Luna august în 18 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru (sec.II). Acesti sfinti Mucenici au fost frati dupa trup si dupa duh, crezand, adica, in Hristos si plăcându-I Lui, prin fapte bune. Si erau, cu mestesugul săpători în piatra, sub indrumarea unor Sfinti barbati, anume Proclu si Maxim, de la care au invatat nu numai mestesugul, ci si viata placuta lui Dumnezeu, a credintei crestine. Deci, mai intai, au fost ucisi, pentru Hristos, invataturii lor, apoi, şi ei, dupa invatatori, s-au facut mostenitori ai cununilor mucenicesti, patimind, pe vremea lui Licheon, dregatorul Iliricului.
Inceputul patimirii lor a fost din niste pricini ca acestea: Un oarecare stapanitor, al altei tari, a rugat pe dregatorul Iliricului sa-i trimita niste iscusiti ziditori in piatra, ca sa ridice zeilor pagani o frumoasa capiste de piatra. Si au fost trimisi , la stapanitorul acela, acesti Sfinti, Flor si Lavru, ca unii ce erau mult mai iscusiti decat altii, la lucrul acela. Zidind ei capistea, dupa porunca aceluia, preţul pentru osteneala il imparteau saracilor, învăţându-i pe ei sfânta credinta in Hristos, iar ei petreceau in postiri, in rugaciuni si in osteneli, pentru că noaptea se rugau, iar ziua isi savarseau lucrul lor, luand putina hrana, iar pe saraci hranindu-i cu indestulare. Dar, nu numai pe saraci, ci si pe un slujitor idolesc l-au adus la credinta lui Hristos, impreuna cu fiul sau. Ca, intr-una din zile, cioplind ei piatra, un fiu al acelui slujitor, copil tanar, venind aproape de ei, pe cand sta el sa-i priveasca, deodata, piatra pe care o ciopleau, sarind o bucatica, a lovit pe copil in ochi si l-a vatamat. Racnind el si venind tatal lui si vazand sangerata fata copilului si ochiul ranit, si-a rupt hainele de jale. Si a inceput a ocărî pe Sfintii lucratori, sarind sa-i bata, dar, fiind oprit de altii care erau acolo si care marturiseau nevinovatia lucratorilor si ca tanarul, singur, a fost pricina nenorocirii sale, apropiindu-se de cei ce ciopleau, fara sa se pazeasca. Iar Sfintii Flor si Lavru mangaiau pe copil, fagaduindu-i ca au sa tămăduiască degrabă ochiul copilului si au sa-l faca sa vada, ca si mai inainte.
Deci, au inceput, noaptea, pe copil in casa lor si au inceput a-l invata cunostinta adevaratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos si ziceau: "De vei crede, din toata inima, in Dumnezeul cel propovaduit de noi, ochiul tau, indata, se va tamadui." Tanarul, insa, zicea: "Daca ochiul meu va fi asa precum era intai, voi crede si ma voi inchina Dumnezeului vostru, de vreme ce se cade a crede, cu adevarat, intr-Acel Dumnezeu, Care tamaduieste pe cei bolnavi si lumineaza ochii, mai mult decat in zeii care in loc sa tamaduiasca, imbolnavesc pe cei sanatosi." Si a povestit tanarul o intamplare de acest fel, zicand: "Este, intre slujitorii idolesti, unul, anume Erm, pe care, cu cativa ani mai inainte, voiau sa-l puna la slujirea idolilor. Deci, l-au dus la capistea lui Jupiter, sa puna idolul mâna pe capul lui Erm, ca asa era randuiala, ca mâna idolului, era făcută sa se miste din umar, fiind ridicata in sus de altii, cu o funie de argint, si sa cada pe capul celui adus acolo. Dar, cand au coborat aceia mâna pe capul lui Erm, din intamplare, a alunecat acea funie de argint, din mainile celor ce o tineau si, cazand mana pe fata lui Erm, i-a jupuit toata fata cu unghiile, pana la oase, iar dintii lui se vad, pana astazi, de departe si nici un zeu nu i-a ajutat lui."
Dupa ce tanarul a spus acestea, Sfintii Flor si Lavru s-au ridicat si au inceput a se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu, pentru tamaduirea si luminarea, nu numai a ochiului trupesc, ci si pentru ochii sufletesti ai acelui tanar. Si, dupa multa rugaciune, cand au insemnat ochiul lui cel bolnav cu semnul Crucii, indata, acela s-a facut intreg si deplin sanatos si vedea bine, ca si mai inainte. Deci, acel tanar tamaduit, a crezut, indata, in Hristos si nu numai el, ci si tatal lui, slujitorul idolesc, cu numele Memertin. Si s-a facut acesta, atunci din slujitor dracesc, rob al Domnului Iisus Hristos, impreuna cu fiul sau.
Deci, dupa putine zile, Sfintii lucratori Flor si Lavru, avand ajutator la lucru pe ingerul lui Dumnezeu, au sfintit capistea ce o zideau si n-au lasat-o pe ea ca locuinta idolilor, ci au sfintit-o spre slava preasfantului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, punand intr-insa cinstita Cruce si, adunand ca la 300 de frati saraci, au facut cantare de toata noaptea, laudand pe Hristos, Dumnezeu. Si a venit atunci, de sus, o lumina a slavei ceresti si a umplut lacasul acela de minunata stralucire. Au mers, apoi, fratii in locasul apropiat, unde erau pregatiti idolii. Si, legand cu braiele lor de grumaji pe acei idoli, i-au tarat pe pamant, lovindu-i si sfaramandu-i in bucati.
Despre toate acestea instiintandu-se, stapanitorul a prins pe Sfintii Flor si Lavru si pe toti cei impreuna cu dansii, intre care era si Memertin cu fiul sau, si i-au osandit sa fie arsi de vii, iar, pe Sfintii Flor si Lavru, batandu-i cumplit, i-a trimis lui Licheon, dregatorul Iliricului. Acela, cercetandu-i pe ei si aflandu-i neclintiti in crestineasca credinta, i-a aruncat intr-un put adanc si cu pamant i-a acoperit. Iar, dupa multi ani, s-au aratat Sfintele lor moaste, izvorand tamaduiri si au fost aduse, cu cinste mare, la Constantinopol, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Întru această zi, învăţătură despre calea cea stramtă, care duce la viaţa veşnică, şi cea largă, care duce la pierzare.
Nevoiti-va, fratilor, la calea cea stramta, care duce la viata vesnica si la Imparatia Cerului si care este calea necazurilor si a ostenelilor, calea credintei, a dragostei, a milosteniei, a ascultarii, a privegherii, a infranarii. Nu va imbatati, nici nu vorbiti de rau, nici nu invidiati nici nu mintiti, nici sa nu va sfaditi, nici sa nu va bateti, nici sa nu furati, nici sa nu va maniati, nici sa nu va iutiti, nici sa nu va mandriti, nici sa nu va trufiti, nici slava desarta sa nu doriti. Ci smerita si umilita inima sa aveti. Plangeti-va pacatele voastre, intristati-va si ingrijiti-va de mantuirea voastra. Mai mult decat tot omul, smeriti-va, sa nu judecati pe nimeni, ca mai rau decat toate este a judeca pe altii. Ca a zis Domnul: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati." (Matei 7,1). Că aceasta este mantuirea, adica, sa rabzi, fiind judecat, fiind ocarat, sa te smeresti si sa te socotesti, inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, mai pacatos decat toti. Această osteneala sta inaintea noastra si despre ea David a zis: "Smeritu-m-am si m-am mantuit. Intoarce-te, sufletul meu, la odihna ta, ca bine ti-a facut tie Domnul."
In calea cea larga si Iata, care duce la pieire, este necredinta, nesupunerea, neascultarea, mandria, trufia, slava desarta, lenevia, betia, preasatiul, desfranarea invidia clevetirea, ura, cartirea, blestemul, pierzatoarea de suflet manie si osandirea aproapelui. Pacat peste pacat se adauga si faradelege peste faradelege dar din toate, mai rău este a osandi si a judeca pe altii. Dar cand ne vor lauda pe noi oamenii si gandurile dracesti ne vor slavi, atunci sa ne gandim la pacatele noastre. Drept aceea, sa ne ocaram pe noi insine, ca sfanta smerenie sa petreaca in noi, si darul cel duhovnicesc sa ne acopere. Iar de ne vom slavi pe noi insine si ne vom inalta si de vom fi mandri, ascultand gandurile dracesti, apoi, Duhul Sfant se va departa de la noi si vom ramane fara nici o plata. Drept aceea, fratilor, cu toata ravna sa slujim lui Dumnezeu, in taina, Si Acela ne va rasplati noua, la aratare. Dumnezeului nostru, slava!
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Vasilie cel Mare.
Postul, privegherea si culcarea pe pamant si toate cele ce se savarsesc, in afara de legea Stapanului, le primeste Hristos, de vreme ce sunt invataturi ale barbatilor sfinti. Insa, nu osandeste pe cei ce, pentru neputinta, nu se ingrijesc de ele. In vreme ce, pentru ale Sale porunci, a zis, cu hotarare, ca va osandi pe cei ce le calca, pentru lenevire. Deci, eu voiesc sa se fereasca calugarii de invidie, de clevetire, de impodobire, de rasul cel fara randuiala, de legaturile cu oamenii, cele fara de masura, si de grairea desarta, de minciuni si de ocari, de juraminte si de inselaciuni si de iubirea de stapanire, de betie, de satiu, de a judeca, de a urî, de nesupunere si de celelalte. De cumpara cineva ceva, dator este sa faca cumpararea aceasta fara de minciuna si de juraminti. De sporeste intr-o slujba, sa faca aceasta fara ingamfare si desarta slava, sa se supuna la cei mai mari si sa-i iubeasca pe cei mici, sa nu se mahneasca de binele altuia, pentru ca aceasta este ură, nici sa primeasca a vorbi cuvinte spurcate. Nimanui sa nu-i vrea raul, nici sa insele pe cineva, nici sa defaime pe cineva, ca pe un patimas si lenes, ci pururea sa nadajduiasca in indreptarea tuturor. Nici sa se sarguiasca a rasplati celui ce i-a facut rau, ci cu neaducere aminte de mahnire, sa biruiasca rautatea celui ce l-a asuprit. Pe un pustnic ca acesta il primeste Dumnezeu, bun, credincios, intelept, bland, cinstind totdeauna folosul altora, mai mult decat sporirea sa, din a carui gura nu iese inselaciune.
Întru această zi, învăţătură despre înfrânarea limbii.
Daca vreti sa traiti bine in viata aceasta, opriti-va gura de la desarta graire. Fericit este omul acela, care nu greseste cu limba sa. Pentru ca cel ce uraste vorba multa, imputineaza rautatea. Si cele bune se varsa, de la Domnul, prin gura cea tacuta. Omul intelept iubeste tacerea. Ca, tacand cinsteste pe Dumnezeu. Drept aceea, sa lepadati din gura voastra viclesugul si sa departati de la voi cuvintele cele nedrepte. Ca, raspunzand cu judecata, va veti rusina. Pentru ca cel ce-si pazeste limba, isi fereste de intristari sufletul sau. Pentru ca viata si moartea in puterea limbii stau. Ca aceasta ne invata pe noi Iacov, fratele Domnului, zicand: "Orice om sa fie grabnic la ascultare, zabavnic la vorbire. Daca nu greseste cineva prin cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa-si infraneze si trupul." (Iacov 1,19; 3,2). Iar Domnul a zis: "Va spun ca, pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteala in ziua judecatii. Că din cuvintele tale vei fi osandit." (Matei 12,36).
Întru această zi, învăţătură despre pace şi dragoste, care sunt mai bune decât toate.
Smeriti-va fratilor, si iubiti-va unul pe altul si Dumnezeul pacii si al dragostei va fi cu voi. Ca nu este nimic mai bun, decat pacea si dragostea. Ca, prin acestea, se strica razboiul si toata rautatea. Fiti unul fata de altul milostivi si buni, precum a zis Hristos: "Porunca dau voua, sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan 13, 34-35). "Si, unde sunt Eu, acolo va fi slujitorul Meu." (Ioan XII, 26). Si iarasi, a zis: "Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." (Matei 5, 9). Si ce este mai fericit decat a fi impreuna cu Dumnezeu in imparatia aceasta a dragostei, la care suntem chemati, totdeauna, de Hristos? Pentru aceea fratilor, sa nu faceti rautati, ca sa nu va despartiti de Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, si ne-a rascumparat cu Sangele Sau. Parasiti-va de rautatile voastre si castigati dragostea in toate, care este legatura deplinatatii. Pentru ca dragostea acopera multime de pacate. Si madularele sufletesti, cele putrede le tamaduieste. Ca cel ce iubeste pe fratele sau, in lumina petrece. De vreme ce Dumnezeu este dragoste, iar frica nu este, in dragoste. Drept aceea, de voieste cineva sa se mantuiasca, fara de osteneala, dragoste sa aiba spre toti; si catre cei mici si catre cei mari. Dragostea nu face rau aproapelui. Si cei ce voiesc pacea, se vor desfata in dragoste. Mai bine este a manca paine uscata, cu dragoste, decat vitel gras, cu vrajba.
Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu