Proloagele din 22 decembrie

Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului 22 decembrie 

      Troparul: Apărătorule şi mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei şi Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credinţa şi să mântuiască sufletele noastre.  

         Acest Sfânt Ierarh de neam român s-a născut la Suceava, la 21 Decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movilă – mai târziu, domn în Muntenia şi în Moldova – şi al soţiei sale Marghita(Margareta). Petru era deci strănepotul lui Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), bunicul său Ioan, fiind căsătorit cu fiica lui Rareş. De mic copil a învăţat carte şi a fost educat în frica de Dumnezeu, mai ales că avea drept unchi pe Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care împreună cu un alt unchi al său – Ieremia, domn al Moldovei, au ctitorit Mănăstirea Suceviţa. Îi plăcea să meargă la mănăstirile bucovinene şi în special la moaştele Sfântului Ioan cel Nou – sfânt la care a avut evlavie toată viaţa. După uciderea tatălui său în 1611 de către soţia fratelui său Ieremia (care-i râvnea tronul), a pribegit cu familia în Muntenia, aşezându-se definitiv în Polonia, unde familia viitorului ierarh avea multe cunoştinţe, dacă nu chiar rude. Aici el are posibilitatea să-şi continue studiile la şcoala ortodoxă a „Frăţiei" din Lvov(Lemberg) unde a avut drept îndrumător direct pe un diacon foarte iscusit de la care a învăţat nu numai teologia, ci şi multe limbi străine(slavonă, ucraineană, polonă, lituaniană şi franceză), dar în special limbile greacă şi latină de care era foarte pasionat. Nu se ştie exact, dar se pare că a studiat şi la Academia(laică) din Lvov, unde şi-a aprofundat cunoştinţele sale de limbi străine şi de filozofie, pentru că în altă parte nu le putea învăţa la fel de bine. În cele din urmă, după cum se ştie, a făcut cursuri şi la Sorbona unde se preda tot în limba latină. După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a trebuit să facă şi studii militare devenind astfel, încă de tânăr, subofiţer în armata poloneză. Ca militar, participă în 1620 la lupta de la Ţuţora-Iaşi, în care alianţa româno-turcească învinge alianţa moldo-poloneză, iar în 1622 ia parte la luptele de la Hotin. Totuşi, elanul său de tânăr ostaş nu-l va folosi prea mult în apărarea intereselor Regatului Polonez, urmând ca în scurt timp să se dovedească un şi mai iscusit ostaş în apărarea Ortodoxiei ameninţate de prozelitismul catolic şi calvin. Situaţia ortodocşilor din Ucraina de atunci era foarte gravă mai ales în timpul fanaticului rege Sigismund al III-lea care a lipsit Ortodoxia de dreptul la existenţă, confiscând astfel multe biserici şi chiar averile personale ale ortodocşilor. Nemaiputând suporta aceste lucruri, tânărul Petru se retrage în 1622 în partea de est a Regatului Poloniei, unde îşi cumpără o casă şi ceva pământ la Rubejovka, nu departe de Kiev, unde ctitoreşte o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava". Deşi vizita destul de des Lavra Peşterilor, prefera să stea mai mult în acel sat unde se ruga şi citea foarte mult, ducând o viaţă contemplativă. După cinci ani petrecuţi în retragere şi studiu al Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi, intră în obştea Lavrei Pecerska unde, în noiembrie 1627 a fost călugărit cu acelaşi nume de Petru iar, după numai câteva luni, devine egumen, fiind ridicat la treapta de arhimandrit, având