Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 5 august 2016

Proloagele din 5 august

[0608_transfiguration.jpg]
Luna august în 5 zile: Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
          Se cuvine să aveţi cunoştinţă, fraţilor, că ziua de astăzi este Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, să vă adunaţi în biserici, la toate rugăciunile bisericeşti şi să vă curăţiţi prin milostenie. Că, în această zi, Domnul, Şi-a descoperit Lumina dumnezeirii Sale, ascunse în Trupul Său şi a arătat ucenicilor Săi Slava dumnezeirii Sale, pregătindu-i spre înţelegerea Învierii Sale şi dând Dumnezeu-Tatăl adeverire despre Fiul şi zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L(Matei,17,5). Că, arătându-Şi Hristos, în această zi, dumnezeiasca Lui Putere, Slava Lui, Cinstea Lui şi Stăpânirea Lui, zi vestitoare de bucurie şi de mântuire a făcut dintr-însa. Deci, ajungând la această zi, să o prăznuim cu laude dumnezeieşti şi, împodobindu-ne prin curăţie, să ne săturăm de duhovnicească mâncare, din care sufletul, hrănindu-se, nu va muri. Că, de nu vom asculta cuvintele Sfintelor Scripturi şi de nu vom face voia Lui Dumnezeu, atunci, ne vom osândi, cu osânda cea veşnică. Iar, de vom face voia Lui Dumnezeu, vieţii celei veşnice vom fi moştenitori. Iar cearta şi mânia să se lepede de la noi, şi aşa, cu fapte bune, vom plăcea lui Hristos-Dumnezeu, aşteptând fericita nădejde şi desfătare a Împărăţiei lui Hristos. Că la aceasta ne-a chemat pe noi Hristos, când S-a pogorât din cer, Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de început, Dumnezeul nostru, Unul fiind din Sfânta Treime, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie (+362)
           Sfântul Evsignie era de neam din Antiohia şi a fost ostaş sub împăraţii Romei Diocleţian, Maximin, marele Constantin şi fiii lui. A cunoscut şi a vorbit cu Sfântul Mucenic Vasilisc şi a scris pătimirea lui. Când i s-a tăiat capul Sfântului Vasilisc, Evsignie şi alţi credincioşi, ce erau acolo, s-au învrednicit de au văzut mulţimea Sfinţilor îngeri luând sufletul Mucenicului şi înălţându-l la cer; de asemenea, a văzut şi pe Domnul Iisus în cer, primind sufletul pătimitorului. Iar, pe vremea împărăţiei lui Constantin, fiind în oaste, Evsignie a văzut şi el, crucea, închipuită din stele; şi s-a îmbărbătat, fiind înarmat cu puterea crucii. Petrecând în ostăşie şaizeci de ani, Evsignie, a lăsat rânduiala ostăşească, pe vremea împărăţiei lui Constanţiu, fiul lui Constantin, de vreme ce îmbătrânise. Şi, întorcându-se în Antiohia, patria sa, vieţuia după voia lui Dumnezeu. Şi a ajuns până în anii urâtorului de Dumnezeu, împăratul călcător de lege, Iulian. Într-una din zile, mergând Sfântul la biserică, s-a întâmplat de a văzut doi oameni închinători la idoli, certându-se între ei, pentru o anume pricină. Trecând pe lângă ei, aceia l-au oprit, zicându-i: "Te ştim pe tine om cinstit, care ai fost multă vreme în oaste şi faci judecată dreaptă; deci, ne rugăm ţie, ascultă această neînţelegere a noastră şi ne judecă cu dreptate." Şi le-a lămurit pricina lor, precum se cădea; şi s-a dovedit, prin aceasta, că unul a fost drept, iar altul vinovat. Deci, mâniindu-se, cel vinovat s-a dus şi l-a pârât pe Evsignie, că este creştin. Şi s-a întâmplat, atunci, că păgânul împărat venise la Antiohia şi, îndată, a poruncit să fie prins Sfântul şi adus înaintea judecăţii sale. Iar Fericitul, stând înaintea împăratului, l-a certat, fără teamă pentru călcarea lui de Lege, că s-a lepădat de Hristos şi s-a închinat la idoli, că a vândut cinstirea lui Dumnezeu pe idoli, neurmând marelui Constantin. Şi a început Sfântul a lăuda credinţa lui Constantin, spunând de la început, cum a văzut crucea pe cer şi cum, cu puterea ei, a biruit pe potrivnici şi cum, lepădând închinarea la idoli, s-a lipit de Hristos, şi nu numai el singur s-a luminat cu credinţa, ci şi pe toată lumea a luminat-o. Şi, aşa Sfântul Evsignie, aducând multe laude marelui Constantin, l-a ocărât pe Iulian, cel depărtat de Dumnezeu, pentru păgânătatea lui, şi l-a batjocorit prin cuvinte de defăimare. Deci, Iulian, nesuferind să audă aceste cuvinte, a poruncit să-i taie capul ostaşului lui Hristos. Şi aşa s-a sfârşit, pentru Hristos, ca un mucenic, Sfântul Evsignie, având vârsta de o suta zece ani, şi s-a sălăşuit în viaţa cea neîmbătrănitoare, unde anii lui nu vor lipsi în veci.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Nil, despre faptele cele bune ale trupului şi despre patimi
