Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

marți, 13 decembrie 2016

Proloagele din 13 decembrie 2016


Luna decembrie în 13 zile: pomenirea Sfinţilor şi slăviţilor lui Hristos Mucenici: Eustatie, Avsentie, Evghenie, Mardarie şi Orest (+304).        

      Aceştia au trăit pe vremea păgânilor împăraţi Diocleţian şi Maximian (284-305), a lui Lisis dregătorul, care era căpetenie peste ceata de oşteni a grănicerilor din Armenia, şi a lui Agricola, stăpânitorul Capadochiei. Aceşti Sfinţi credeau în Hristos, moştenind credinţa de la strămoşii lor, dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor. Iar dintre ei, Sfântul Eustratie era din oraşul Aravraca, căpetenie în ceata lui Lisis. Deci, dorind el a mărturisi pe faţă dreapta credinţă şi temându-se să nu-şi piardă această dorinţă, din pricina îngrozitoarelor munci, a poruncit uneia din slugile sale să-i pună brâul în Biserica ce era în Aravracia. Pentru că, îşi zicea întru sine, supunându-se unui legământ, că, dacă preotul Avsentie şi nu altul, când va intra în Biserică, va lua brâul, va fi semn că e ceasul să mărturisească pe Hristos, după voia lui Dumnezeu, şi să îndrăznească, fără nici o frică, de cele ce aveau să urmeze; iar de-l va lua alt om al bisericii, va fi semn ca să mai ţină încă ascunsă credinţa în Hristos şi să nu se vădească nicidecum. Deci, văzând că încercarea a ieşit după gândul său, că a luat brâul preotul Avsentie, încredinţat că-i va izbândi cu bine mărturisirea lui Hristos, a ieşit înaintea lui Lisis, mărturisind cu îndrăzneală dreapta credinţă. Că, stând el alături de Lisis, ca un întâistătător în oştirea lui, pe când erau judecaţi şi chinuiţi nişte creştini, care mărturisiseră mai înainte, atunci, el cel dintâi, a mărturisit că este creştin. Deci, luându-i tiranul brâul, a poruncit de l-au dezbrăcat, lăsându-l gol, şi l-au pus jos de l-au bătut. Apoi, l-au legat cu ştreanguri şi l-au ridicat şi l-au ars cu foc pe dedesubt. I-au turnat apoi peste arsurile trupului apă amestecată cu sare şi oţet, şi l-au frecat pe coaste cu cioburi. Şi, preaslăvită minune s-a făcut: că ieşind cu totul sănătos, a venit la credinţă şi Sfântul Evghenie, care a mărturisit cu îndrăzneală şi de bună voie, zicând că şi el are acelaşi gând cu Sfântul Eustratie şi aceeaşi cinste o dă lui Dumnezeu, ca şi el. Atunci, pe Sfântul Eustratie l-au încălţat cu încălţăminte de fier şi l-au purtat, gonindu-l împreună cu Evghenie, din oraşul Sevasta până la Nicopole. Deci, Mardarie, privind la această alergare şi văzând pe Eustratie, un om atât de vestit, supus la chinurile acestea, îl fericea pentru răbdarea lui. Că, pentru credinţa în Hristos, măcar că era din neam cinstit şi luminat, a ales a pătimi cele ce pătimesc făcătorii de rele. Şi, luând sfat de la femeia sa, care şi ea îl îndemna spre chinuirea aceea, şi-a lăsat copilaşii pe seama lui Dumnezeu şi s-a dus de l-a ajuns pe Sfântul Eustratie, pe când îl goneau pe cale şi i s-a alăturat lui şi l-au legat şi pe el lângă dânsul. Deci, şezând Lisis la judecată, întâi Sfântului Avsentie preotul i-au tăiat capul, că a zis că este creştin. Iar pe Sfântul Mardarie, pătrunzându-i gleznele, l-au spânzurat cu capul în jos şi l-au ars pe spate cu ţepuşe înroşite în foc, şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Sfântului Evghenie i s-a tăiat limba şi i-au frânt fluierele picioarelor cu toiege şi a murit întru acele chinuri. Iar Sfântul Orest, vrând să lovească pe străjer, s-a vădit că şi el este creştin, că vrând să se întoarcă să arunce suliţa, crucea pe care o purta la piept, s-a ivit în afară şi el, întrebat fiind, a mărturisit, numindu-se pe sine rob al lui Hristos. Şi a fost legat împreună cu Eustratie şi au fost trimişi, amândoi la Agricola, socotind Lisis că aceasta este spre folos, ca Eustratie să nu mai aducă şi pe alţii la credinţa în Hristos. Deci, stând Sfântul Eustratie de faţă, înaintea lui Agricola, şi arătând toată deşteptăciunea rătăcirii păgâneşti, că era iscusit întru înţelepciune, şi preamărind rânduiala cea întru Hristos, s-a înfricoşat tiranul. Apoi a dat în mâna Sfântului Vlasie, episcopul, diată ce făcuse în temniţă şi s-a împărtăşit, de către acesta, cu Sfintele Taine. Şi, de vreme ce Sfântul Orest a fost, mai înainte întins pe un pat de fier ars şi întru aceasta şi-a luat şi sfârşitul, pe Sfântul Eustratie l-au aruncat într-un cuptor aprins şi aşa a luat cununa muceniciei. Iar pomenirea lor se face în biserica Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, care se află aproape de sfânta Biserică cea mare.    


Minunea celor cinci Sfinţi Mucenici.           

        Dinaintea porţilor cetăţii Constantinopolului era o mânăstire, ce se numea Olimp, întru care era biserica zidită cu hramul celor cinci Sfinţi Mucenici: Eustratie, Avsentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Şi era obicei vechi de venea împăratul şi patriarhul în acea mânăstire, la praznicul ei, întru pomenirea acestor Sfinţi Mucenici şi dăruiau cele de trebuinţă monahilor. Că era pus aşezământ de la cel ce zidise mănăstirea aceea, să nu agonisească nimic monahii, nici sate, nici vii, ci să se dea pe sine în purtarea de grijă a Sfinţilor Mucenici şi să ia aminte la mântuirea lor. Şi, de vreme ce se păzea porunca celui ce o dăduse, pentru aceea nu se depărtau nici Sfinţii Mucenici, îngrijindu-se de cele de trebuinţă mănăstirii. Darul lui Dumnezeu obişnuieşte, însă, să ne pună la încercare, ca şi mai cu adeverire, să se arate, că cei ce nădăjduiesc spre Dumnezeu şi caută spre El, nu se lipsesc de tot binele, mai vârtos decât cei ce-şi pun nădejdea în bogăţia lor. Deci, Dumnezeu, purtătorul de grijă al tuturor, vrând şi mai mult a proslăvi locul de pomenire al Mucenicilor Săi, răbdători de chinuri, şi a cerceta cu darul Său pe cei ce slujeau lor şi a-i mângâia în sărăcia lor, a rânduit să fie în vremea praznicului o furtună grozavă dinspre mare şi ploaie multă şi un frig foarte mare, încât nimeni din cetate n-a venit la hramul Sfinţilor Mucenici. Şi, cântând Vecernia şi canonul, monahii de acolo erau întristaţi, că nu aveau nici ce să mănânce, zicând: "Mâine dimineaţă vom pleca de la locul acesta şi ne vom risipi, muncind fiecare, unde va putea să-şi afle cele de trebuinţă". Iar, după ce s-a întunecat, a venit portarul către egumen, zicând: "Binecuvântează, părinte, să aduc la tine pe un bărbat, care a venit de la împărat cu două cămile încărcate". Şi, poruncind egumenul, a intrat un bărbat foarte luminat, zicând: "Împăratul v-a trimis vouă bucate şi vin". Şi, făcând rugăciune, le-a pus în beci, şi au mâncat toţi din bucate şi au băut vin. Şi, încă fiind cu toţi împreună, a venit portarul, spunând despre altul ce venea de la împărăteasa şi, după ce l-a adus înlăuntru, acela a zis către egumen: "Iată, v-a trimis împărăteasa peşte bun şi zece galbeni". Şi, încă grăind aceasta, iarăşi, a venit portarul, spunând de un bărbat ce fusese trimis de patriarh. Şi, adus fiind înlăuntru, acela a dat egumenului vase bisericeşti, zicând: "Patriarhul a binevoit ca dimineaţă să slujească aici Liturghia". Şi egumenul a zis către bărbaţii ce veniseră: "Precum Dumnezeu va voi, aşa va face. Oare, voi veţi pleca de aici?" Şi ei au răspuns: "De vom avea loc aici, vom rămâne până dimineaţă". Şi a poruncit egumenul să-i ducă pe ei la casa de oaspeţi. Şi slobozindu-i pe dânşii, i-a întrebat egumenul despre numele lor. Şi a zis cel ce venise de la împăratul: "Eu mă numesc Auxentie". Iar cel de la împărăteasa a spus că-l cheamă Evghesie. Cel ce adusese vasele de la patriarh s-a numit pe sine Mardarie. Iar, în vremea cântării Utreniei, au intrat în biserică doi bărbaţi. Şi, după citirea Psaltirii, a zis egumenul: "Să se facă citire din pătimirile Sfinţilor Mucenici". Şi au zis monahii: "Să le lăsăm pe ele, că n-a venit nimeni din cetate la praznic". Iar, un bărbat, din cei ce intraseră în biserică, pe care nu-l cunoşteau, a zis: "Daţi-mi mie cartea să citesc". Şi aceasta făcându-se, a ajuns istorisirea la locul unde zicea: "A fost încălţat Eustratie cu încălţăminte de fier cu piroane ascuţite". Şi, oftând, a lovit în pardoseala bisericii cu toiagul ce-l avea în mâna sa şi, înfigându-se, toiagul a dat din sine ramuri şi s-a făcut copac. Şi a zis oarecine din cei ce şedeau în spatele lui: "Oare, pentru tine ai făcut aceasta, Eustratie?" Şi a zis: "Nu, puţine sunt pătimirile mele, faţă de răsplătirile lui Dumnezeu. Ci aceasta s-a făcut pentru aceea ca să nu rămână praznicul acesta al nostru fără cei de vin din cetate". Şi aceasta zicând el, toţi cei cinci s-au făcut nevăzuţi. Deci, când a ieşit din biserică, egumenul a aflat beciul plin de pâine şi de peşte, iar butoaiele cele goale erau acum pline de vin. Atunci au vestit degrabă împăratului şi patriarhului de minunea ce se făcuse şi toţi, venind, au proslăvit pe Dumnezeu şi au mărit pe Sfinţii Săi Mucenici. Iar toiagul ce se făcuse copac l-au frânt şi l-au împărţit, pentru binecuvântare. Şi multe tămăduiri neputincioşilor s-au făcut întru acea zi, cu rugăciunile Sfinţilor răbdători de chinuri.    


Întru această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia, fecioara (+304).           

         Aceasta a trăit pe vremea lui Diocleţian, fiind din oraşul Siracuza, ce se află în Sicilia. Dorind viaţă curată, a fost logodită cu un bărbat fără voia ei. Şi fiind mama ei bolnavă, s-a dus cu dânsa la Catania, ca să roage pe Sfânta Muceniţa Agata, ale cărei moaşte se aflau acolo, să o izbăvească pe mama sa de curgearea sângelui, şi, ducându-se, a văzut în vis pe Sfânta Agata dând tămăduire maicii sale, iar ei i-a proorocit mucenicia ce avea să ia pentru Hristos. Deci, după cea s-a tămăduit mama sa, împărţindu-şi averea la săraci, avea buna dorire de a mărturisi pe Hristos. Şi, fiind pârâtă de logodnicul său, a stat înaintea dregătorului Pashasie şi aceasta a poruncit de au dus-o într-o casă de desfrâu, ca să o ruşineze. Cu harul lui Dumnezeu a rămas însă curată, neputând nimeni să o mute din hotărârea în care se întărise. A fost pusă la chinuri, pe care le-a îndurat cu statornicie, fără a-şi schimba gândul. Cu trupul plin de răni, a fost aruncată în temniţă, iar apoi i s-a tăiat capul; şi aşa a luat cununa muceniciei.   


Viaţa Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei 

       Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea. Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană. Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: "Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici", iar alături, în limba greacă: "Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei". Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească. Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”. Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug: traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniştea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărţi tipărite a u fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu(Uniev,1673). Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi  inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688. În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana şi peste puţină vreme va cunoaşte moarte martirică. După refacerea tipografiei de la Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: "Dumnezăiasca Liturghie"(1679 şi 1683), "Psaltirea de-nţăles"(1680), cu text paralel în română şi slavonă, "Molitvănic de-nţăles"(1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română "Viaţa şi petrecerea sfinţilor", în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forţate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar şi dragostea sa pentru sfinţi şi pentru sfinţenie. De aceea, el scrie despre sfinţi cuvioşi români pe care i-a cunoscut personal şi despre alţii pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt, carii am şi vădzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ, şi Rafil de Agapia, i-am sărutat şi svintele moştii. Apucat-am în dzâlele noastre părinţ nalţ la bunătăţ şi-n podvig, şi plecaţ la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani. Şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!”. În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiţi să se retragă, polonii au luat cu ei mulţime de pietre scumpe, odoare din aur şi argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elineşte în slavo-rusă scrieri ale Sfinţilor Părinţi Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfinţenia vieţii lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovniceşti, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia şi să-i dea cinstire cuvenită. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoţit în exil aflăm că sfântul şi-a cunoscut vremea chemării sale la veşnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina. Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!     


Întru această zi, cuvânt din Pateric pentru cei dintâi călugări,  pentru cei de acum şi pentru cei de pe urmă.           

      Sfinţii Părinţi ai Schitului, proorocind despre neamul cel mai de pe urmă, ziceau: "Ce am făcut noi înaintea lui Dumnezeu?" Şi, răspunzând unul din călugări, mare cu viaţa, anume Ishirion, le-a zis lor: "Noi poruncile lui Dumnezeu l-am păzit cu fapta". Iar ei, întrebându-l, din nou, au zis: "Dar cei de după noi, ce vor face?" Şi le-a răspuns: "La jumătate din faptele noastre vor ajunge". Şi, iarăşi, l-au mai întrebat, zicând: "Dar călugării cei mai de pe urmă ce vor face?" Şi le-a grăit lor: "Aceia nu vor face nicidecum fapte călugăreşti. Însă vor veni asupra lor ispite şi necazuri; şi dacă în vremea aceea a ispitelor, fiind şi aflându-se, vor suferi şi vor răbda cu vitejie patimile şi chinurile, apoi, ca aurul cel strălucitor, mai mari şi mai buni decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla înaintea lui Dumnezeu. Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 
Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage13Dec.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1261 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie13.htm http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/sfantul-dosoftei-fost-un-aparator-al-ortodoxiei
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-lucia-fecioara

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4