doar 31 de ani. Pe atunci, Ukraina de astăzi făcea parte din Regatul Catolic al Poloniei care era condus de regele Sigismund al III-lea care-i prigonea pe ortodocşi. Totuşi acesta a confirmat alegerea lui Petru Movilă ca stareţ la Kiev. Alegerea făcută de obştea Lavrei Pecerska care era pe atunci stavropighie a Patriarhiei Ecumenice a fost confirmată şi de Patriarhul Kiril Lukaris al Constantinopolului. Acest mare stareţ, chiar din primii ani de călugărie la Mănăstirea Pecerska şi până în ultimul moment al vieţii sale a purtat în ascuns pe sub hainele obişnuite o cămaşă ţesută din păr foarte aspru ce avea presăraţi pe dinăuntru nişte nasturi de fier. Mai purta pe trup un brâu tot din fier cu dinţi ascuţiţi de la care a avut multe răni care deseori îi umflau trupul. Se ruga foarte mult, făcea multe metanii şi vărsa râuri de lacrimi. Cu toate acestea, nevoinţa nu l-a împiedicat de la activitatea cărturărească şi administrativă pe care se angajase să o facă spre binele Ortodoxiei. În doar cinci ani de stăreţie la Pecerska, Arhimandritul Petru a desfăşurat o bogată activitate bisericească şi culturală, continuând să tipărească mai multe cărţi care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în faţa prozelitismului catolic, care a început să pustiiască aceste pământuri imediat după „Unirea de la Brest-Litovsk" din 1596. Pune bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633. A pus la dispoziţia Academiei şi domeniile sale de la Rubejovka pe care le cumpărase încă înainte de călugărie. Semnează la 16 august 1628 declaraţiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnaţi clericii care au aderat la Uniaţia din 1596. A sprijinit alegerea ca Rege al Poloniei a lui Wladislav I, în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului şi a menţinut „Frăţiile Ortodoxe". Murind bătrânul Mitropolit Iov Boreţki, Bunul Dumnezeu a rânduit ca Arhimandritul Petru să fie ales ca Mitropolit al Kievului, Haliciului(Galiţia) şi a toată Rusia(Mică, n.n.). Aceasta datorită originii sale voievodale, dar mai ales pregătirii sale teologice şi sprijinului celor care îl cunoşteau şi care vedeau în el salvarea Ortodoxiei ameninţată de iezuiţii latini. Hirotonia întru arhiereu a avut loc la 28 aprilie 1633 având în fruntea soborului pe Patriarhul Teofan al Ierusalimului, ca delegat al lui Kiril Lukaris, Patriarhul Ecumenic de atunci. Ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia, timp de 13 ani, a desfăşurat o intensă activitate bisericească şi culturală, mai ales în domeniul tipăririi de cărţi bisericeşti, cunoscându-se peste 50 de cărţi îngrijite de el. Printre cărţile de slujbă, cea mai importantă este „Evhologhiul" sau „Trebnicul"(1646), care conţine o parte originală şi anume, explicarea sensurilor liturgice şi dogmatice ale slujbelor, precum şi felul cum să se pregătească preoţii pentru săvârşirea lor. Alte cărţi de slujbă, tipărite de el sunt: „Liturghierul"(1629), „Evangheliarul"(1636), „Apostolul"(1638), „Psaltirea"(1640), etc. Dintre cărţile de apărare a Ortodoxiei amintim „Lithos"(1644) în care combate primatul papal şi Filioque printr-o expunere irenică şi obiectivă a dogmelor ortodoxe. Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este desigur „Mărturisirea Ortodoxă"(Pravoslavnica Mărturisire), revizuită şi corectată de Meletie Sirigul, cel mai învăţat teolog grec al secolului al XVII-lea, prezent la Sinodul de la Iaşi, care s-a ţinut în trapeza Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi şi la care au participat delegaţi ai Patriarhiei Ecumenice, ai Bisericii din Kiev şi ai Bisericii Moldovei, în frunte cu Mitropolitul Varlaam. Recunoaşterea acestei lucrări de către Sinodul Constantinopolitan în 1643 a făcut din ea o Mărturisire a întregii Biserici Răsăritene. A fost semnată la început de Patriarhul Ecumenic Partenie I şi, ulterior, şi de Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. A fost tipărită în greaca populară în 1677, la Amsterdam şi pentru prima oară în româneşte, la Buzău, în 1691, tradusă de Radu şi Ştefan Greceanu. Mult timp a fost folosită ca manual în şcolile teologice din Rusia şi din ţările Române, iar unii ierarhi importanţi ai Bisericii de Răsărit cum sunt Patriarhii Nectarie al Ierusalimului sau Adrian al Moscovei i-au atribuit chiar un caracter inspirat. Sub raport edilitar, acest mare Ierarh a restaurat Catedrala Sfânta Sofia din Kiev şi cele două mănăstiri care depindeau de ea, a reînnoit biserica mare a Lavrei Pecerska, a restaurat din temelie biserica Spasa, ctitorită de Cneazul Vladimir etc. A instituit vicari şi protopopi pentru a îndruma pe preoţi şi un „consistoriu" pentru a judeca abaterile clerului. Sub raport cultural a acordat o atenţie deosebită Academiei duhovniceşti din Kiev, corpul profesoral fiind recrutat din membrii Frăţiei Ortodoxe, această şcoală fiind cea mai veche instituţie de învăţământ universitar la slavii ortodocşi. Deşi departe de plaiurile natale, marele Ierarh al Kievului n-a uitat de poporul român din care a provenit şi l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. De pildă, el a trimis tipografii la Târgovişte, Câmpulung şi la Govora, iar la Iaşi, pe lângă tipografie a trimis şi patru profesori pentru noua Academie înfiinţată de dreptcredinciosul domn Vasile Lupu, după modelul celei de la Kiev. În 1645 vine la Iaşi şi binecuvintează căsătoria fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu nobilul polonez Ianusz Radziwill. Pe frontispiciul multora din tipăriturile sale se găseşte stema Movileştilor sau a ţărilor Române, unde domniseră membri ai familiei Movileştilor. El însuşi se intitula „fiu al voievodului ţării Moldovei" sau „fiu de domn moldovean", ca expresie a dragostei faţă de neamul din care descindea. A trecut la Domnul în ziua de 22 Decembrie 1646, fiind îngropat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska. Întreaga avere a folosit-o pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi întreţinerea lor. Pentru deosebitele sale merite, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina în luna Decembrie 1996. În anul 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit această canonizare şi a solicitat Arhiepiscopiei Iaşilor să se ocupe de alcătuirea Slujbei şi pictarea icoanei Sfântului Ierarh Petru Movilă. în anul 2002, acelaşi Sfânt Sinod a hotărât ca ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Petru Movilă, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul. În 13 octombrie 2002, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de când s-a ţinut Sinodul de la Iaşi(1642-2002), a fost proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă în faţa mulţimilor de pelerini veniţi la hramul Cuvioase Parascheva din România şi de peste hotare. Icoana Sfântului a fost arătată clerului şi poporului în timp ce se cânta troparul său. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. 

Luna decembrie în 22 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Anastasia, vindecătoarea de răni(+304).                 

     Sfânta şi viteaza Muceniţă Anastasia, din oraşul Roma, a trăit în vremea domniei lui Diocleţian(284-305), fiind dintr-o casă de bun neam. Şi tatăl ei, Pretextat cu numele, era păgân cu credinţa, iar mama sa Fausta, creştină. Şi a fost încredinţată pentru învăţătura cărţii unui dascăl, bărbat preaslăvit şi binecredincios, Hristogon, care, după aceea s-a făcut şi mucenic. Şi a învăţat de la el Sfânta Carte, iar credinţa în Hristos o învăţa de la maica sa. Şi se sârguia în citirea cărţilor creştineşti, ziua şi noaptea, învăţând Calea Domnului şi întărindu-şi inima în dragostea lui Dumnezeu. Şi, trecând mama ei, Fausta, din această viaţă, a fost dată de tatăl ei după un bărbat Puplie, de neam bun, dar păgân cu credinţa. Şi ea nu putea suferi o însoţire fără dragoste, pentru necredinţa lui, făcându-se pururea bolnavă. Şi adeseori îşi schimba hainele cele luminate şi, pe ascuns, se îmbrăca în haine sărace şi ieşea din casă, neştiind nimeni, numai o slujnică fiind pururea cu dânsa şi slujea pe ascuns celor ce se chinuiau pentru Hristos, intrând în temniţele unde se aflau, scoţându-i din legături, ungându-le rănile, ştergând puroaiele şi întărindu-i cu bucate.  Când bărbatul ei pricepu gândul ei, după cele ce făcea, pentru unele ca acestea, a fost dată mai întâi la chinuri, iar apoi a pus-o sub aspră strajă, ca piciorul ei să nu mai calce afară. Şi ea se mâhnea că nu poate sluji pe mărturisitorii lui Hristos. Şi s-a izbăvit, precum se izbăveşte o pasăre din cursa vânătorului, abia când bărbatul ei, trimis fiind de împăratul şi umblând pe mare, corabia s-a scufundat de vifor şi el s-a înecat. Deci, Sfânta, văzându-se liberă, şi-a împărţit toată averea la săraci şi slujea cu şi mai mare râvnă, celor ce se chinuiau pentru Hristos, iar după sfârşitul vieţii lor îi lua şi-i îngropa cu cinste. Şi îndemna pe mulţi spre mucenicie, pătimind ea însăşi pentru credinţă. Iar, în cele mai de pe urmă, poruncind dregătorul s-o întindă între patru pari, să o lege şi să o ardă în foc, Fericita şi-a luat cununa muceniciei.     

Întru această zi, învăţătură despre veacul acesta vremelnic  şi despre Împărăţia cerurilor.               Vremea ducerii de aici soseşte, să vă sârguiţi, dar, a vă îngriji şi a vă găti de sufletele voastre, de vreme ce, după ducerea de aici, roada de pocăinţă sau de faptă bună să nu socotească cineva că va mai face. Că în iad, se zice: "Cine se va mărturisi Ţie?" Aici sunt nevoinţele şi ostenelile, iar acolo cununile şi plăţile, după legea poruncilor Domnului. Aici este lupta cu vrăjmaşii, cei văzuţi şi nevăzuţi, iar acolo răsplata cea din vitejie şi din izbândă. Aici este sârguinţa, iar acolo cinstea şi mărirea. Aici este cumpărarea nevoinţelor, iar acolo adunarea câştigului. Aici, ca în scurt să spunem, lucrările binelui şi ale răului se fac, iar acolo este răsplătirea acestora. Deci, dar, pentru urmarea şi îndulcirea cea vremelnică a păcatului, nu numai că ne lipsim de bunătăţile cele veşnice, ci încă şi muncile celor fără de sfârşit ne dăm, că, zice Domnul: "Vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică. (Matei, 25, 46).  Deci, mai întâi, credinţa cea tare către Dumnezeu, neclintită în sufletele noastre, din toată puterea să o păzim. Dar încă şi a îndrăzni ne porunceşte Mântuitorul, zicând: "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!" Şi iarăşi: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci, sufletul nu pot să-l ucidă, ci vă temeţi mai mult de Cel ce poate şi sufletul şi trupul să le arunce în gheenă. Adevărat, zic vouă, de acela să vă temeţi." Şi pomenirea de rău să nu o ţineţi, ca întru mânia voastră, să nu apună soarele. Iar de va intra gând necurat întru cineva, apoi, îndată, sârguindu-se, să-l piardă pe acela cu rugăciunea. Că zice: "Fiţi sfinţi, precum Eu sfânt sunt!" Iar de lăcomie de averi, ca de ceea ce este maică a slujirii de idoli, să fugiţi. Şi încă mai vârtos, să iubiţi cumpătarea.    

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre pocăinţă şi umilinţă.         

        Fraţii mei iubiţi, până avem vreme, să plângem întru rugăciunea noastră, ca să ne izbăvească pe noi Domnul de plânsul cel nesfârşit şi de scrâşnirea dinţilor şi de focul gheenei şi să ne bucure pe noi în viaţa cea fără de sfârşit, acolo de unde a fugit durerea, întristarea şi suspinul, unde nu este moarte şi stricăciune, ci numai bucurie şi veselie şi inimă bună şi celelalte bunătăţi, pe care le-a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El. Fericit, şi de trei ori fericit, este cel care se va învrednici de bunătăţile acestea şi vrednic de jale şi ticălos este cel ce se lipseşte de ele, că zice Domnul: "Ce va folosi omul, de va dobândi lumea toată, dacă sufletul său îşi va pierde?" Deci, să nu preţuim peste măsură veacul acesta, sărac şi trecător, ca să nu ne fie nouă şi mai amar focul cel neadormit şi viermele cel veşnic şi înveninat. Deşteaptă-te, o, leneşule, şi urmează în viaţa ta pe Hristos. Vezi pe cei ce sunt împreună cu tine, cum se nevoiesc şi se sârguiesc pentru mântuirea lor, cum candelele lor sunt luminoase şi gura lor pururea laudă pe Dumnezeu, Cel fără de moarte. Nu urma pe cei ce se risipesc, ci pe cei ce se nevoiesc; nu pe cei ce se desfătează, ci pe cei ce se înfrânează, nu pe cei ce râd, ci pe cei ce plâng, nu pe cei ce cântă din fluiere, ci pe cei ce se roagă; nu pe cei cu râsul, care cântă cântece drăceşti, ci pe cei ce cântă cuvinte duhovniceşti; nu pe cei ce lăutăresc, ci pe cei ce citesc. Să nu râvneşti celor bogaţi, ci celor smeriţi cu duhul. Mulţumeşte Domnului împreună cu David. Întru smerenia noastră, şi-a adus aminte de noi Domnul. Nu iubi pe cei ce se îmbată, ci pe cei ce flămânzesc şi însetoşează. Nu pe cei iubitori de vrajbă şi sfăditori, ci pe cei împăciuitori. Nu pe cei aspri şi fără de omenie, ci pe cei paşnici şi milostivi. Nu pe cei dârji, ci pe cei blânzi. Să nu te numeri cu ocărâtorii, că ocărâtorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi toate ale lor sunt păcate. După cum zice Pavel: "La cei pângăriţi şi necredincioşi, nimic nu este curat. Ci şi mintea lor este pângărită, asemenea şi cugetul."  Deci, păzeşte-ţi cu hotărâre sufletul tău, iubite. Vezi, o, frate şi soră să nu ai vrajbă asupra cuiva, de este cu putinţă, nici măcar un ceas. Nici să nu dormi cândva, având vrajbă asupra cuiva, ca nu cumva noaptea să vă despartă pe voi unul de altul şi să afli osânda neiertată. Niciodată să nu încetezi a te ruga; când poţi pe faţă, iar când nu poţi, măcar în minte. Să nu aştepţi ziua Duminicii, nici loc deosebit, nici biserică, ci, oriunde te vei afla, în ţarină, arând, ori pe cale umblând, ori oi păscând, ori în casa ta şezând, de rugăciunea ta să nu te depărtezi. Deci, vezi, o, iubite, să nu ai vrajbă asupra cuiva, că nu primeşte Dumnezeu rugăciunea celui ce unelteşte răul asupra vecinului său. Păzeşte-te să nu faci otrăviri, nici vrăji. Iar tu, ca un ucenic credincios, fugi de acestea, având adevărul şi mântuitoarea şi de viaţă făcătoarea Cruce şi pe Domnul, Cel ce pe ea S-a pironit, Care păzeşte pe toţi cei ce iubesc preacurata şi de viaţă făcătoarea Cruce. Lui I Se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi-n vecii vecilor! Amin. 

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage22Dec.shtml 

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1270 

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie22.htm http://ortodoxia.md/tezaurul-vizitatorului-nostru/69-proloagele-sfintilor-i-a-sfintelor/4052-sfantul-ierarh-petru-movil-mitropolitul-kievului-