Luna august in 30 de zile: pomenirea celui dintre Sfinti, Parintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului(+340). Sfantul Alexandru a fost episcop pe vremea marelui imparat Constantin (313-337) si a Sfantului Mitrofan, intaiul patriarh al Constantinopolului. Si era Sfantul Alexandru barbat cu multa ravna, si impodobit cu o minunata intelepciune si cu fapte bune. Cand s-au adunat la Niceea Sfintii Parinti, la cel dintai Sinod, a toata lumea (325), patriarhul Mitrofan, neputand merge, din pricina batranetilor, pe acest Sfant Alexandru l-a trimis in locul lui, ca marturisitor al dreptei credinte. Si a dovedit acolo multa pricepere impotriva ratacitei invataturi a lui Arie, incat, de mult folos au fost indrumarile date de el pentru statornicia adevarurilor dreptei credinte.
Iar, cand, dupa moartea Sfantului Mitrofan, Sfantul Alexandru a fost inaltat patriarh al Constantinopolului, el a pastorit cu parinteasca grija turma lui Hristos, ce i-a fost incredintata, fiind un bun si neadormit pastor, impotriva lupilor eretici si pagani si chiar impotriva imparatului din vremea sa, Constantiu, fiul marelui Constantin, care se lasase inselat de uneltirile partasilor lui Arie. Si asa, dupa o lunga viata de lupte si ravna, pentru apararea credintei, cand anii sai au ajuns la 98, Sfantul Alexandru s-a mutat, cu pace, catre Domnul.
Intru aceasta zi, istorisire din viata si ostenelile Cuviosului Parintelui nostru Hristofor.
Spunea Parintele nostru Teodul, despre acest Cuvios barbat: "Eu, zicea, m-am calugarit in manastirea Sfantului Teodosie si am aflat acolo un staret mare, cu numele Hristofor, roman de neam. Deci, intr-o zi, m-am inchinat lui, zicand: "Fii bun parinte, de-mi spune mie lucrurile tale din tinerete. Si staretul, cunoscand ca pentru folos l-am intrebat, mi-a spus mie, zicand: "Eu, fiule, dupa ce m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, ma indeletniceam, in toate zilele, cu slujbele, iar noaptea intram in pestera, pentru rugaciuni, acolo unde fusese Sfantul Teodosie si alti Sfinti Parinti. Iar, cand ma pogoram, ma inchinam lui Dumnezeu pe fiecare treapta, facand o suta de metanii. Si toate treptele sunt optsprezece la numar. Apoi, daca intram inauntru, ma inchinam si faceam rugaciuni. Iar, dupa ce toca de Utrenie, ieseam, indata, la slujba mea. Inca si post castigam pe langa aceasta. Si le-am facut pe toate timp de unsprezece ani, cu infranare si in saracie si in ascultare si intru trupeasca osteneala. Iar, odata, vrand eu sa intru in pestera, am vazut-o toata plina de candele; si unele ardeau, iar altele nu ardeau. Deci, am vazut doi barbati, cu chipuri albe, umbland si ingrijind de candele. Iar eu le-am zis: De ce va ingrijiti de candelele acestea si nu ma lasati pe mine sa intru, ca sa ma rog? Iar eu mi-au zis: Ava, acestea sunt candelele celor ce se ostenesc pentru Dumnezeu. Eu am zis: Pentru ce unele ard, iar altele nu ard? Aceia mi-au raspuns mie: Ale celor ce slujesc bine lui Dumnezeu, acelea ard, iar, ale celor lenesi, nu ard. Apoi am zis: Oare, candela mea arde, sau nu? Ei mi-au zis: Osteneste in rugaciuni catre Dumnezeu si o vom aprinde pe ea. Eu, iarasi, am zis: Dar cele ce le-am facut pana acum, de ce le-am facut? Si, de acest cuvant, ma minunam, apoi, intorcandu-ma, n-am mai vazut pe nimeni. Dupa aceea, am zis in sinea mea: O, Hristofor, de mai multa osteneala iti este tie trebuinta. Iar a doua zi, m-am dus la muntele Sinai, neluand nimic, in afara de hainele in care eram imbracat. Si am petrecut acolo cincizeci de ani. Dupa aceea, mi-a venit mie un glas, zicandu-mi: Hristofor, sa mergi in viata de obste, unde te-ai ostenit bine pentru Dumnezeu, ca, acolo, sa te odihnesti, impreuna cu parintii tai. Deci, acestea spunandu-mi mie, Hristofor si-a dat sufletul sau Domnului si a fost pus in pestera".
Iarasi, acelasi Parinte Teodul, despre acelasi ava Hristofor, intr-o alta vreme, mai inainte de mutarea sa, ne-a spus noua aceasta: "Intr-una din zile, am iesit din manastirea mea, la sfanta cetate a Ierusalimului, ca sa ma inchin si sa sarut Crucea Domnului, cea de viata facatoare. Si, cand am fost acolo si m-am inchinat, si acum ieseam, am vazut pe un oarecare frate stand in usile din mijlocul bisericii, nici intrand, nici iesind, si am vazut doi corbi, zburand fara de frica, aproape pe dinaintea fetei lui si cu aripile amenintand fata celuia si nelasandu-l pe el sa intre. Si am inteles eu, ca demoni sunt corbii aceia. Si am zis catre cel ce sta: Spune-mi mie, frate, pentru ce stai in mijlocul usilor si nu intri? Iar el mi-a zis mie: Iarta-ma parinte, ca sunt optit de ganduri. Si un gand imi zice mie: Mergi si te inchina cinstitei Cruci si o saruta pe ea. Iar, alt gand imi zice: Ba nu, ci mergi, mai intai, si-ti savarseste lucrul tau, si, la alta vreme venind, te vei inchina. Iar eu, auzindu-le pe acestea, zicea Sfantul Hristofor, l-am luat pe el de mana si l-am dus in biserica. Si indata s-au dus corbii aceia de la dansul. Si, asa, l-a facut pe el sa se inchine cinstitei Cruci si Preasfantului Mormant al Domnului si l-am slobozit sa mearga cu pace.
Acestea mi le-a spus mie Cuviosul Hristofor, zicea Teodul, de vreme ce ma vedea pe mine indeletnicindu-ma mult cu lucrurile manastiresti, iar de rugaciuni neingrijindu-ma, ca sa stiu ca se cuvine a cinsti, mai intai, pe cele duhovnicesti si, numai dupa aceia, a savarsit slujirile cele trupesti".
Si acestea auzindu-le, fericitii Parinti Ioan si Sofronie, le-au scris, spre folosul celor ce le citesc si le asculta si spre slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.
Intru aceasta zi, cuvant pentru cei ce doresc arhierii si egumenii.
Pierit-a pomenirea lui cu sunet, graieste Proorocul David, adica, a pierit pomenirea omului celui trupesc si iubitor de dulceata, cu sunetul lumii trecatoare. Nu pofti, iubitorule de marire desarta, sa te sui la vrednicie inalta, pentru ca de smerenie este mare nevoie. Ca stim pe multi mari si tari, a caror pomenire, astazi, nu se mai face. Pentru ce, dar, te trufesti in desert, nevoindu-te sa poruncesti altora si ca sa ai cinste si marire in lumea aceasta? N-au fost, oare, altii, inainte de tine, cu aceasta vrednicie, si impodobiti cu aceasta intalta slujire, unde doresti si tu sa te inalti si pe care lumea nu numai ca nu-i pomeneste acum, dar nici nu se gandeste la ei? Socoteste ce sfarsit au avut aceia, si ca tu vei pati asemenea. Ca lumea nu si-a schimbat obiceiul ei cel dintai. Ca trupurile lor s-au facut tarana, precum si tu, maine, te vei face. Nu cinsti fericirea pe care ti-o da lumea, in aceasta viata trecatoare, ci, in mintea ta, gandeste-te ce ti se va intampla, cand te vei duce din aceasta viata trecatoare si scurta. Si sa nu te insele cugetul, ca poti sa-i slujesti lui Dumnezeu mai placut, fiind la vrednicie si la treapta mai inalta, poftind episcopii, egumenii si alte dregatorii, decat in smerenie saracacioasa, cu gandul facerii de bine, parandu-ti ca, asa, vei putea face bunatatile mai lesne, adica, sa indreptezi pe calea mantuirii turma cea incredintata, cum se cuvine lui Dumnezeu, sau sa dai milostenie saracilor, sau alte multe faceri de bine sa savarsesti. Ci, acestea toate sunt cugete mandre, zburatoare in vazduh si mincinoase, cu inselaciune diavoleasca. Pentru ca, daca sarcina cea mica nu o poti purta, pe cea mare, cum o vei duce? Si cel ce nu este rob bun, nici domn bun nu poate fi. Cel ce nu a fost facator de bunatati, in ascultare, nici egumen, placut lui Dumnezeu, nu va fi. Ca ascultatorii cei buni nu poftesc niciodata cinste, cu voia lor. O, ticalosia ta, lume! La cate tocmeli nerusinate ai ajuns, ca sa dea cineva mii de galbeni, sa cumpere stapanii, egumenii si alte ispravnicii, cumparand ei neinteleptii, osanda lor vesnica. In vremile de demult, iubitorii de Hristos parinti nu voiau nicidecum sa ia vreo vrednicie, cu voia lor, ci, cu multa greutate, cu sila, ii puneau numai atunci cand ii vedea ca sunt vrednici.
Iar voi, pentru mandrie, va nevoiti a incapea la cinste trecatoare. Spune-mi, o, iubitorule de marire, cat este de cinstit Pavel Tebeul, ca a lepadat cinstea lumii, stand in pustie 99 de ani si vietuind numai cu apa si cu finice. Tot asa, ava Marcu, care a impinit 95 de ani, in pustie, din care 30 de ani a mancat pamant si de sete a baut apa din mare? Dar Ioasaf, imparatul Indiei, care, lasand imparatia, s-a dus in pustie, sihastrind treizcci si cinci de ani, cu Varlaam, traind numai cu apa si cu verdeturi? Si Alexie, numit "Omul lui Dumnezeu", care a petrecut saptesprezece ani inaintea curtii parintelui sau, sarac, nestiut si defaimat de robi? Dar, pe cine lauda lumea? Oare, nu pe acestia? Pe cine lauda cetatile crestinesti si praznuiesc popoarele? Oare, pe imparatii cei slaviti si luminati? Oare, pe dregatorii cei viteji si purtatori de biruinta? Ori pe alti oameni bogati, care se infrumusetau, odinioara, cu bogatie si cu slava? Ba nu. Dar, pe cine? Pe cei simplii, nebagati in seama, saraci, desculti, adica pe Apostoli si pe cei care au lepadat lumea; pe ei, pe care, oarecand, lumea nu ii lua in seama, iar, acum, imparatii arhiereii si bogatii, cu sfanta teama, se inchina acestora. Si toti cati s-au despartit de lume, aceia, acum, primesc lauda si pe acestia ii pomeneste lumea. Ca Dumnezeu se proslaveste in cei ce-L proslavesc pe Dansul. Ca mai lesne este sa-si mantuiasca cineva sufletul sau, decat sa ridice jugul tuturor pe umerii lui. Ca datoria egumenilor si a celor din dregatorii este, mai mult decat toate, a pazi curatia si dreptatea; aceasta este marea lupta a celor mari si marea intrebare ce sta asupra lor, in ziua Judecatii. Dumnezeului nostru slava!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu