Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 17 ianuarie 2016

Proloagele din 17 ianuarie


Luna ianuarie în 17 zile: pomenirea Preacuviosului  Părintelui nostru Antonie cel Mare (+356)         

       Acesta era de neam egiptean, din satul Coma, de lângă vestita cetate Heracleopolis, din Egiptul de Sus. S-a născut către 250, învăţând de la părinţii şi de la moşii săi credinţa în Hristos, şi a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele binecredinciosului împărat Constantin şi a feciorilor lui. Şi văzând el viaţa cea pătimaşă a tinerilor ce învăţau carte, în vremea lui, n-a voit a merge la şcoli şi ştia numai limba lui. Dar părinţii lui, oameni cu stare fiind ei, se îngrijeau de creşterea fiului lor şi de sora lui, după luminile înţelepciunii creştineşti, fiind el foarte isteţ la minte şi priceput. Deci, n-avea douăzeci de ani când părinţii lui au răposat amândoi, lăsându-l pe Antonie moştenitor al unor averi mari. Şi intrând el odată în biserică, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Domnul tânărului bogat: ” Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mă” (Matei 19, 21). A fost ca şi când numai pentru dânsul s-a făcut citirea aceasta şi, întorcându-se acasă, a împărţit săracilor averile sale, neoprindu-şi pentru sine şi pentru sora lui, decât cele de trebuinţă. Încredinţă apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el se făcu pustnic. Deci, la început, se povăţuia după viaţa pustnicilor din apropiere de satul lui, culegând de la toţi, ca o albină din flori, toată fapta bună, avându-şi chilia şi el tot lângă sat, întărindu-se în viaţa de pustie, în rugăciune, în nemâncare, în iubirea de oameni. Şi aşa se silea a urma lui Hristos, urmând tuturor. Şi era iubit de toţi din sat. Dar, tânăr fiind, Antonie a început lupta cu trupul său şi a aprins vrăjmaşul întru el ispita dulceţilor desfrânării. Şi, arătând el atunci şi mai multă sârguinţă, s-a mutat mai departe, locuind în nişte morminte dintr-un cimitir păgânesc. Şi a slobozit vrăjmaşul asupra lui tot felul de năluciri, pofte şi năvăliri de fiare înspăimântătoare, aproape de deznădăjduire. Şi abia după multă vreme, a început a-i trimite lui Domnul raze de uşurare. "Unde erai, Doamne, când mă luptam?” "Eram lângă tine şi te ajutam," i-a răspuns Domnul. Şi rugându-se a simţit întărire. Şi era ca de 35 de ani. Deci, simţind el atunci nevoie de linişte şi de singurătate, s-a suit la munte, într-o cetăţuie părăsită, în care, închizându-se, cineva îi aducea lui pâine uscată de două ori pe an. Şi a petrecut aşa, în rugăciune şi pustnicie, douăzeci de ani.  Şi a ieşit Antonie de acolo, învăţat de Dumnezeu. Şi a început a veni lumea la el. Şi s-a umplut pustia de colibe de monahi. Şi el le vorbea ca un dascăl, din Scripturi, şi din singura lui iscusinţă şi le zicea: "Nimic din lume să nu cinstiţi mai mult decât dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vând cu preţ veşnic: că puţin dai şi însutit primeşti. Oricât ar fi de greu, să nu ne întristăm ca şi cum am pieri, să îndrăznim şi să ne bucurăm ca nişte mântuiţi, că Dumnezeu e cu noi.” Şi altele asemenea. Şi venind vremea prigoanelor lui Maximian a coborât de mai multe ori şi fericitul Antonie cu ucenicii lui, la Alexandria, voind a mărturisi şi ei credinţa şi a întări pe cei ce pătimeau pentru Hristos, dar Dumnezeu l-a rânduit pe el să fie cruţat, Sfântul împărat Constantin dând pace creştinilor. Şi stând el în singurătate cu ucenicii, a început Dumnezeu a lucra vindecări minunate prin el. Deci, văzându-se el risipit peste măsură de mulţimea de oameni, de bolnavi şi de monahi, s-a mutat în şi mai adâncă singurătate, într-un munte înalt.  Şi descoperiri i se arătau lui, cu darul lui Hristos. Iar din când în când se pogora la muntele cel de jos şi se întâlnea cu monahii şi cu oamenii din lume, care-l căutau. Şi mulţi se lepădau de lume şi se făceau monahi. Deci, a ajuns vestea despre el la împărăţie şi Constantin Augustul şi feciorii lui doreau un cuvânt de la el. Iar el, răspunzându-le, îi ruga să fie iubitori de oameni, de dreptate şi de cei săraci. Şi tuturor le spunea: "Păziţi predania părinţilor şi credinţa cea dreaptă în Domnul Hristos !” Cu 15 ani înainte de sfârşitul său, fericitul Antonie a luat cu sine, în munte, pe doi din ucenicii săi, Macarie şi Plutin. Şi-i povăţuia, zicând: "Nu pierdeţi pustnicia şi pomeniţi învăţătura şi sfătuirile mele !” Şi a rânduit să dea Sfântului Atanasie din Alexandria haina sa, şi cojocul său fericitului episcop Serapion, iar mormântul său nimeni să nu-l ştie. Deci, trăind el o sută cinci ani, s-a mutat către Domnul. Şi viaţa lui a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, ca unul ce cunoştea pe Sfântul Antonie de aproape. Şi a ajuns acest minunat om al lui Dumnezeu, Antonie, a fi socotit în toată lumea ca Patriarhul şi Dascălul cel adevărat al pustniciei creştineşti. Dumnezeului nostru, slavă ! Amin.      


Întru această zi, povestire despre Sfântul Antonie.          

       Marele între părinţii cei desăvârşiţi, Cuviosul Antonie era înainte văzător şi, fiind trecut prin ispitele drăceşti, socotea de nimic meşteşugirile lor, ca şi când nu era supărat de ei. Şi de multe ori vedea cu ochii cei trupeşti chiar îngeri şi diavoli, cum iau aminte la viaţa omenească, nevoindu-se fiecare din ei să tragă de partea sa pe oameni. Şi atât de mare era la fapte bune, încât certa şi batjocorea duhurile cele necurate şi de multe ori le izgonea pe ele, aducându-le aminte de surparea lor cea din cer şi de chinul lor, în focul cel veşnic.  Deci, s-a întâmplat odată un lucru ca acesta: Doi diavoli s-au sfătuit să vină la stareţul Antonie, fericindu-l pe el, de vreme ce nimeni dintre ei nu mai cutezau să se apropie de el cu gând rău, temându-se ca nu cumva să fie rănit de dânsul, că ajunsese stareţul la nepătimire şi la viaţa cea desăvârşită şi era dăruit cu Preasfântul Duh. Deci, unul din diavoli a zis către celălalt: „Zerefere (că aşa era numele acelui diavol), oare de s-ar pocăi cineva dintre noi, l-ar primi pe el Dumnezeu la pocăinţă ? Se poate una ca aceasta, sau nu ?” Răspuns-a celălalt: „Şi cine poate să ştie aceasta ?” Iar Zerefer a zis: „Îmi vei da voie să merg la bătrânul Antonie, care nu se teme de noi, şi să mă încredinţez de aceasta de la dânsul ?” Răspuns-a lui celălalt: „Du-te, dar te fereşte cu dinadinsul, că bătrânul este înainte văzător şi va cunoaşte ispitirea ta şi nu va voi să întrebe despre aceasta pe Dumnezeu, însă, du-te, poate, cumva vei avea răspuns.” Şi mergând Zerefer la Antonie, s-a închipuit ca om şi a început a plânge şi a se tângui înaintea lui. Iar Dumnezeu vrând să se ştie că El nu-Şi întoarce faţa de la nici unul din cei care vor să se pocăiască, ci îi primeşte pe toţi cei ce aleargă la El, şi dând pildă şi omului cu păcate grele, că El, nu S-ar întoarce chiar şi de la diavolul, începătorul răutăţii, de ar voi aceasta cu adevărat să se pocăiască a tăinuit, o vreme, sfatul drăcesc bătrânului, ca să nu-l cunoască. Drept aceea, Cuviosul îl vedea pe cel ce venise la dânsul curat, ca pe un om, iar nu ca pe un diavol, şi i-a zis: „Ce plângi aşa, tânguindu-te din inimă, omule, sfărâmându-mi inima şi sufletul cu lacrimile tale cele multe ?” Iar diavolul cel viclean a răspuns: „Eu, o Sfinte Părinte, nu sunt om ci diavol, pentru mulţimea fărădelegilor mele.” Iar bătrânul l-a întrebat: „Şi ce voieşti să-ţi fac frate?” (Că socotea Cuviosul, că pentru multa smerenie se numeşte el pe sine diavol, Dumnezeu nearătându-i lui ceea ce se făcea).  Şi a zis diavolul: „De nimic alta nu mă rog ţie, Sfinte Părinte, fără numai să te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-ţi arate ţie, adică, de ar primi pe diavol la pocăinţă, sau pocăinţa lui cu totul n-o ia în seamă ? Pentru că dacă va primi pe diavol, apoi mă va primi şi pe mine, acela ce am făcut lucruri asemenea cu el.” Iar bătrânul i-a răspuns: „Precum voieşti voi face, însă să te duci astăzi la casa ta, iar dimineaţă să vii aici şi-ţi voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta.” Deci, ducându-se diavolul şi sosind noaptea, şi-a ridicat bătrânul cuvioasele sale mâini spre cer şi s-a rugat lui Dumnezeu, iubitorul de oameni, ca să-i arate lui de ar primi pe diavolul, dacă s-ar întoarce la pocăinţă. Şi îndată, îngerul Domnului, stând înaintea lui, i-a zis: „Asa grăieşte Domnul Dumnezeul nostru: "Pentru ce rogi a Mea stăpânire pentru diavol ? Pentru că el este acela care a venit cu vicleşug să te ispitească.”  " Şi a zis bătrânul către înger: „De ce nu mi-a descoperit Domnul Dumnezeu, ci a ascuns aceasta de la mine, încât să nu cunosc vicleşugul drăcesc ?” Iar îngerul i-a zis: „Să nu te tulburi de aceasta, căci este o minunată rânduială a lui Dumnezeu, spre folosul celor ce greşesc, ca, adică, să nu se deznădăjduiască păcătoşii, care fac multe fărădelegi, ci să vină la pocăinţă, ştiind că de la nici unul, care vine la El, nu Se va întoarce Preabunul Dumnezeu, chiar când ar veni însuşi diavolul vrăjmaş, cu adevărat. Drept aceea, când va veni la tine să te ispitească şi te va întreba, să nu te sminteşti de el, ci să-i zici astfel: „Iată că iubitorul de oameni Dumnezeu, niciodată nu Se întoarce de la cel ce vine la El, chiar când diavolul ar veni. Iată, El făgăduieşte a te primi pe tine, numai de vei păzi cele poruncite de El." Iar, când te va întreba: "Care sunt cele poruncite de El ?", să-i zici: "Astfel grăieşte Domnul Dumnezeu: "Te ştiu pe tine cine eşti şi de unde ai venit ispitindu-ne, că tu răutatea cea veche eşti şi nu poţi să fii bunătate nouă, şi începător al răului de demult fiind, nu vei începe acum a face binele. Că, deprinzându-te cu mândria, cum vei putea a te smeri la pocăinţă şi a afla milă ? Dar, ca să nu ai acest răspuns în ziua judecăţii, că voiai să te pocăieşti şi nu te-a primit Dumnezeu, iată şi ţie îţi pune pocăinţa bunul şi milostivul Dumnezeu“ numai dacă vei voi“ poruncindu-ţi ţie aceasta: "Să stai într-un loc, vreme de trei ani, şi, întorcându-te spre răsărit, să strigi cu glas mare, ziua şi noaptea, şi să zici astfel: "Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, răutatea cea veche." Iar aceasta să o zici de o sută de ori. Şi iarăşi altă rugăciune: "Dumnezeule, mântuieşte-mă pe mine, înşelăciunea cea întunecată", la fel, de o sută de ori să o zici. Şi iarăşi: "Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii", să o zici de o sută de ori şi aşa să strigi către Domnul neîncetat, că nu ai trupească alcătuire, ca să oboseşti ori să slăbeşti. Şi, după ce vei săvârşi aceasta cu gând smerit, atunci vei fi în rânduiala ta cea dintâi şi te vei număra cu îngerii lui Dumnezeu." Şi de va făgădui să facă aceasta să-l primeşti pe el la pocăinţă. Dar ştiu că răutatea cea veche nu poate a fi bunătate nouă. Şi să se scrie aceasta pentru neamurile viitoare, că dintru, această întâmplare oamenii foarte lesne se vor încredinţa ca să nu mai deznădăjduiască de a lor mântuire." Şi îngerul, acestea zicând, către Cuviosul Antonie, s-a suit la cer. Iar, a doua zi, a venit diavolul şi a început să se tânguiască de departe, în chip de om, ca şi cum plângea şi, venind la bătrânul, i-a făcut plecăciunea. Iar bătrânul, mai întâi nu l-a vădit pe el, ci numai în mintea sa îl ocăra. Apoi Sfântul i-a zis: „M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ţi-am făgăduit şi te primeşte la pocăinţă, de vei împlini cele ce prin mine îţi porunceşte Stăpânul şi Atotputernicul.” Iar diavolul a zis: „Şi care sunt cele ce a poruncit Dumnezeu să le fac?” Iar bătrânul a răspuns: „Ţi-a poruncit Dumnezeu acestea: "Să stai într-un loc trei ani nemişcat, privind spre răsărit şi strigând, ziua şi noaptea, "Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, răutatea cea veche", zicând aceasta de o sută de ori.  Şi, iarăşi, de o sută de ori, să zici: "Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii", şi, iarăşi, de acelaşi număr de ori: "Dumnezeule, miluieşte-mă, pe mine înşelăciunea cea întunecată". Şi când le vei face acestea, atunci te vei număra a fi cu îngerii lui Dumnezeu, întru aceeaşi slujbă în care ai fost şi mai înainte.” Iar Zerefer, lepădând îndată acel înşelător chip al pocăinţei, a râs tare şi a zis bătrânului: „O, călugăre, de-aş fi voit a mă numi eu însumi răutatea cea veche, urâciunea pustiirii şi înşelăciunea cea întunecată, apoi aş fi făcut aceasta de la început, ca să mă fi mântuit. Acum, să mă numesc eu însumi răutatea cea veche? Nicidecum. Şi cine ar zice aceasta? Pentru că, până acum, eu sunt minunat în isprăvi şi toţi, de teamă, se supun mie: cum, dar, aş putea să mă numesc eu singur urâciune a pustiiri, ori înşelăciune întunecată? Nicidecum călugăre, nu, că încă stăpânesc pe păcătoşi şi ei mă iubesc, eu sunt în inimile lor şi ei umblă după voia mea, iar a fi rob netrebnic şi prost în pocăinţă, asta nu voiesc, bătrâne; Nu, nu, asta să nu fie, că, adică, din cinstea cea mare, să ajung întru atâta necinste.” Şi, zicând acestea, şi strigând, diavolul s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul, sculându-se la rugăciune, a mulţumit lui Dumnezeu, zicând: „Adevărat ai zis, Doamne, că răutatea cea veche nu poate fi bunătate nouă şi începătorul răutăţilor nu se face făcător de bunătăţi noi.” Şi aceasta, fraţilor, nu în deşert ne-am sârguit a le spune vouă, ci ca să cunoaşteţi bunătatea Stăpânului şi milostivirea Sa, că dacă El este gata, ca şi pe diavolul să-l primească la pocăinţă, apoi, cu cât mai mult pe om, pentru care Şi-a vărsat şi sângele. Eşti păcătos ? Pocăieşte-te, că de nu, în primejdie eşti a merge cu diavolul, în veşnica pierzare a gheenii, nu că ai greşit, că toţi greşim şi nu-i nimeni fără de păcat, decât numai Unul Dumnezeu, ci pentru că n-ai voit a te pocăi şi a te ruga Judecătorului înainte de sfârşitul tău. Iar dacă, fugind de păcat, vei plăcea Domnului, o, de câte bunătăţi te vei îndulci! Pentru că, întorcându-te la El înainte de sfârşit, vei afla pe Judecătorul milostiv şi te vei învrednici fericirii şi cu îngerii cei luminaţi te vei sălăşui, unde este frumuseţea cea negrăită a tuturor celor împăcaţi cu Dumnezeu şi veselia cea pururi fiitoare. Pe care şi nouă tuturor fie a le dobândi, prin Hristos Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor ! Amin.    


Cuvânt din Istoria Bisericească a lui Socrat, Cartea 4, cap.23. 

      Au venit unii din cei înţelepţi la dreptul Antonie şi au zis către dânsul: „Cum rabzi, o Părinte, lipsit fiind de mângâierea de la citirea cea din cărţi?” Şi a răspuns Antonie către dânşii: „Cartea mea, o filosofilor, este firea celor nevăzute şi deschisă îmi este, oricând voiesc să citesc într-însa.” Trebuie să ştiţi, de asemenea, că se află şi alte isprăvi ale Cuviosului Antonie, precum şi folositoare istorii despre dânsul, de pildă: Cum a aflat pe Pavel Tebeul; Cum a primit pe alt Pavel, ce se numea „cel Simplu”, şi cum l-a povăţuit la calea mântuirii; Cum a văzut pe înger în chip de monah împletind coşniţe, sculându-se la rugăciune, şi iarăşi lucrând, apoi iarăşi rugându-se; Cum a văzut pe diavolul, întinzându-şi cursele sale prin lume şi a auzit un glas că numai smerenia scăpa de cursele acelea. Şi altele veţi afla în Pateric despre Cuviosul acesta, ca şi în viaţa sa, cea pe larg scrisă de marele Atanasie.    


În această zi, cuvânt despre, un călugăr Martirie,  care a purtat pe Hristos.  

        În pământul Savoriei a fost un călugăr Martirie, iubitor de Hristos, iubitor de săraci şi milostiv, tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea şi viaţă curată având. Deci, acesta avea un obicei de mergea, de la mănăstirea sa, în alta, la un părinte duhovnicesc, pentru rugăciune. Şi, odată mergând el, a aflat pe un sărac zăcând în cale şi plin de răni, vrând să meargă şi el tot acolo, dar nu putea pentru slăbiciunea sa. Şi fiindu-i milă fericitului Martirie de el, şi-a întins mantia sa, şi luându-l cu dragoste, l-a dus pe el în spate. Iar când s-a apropiat de mânăstire, părintele lui cel duhovnicesc, care cu ochi prooroceşti îl văzuse pe el, îndată a strigat către călugării săi, zicând: „Alergaţi degrabă şi deschideţi porţile mănăstirii că, fratele Martirie vine, aducând pe Dumnezeu”. Şi ajungând fratele la poarta mănăstirii, S-a pogorât săracul din spatele lui şi i s-a arătat lui având chipul precum este zugrăvit pe icoană Izbăvitorul neamului omenesc, Dumnezeu şi Omul, Mântuitorul Iisus Hristos, şi S-a ridicat la cer sub privirea lui Martirie. Iar pe când Se înălţa, a zis către dânsul: "O, Martirie, tu nu M-ai trecut pe Mine cu vederea pe pământ, nici Eu pe tine la cer nu te voi trece cu vederea. Tu acum ai căutat cu milă spre Mine, şi eu în veci te voi milui pe tine.” Şi, aceasta zicând, S-a făcut nevăzut. Deci, intrând el în mânăstire, I-a zis lui părintele cel duhovnicesc: "Frate Martirie, unde este Acela pe care L-ai adus?” A răspuns zicând: "De aş fi ştiut, părinte, Cine este, m-aş fi ţinut tare de picioarele Lui.” Atunci a spus tuturor călugărilor ceea ce se făcuse. Şi l-a întrebat pe el părintele, zicându-i: „Oare El ţi se părea greu ţie, fiule?” Iar el a răspuns: „Nu, părinte, când Îl duceam nu simţeam nici o greutate. Că duceam pe Cela ce mă poartă El pe mine, Care poartă pe toată lumea cu neosteneala şi numai prin Cuvânt pe toate le ţine. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage17Ian.shtml 
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=872 
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie17.htm

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4