În această zi facem pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre TEODORA DE LA SIHLA, care a sihăstrit mulţi ani, la sfârşitul secolului al XVII-lea, într-o pesteră din preajma Schitului Sihla-Neamţ. În aceasta zi Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împarat;
Astazi, Teodora Cuvioasa
Si-a mutat la ceruri casa. Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi pe calea sfinteniei si a mântuirii. Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si în sfânta nevointa duhovniceasca. Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla. Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame, lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi. Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta ctitorie. În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: "Sfânta Teodora din Carpati". Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru. Cu ale carei rugaciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi toti, tara si poporul cel binecredincios. Amin. Luna august in 7 zile: pomenirea Sfantului, Cuviosului Mucenic Dometie Persul si cei doi ucenici ai sai. (+363). Acesta a trait pe vremea imparatului Constantin si a urmasilor sai, fiind persan de neam, si a fost povatuit la credinta crestineasca de un oarecare crestin, Uar cu numele. Deci, lasand parinteasca paganatate si rudeniile, a mers catre hotarele grecesti, in cetatea care se numea Nisibe. Si, intrand intr-o manastire, a luat Sfantul Botez si s-a imbracat in chipul monahicesc si petrecea in toate nevointele vietii pustnicesti. Dar, prin uneltirea si asupririle vrajmasului drac, a fost urat de monahii de acolo si, fugind de ei, a mers la manastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vah, din cetatea lui Teodosie si a urmat viata arhimandritului Nurvil, despre care se spune ca saizeci de ani n-a gustat fiertura, iar somn foarte putin primea si, pe acela, fara se se culce sau sa stea, ci rezemandu-se in toiag. De la arhimandritul acesta, povatuindu-se, Cuviosul Dometie a fost sfintit diacon si, cand a aflat ca si la preotie voieste arhimandritul sa-l sileasca pe el, a plecat de acolo si, suindu-se pe un munte pustiu, vietuia in Dumnezeu, suferind arsita si frigul si toate schimbarile vazduhului. Apoi, intrand intr-o pestera, a vietuit acolo, savarsind multe minuni in numele lui Hristos, facand tamanduiri, celor ce veneau la el, si aducea, pe multi, de la idoleasca intelepciune, la credinta lui Hristos. Deci, venind Iulian imparatul, cel lepadat de Dumnezeu, cand a auzit despre el, a poruncit sa-l ucida cu pietre. Si, ducandu-se, trimisii l-au aflat pe Sfantul Dometie, cu cei doi ucenici ai lui, la ceasul al treilea din zi, savarsindu-si cuviincioasa cantare. Si, navalind asupra lor, i-au ucis cu pietre. Si asa Cuviosul Dometie, cu cei doi ucenici ai sai, si-a savarsit alergarea vietii lor, placuta lui Dumnezeu.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre faptul, ca ispitele sunt de folos. Acest lucru este de mirare, ca noua ni se fac folositoare, nu numai cele ce ni se par noua de folos, ci si cele potrivnice noua. Si, ca sa te incredintezi, ia seama la aceasta: Faraon a poruncit sa fie aruncati pruncii in rau. Or, de nu s-ar fi aruncat pruncii evreilor si de n-ar fi fost porunca lui Faraon, n-ar fi fost crutat Moise, fiind hranit in palatele imparatesti. Ca, pe cand el era pazit de ai sai, nu era in cinste, iar, cand a fost lepadat, atunci a fost in cinste. Insa aceasta o facea Dumnezeu din covarsitoarea Lui putere, aratand cu cata inlesnire se fac lucrarile Sale. Asa, si cand evreul acela, il inspaimanta pe Moise, zicand: "Oare, tu vrei sa ma ucizi si pe mine?" Si acesta i-a fost de folos lui. Si vezi cum s-a facut aceasta, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, pana avea sa se faca aratarea din pustie, pana cand avea sa se implineasca vremea cea cuviincioasa, pana ce avea sa cugete el in pustie si avea sa traiasca mai cu intemeiere. Incat, mai pe urma, in toate supararile ce au venit peste el, de la evrei, facea la fel: adica, atunci, se lamurea mai curat, cand ei se ridicau impotriva lui mai tare. Precum s-au ridicat evreii si impotriva lui Aaraon, dar l-au facut pe el si mai luminat, pentru ca, din pricina aceasta i s-au facut lui vesminte preotesti, in multe culori, si mitra i s-a pus si toate celelalte podoabe ale vesmintelor, dupa randuiala, incat, fara de nici o indoiala, a fost hirotonit, ca unul ce i s-au incredintat pana si tablitele cele de arama. Dar, stiti cu totii istoria aceasta, pentru aceea o voi trece cu vederea. Deci, de voiti, sa ne intoarcem la cele mai dinainte de acestea. Cain, a ucis pe fratele sau, dar, cu acest chip, mai mult l-a folosit, caci asculta ce zice: "Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine." Si, iarasi, zice ca sangele graieste mai bine decat Abel, de aceea si plata i-a crescut. Ca ce strambatate i s-a facut lui, ca s-a sfarsit mai degraba? Nici un fel de strambatate. Pentru ca nu a trait ani multi, sau putini, este fericirea, ci a folosi bine cele din viata. Cei trei tineri au fost aruncati in cuptor, dar, prin aceasta, mai curati s-au facut. Iar Daniil, in groapa fiind aruncat, a iesit de acolo mult mai stralucit. Si pretutindenea vezi ispite mari, care nasc bunatati, chiar si in lumea de aici, nu numai dincolo. Ne arata, astfel Dumnezeu, ca rautatea se poate face pricina a lamuririi faptelor bune, cand cineva indura ispita cu rabdare. Caci multi pier si fara ispitele diavolului; ca nu pe toate acestea le face diavolul; ci multe, chiar numai din ticalosia noastra, se fac. Iar daca undeva si el ar fi pricinuitor, noi ii dam inceperea. Ca, spune-mi mie, cand a intrat diavolul in Iuda? Ca scris este: "A intrat in el satana." Dar, asculta pricina lui, ca era fur si, cele ce se puneau in punga, purta. El i-a dat satanei loc desfatat de a intra. Drept aceea, nu diavolul face in noi incepatura, ca noi il primim pe el si il chemam. Cel neputincios, chiar si fara diavol, tot se vatama. Sa nu ne inselam, ispitele diavolului ne desteapta pe noi si ne ridica din lene, asa cum si grijile si intristarile sunt deprinderi si invataturi, care, duc la adevarata cugetare si la apropierea de invataturile cele alese. Dar, sa iei seama si in altfel. Sa fie crescut cineva in curtile imparatesti, fara intristare, fara griji, nici pricina de manie, incat sa faca ori ce-ar pofti si pe toti sa-i aiba ascultatori, n-ar fi, oare, unul ca aceasta mai necuvantator decat orice animal? Iar acum, precum este un catar, incarcat cu sarcina sa, asa suntem si noi impovarati de grijile si de necazurile care ne framanta. Pentru aceasta, de multe ori, saracii sunt mai intelepti decat cei bogati. Ca trupul care nu se misca este bolnavicios si netrebnic, iar cel ce se osteneste este mai frumos si mai sanatos. Asemenea si sufletul. Ca fierul, stand, rugineste, iar lucrand, straluceste. Iar miscarea sufletului vine si din suparari, caci sufletul, atunci, se misca, cand nu toate se fac drepte; el se misca datorita celor potrivnice. De asemenea, daca toate ar fi fost dupa gandul nostru, n-ar fi aflat sufletul de ce sa se miste. Nu vezi ca si doicilor li se porunceste sa nu poarte totdeauna pe prunci in brate? Ca sa nu le faca lor obiceiul asa si sa se imbolnaveasca, fiindca, crutarea fara masura, le strica sanatatea copiilor. Buna este si intristarea, cand e masurata, buna-i si grija, buna este si lipsa, ce ne fac tari pe noi. Bune sunt si cele potrivnice, dar, cand intrec masura, ne pagubesc. Nu vezi ca, si pe ucenicii Sai, Hristos asa ii povatuieste? Si, daca ei aveau trebuinta de aceasta, cu cat mai mult, noi. Sa ne bucuram, deci, in necazuri, ca ele sunt tamaduiri potrivnice, pentru ranile noastre. Ca asa sunt leacurile, unele dulci, altele amare. Drept aceea, sa multumim lui Dumnezeu pentru toate acestea. Ca nu ni le da Dumnezeu, asa, fara rost, ci spre folosul sufletelor noastre. Deci, aratandu-I multumirea noastra, sa-L slavim si sa ne tinem cu vitejie, socotindu-le trecatoare. Si sa ne intindem gandul spre cele viitoare, ca, si pe cele de aici, sa le suferim cu vitejie, dar, si pe cele viitoare, sa ne invrednicim a le castiga, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, ca Caruia este Slava si stapanirea in veci! Amin.
Sursa:
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu