Proloagele din 11 august

Luna august în 11 zile: pomenirea Sfântului, 

marelui Mucenic Evplu Diaconul (+304)

   Acesta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, trăgându-se în cetatea Catania, care se afla în Sicilia. Deci, fiind mare prigonire împotriva creştinilor, de pretutindeni, a fost trimis în părţile Siciliei un dregător cumplit, anume Calvisian. Acesta, aducând tot poporul, bărbaţi şi femei, de toată vârstă, a dat pe faţă porunca împăratului, că, dacă se va afla cineva, care să pomenească numele lui Hristos, acela să fie dat la chinuri şi ucis. Şi, chemând slugile sale, le-a poruncit să cerceteze în tot chipul, de nu cumva se află cineva, care să ţină credinţa creştinească, fie şi în taină. Şi, apropiindu-se, unul din slujitori a zis: "Este, aici, în cetate, un om, anume Evplu, care poartă cu sine o carte. El străbate uliţele şi casele, vorbind de Dumnezeu creştinilor." Că Sfântul era diacon şi purta cu sine Cartea Evangheliei, din care citea poporului minunile lui Hristos, şi-l învăţa să creadă întru El. Acestea auzind, dregătorul a trimis să-l prindă şi să-l aducă legat, înaintea sa. Şi a fost găsit într-o casă săracă, citind din Sfânta Evanghelie, şi învăţând pe cei ce-l ascultau. Deci, a fost cercetat de Calvisian, iar Sfântul, nelepădându-se de Hristos, a fost legat, mai întâi, cu mâinile şi picioarele de genunchi. După aceea a fost spânzurat pe un lemn şi a fost strujit cu gheare de fier. Deci, a auzit glas din cer, zicându-i: "Fii tare Evplu, că hainele cele adevărate îţi sunt gătite ţie." A poruncit, atunci, dregătorul să-i zdrobească fălcile, pulpele şi gleznele cu ciocane de fier şi l-au aruncat în temniţă, cu Evanghelia legată de grumaji, poruncind ca şapte zile să nu i se dea nici pâine nici apă. Şi aici, făcând rugăciune, a izvorât apa. Deci, iarăşi, scoţându-l la întrebare şi rămânând statornic în credinţă, i-au pătruns urechile cu ţepuşe de fier înroşite în foc şi i s-a tăiat capul.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Nifon, 

patriarhul Constantinopolului (+1508)

