Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 15 decembrie 2016

Proloagele din 15 decembrie

Luna decembrie în 15 zile: pătimirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Elefterie.  

           Acesta era din Roma, în anii împărăţiei lui Adrian(117-138). Şi, tânăr foarte fiind, şi rămas orfan de tată, având numai pe maica sa, ce se chema Antia, care era învăţată să creadă în Hristos de Sfântul Apostol Pavel. Deci, l-a adus Antia pe Sfântul, copil fiind, la Anichit, episcopul Romei, care l-a dat pe el să înveţe Sfânta Carte şi l-a aşezat în rânduiala clericilor; iar la cinsprezece ani l-a hirotonit diacon, şi la optsprezece ani, preot, iar când a ajuns la douăzeci de ani l-a hirotonit episcop în Iliric. Şi, de vreme ce pe mulţi învăţa şi-i întorcea la credinţa lui Hristos, a trimis Adrian împăratul de l-au adus înaintea lui şi mărturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu adevărat, iar pe idoli defăimându-i, a fost dat la chinuri. A poruncit să-l culce pe un pat de aramă şi să-i dea foc, l-au pus, apoi, pe un grătar de fier înroşit în foc şi iarăşi l-au băgat într-o căldare plină cu untură şi cu smoală în clocot; şi cu puterea şi cu darul lui Hristos a fost păzit de toate nevătămat. Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfântul Elefterie într-un cuptor de aramă ars în foc, în care a intrat mai întâi Coremon însuşi, fiind luminat de Duhul Sfânt; şi ieşind nevătămat şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar pe Sfântul Elefterie, ieşind neatins, a poruncit tiranul să-l arunce în temniţă. A fost legat apoi de un car tras de cai sălbatici şi, fiind slobozit de îngeri, a fost dus într-un munte înalt; acolo trăia cu fiarele sălbatice, care se îmblânzeau la cuvintele lui. A botezat aici pe slujitorii trimişi să-l prindă, precum şi pe alţii, care au crezut în Hristos, ca la cinci sute de oameni. L-au prins apoi şi l-au dus iarăşi în faţa împăratului, care l-a dat să-l mănânce fiarele. Dar, scăpând nevătămat, împăratul a poruncit la doi slujitori de l-au străpuns cu suliţele: şi, aşa, şi-a dat fericitul său suflet în mâna Ziditorului. Iar maica sa, Antia, îmbrăţişând pe Sfântul mort şi sărutându-l, a căzut peste dânsul şi i s-a tăiat şi ei capul cu sabia. 

Întru această zi, învăţătură din Cuvintele lui Ava Moise, trimise lui Ava Pimen. 
        Oricine, de nu va face păcat, iată, are nădejde şi va afla uşurare în ceasul şi în ziua ieşirii. Să urăşti cuvintele cele deşarte ale lumii acesteia, ca să vadă inima ta pe Dumnezeu. Să iubeşti a face rugăciune adeseori, ca să ţi se lumineze inima ta. Să nu iubeşti a mânca mult şi nu va fi spurcată inima ta. Păzeşte-ţi limba ta, ca să se sălăşluiască întru tine frica lui Dumnezeu. Sârguieşte-te la slujba ta, la rugăciune şi la cântare, ca să nu te mănânce pe tine fiarele gândului. Tare să ai inima ta împotriva gândurilor rele, şi uşoare îţi vor fi ţie. Să nu ai vrajbă cu oamenii, ca să-ţi fie primită rugăciunea ta. Smereşte-te, fără deosebire, cu toţi, ca să ai îndrăznire a te ruga. Păzeşte-ţi ochii tăi de vederi necuviincioase, ca să se păzească omul tău cel dinlăuntru. Păzeşte-ţi auzul tău, ca nu tu singur să-ţi aduni războaie. Să lucrezi lucru cu mâinile, ca să-ţi câştigi pâinea ta. Să nu ţii la odihnă, ca să nu-ţi îngreunezi trupul tău, că dator eşti a-l înfrâna pe el. Să nu-ţi amesteci cuvintele tale cu vorbe necuvioase, ca să nu ţi se tulbure tăria ta. Iubitule, să ne facem nouă înşine locuinţa întru lacrimi, că zice psalmistul: "Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie" (Ps. 125, 5), întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.  

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre pocăinţă şi judecată şi despre despărţirea sufletului de trup.     
      Iubiţilor, ce folos aflăm întru această viaţă trecătoare? Vai nouă! Fericit este acela care, din toate câte le-a făcut în viaţă, a aflat îndrăzneală în ceasul despărţirii, când se desparte sufletul de trupul său. Că, vin îngerii să ia sufletul din trup şi să-l pună înaintea judecăţii celei groaznice. Mare frică este, fraţilor, în ceasul morţii, că sufletul se desparte de trup cu frică şi cu dureri. Că stau înaintea sufletului faptele lui, în ceasul despărţirii, faptele pe care le-a lucrat noaptea şi ziua, şi bune şi rele. Şi îngerii se sârguiesc, silindu-se să scoată sufletul din trup. Că sufletul, văzându-şi faptele sale, se teme să iasă. Iar sufletul păcătosului cu frică se desparte de trup şi, temându-se, se duce să stea înaintea Împăratului celui fără de moarte. Şi, silit fiind să iasă din trup, văzându-şi faptele sale, le zice lor cu frică: "Daţi-mi mie vreme şi răgaz de un ceas, ca să ies." Şi îi răspund faptele lui: "Pe noi tu ne-ai lucrat şi noi împreună cu tine mergem la Dumnezeu." Să trăim cu pază, fraţilor, viaţa aceasta trecătoare. Şi mai presus de toate, pe Hristos Cel Sfânt să-L iubim şi să-L dorim. Că nu ştim, fraţilor, în care ceas va fi ieşirea noastră. Nimeni din noi nu ştie ceasul şi ziua despărţirii. Că, umblând noi şi desfătându-ne fără grijă pe pământ, se dă poruncă, fără veste, ca sufletul să fie luat din trup. Şi se duce în ziua întru care nu gândeşte, plin fiind de păcate şi neavând îndrăzneală. Pentru aceasta mă rog, fraţilor, să ne facem liberi, să nu fim robi vieţii acesteia trecătoare. Să întraripăm sufletul nostru către Dumnezeu, în fiecare zi, de curse şi de sminteli ferindu-ne. Vicleanul ascunde de-a pururea curse înaintea sufletului nostru, ca tulburându-l pe dânsul, să-l vâneze spre munca veşnică. Prin mijlocul smintelilor şi al curselor călătorim, iubiţilor, să ne rugăm, drept aceea, să nu cădem întru ele. Pline de dulceaţă sunt cursele morţii veşnice. Să nu ne moleşească pe noi cu dulceaţa lor cursele morţii, adică grija peste fire a lucrurilor celor pământeşti şi a banilor şi, mai ales, grija gândurilor şi a faptelor celor rele. Să nu te îndulceşti tu, fratele meu, de cursa morţii. Să nu te moleşeşti, nici să te slăbeşti atunci când cresc întru tine gândurile rele. De va afla gândul cel întinat intrare în sufletul tău, acesta se îndulceşte spre cugetarea rea; şi cugetarea rea omoară sufletul. Şi se face gândul cel rău ca o cursă în sufletul tău, dacă nu-l vei goni prin rugăciune, prin lacrimi, prin înfrânare şi prin priveghere. Fă-te pururea liber de toate lucrurile cele pământeşti, ca să te izbăveşti de curse, de gânduri şi de fapte rele. Să nu te moleşeşti măcar o clipă în cugetarea gândurilor cele rele. Să nu zăbovească în sufletul tău gândul cel rău, frate. Fugi de-a pururea către Dumnezeu prin rugăciune, prin ajunare şi prin lacrimi, ca să te izbăveşti de toate cursele, smintelile şi patimile. Să nu socoteşti, frate, că multă vreme vei trăi pe pământ. Că, fără de veste va veni porunca Domnului şi, vezi, să nu te afle pe tine păcătuind, nemaiavând vreme de pocăinţă şi nici de iertare. Ce vei zice atunci, în ceasul despărţirii, frate? Mulţi sunt cei care socotesc că vor trăi pe pământ multă vreme. Şi, iată, vine, fără de veste, moartea şi deşartă face nădejdea lor şi nefolositoare. Repede vine moartea şi răul cel mai mare e pierzarea veşnică. Să ai, drept aceea, de-a pururea moartea înaintea ochilor tăi, frate, şi nu te teme de despărţirea de trupul tău. Aşteaptă moartea în fiecare zi, ca un om înţelept şi duhovnicesc, aşa aşteaptă de-a pururea