Luna august in 5 zile: Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se cuvine sa aveti cunostinta, fratilor, ca ziua de astazi este Inainte-praznuirea Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, sa va adunati in biserici, la toate rugaciunile bisericesti si sa va curatiti prin milostenie. Ca, in aceasta zi, Domnul, Si-a descoperit Lumina dumnezeirii Sale, ascunse in Trupul Sau si a aratat ucenicilor Sai Slava dumnezeirii Sale, pregatindu-i spre intelegerea Invierii Sale si dand Dumnezeu-Tatal adeverire despre Fiul si zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L (Matei,17,5). Ca, aratandu-Si Hristos, in aceasta zi, dumnezeiasca Lui Putere, Slava Lui, Cinstea Lui si Stapanirea Lui, zi vestitoare de bucurie si de mantuire a facut dintr-insa.
Deci, ajungand la aceasta zi, sa o praznuim cu laude dumnezeiesti si, impodobindu-ne prin curatie, sa ne saturam de duhovniceasca mancare, din care sufletul, hranindu-se, nu va muri. Ca, de nu vom asculta cuvintele Sfintelor Scripturi si de nu vom face voia Lui Dumnezeu, atunci, ne vom osandi, cu osanda cea vesnica. Iar, de vom face voia Lui Dumnezeu, vietii celei vesnice vom fi mostenitori. Iar cearta si mania sa se lepede de la noi, si asa, cu fapte bune, vom placea lui Hristos-Dumnezeu, asteptand fericita nadejde si desfatare a Imparatiei lui Hristos. Ca la aceasta ne-a chemat pe noi Hristos, cand S-a pogorat din cer, Fiul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, Dumnezeul nostru, Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin.
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie (+362).
Sfantul Evsignie era de neam din Antiohia si a fost ostas sub imparatii Romei Diocletian, Maximin, marele Constantin si fiii lui. A cunoscut si a vorbit cu Sfantul Mucenic Vasilisc si a scris patimirea lui. Cand i s-a taiat capul Sfantului Vasilisc, Evsignie si alti credinciosi, ce erau acolo, s-au invrednicit de au vazut multimea Sfintilor ingeri luand sufletul Mucenicului si inaltandu-l la cer; de asemenea, a vazut si pe Domnul Iisus in cer, primind sufletul patimitorului. Iar, pe vremea imparatiei lui Constantin, fiind in oaste, Evsignie a vazut si el, crucea, inchipuita din stele; si s-a imbarbatat, fiind inarmat cu puterea crucii.
Petrecand in ostasie saizeci de ani, Evsignie, a lasat randuiala ostaseasca, pe vremea imparatiei lui Constantiu, fiul lui Constantin, de vreme ce imbatranise. Si, intorcandu-se in Antiohia, patria sa, vietuia dupa voia lui Dumnezeu. Si a ajuns pana in anii uratorului de Dumnezeu, imparatul calcator de lege, Iulian. Intr-una din zile, mergand Sfantul la biserica, s-a intamplat de a vazut doi oameni inchinatori la idoli, certandu-se intre ei, pentru o anume pricina. Trecand pe langa ei, aceia l-au oprit, zicandu-i: "Te stim pe tine om cinstit, care ai fost multa vreme in oaste si faci judecata dreapta; deci, ne rugam tie, asculta aceasta neintelegere a noastra si ne judeca cu dreptate." Si le-a lamurit pricina lor, precum se cadea; si s-a dovedit, prin aceasta, ca unul a fost drept, iar altul vinovat. Deci, maniindu-se, cel vinovat s-a dus si l-a parat pe Evsignie, ca este crestin. Si s-a intamplat, atunci, ca paganul imparat venise la Antiohia si, indata, a poruncit sa fie prins Sfantul si adus inaintea judecatii sale. Iar Fericitul, stand inaintea imparatului, l-a certat, fara teama pentru calcarea lui de Lege, ca s-a lepadat de Hristos si s-a inchinat la idoli, ca a vandut cinstirea lui Dumnezeu pe idoli, neurmand marelui Constantin. Si a inceput Sfantul a lauda credinta lui Constantin, spunand de la inceput, cum a vazut crucea pe cer si cum, cu puterea ei, a biruit pe potrivnicii si cum, lepadand inchinarea la idoli, s-a lipit de Hristos, si nu numai el singur s-a luminat cu credinta, ci si pe toata lumea a luminat-o. Si, asa Sfantul Evsignie, aducand multe laude marelui Constantin, l-a ocarat pe Iulian, cel departat de Dumnezeu, pentru paganatatea lui, si l-a batjocorit prin cuvinte de defaimare.
Deci, Iulian, nesuferind sa auda aceste cuvinte, a poruncit sa-i taie capul ostasului lui Hristos. Si asa s-a sfarsit, pentru Hristos, ca un mucenic, Sfantul Evsignie, avand varsta de o suta zece ani, si s-a salasuit in viata cea neimbatranitoare, unde anii lui ?nu vor lipsi in veci.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Nil, despre faptele cele bune ale trupului şi despre patimi.
Faptele bune trupesti, iar, mai ales lucrarile care se fac pentru Dumnezeu, fara fatarnicie si lauda omeneasca, si care duc pe oameni, la smerenie si la nepatimire sunt acestea: infranarea, postul, rugaciunea, setea, privegherea, metaniile cele adeseori facute, a purta aceeasi haina, a lua putina mancare uscata, si pe aceea, numai seara, bautura de apa, culcarea pe pamant, saracia, necastigarea, neimpodobirea, neiubirea de sine, neiesirea din chilie, tacerea, lucrarea cu mainile si toata chinuirea, cea rea, si toate cele ce obosesc trupul, ca acestea sunt foarte trebuincioase si folositoare, celor ce se tulbura de patimile trupesti. Iar celui slab si neputincios cu trupul nu-i sunt atat de trebuincioase si folositoare ostenelile trupesti, pe cat ii sunt sfanta smerenie si multumirea catre Dumnezeu, care toate le implineste.
Iar patimile sufletesti sunt acestea: uitarea, trandavia si necunostinta. Cu acestea trei intunecandu-se mintea, adica ochiul sufletului, se lasa stapanita de toate patimile: inchinarea la idoli, credinta ratacita si, in scurt, toata erezia, hulirea, mania, iutimea, amaraciunea, ura de oameni, gandul rau, para, osandirea, intristarea neindreptatita, frica, spaima, cearta, invidia, slava desarta, trecerea cu vederea, fatarnicia, minciuna, neincrederea, nebunia, nedreapta socotinta, agonisirea nedreapta, lacomia, impatimirea, cugetarea pamanteasca, lenevirea, descurajarea, nemultumirea, iubirea de stapanire, lauda de la oameni si, mai ales, iubirea de placeri, iubirea de slava si iubirea de arginti, din care se naste tot raul. Dar, nu ar face omul nici o greseala, daca, mai intai, n-ar veni acesti trei uriasi - precum a zis cel, intre pustnici, prea inteleptul Marcu - si l-ar desparti pe el de Dumnezeu, ori prin uitare, ori prin lenevire, ori prin necunostinta. Pentru ca acestea nasc placerea si slavirea, ca sa iubim lauda omeneasca si mania. Iar pricina cea dintai a tuturor acestora si maica tuturor rautatilor, s-a spus mai inainte, ca este iubirea de sine, adica dobitoceasca iubire a trupului si impatimirea si abaterea mintii cu nebunesti cuvinte si cu spurcate vorbe. Iar mijlocitori, pentru multe rele, sunt indrazneala si rasul.
Iar patimile trupesti sunt acestea: preasatiul pantecelui, indracirea gatului, mancarea intr-ascuns, iubirea de felurite placeri, desfranarea, scarba, necuratia, sodomia, lepadarea de prunci, fapta de rusine, toate relele pofte peste fire, spurcatele patimi, furtul, furtisagul de cele sfinte, talharia, uciderea pentru ocara sau din manie, si toata trupeasca molesire si dezmierdarea voilor trupesti, care se adauga peste trebuintele trupului, descantecele, vrajile, iubirea de lume, impodobirile, schilodirile de sine, sulemenirea fetzelor, osandita desertaciune, preabuna parere de sine, iubirea trupului, viata care ingroasa mintea, facand-o pamanteasca si nelasand-o niciodata sa se ridice catre viata imbunatatita si catre Dumnezeu. Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre gândul rău şi iertarea vrăjmaşului.
Un frate din Libia a venit la ava Siluan, in muntele Panefo si i-a zis lui: "Ava, am un vrajmas, care mi-a facut multe rele, ca si tarina mea, cand eram in lume, mi-a rapit-o si de multe ori s-a purtat ca un vrajmas. Iar, acum, a pornit si oameni otravitori, ca sa ma omoare. Am, oare, voie sa-l dau la dregator?" Zis-a lui batranul: "Fa, fiule, precum crezi". A zis fratele: "Cu adevarat, ava, de va fi pedepsit, se va folosi mult sufletul lui". Raspuns-a batranul: "Fa, fiule, cum socotesti". Si a zis fratele: "Sa ne ridicam, parinte, sa facem rugaciune si voi merge la dregator". Deci, ridicandu-se si rugandu-se amandoi, cand au ajuns sa zica: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri," a zis batranul: "Si nu ne ierta noua greselile noastre, precum nici noi nu iertam gresitilor nostri." Si a zis batranului fratele: "Nu asa, parinte." Iar batranul a zis: "Ba asa, fiule, de vreme ce, cu adevarat, vei voi sa mergi la dregator, ca sa-ti faca tie razbunare, eu alta rugaciune nu-ti voi face tie." Si, punand metanie, fratele a iertat pe vrajmasul sau. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.
Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.
Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.
Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.
Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul.
Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei în pamântul binecuvântat al Moldovei la 23 August 1913, în satul Crainiceni, comuna Horodistea, judetul Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de credinta, cu viata curata si tematori de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.
Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, în razboiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.
Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.
Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se vede în duioasa poezie "Dorul Bunicii", în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul "Mihail Kogalniceanu" din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.
La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.
L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu, "frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh". Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.
Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia Iordanului.
Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit "doctorul mânastirii", îndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gândurilor.
În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul 1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.
Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si cântare duhovniceasca.
Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost în pestera "Sfânta Ana", care se afla nu departe de mânastire. Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.
În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au dobândit aici desavârsirea. În sufletul sau vibra armonios întreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata în jurul pesterii, aratând prin aceasta legatura sfântului cu natura înconjuratoare.
Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfârsitul vietii pamântesti, însemnând-o pe peretele pesterii în care îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mâna dreapta binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat în pestera "mormintelor", în locul în care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.
Plecarea lui, prea timpurie, a lasat adânci regrete si dureri sufletesti nemângâiate în rândul monahilor români din Tara Sfânta. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post si nevointa la Locurile Sfinte.
Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea o buna mireasma. Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: "Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum".
La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.
Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu