Proloagele din 4 august

Luna august în 4 zile: pomenirea Sfinţilor şapte tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamblie, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin (+250)

      Aceşti sfinţi au trăit pe vremea prigoanei lui Decius împăratul, fiind fii ai dregătorului cetăţii Efes, toţi cu credinţă în Hristos şi mărturisind, cu îndrăzneală, credinţa lor. Deci, auzind păgânul împărat de râvna propovăduirii lor, a dat poruncă să fie prinşi şi aduşi, în lanţuri, înaintea judecăţii lui. Şi, de îndată, a început împăratul să-i silească cu ameninţări şi făgăduinţe, să se lepede de credinţa creştinească şi să se întoarcă la închinarea idolilor păgâni. Dar tinerii l-au înfruntat cu bărbăţie pe împărat, care, văzându-i nesupuşi, cu atâta tărie, şi, pentru că fusese chemat în altă parte, de treburile împărăţiei, i-a slobozit şi le-a dat timp să se răzgândească, până la întoarcerea sa. Deci, după plecarea împăratului, tinerii au folosit libertatea lor, mergând la casa părintească, de unde, au luat aur şi argint, pentru hrana lor, şi, apoi, ieşind din cetate, s-au ascuns în peştera ce se află în muntele Ohlon. Şi, petrecând zile multe, se rugau neîncetat lui Dumnezeu, ca să-i izbăvească de prigoană, iar Iamblic, cel mai tânăr dintre ei, mergea în cetate şi le cumpăra lor hrană. Deci, mergând el odată în cetate, l-a văzut pe împărat şi, întorcându-se în peşteră, a spus aceasta fraţilor săi. Iar Decius, făcând cercetare pentru ei şi cunoscând că se află în munte, a născocit o osândă cumplită împotriva lor, punând pe slujitorii împărăteşti să zidească gura peşterii, pentru ca astfel, tinerii să moară de foame. Dar aceasta a fost cu pronia cerească a Iubitorului de oameni Dumnezeu, fiindcă, neîncetat rugându-se, cei şapte tineri au adormit, cu o minunată adormire. Şi anii au urmat să curgă neîncetat. Împăratul Decius a murit şi alţi împăraţi au luat scaunul împărăţiei şi valuri nesfârşite de sânge creştinesc au adăpat pământul, din pricina prigonitorilor. Într-un târziu au ajuns a stăpâni lumea împăraţii creştini. Deci, în zilele împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), binevoind Dumnezeu să arate tuturor că este o înviere a morţilor, a deschis peştera, printr-un om, care căuta piatră, şi a înviat din morţi, după aproape două sute de ani, pe cei şapte tineri, care stăteau acum împreună, pârându-li-se că s-au culcat aseară. Apoi, au trimis pe Iamblic în cetate, să cumpere cele de trebuinţă. Şi, de mirare lucru a fost când, efesenii au văzut, umblând, pe uliţele lor, pe un tânăr îmbrăcat în haine, care se purtaseră în altă vreme şi care cumpăra hrana cu nişte bani de aur, purtând chipul împăratului Decius. Plin de mirare era şi tânărul acela, văzând cetatea plină de biserici, iar semnul Sfintei Cruci pus pe ziduri. Şi cugeta întru sine, zicând: "Oare acesta este Efesul?" Deci, s-a făcut cercetare şi tânărul a vorbit şi de fraţii săi din peşteră. Şi s-au dus la peşteră episcopul şi dregătorul cel mare din Efes şi au aflat în gura peşterii un sicriaş de aramă, cu două tăbliţe de plumb, pe care era scrisă chinuirea Sfinţilor. Apoi, intrând în peşteră, au aflat pe Sfinţi, treziţi ca dintr-un somn, după aproape două sute de ani, ca şi când n-ar fi adormit decât o noapte. Şi se minuna toată lumea, proslăvind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credinţa în învierea morţilor, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre călugării ce mâncau la masă