şederea înaintea judecăţii Domnului. Pregăteşte-ţi în fiecare zi candela ta şi, ca un slujitor înţelept şi sârguitor, cerceteaz-o pe ea în fiece ceas, cu lacrimi, cu rugăciuni şi cu fapte bune; câtă vreme te afli încă în libertate, foarte te sârguieşte. Că vine vremea cea plină de temere, de frică şi de tulburare, care nu-ţi mai îngăduie să gândeşti cele înalte şi bune. Luaţi aminte, iubiţii mei, cum toate cele rele cresc şi sporesc în fiecare zi răutăţile şi biruieşte viclenia. Acestea pregătesc tulburarea cea mare, ce va să fie, şi necazul cel mare, care va veni, peste toate marginile pământului, pentru păcatele noastre, că, pentru trândăvia noastră, sporesc cele rele. Să ne facem, dar, văzători cu duhul, războinici iubitori de Dumnezeu în fiecare zi, să biruim războiul vrăjmaşului, o, iubitorilor de Hristos. Să ne învăţăm obiceiurile războiului, că războiul nevăzut este. Armă a războiului acestuia este de-a pururea slobozirea de lucrurile pământeşti. Dacă ai moartea înaintea ochilor, în fiecare zi, nu păcătuieşti. Dacă te vei elibera de lucrurile pământeşti, slobozindu-te din cele vremelnice, vei putea, ca un preaviteaz luptător, să iei darul biruinţei. Că, dacă lucrurile cele pământeşti ne trag în jos, către ele, apoi şi patimile ne întunecă ochii inimii, în vremea luptei lăuntrice. Pentru aceasta se luptă cu noi şi ne biruieşte vicleanul, ca pe unii ce suntem plini de lucrurile cele pământeşti şi de patimile grijilor pământeşti ne robim. Că, pe cele pământeşti toţi împreună le iubim, fraţilor, dar unii se luptă să-şi elibereze mintea, iar alţii nu. Şi, atunci mintea noastră ne lasă şi se împrăştie pe pământ, din pricina trândăviei noastre. Iată, ziua s-a plecat şi către seară este vremea noastră, iar noi, iubiţilor, în necredinţa noastră, socotim că este dimineaţă. Iată, lângă uşi este Împărăţia Cerurilor ca să strălucească, şi noi nu voim să înţelegem. Uneori, s-au făcut şi semnele şi minunile despre care a vorbit Domnul: foamete, ciumă, cutremure, înfricoşări şi năvăliri de neamuri. Şi acestea toate se par nouă ca un vis. Nu ne sperie pe noi auzirea, nici însăşi vederea lor. Dar secerişul acum s-a apropiat şi sfârşit are chiar şi viaţa noastră. Iată, îngerii ţin gata secerile; aşteaptă doar porunca. Să ne înfricoşăm, iubiţilor. Ceasul este al unsprezecelea din zi şi calea este încă lungă. Să ne sârguim, în cămară să ne aflăm. Să ne facem veghetori şi să ne trezim ca nişte nesomnoroşi. Nu ştim în care ceas Stăpânul va veni. Să ieşim de sub apăsarea celor pământeşti. Să nu îngrijeşti de nimic, a zis Domnul. A iubi pe toţi ne porunceşte nouă Dumnezeu. Iar noi, dimpotrivă, am izgonit dragostea şi ea a fugit de pe pământ. Nu afli nicăieri, pe pământ, dragostea cea desăvârşită pentru oameni şi pentru Dumnezeu, căci ea de la toţi a fost gonită. Toţi au urât dragostea. Acum, mai mult, invidia împărăţeşte. Pricinile de tulburare pe pământ s-au înmulţit nedreptăţile au acoperit pe toţi împreună. Fiecare numai cele pământeşti le caută, iar pe cele cereşti le defăimează. Cele vremelnice doreşte-le, iar, pe cele ce vor să fie, nimeni nu le iubeşte. Voieşti să fii om duhovnicesc? Învaţă să te eliberezi de cele pământeşti. Nu căuta mai întâi pe cele pământeşti, ci, nevoieşte-te şi doreşte, ca un desăvârşit, Împărăţia Cerurilor, şi apoi, caută şi pe cele pământeşti, după cuvântul Domnului. Să nu socoteşti, zicând: "Multă şi grea este vremea pustniciei, şi eu sunt leneş şi neputincios şi nu pot să mă nevoiesc." Ascultă graiurile de sfătuire preabună şi folositoare, înţelege ce îţi zic ţie, iubitorule de Hristos, frate: Dacă voieşti să te duci într-o altă ţară depărtată, nu poţi să alergi într-un ceas toată lungimea căii. Ci, numărând paşii în fiecare zi şi având răbdare, pleci la drum. Şi, cu vreme şi cu osteneală, ajungi în ţara pe care o doreşti. Aşa este şi Împărăţia cea Cerească şi desfătarea Raiului: prin ajunări, prin înfrânare, prin privegheri, prin milostenie şi prin dragoste, fiecare poate ajunge acolo. Acestea sunt căile care te duc la cer, către Dumnezeu. Să nu zăboveşti a pune început de cale bună, care te duce la viaţă. Voieşte numai să călătoreşti în calea aceasta şi vei fi sârguitor şi îndată calea se face dreaptă înaintea ta. Şi, bucurându-te de călătorie, faci popasurile veselindu-te. Că se împuternicesc paşii sufletului tău, la fiecare popas. Şi ca să nu afli greutate în calea care te duce la viaţă, Domnul pe Sine Însuşi S-a făcut Cale a vieţii, celor ce voiesc, cu bucurie, să se ducă la Tatăl luminilor. Tu Însuţi, Hristoase, Fii mie Cale a vieţii, care mă duce către Tatăl Tău şi Tatăl nostru. Aceasta este singura bucurie şi sfârşitul ei este Împărăţia Cerurilor. Fii mie, o, Stăpâne, Fiule al lui Dumnezeu, Cale a vieţii şi luminare. Am gustat eu însumi din izvorul darurilor Tale, plin sunt de dorire. S-a făcut darul Tău, întru inima mea, lumină şi bucurie şi dulceaţă, mai mult decât mierea din fagure. S-a făcut darul Tău, în sufletul robului Tău, ca o comoară: a îmbogăţit sărăcia mea. S-a făcut darul Tău, robului Tău, scăpare şi putere şi laudă şi sprijin şi înălţare şi hrană de viaţă dătătoare. Nu va tăcea, robul Tău o, Stăpâne, să vestească multa dulceaţă a dragostei şi a darului Tău. Ai deschis gura mea, a nepriceputului; cum va răbda limba mea, având atâta folos, să nu laude şi să nu slăvească în fiecare zi pe Dătătorul bunătăţilor? Şi cum, iarăşi, voi îndrăzni să închid şi să opresc valurile darului Tău, ce izvorăsc în inima mea, a păcătosului? Umple-mă de dulceaţă cu darurile Tale, cele multe. Pentru mulţimea darurilor Tale, slăvesc darul Tău, Hristoase Mântuitorule. În toată Biserica Te slăvesc pe Tine. Întru dânsa, nu va înceta limba mea a mărturisi darul Tău, Stăpâne. Nu va tăcea alăuta mea a înălţa cântări duhovniceşti. Dorul mă trage pe mine către Tine, Mântuitorule, lauda vieţii mele. Darul Tău îndulceşte mintea mea, încât s-a legat să meargă după Tine. Facă-se Ţie inima mea pământ bun, primind sămânţa cea bună, şi darul Tău să roureze întru dânsa roua de viaţă veşnică. Şi va secera darul Tău pe pământul inimii mele, snop bun de umilinţă, închinăciune şi sfinţenie. Şi cele plăcute Ţie, să le facă totdeauna inima mea. Întoarce sufletul meu în staulul Raiului desfătării, împreună cu oaia cea aflată. Să se afle sufletul meu întru lumină. Păstorul acela, pe oaia cea aflată, pe umeri a purtat-o, iar pe acest netrebnic suflet al meu, prin darul Tău, trage-l şi du-l Tatălui Tău celui preacurat şi nemuritor, înaintea îngerilor şi a arhanghelilor. Ca, întru desfătarea Raiului, să zic şi eu, împreună cu toţi Sfinţii: "Slavă Tatălui Celui nemuritor şi Fiului Celui nemuritor şi Sfântului Duh Celui nemuritor, Tatălui, adică, Celui nevăzut, Fiului Celui văzut în trup, Duhului Celui ce a grăit prin Prooroci şi prin Apostoli. Slavă Însăşi Sfintei şi Celei de o fiinţă Treimi, Celei închinate şi slăvite de toată puterea cerească, de cele pământeşti şi de cele de dedesubt. Că a dat daruri cereşti robului său, ca să aducă şi el mănunchi de slavă Împăratului veacurilor şi Dumnezeului tuturor: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi de-a pururea şi în vecii vecilor ! Amin."  

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage15Dec.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1263 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie15.htm

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4