintre fraţi, grăirea de rău. Iar lucrul cel mai rău, decât toate, este nepocăinţa şi a nu ne aduce aminte niciodată de ieşirea, cea din urmă, din viaţă. Acestea sunt călătoriile căii celei cumplite, pe care mulţi sunt cei ce călătoresc. Dar şi sălaşul cel cuvenit lor îl vor afla. În locul desfătării, foame; în locul beţiei, setea; în locul odihnei, chinul; în locul râsului, tânguirea; în locul alăutei, plângerea; în locul îngrăşării trupului, viermele; în locul jocurilor, a fi împreună cu dracii; în locul meşteşugurilor drăceşti, întunericul cel mai dinafară şi gheena focului şi cele asemenea acestora. În ziua cea înfricoşată a Judecăţii, se va cere de la fiecare de a păzi şi dreapta mărturisire a credinţei, neîntinată de eresuri, precum a mărturisit-o când a zis: "Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui." Acestea şi cele asemenea acestora se vor cere de la tot creştinul, în ceasul cel înfricoşat al cercării. La care, ajută-ne, Doamne, să nu fim osândiţi. Că Ţie Se cuvine slava în veci! Amin.  

Mai multe despre Sfinţii zilei gãsiţi în Vieţile Sfinţilor 

Sursa:  http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage13Ian.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=868 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie13.htm http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-iacob-episcopul-din-nisibe