       Spunea unul din stareţi că trei lucruri călugăreşti sunt cinstite, de care ni secuvinte nouă să ne apropiem cu frică, cutremur şi bucurie duhovnicească. Adică, împărtăşirea Sfintelor Taine, masa fraţilor şi spălarea picioarelor. Încă, a adăugat şi o pildă, zicând: "A fost un bătrân mare şi văzător cu mintea şi i s-a întâmplat, odată, să stea cu mai mulţi fraţi la masă. Şi, pe când mâncau ei, bătrânul lua aminte, cu duhul, şi vedea că unii mănâncă miere, alţii pâine, iar alţii lucruri necurate şi se minuna întru sine şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că, aceleaşi bucate fiind puse pe masă, înaintea tuturor aşa schimbate se văd, când le mănâncă." Şi i-a venit lui glas de sus, zicând: "Cei ce mâncau miere, aceştia sunt cei ce, cu frică, cutremur şi bucurie duhovnicească, stau la masă şi neîncetat se roagă, şi rugăciunea lor se suie, ca tămâia, la Dumnezeu. Iar cei ce mâncau pâine, aceştia sunt cei ce mulţumesc pentru înfruptarea din cele dăruite de la Dumnezeu. Iar cei ce mâncau lucruri necurate, aceştia sunt cei ce cârtesc şi zic: "Asta e bună, asta e putredă." "Deci, nu trebuie," zicea bătrânul, "să socotim acestea, în acest fel, ci, mai mult, să proslăvim pe Dumnezeu şi laude să-I înălţăm Lui, ca să se împlinească cuvântul, cel zis de Apostol: "Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate, spre slava lui Dumnezeu, să le faceţi! " "

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare

         "Iată, acum, vreme potrivită, a zis Apostolul, iată, acum ziua mântuirii" (IICor. 6,2). Acesta este veacul pocăinţei, acela al răsplătirii. Acesta al lucrării, acela al dării de plată. Acesta, al răbdării, acela, al mângâierii. Acum, Dumnezeu este ajutător celor ce se întorc, din calea cea rea, iar, atunci, va fi înfricoşător şi neschimbat, întrebător, nu numai despre fapte şi cuvinte, ci şi despre gânduri. Acum îndelunga-răbdare să-I primim, iar, atunci, când vom învia, Îi vom cunoaşte dreapta judecată. Unii, în osânda veşnică, iar alţii, în viaţa cea veşnică; şi fiecare va lua plata după faptele sale. Oare, pentru ce întârziem a asculta pe Hristos, Care ne-a chemat pe noi la cereasca Lui Împărăţie? Oare, nu suntem treji? Oare, nu suntem chemaţi la păzirea Evangheliei, în viaţa noastră cea obişnuită? Oare, nu vedem cu ochii ziua Domnului cea înfricoşătoare, întru care, cei ce vor sta de-a dreapta Domnului, pentru faptele lor, vor lua Împărăţia Cerului, iar, cei ce vor sta de-a stânga, pentru lipsa faptelor bune, vor fi aruncaţi în gheena focului şi în focul cel veşnic? Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Însă noi zicem că dorim Împărăţia Cerească, dar, cu ce s-ar putea să o câştigăm pe ea, nu ne îngrijim. Ci, încă, nici o durere nu vrem să primim şi nici o osteneală nu ne dăm, pentru poruncile lui Dumnezeu, iar răsplata cerească, pentru nevoinţe, o socotim ca o închipuire a minţii noastre. Pentru că cine, dormind sau stând, în vremea semănatului, îşi va umple sânul său de spice, în vremea secerişului? Cine culege via cea nesădită şi nelucrată de el? Roadele sunt, adică, ale cui sunt şi ostenelile. Cinstirile şi cununile sunt ale acelora care au biruit. Cine, oare, va încununa pe cel ce nu s-a luptat cu potrivnicul? Şi, încă, nu numai a birui, se cade, ci şi a se lupta, după lege, precum a zis Pavel, adică să nu lăsăm ceva din cele poruncite nouă, ci să le împlinim, precum ni s-a poruncit. Că fericită este sluga aceea, zice Domnul, pe care, venind stăpânul său, o va găsi făcând nu precum s-ar întâmpla, ci, aşa, precum i s-a poruncit. Dumnezeului nostru, slavă !

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage04Aug.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august04.htm