Proloagele din 14 decembrie

Luna decembrie în 14 zile: pătimirea Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic (+250).            

       Aceștia au trăit în vremea împărăției lui Decius (250-253) și a lui Cumvrichie, dregătorul, care stăpânea părțile Bitiniei și Nicomidiei, locul care a odrăslit pe Sfinții Mucenici Tirs, Levchie și Calinic. Oarecând, venind Cumvrichie dregătorul în cetatea Cezareei din Bitinia, și, arătându-se el foarte râvnitor pentru închinarea la idoli, încât silea pe toți să li se închine, Sfântul Levchie, bărbat cinstit dintre cei dintâi din cetate și slăvit cu învățătura, îndemnându-se de bună voia sa, a mers către dregător și, arătându-i deșertăciunea idolilor, a mărturisit pe Hristos, Mântuitor și Dumnezeu adevărat, îndemnându-l și pe el să lase întunericul și să umble în lumină. Aceasta auzindu-l, dregătorul, plin de mânie, a poruncit să-l bată pe Sfânt de i-au strujit carnea de pe trup și, rămânând tare în credință, a poruncit de i-au tăiat capul. Deci, mergând dregătorul la Helespont, l-a întâmpinat pe el marele viteaz Tirs și i-a zis: "Este oare liber a grăi fiecare ce voiește înaintea voastră, sau trebuie să se supună, fără a scoate vreun cuvânt?" Iar dregătorul a zis: "Este liber și nimănui nu-i este luată această libertate, dacă vorbește cineva spre folosul obștei". Și a mărturisit și Sfântul Tirs, liber și cu toată îndrăzneala, pe Hristos, că este Mântuitor și Dumnezeu, și a mustrat pe tiran, că fără dreptate silește pe oameni să cinstească chipuri ciplite din lemn și din piatră, care nu sunt dumnezei. Și a zis: "Eu am ales credința creștinească cea curată și adevărată". Și, nevrând el să jertfească idolilor, a poruncit dregătorul de l-au bătut peste obraz, i-au sfărâmat gleznele, legându-i la un loc mâinile și picioarele, i-au băgat ace în pleoape și i-au înțepat ochii, i-au sfărâmat picioarele cu măciuci de aramă și i-au turnat plumb topit pe spinare, însă, prin darul lui Hristos, a rămas nevătămat, cu toate aceste chinuri cumplite. L-au băgat apoi, cu capul în jos, într-un butoi cu apă și îndată s-a spart vasul; l-au aruncat jos de pe un zid înalt, într-un loc unde erau țepi și cuie ascuțite, dar, cu puterea lui Hristos, a rămas nevătămat. Și, murind dregătorii Cumvrichie și Silvan, au adus în locul lor dregător pe Vavdos. Acesta, punând pe Sfântul într-un sac, l-a aruncat în mare și, spărgându-se sacul, a fost scos de îngerul Domnului la uscat, dar l-au dat din nou la chinuri grele. A fost dus la rugăciune în capiște idolească, și s-au surpat idolii, l-au dat să-l mănânce fiarele, și ele nu s-au atins de el și, iarăși, l-au bătut, încât cădea și carnea de pe el. Atunci a adus la credința lui Hristos și pe Sfântul Calinic, care era slujitor idolesc, socotind aceasta, cu mintea sa, că Hristos este Dumnezeu, Care, numai cu numele Său, face să cadă idolii; că dus fiind în cetatea Apolonia, Sfântul Tirs a doborât și a surpat la pământ, prin rugăciunea sa, pe toți idolii deșertăciunii. Și, asemenea minuni, făcea și Sfântul Calinic, că a surpat pe idolul ce se cinstea acolo. Deci, Sfântului Calinic i s-au tăiat capul, iar pe Sfântul Tirs, băgându-l într-un sicriu, au început să-l taie cu fierăstrăul și nemaiputând slugile să tragă fierăstrăul, Sfântul și-a dat sufletul la Dumnezeu, făcându-se glas din cer, care arătă binele ce-l aștepta pe Sfânt. Și se face prăznuirea lor la locul unde au pătimit, care este aproape de Elean.   

Întru această zi, Sfinţii Mucenici Filimon, Apolonie şi Arian cu însoţitorii lor (+303).               

      Acești Sfinți au trăit pe vremea împăratului Dioclețian și a lui Arian, dregătorul, care era în Tebaida Egiptului. Iar chipul muceniciei lor a fost așa: treizeci și șapte de creștini, fiind prinși, au fost duși la dregător. Iar unul dintre dânșii, care se numea Apolonie, citeț fiind în biserica de acolo, și înfricoșându-se ca, din pricina amarelor chinuri ale muceniciei, să nu cadă de la credință, a dat patru galbeni și hainele sale lui Filimon, comediantul păgân al cetății, care era de față, pentru ca acesta, îmbrăcând hainele lui Apolonie și închinându-se în joacă, să aducă jertfă idolilor în locul lui, iar Apolonie a îmbrăcat hainele comediantului. Dar, Filimon luând hainele lui Apolonie, îndată s-a îmbrăcat, în sufletul său, și cu credința lui Hristos. Deci, intrând Filimon în fața adunării sub chipul lui Apolonie, i s-a poruncit să jertfească idolilor, dar el a mărturisit credința în Hristos. Atunci, a poruncit dregătorul să vină Filimon comediantul să cânte și să joace jocul lui, numit "siravlion" ca, prin vraja jocului și după chipul lui, creștinii să se îndemne a cinsti plăcerile lumii și, lepădându-se de Hristos, să jertfească idolilor. Aceasta înțelegând-o, comediantul s-a dat pe față, mărturisind că el este Filimon și că s-a ascuns sub chipul lui Apolonie. Deci, păgânii, care țineau la el, îl îndemnau să se lepede de Hristos. Viteazul Filimon, însă, nu s-a înduplecat, pentru care pricină dregătorul l-a mustrat pe el, zicându-i că în zadar se ostenește, mărturisindu-se pe sine creștin, de vreme ce nu este botezat; că este oprit, i-a zis, a se numi cineva creștin, dacă n-a primit mai întâi botezul. Și, a făcut Filimon rugăciune și a căzut ploaie numai peste el singur, în locul de chin unde era, încât toți s-au minunat. Iar Sfântul s-a încredințat că prin ploaia aceea s-a făcut botezul său de la Dumnezeu, pentru că nimeni nu îndrăznea să-l boteze în fața dregătorului. Deci, fiindcă dumnezeiescul Apolonie s-a făcut pricină ca Filimon să creadă în Hristos, pentru aceasta a fost adus și el înaintea dregătorului și a mărturisit credința în Hristos. S-a poruncit atunci, de i-au tăiat vinele picioarelor și l-au târât prin toată cetatea. După aceea, spânzurat fiind Filimon de un măslin, dregătorul a poruncit să fie săgetat, dar săgețile nu s-au atins de el, ci una din ele, pornind spre dregător, i-a împuns un ochi și l-a orbit. Deci, i-a proorocit Sfântul Filimon dregătorului, că-l va face pe el sănătos, zicând: "După mărturisirea mea, de vei lua țărână din mormântul meu și o vei pune peste ochiul tău, îl vei avea sănătos". Deci, li s-au tăiat capetele amândoura, și Sfântului Filimon și Sfântului Apolonie. Și s-a dus dregătorul Arian la mormântul Mucenicului Filimon și, luând țărână de acolo, s-a făcut sănătos, după cuvântul Sfântului. Deci, pentru o minune ca aceasta, au crezut în Hristos el și cei dimpreună cu el, din casa lui și s-au botezat toți, iar pe creștinii ținuți în închisori pentru Hristos i-a slobozit cu pace. Fiind înștiințat Dioclețian, despre aceasta, a trimis de l-au adus pe dregătorul Arian și, legându-l pe el cu lanțuri de fier și spânzurându-i o piatră de gât, l-a pogorât într-o prăpastie și cu țărâna l-a acoperit. Însă, ieșind de acolo viu și nevătămat, a poruncit tiranul de l-au aruncat în mare, dimpreună cu patru slujitori ai împăratului, care crezuseră în Hristos, pe toți cinci i-a închis în saci îngreunați cu nisip, și, așa, s-au mutat către Domnul. Deci, un delfin foarte mare, trăgând toți sacii și luându-i pe spinarea sa, i-a scos pe ei la țărmurile mării Alexandriei. Iar slugile Sfântului Arian așteptau acolo, după porunca lui, și, văzând moaștele Sfinților aduse pe spinarea delfinului, s-au minunat. Apoi, luându-le cu evlavie, au intrat în corabie și, plutind pe Nil în sus, s-au apropiat de mitropolia antinoitilor. Și, înștiințându-se, prin glas venit de sus, de locul unde se cuvine să îngroape Sfintele moaște, au dat de veste în cetate și, alergând toți cu cântări și cu făclii, le-au îngropat cu cinste, la loc slăvit, unde se fac tămăduiri și multe minuni. Dumnezeului nostru, slavă!   

Întru această zi, cuvânt din Pateric despre un preot mai înainte văzător.            

         Spunea unul dintre Sfinții Părinți, zicând că, în Schit, când slujea preotul în biserică, se pogora Sfântul Duh în chip de vultur în vremea Sfintei împărtăşiri şi nimeni nu-l vedea pe El, decât numai clerul. S-a întâmplat, însă, într-o zi, că a întrebat un oarecare frate pe diacon despre un cuvânt de folos, iar diaconul nu i-a împlinit dorirea. Și după aceea, în vremea slujirii Sfintei Liturghii, nu a mai venit umbrirea vulturului, după obicei. Și, a zis preotul, către diacon: "De unde, oare, vine aceasta? Că ori întru mine este greșală, ori întru tine". Depărtează-te, dar, de la mine puțin și, de se va pogorî vulturul, cunoscut semn va fi, cum că pentru tine nu s-a pogorât Sfântul Duh". Deci, depărtându-se diaconul, îndată S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de vultur. Iar, după ce au sfârșit Sfânta Liturghie, a zis preotul către diacon: "Spune-mi mie, ce ai făcut?" Iar el, mărturisindu-i, a grăit: "Nu mă știu pe mine însumi greșit cu alt lucru sau faptă, fără decât că m-a ajuns pe mine un frate, când veneam la biserică, și m-a întrebat cuvinte de folos, iar eu i-am răspuns că n-am vreme, fiindcă veneam la biserică." Deci, i-a zis lui preotul: "Pentru tine, dar, nu s-a pogorât Duhul, fiindcă fratele s-a mâhnit din pricina ta." Drept aceea, a mers diaconul la fratele acela și s-au împăcat, recunoscându-și vina. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.  

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage14Dec.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1262 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie14.htm