         Sfântul Nifon era din Moreea (Grecia). S-a născut din părinţi mai străluciţi în dreapta credinţă şi prin faptele bune, decât prin neam, primind, de la botez, numele de Nicolae. Arătând multă dragoste de carte, a avut mai mulţi dascăli iscusiţi şi, luând, de la unul din ei, chipul monahicesc, şi-a schimbat numele, din Nicolae, în Nifon. Deci, fericitul Nifon, întărit cu rugăciunile dascălilor săi, a zburat, ca un vultur, la muntele Athos. Acolo, cercetând mai multe mânăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, s-a aşezat, în cele din urmă, la mănăstirea Dionisiou. A petrecut foarte multă vreme fericitul Nifon în această mânăstire, ostenindu-se cu scrierea cărţilor sfinte. Aflând de evlavia şi de înţelepciunea lui, clerul şi credincioşii din Tesalonic, l-au ales mitropolit. Şi a păstorit, cu vrednicie, învăţând şi întărind în dreapta credinţă pe credincioşii săi, tulburaţi de zvonurile unirii mincinoase de la Florenţa(1439). La anul 1484, mitropolitul a luat parte la un sinod, ţinut în Constantinopol, osândind sinodul de la Florenţa. La anul 1486, mitropolitul Nifon s-a învrednicit a fi ales patriarh de Constantinopol. Dar erau vremuri deosebit de grele, că, de la cucerirea Constantinopolului(1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe, de aceea şi păstoria Sfântului Nifon a fost zbuciumată. A fost alungat din scaun şi, iarăşi, chemat, la cererea credincioşilor, iar, pe la 1498, a fost surghiunit la Adrianopole. În această cetate, l-a aflat voievodul Munteniei, Radu cel Mare, în anul 1508, pe când se întorcea de la Constantinopol, spre ţară, şi l-a înduplecat să vină să facă rânduială în Biserica Munteniei. Deci, îndată ce a sosit în Ţara Românească, Sfântul a adunat în sobor egumenii şi boierii ţării şi, aşa, s-au întemeiat episcopiile de la Râmnic şi de la Buzău, iar Sfântul Nifon a sfinţit pe cei doi episcopi. Nu a trecut, însă, multă vreme şi Sfântul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna rânduială ce făcuse, căci voievodul însuşi a săvârşit o nelegiuire, căsătorind pe o soră a sa, cu un boier, Bogdan cu numele, care avea, în Moldova, de unde venise, soţie şi copii. Sfântul Nifon nu putea încuviinţa o asemenea căsătorie şi a rămas neînduplecat, la cererea voievodului. După puţină vreme, a plecat din Ţara Românească, luând drumul Sfântului Munte, aşezându-se mai întâi, la mănăstirea Dionisiou. Aici, ajungând la vârstă de 90 de ani, şi-a dat fericitul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu la 11 august 1508. După şapte ani, Neagoe Basarab, noul Domn, a trimis pe oamenii lui la mănăstirea Dionisiou şi, cu încuviinţarea monahilor de acolo, dezgropând moaştele Sfântului Nifon, l-au pus într-un sicriu de lemn şi l-au adus în ţară. Cu mare alai, s-au aşezat ele deasupra mormântului lui Radu cel Mare, la mănăstirea Dealul, ctitoria lui Radu, ca, astfel, Sfântul să ierte greşeala răposatului voievod. Apoi, voievodul Neagoe a dat poruncă să fie puse sfintele moaşte într-o raclă de argint, poleită cu aur şi pietre scumpe şi să le aducă înapoi, la Sfântul Munte. Dar, văzând fraţii monahi, din acea mânăstire, adânca evlavie a voievodului Neagoe, i-au dăruit lui capul Sfântului şi o mână. Iar, zidind biserica sa de la Argeş, voievodul Neagoe le-a aşezat în frumoasa lui ctitorie.

Întru această zi, istorisire despre icoana, cea nefăcută de mână, a Domnului, 

Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

      În zilele binecuvântatului şi credinciosului împărat Tiberiu (578-582) s-a făcut o minune mare şi preaslăvită. O femeie de rang înalt, anume Maria, iubitoare de Hristos şi patriciană, de bun neam, fiind văduvă, a căzut într-o boală grea şi fără de leac. Şi, deznădăjduind de tot ajutorul omenesc, s-a lăsat în nădejdea Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci, punând întru sine gând bun, a trimis la preoţii care slujeau la icoana Domnului, cea sfântă şi nefăcută de mână, rugându-i să vină la ea. Aceştia venind, a căzut la picioarele lor, zicând: "Rogu-vă, stăpânii mei, de vreme ce Dumnezeu, pentru păcatele mele, a vrut să mă chinuiesc cu această boală grea, de moarte, pentru aceasta, voiesc eu, ticăloasa şi nevrednica, să primesc Sfântul chip al Domnului nostru, în săraca mea căsuţă, 40 de zile, ca, prin rugăciunile voastre, să facă Domnul milă cu mine." Şi ei, ştiindu-i viaţa şi duhovniceasca ei aşezare, i-au adus sfânta icoană şi, deschizând sfânta raclă, îndată, căzând, femeia s-a închinat şi a sărutat-o şi, luând o pânză de bumbac, pe măsura Sfintei icoane, a pus-o deasupra ei. Deci, punând-o într-un sicriu curat, a închis-o şi aşezând-o în paraclisul casei sale, îi făcea strălucită lumină de făclii aprinse, slujind Liturghie 40 de zile. Şi, dacă s-au plinit cele 40 de zile, au început a se întări durerile femeii, fiind atât de nesuferite, încât, nici din pat nu putea să se ridice. Deci, strigând o slujnică, pe care o ştia că este mai curată, i-a zis: "Să aduci racla Sfintei icoane, ca să mă închin, doar aş găsi puţină odihnă de la durerile care m-au cuprins". Şi aceea, mergând în paraclis, a văzut o minune mare şi înfricoşată şi preaslăvită, căci o văpaie de foc mare ieşea din sfânta raclă şi se suia până la podul casei. Şi cuprinzând tot altarul, se pogora până la faţa pământului, iar slujnica, minunându-se, a căzut la pământ. Deci, alergând, altă slujnică a spus stăpânei sale, care, şi ea, înfricoşându-se foarte, s-a pogorât din pat şi, mergând, cu mare greutate în paraclis şi văzând văpaia cea de foc, a strigat: "Doamne miluieşte !" Deci, a trimis şi a adus degrabă pe slujitorii Sfintei icoane, care, urmaţi de popor mult, s-au mirat, văzând toţi minunea, că se suia şi se pogora văpaia, ca o pânză de corabie, ce se umflă de vânt tare. Şi toţi au strigat: "Doamne miluieşte!" Şi, făcându-se rugăciune preoţească, s-a potolit văpaia. Şi, deschizând racla, au aflat icoana, cea nefăcută de mână, neatinsă de foc. Deci, luând pânza cea de bumbac, pe care o pusese patriciana deasupra icoanei, mare minune, au aflat pe ea alt chip al Stăpânului, tot nefăcut de mână, asemenea chipului celui dintâi. Pentru care lucru, au slăvit toţi pe Dumnezeu şi, sărutând chipul, l-au pus deasupra femeii şi, îndată, au lăsat-o durerile şi boala şi s-a tămăduit femeia. Şi, făcându-se desăvârşit sănătoasă, s-a ridicat şi a slăvit pe Dumnezeu, împreună cu toţi câţi au mers acolo cu preoţii. Apoi, peste câţiva ani, acea cinstită femeie s-a gândit să dăruiască sfântul chip la mânăstire de monahi, care se afla la Militina Armeniei, la mănăstirea Sfintei Înălţări a Domnului. Deci, aflându-se femeia cu acest gând, ca şi când s-ar fi dat veste, iată a sosit acolo, la Constantinopol, Dometian, arhiepiscopul Melitinei, vărul împăratului Mauriciu, împreună cu cei mai de cinste ai cetăţii şi, înţelegând acest semn, Patricia a dat sfântul chip în mâna arhiepiscopului, spunându-i gândul ei, şi aşa a fost trimis în Melitina. Dar nu se cade să trecem sub tăcere şi a doua minune, care s-a făcut cu această icoană. Că, năvălind perşii, în zilele împăratului Heraclius(610-641), călugăriţele mănăstirii, temându-se ca nu cumva să le robească şi pe ele, au luat cinstitul chip şi s-au dus la Constantinopol, unde au primit o mânăstire, de la Serghie, patriarhul. Şi, aflând de această sfântă şi nefăcută de mână icoană, patriarhul a luat-o, fără voia călugăriţelor. Însă, într-acele zile, i-au venit multe necazuri, de la împărat, asupra lui şi multe tulburări pentru Biserică. Deci, mirându-se mult de aceasta, a văzut noaptea, în vis un om înfricoşător, care sta deasupra lui şi-i zicea: "Întoarce, cât mai degrabă, mănăstirii ceea ce ai luat, pe nedrept." Şi, dacă s-a sculat, stătea şi se gândea şi, chemând pe slujitorii lui, i-a întrebat: "Ce sunt aceste necazuri şi pentru care pricină pătimesc eu acestea? Şi ce este acest vis? Că eu nu ştiu să fi luat cuiva ceva?" Iar ei i-au zis: "Nu băga în seamă unele ca acestea, stăpâne, că n-ai năpăstuit, niciodată, pe nimeni, iar necazurile şi nălucirile acestea sunt din lucrare drăcească." Deci, când s-a făcut noapte, iarăşi, i s-a arătat acel înfricoşător om, care i-a zis: "Întoarce, cât mai curând, ceea ce ai luat călugăriţelor, de la mănăstirea Înălţării. Oare, nu ştii că ele sunt străine şi fără de mângâiere, că au venit din altă parte?" Deci, deşteptându-se a zis către eclesiarhul lui: "Frate, când ai luat chipul Stăpânului, de la călugăriţe, cum li s-a părut lor aceasta?" Iar el a zis: "Le-a fost foarte greu, părinte şi, de ar fi putut, ne-ar fi certat." Atunci, a priceput patriarhul şi s-a umilit pe sine şi, degrabă, cu multă cinste, a trimis sfântul chip la mănăstirea călugăriţelor, în ziua de 29 a lui decembrie. Şi s-au potolit bântuielile şi necazurile patriarhului. Şi, dacă au luat sfântul chip, s-au bucurat şi călugăriţele.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare

         Cum voi fi împreună cu Iov, eu, care n-am primit, cu mulţumire, necazul ce mi s-a întâmplat? Cum voi fi împreună cu David, eu, care n-am avut ca el, îndelungă răbdare, împotriva vrăjmaşului? Cum, iarăşi, voi fi cu Daniil, eu, cel ce n-am căutat pe Dumnezeu, cu înfrânarea cea de-a pururea şi cu rugăciunea cea iubitoare de osteneală? Cum voi fi cu fiecare dintre Sfinţi, eu, cel ce n-am umblat pe urmele lor? Cine este atât de nesocotit cârmuitor de nevoinţe, ca să încununeze pe cel biruitor, la fel cu acela care nu s-a nevoit nicidecum? Care cârmuitor, la împărţirea dobânzilor cheamă pe cei care nici nu s-au arătat la război, răsplătindu-i ca pe cei ce au biruit? Bun este Dumnezeu, dar este şi drept. Şi El va da celui drept răsplătirea, cea după vrednicie, precum este scris: "Fă bine Doamne, celor buni şi celor drepţi cu inima; iar pe cei ce se abat pe căi nedrepte, Domnul îi va duce cu cei ce lucrează fărădelegi"(Ps.124,5). Este milostiv, dar şi drept judecător. El iubeşte milostenia, dar şi dreapta judecată. Drept aceia, zice: "Mila şi judecata voi cânta Ţie, Doamne." Ştii doar, a cui este mila. Fericiţi, zice Domnul, cei milostivi, că aceia se vor milui. Vezi, dar, că El, cu socotinţă, primeşte milostenia. Că nu fără dreptate miluieşte şi nici nu judecă fără milostenie. Că nemilostivă este judecata, pentru cel ce n-a făcut milă. Că milostiv şi drept este Domnul. Drept aceea, să nu-L cunoaşteţi pe Domnul numai pe jumătate. Cel ce face să răsară soarele, Acela osândeşte şi la pierderea vederii. Cel ce dă ploaie, Acela plouă şi cu foc. Acelea, de mai înainte sunt semnele bunătăţii, acestea, semnele dreptăţii. Pentru acelea, să-L iubim, iar pentru acestea, să ne temem. Iar, după învârtoşata şi nepocăita inimă a ta, îţi aduni, ţie însuţi, mânie pentru ziua mâniei. Că nu pot să se mântuiască cei ce nu fac fapte bune, după poruncile lui Dumnezeu. Iar, a trece cu vederea ceva din cele poruncite, nu este fără de primejdie. Amară este cârmuirea, fiindcă ea ne aşează pe noi, ca pe nişte judecători ai întemeietorilor legii, ca, pe unii, să-i rânduim după lege, iar, pe alţii, să-i slobozim. Adaugă, la grija ta, şi sfatul acesta de obşte, trăirea nevoitorilor Ortodoxiei, pe care o cinstim, ca pe o ajutătoare la păzirea poruncilor Evangheliei, ca să nu piardă nimic din cele poruncite. Căci, se cade, ca desăvârşit să fie omul lui Dumnezeu, precum este scris, ca, prin toate poruncile, să se desăvârşească măsura creşterii lui Hristos în noi. Drept aceea, şi în dumnezeiasca Lege scrie: "Deşi vita cea vătămată este curată, nu este, însă, primită ca jertfă lui Dumnezeu." Deci, numai cu osteneală se va afla măsura împlinirii, după făgăduinţa Domnului nostru Iisus Hristos, prin învăţătura şi povăţuirea Sfântului Duh. Aşa, şi nouă, asemenea, nevoinţă ne trebuie, când ne lenevim, spre îndreptare şi petrecem, fără strădanii, la păzirea celor date nouă, spre împlinire. Drept aceea, a zis Domnul: "Cuvântul pe care L-am grăit, acela vă va judeca pe voi în ziua cea de apoi." Că sluga, care nu ştie voia stăpânului său, şi face celei vrednice de bătaie, se va bate mai puţin, dar cel ce a ştiut şi n-a făcut, acela se va bate mult. Să ne sârguim, deci, acum, spre lucrarea cuvântului celui fără de prihană, ca roditoare să ne fie nouă învăţătura. Şi, aşa, luând aminte cu trezire la cele grăite în Scripturi, să ne sârguim a scoate la lucrare şi sporire dumnezeieştile cuvinte. Că nu ştim în care zi sau ceas va veni Domnul nostru.

Întru acestă zi, învăţătură a Sfântului Efrem, despre folosul sufletesc

             Temeţi-vă fraţilor, de vorbele cele vătămătoare şi nefolositoare de suflet, ca în linişte să fie sufletele voastre. Că mai bine este a arunca o piatră, din nebăgare de seamă, decât a zice un cuvânt deşert. Veselia drepţilor este dreptatea, iar căile lor sunt milostive şi cel ce face milostenie va afla viaţa. Să nu ai prietenie cu cel mai mare al locului, ascultă-i cuvintele, dar faptele lui rele să nu le faci. Să nu iubeşti a merge la târg, şi să nu zici că ochiul meu este curat, căci ţi-l vei face duşman. Să nu bei vin, ca să nu ţi se întoarcă inima spre dulceţile trupeşti. Să nu mănânci prea mult, ca să nu ţi se întunece mintea. Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de ţine. Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va măsura şi vouă. Să cercetezi pe cei bolnavi, ca şi Dumnezeu să te cerceteze pe tine. Să nu dormi mult, ci te roagă cu dinadinsul lui Dumnezeu, să-ţi fie ţie de ajutor, ca să scapi ca o pasăre din laţ. Să mergi de-a pururi la biserica lui Dumnezeu. Pe cei ce Mă proslăvesc pe Mine, îi voi proslăvi. Aceasta făcând-o, tu însuţi te vei mântui, şi totdeauna pe cei ce sunt ca tine. Şi orice vei cere de la Dumnezeu, degrabă vei lua, ca unul curat cu sufletul. Să nu-ţi câştigi ţie lucruri mai presus decât trebuinţa ta, ci să petreci în viaţă smerită. Osteneşte-te cu mâinile tale, ca să dai şi celor ce au trebuinţă. Acestea, de le vei face, Dumnezeu îţi va da ţie veşnicele Sale bunătăţi. A Căruia este slava, cinstea şi stăpânirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage11Aug.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august11.htm