          Faptele bune trupeşti, iar mai ales lucrările care se fac pentru Dumnezeu, fără făţărnicie şi laudă omenească, şi care duc pe oameni, la smerenie şi la nepătimire sunt acestea: înfrânarea, postul, rugăciunea, setea, privegherea, metaniile cele adeseori făcute, a purta aceeaşi haină, a lua puţină mâncare uscată, şi pe aceea, numai seara, băutura de apă, culcarea pe pământ, sărăcia, necâştigarea, neîmpodobirea, neiubirea de sine, neieşirea din chilie, tăcerea, lucrarea cu mâinile şi toată chinuirea, cea rea, şi toate cele ce obosesc trupul, că acestea sunt foarte trebuincioase şi folositoare, celor ce se tulbură de patimile trupeşti. Iar celui slab şi neputincios cu trupul nu-i sunt atât de trebuincioase şi folositoare ostenelile trupeşti, pe cât îi sunt sfânta smerenie şi mulţumirea către Dumnezeu, care toate le împlineşte. Iar patimile sufleteşti sunt acestea: uitarea, trândăvia şi necunoştinţa. Cu acestea trei întunecându-se mintea, adică ochiul sufletului, se lasă stăpânită de toate patimile: închinarea la idoli, credinţa rătăcită şi, în scurt, toată erezia, hulirea, mânia, iuţimea, amărăciunea, ura de oameni, gândul rău, pâra, osândirea, întristarea neîndreptăţită, frica, spaima, cearta, invidia, slava deşartă, trecerea cu vederea, făţărnicia, minciuna, neîncrederea, nebunia, nedreapta socotinţă, agonisirea nedreaptă, lăcomia, împătimirea, cugetarea pământească, lenevirea, descurajarea, nemulţumirea, iubirea de stăpânire, lauda de la oameni şi, mai ales, iubirea de plăceri, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi, din care se naşte tot răul. Dar, nu ar face omul nici o greşeală, dacă, mai întâi, n-ar veni aceşti trei uriaşi - precum a zis cel, între pustnici, prea înţeleptul Marcu - şi l-ar despărţi pe el de Dumnezeu, ori prin uitare, ori prin lenevire, ori prin necunoştinţă. Pentru că acestea nasc plăcerea şi slăvirea, ca să iubim lauda omenească şi mânia. Iar pricina cea dintâi a tuturor acestora şi maica tuturor răutăţilor, s-a spus mai înainte, că este iubirea de sine, adică dobitoceasca iubire a trupului şi împătimirea şi abaterea minţii cu nebuneşti cuvinte şi cu spurcate vorbe. Iar mijlocitori, pentru multe rele, sunt îndrăzneala şi râsul. Iar patimile trupeşti sunt acestea: preasaţiul pântecelui, îndrăcirea gâtului, mâncarea într-ascuns, iubirea de felurite plăceri, desfrânarea, scârba, necurăţia, sodomia, lepădarea de prunci, fapta de ruşine, toate relele pofte peste fire, spurcatele patimi, furtul, furtişagul de cele sfinte, tâlhăria, uciderea pentru ocară sau din mânie, şi toată trupeasca moleşire şi dezmierdarea voilor trupeşti, care se adaugă peste trebuinţele trupului, descântecele, vrăjile, iubirea de lume, împodobirile, schilodirile de sine, sulemenirea feţelor, osândita deşertăciune, preabuna părere de sine, iubirea trupului, viaţa care îngroaşă mintea, făcând-o pământească şi nelăsând-o niciodată să se ridice către viaţa îmbunătăţită şi către Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava în veci ! Amin.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre gândul rău şi iertarea vrăjmaşului
       Un frate din Libia a venit la ava Siluan, în muntele Panefo şi i-a zis lui: "Ava, am un vrăjmaş, care mi-a făcut multe rele, că şi ţarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o şi de multe ori s-a purtat ca un vrăjmaş. Iar, acum, a pornit şi oameni otrăvitori, ca să mă omoare. Am, oare, voie să-l dau la dregător?" Zis-a lui bătrânul: "Fă, fiule, precum crezi". A zis fratele: "Cu adevărat, ava, de va fi pedepsit, se va folosi mult sufletul lui". Răspuns-a bătrânul: "Fă, fiule, cum socoteşti". Şi a zis fratele: "Să ne ridicăm, părinte, să facem rugăciune şi voi merge la dregător". Deci, ridicându-se şi rugându-se amândoi, când au ajuns să zică: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri," a zis bătrânul: "Şi nu ne ierta nouă greşelile noastre, precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri." Şi a zis bătrânului fratele: "Nu aşa, părinte." Iar bătrânul a zis: "Ba aşa, fiule, de vreme ce, cu adevărat, vei voi să mergi la dregător, ca să-ţi facă ţie răzbunare, eu altă rugăciune nu-ţi voi face ţie." Şi, punând metanie, fratele a iertat pe vrăjmaşul său. Dumnezeului nostru slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit
       Originară din Capadocia şi crescută în credinţa ortodoxă, sfânta Nona s-a căsătorit cu Grigorie, magistrat din Nazianz şi membru al unei secte din acea vreme. Prin răbdare şi rugăciune ea a reuşit să-l convertească pe bărbatul ei la credinţa ortodoxă, după care acesta a devenit episcop al oraşului, timp de 45 de ani. Din această căsătorie li s-au născut trei copii: sfânta Gorgonia (prăznuită la 23 februarie), sfântul Cezarie (prăznuit la 9 martie) şi mai ales sfântul Grigorie Teologul (prăznuit la 25 ianuarie), care i-a fost dăruit de Dumnezeu în răspuns la rugăciunile ei.
       Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplară a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai bărbătesc decât al celor mai bravi bărbaţi. Nu se ocupa de cele lumeşti şi materialiceşti decât în măsura în care acestea puteau să fie spre înălţarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri şi toaletele femeieşti, ea nu avea decât o singură grijă: să facă mai strălucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul său ; şi nu socotea nici un fel de nobleţe lumească, decât numai aceea că, prin credinţa lucrătoare prin fapte, omul cunoaşte că vine de la Dumnezeu şi la Dumnezeu merge. Ostenindu-şi trupul cu posturi şi rugăciuni de noapte, ea spunea mai târziu copiilor ei că ar fi voit adeseori să se vânda pe sine şi pe copiii ei ca să dea cele de trebuinţă celor săraci. După moartea soţului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnăvit, dar a suferit această ultimă încercare dând slavă lui Dumnezeu. Şi-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinită de Sfânta Masă a Jertfelnicului Ceresc; şi moarta, ea părea să fie adâncită în rugăciune.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a săvârşit împroşcat de săgeţi.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a săvârşit.
Tot întru această lună, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Părintele nostru Ioan de la Neamţ, Hozevitul
   Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a văzut lumina zilei în pământul binecuvântat al Moldovei la 23 August1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, judeţul Dorohoi, din binecre-dincioşii părinţi Maxim şi Ecaterina, lucrători ai gliei străbune, plini de credinţă, cu viaţă curată şi temători de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie. După moartea timpurie a mamei sale, petrecută la numai şase luni de la naştere şi apoi moartea tatălui său, căzut erou pe front, în războiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului şi pentru apărarea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale. Bunica lui, Maria, văduvă de mai mulţi ani, renunţă la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor şi se dedică creşterii şi educării nepotului. Ea l-a deprins cu rugăciunea către Dumnezeu, Tatăl orfanilor, i-a imprimat adevărata evlavie crestină, i-a insuflat dragostea de cele sfinte şi respectul faţă de oameni. Pe când avea numai 11 ani, pierde şi dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele veşnice. Ea a rămas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodată. Aceasta se vede în duioasa poezie "Dorul Bunicii", în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasă şi morală a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat şcoala primară în satul natal, după care a absolvit gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" din Lipcani(jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul şcolii nu i-au lipsit cartea de căpătâi Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi alte cărţi de zidire sufletească. La vârsta de 20 de ani, simţind chemarea dumnezeiască şi ca urmare a formării sale duhovniceşti îşi îndreaptă paşii spre mănăstirea Neamţ, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânăstire să fie primită de stareţul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim. L-a atras spre această viaţă, cum singur mărturiseşte mai târziu, "frumuseţea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândeţea călugărilor, iscusinţa duhovnicilor, liniştea munţilor şi darul Sfântului Duh". Descoperă acum scrierile Sfinţilor Părinţi şi alte scrieri sfinte pe care le citeşte cu multă stăruinţă. Aici, la Neamţ, a primit chipul îngeresc al călugăriei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de către stareţul Vasile Moglan, viitor episcop. Citirea Patericului trezeşte în el o dorinţă mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, după post şi rugăciune, mărturisindu-se şi împărtăşindu-se, a plecat spre Ţara Sfântă. Cu evlavie călcă pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron şi altele, după care cuviosul Ioan vieţuieşte mai întâi într-o peşteră din pustia Iordanului. După doi ani de pustnicie, se închinoviază la mănăstirea Sfântul Sava, străveche şi vestită aşezare monahală ortodoxă, unde se nevoieşte opt ani. Având oarecare cunoştinţe medicale, se îngrijeşte de bolnavi, fiind socotit "doctorul mănăstirii", îndeplinind şi alte ascultări. Cerceta biblioteca mănăstirii, traducând în româneşte lucrări care i se păreau pagini folositoare şi ziditoare de suflet. Iubea şi se nevoia în privegheri de toată noaptea, fiind cunoscut şi apreciat pentru viaţa sa aspră de post şi rugăciune, de pază a gândurilor. În anul 1945, este prohirisit schimnic de către Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A stăreţit cu multă evlavie, ca egumen, la acest schit, până în anul 1952, înzestrând aşezământul cu multe chilii pentru vieţuitorii schitului şi pentru pelerini. Mulţi dreptcredincioşi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau şi căutau cuvânt de alinare duhovnicească la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul. Lângă Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumuseţea firii înconjurătoare, poeziile sale fiind în acelaşi timp rugăciune şi cântare duhovnicească. Din dorinţa după o viaţă mai aspră şi căutând calea desăvârşirii, se închinoviază în mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situată pe râul Cherit, locuri unde se nevoise şi Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vieţii sale în cea mai severă schimnicie, găsindu-şi adăpost în peştera "Sfânta Ana", care se află nu departe de mânăstire. Petrecea aici în post şi rugăciune, răbdând frigul, foamea şi setea, arşiţa şi lipsurile de tot felul şi multe ispite. Mânca o singură dată pe zi şi se mulţumea cu 3-4 ore de somn. Săvârşea pravila călugărească în paraclisul peşterii, iar în sărbători slujea la biserica mănăstirii. În scrierile sale, din acest timp, Sfântul Ioan arăta frumuseţea tainică a locurilor şi a peşterii, aureolate de măreţia sfinţilor sihaştri, care, veacuri de-a rândul şi-au dobândit aici desăvârşirea. În sufletul său vibra armonios întreaga creaţie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenică între el şi celelalte făpturi. Aşa se explică faptul că la moartea sa mulţime de păsări s-au adunat în jurul peşterii, arătând prin aceasta legătura sfântului cu natura înconjurătoare. Cu darul lui Dumnezeu şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul vieţii pământeşti, însemnând-o pe peretele peşterii în care îşi petrecea ultimele zile. Şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninătate şi cu mâna dreaptă binecuvântând. Trupul său a fost prohodit după cuviinţă şi a fost aşezat în peştera "mormintelor", în locul în care dinainte şi-l pregătise, fiind regretat de toţi cei ce-l cunoscuseră. Plecarea lui, prea timpurie, a lăsat adânci regrete şi dureri sufleteşti nemângâiate în rândul monahilor români din Ţara Sfântă. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post şi nevoinţă la Locurile Sfinte. După 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul său a fost deschis în vederea aşezării osemintelor în gropniţa de obşte. Spre uimirea celor prezenţi s-a constatat că trupul nu fusese atins de putreziciune şi răspândea o bună mireasmă. Stareţul mănăstirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: "Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum". La cererea obştii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngăduit strămutarea moaştelor Cuviosului Ioan de la Neamţ în biserica Sfântului Gheorghe Hozevitul, fiind aşezate într-o raclă de abanos şi sticlă şi depuse lângă moaştele sfinţilor Ioan Hozevitul şi Gheorghe Hozevitul, organizatorii şi conducătorii acelei lavre monahale. Datorită vieţii sale desăvârşite, prin cuvânt şi faptă, Sfântul Ioan este cinstit de mulţimea credincioşilor şi de călugării care vin şi se ating cu evlavie de sfintele lui moaşte, cerând ca el să mijlocească, prin rugăciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tămăduire sufletească şi trupească. Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa:

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4