Acesti sfinti au trait pe vremea prigoanei lui Decius imparatul, fiind fii ai dregatorului cetatii Efes, toti cu credinta in Hristos si marturisind, cu indrazneala, credinta lor. Deci, auzind paganul imparat de ravna propovaduirii lor, a dat porunca sa fie prinsi si adusi, in lanturi, inaintea judecatii lui. Si, de indata, a inceput imparatul sa-i sileasca cu amenintari si fagaduinte, sa se lepede de credinta crestineasca si sa se intoarca la inchinarea idolilor pagani. Dar tinerii l-au infruntat cu barbatie pe imparat, care, vazandu-i nesupusi, cu atata tarie, si, pentru ca fusese chemat in alta parte, de treburile imparatiei, i-a slobozit si le-a dat timp sa se razgandeasca, pana la intoarcerea sa.
Deci, dupa plecarea imparatului, tinerii au folosit libertatea lor, mergand la casa parinteasca, de unde, au luat aur si argint, pentru hrana lor, si, apoi, iesind din cetate, s-au ascuns in pestera ce se afla in muntele Ohlon. Si, petrecand zile multe, se rugau neincetat lui Dumnezeu, ca sa-i izbaveasca de prigoana, iar Iamblic, cel mai tanar dintre ei, mergea in cetate si le cumpara lor hrana. Deci, mergand el odata in cetate, l-a vazut pe imparat si, intorcandu-se in pestera, a spus aceasta fratilor sai. Iar Decius, facand cercetare pentru ei si cunoscand ca se afla in munte, a nascocit o osanda cumplita impotriva lor, punand pe slujitorii imparatesti sa zideasca gura pesterii, pentru ca astfel, tinerii sa moara de foame. Dar aceasta a fost cu pronia cereasca a Iubitorului de oameni Dumnezeu, fiindca, neincetat rugandu-se, cei sapte tineri au adormit, cu o minunata adormire.
Si anii au urmat sa curga neincetat. Imparatul Decius a murit si alti imparati au luat scaunul imparatiei si valuri nesfarsite de sange crestinesc au adapat pamantul, din pricina prigonitorilor. Intr-un tarziu au ajuns a stapani lumea imparatii crestini. Deci, in zilele imparatului Teodosie cel Tanar (408-450), binevoind Dumnezeu sa arate tuturor ca este o inviere a mortilor, a deschis pestera, printr-un om, care cauta piatra, si a inviat din morti, dupa aproape doua sute de ani, pe cei sapte tineri, care stateau acum impreuna, parandu-li-se ca s-au culcat aseara. Apoi, au trimis pe Iablic in cetate, sa cumpere cele de trebuinta. Si, de mirare lucru a fost cand, efesenii au vazut, umbland, pe ulitele lor, pe un tanar imbracat in haine, care se purtasera in alta vreme si care cumpara hrana cu niste bani de aur, purtand chipul imparatului Decius. Plin de mirare era si tanarul acela, vazand cetatea plina de biserici, iar semnul Sfintei Cruci pus pe ziduri. Si cugeta intru sine, zicand: "Oare acesta este Efesul?"
Deci, s-a facut cercetare si tanarul a vorbit si de fratii sai din pestera. Si s-au dus la pestera episcopul si dregatorul cel mare din Efes si au aflat in gura pesterii un sicrias de arama, cu doua tablite de plumb, pe care era scrisa chinuirea Sfintilor. Apoi, intrand in pestera, au aflat pe Sfinti, treziti ca dintr-un somn, dupa aproape doua sute de ani, ca si cand n-ar fi adormit decat o noapte. Si se minuna toata lumea, proslavind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credinta invierea mortilor, si-au dat sfintele lor suflete in mainile lui Dumnezeu.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre calugarii ce mancau la masa.
Spunea unul din stareti ca trei lucruri calugaresti sunt cinstite, de care ni se cuvinte noua sa ne apropiem cu frica, cutremur si bucurie duhovniceasca. Adica, impartasirea Sfintelor Taine, masa fratilor si spalarea picioarelor. Inca, a adaugat si o pilda, zicand: "A fost un batran mare si vazator cu mintea si i s-a intamplat, odata, sa stea cu mai multi frati la masa. Si, pe cand mancau ei, batranul lua aminte, cu duhul, si vedea ca unii mananca miere, altii paine, iar altii lucruri necurate si se minuna intru sine si se ruga lui Dumnezeu, zicand: Doamne, descopere-mi taina aceasta, ca, aceleasi bucate fiind puse pe masa, inaintea tuturor asa schimbate se vad, cand le mananca. Si i-a venit lui glas de sus, zicand: "Cei ce mancau miere, acestia sunt cei ce, cu frica, cutremur si bucurie duhovniceasca, stau la masa si neincetat se roaga, si rugaciunea lor se suie, ca tamaia, la Dumnezeu. Iar cei ce mancau paine, acestia sunt cei ce multumesc pentru infruptarea din cele daruite de la Dumnezeu. Iar cei ce mancau lucruri necurate, acestia sunt cei ce cartesc si zic: Asta e buna, asta e putreda. Deci, nu trebuie, zicea batranul, sa socotim acestea, in acest fel, ci, mai mult, sa proslavim pe Dumnezeu si laude sa-I inaltam Lui, ca sa se implineasca cuvantul, cel zis de Apostol: Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate, spre slava lui Dumnezeu, sa le faceti!"
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie cel Mare.
"Iata, acum, vreme potrivita, a zis Apostolul, iata, acum ziua mantuirii" (II Cor. 6,2). Acesta este veacu pocaintei, acela al rasplatirii. Acesta al lucrarii, acela al darii de plata. Acesta, al rabdarii, acela, al mangaierii. Acum, Dumnezeu este ajutator celor ce se intorc, din calea cea rea, iar, atunci, va fi infricosator si neschimbat, intrebator, nu numai despre fapte si cuvinte, ci si despre ganduri. Acum indelunga-rabdare sa-I primim, iar, atunci, cand vom invia, Ii vom cunoaste dreapta judecata. Unii, in osanda vesnica, iar altii, in viata cea vesnica; si fiecare va lua plata dupa faptele sale. Oare, pentru ce intarziem a asculta pe Hristos, Care ne-a chemat pe noi la cereasca Lui Imparatie? Oare, nu suntem treji? Oare, nu suntem chemati la pazirea Evangheliei, in viata noastra cea obisnuita? Oare, nu vedem cu ochii ziua Domnului cea infricosatoare, intru care, cei ce vor sta de-a dreapta Domnului, pentur faptele lor, vor lua Imparatia Cerului, iar, cei ce vor sta de-a stanga, pentru lipsa faptelor bune, vor fi aruncati in gheena focului si in focul cel vesnic? Acolo va fi plans si scrasnirea dintilor. Insa noi zicem ca dorim Imparatia Cereasca, dar, cu ce s-ar putea sa o castigam pe ea, nu ne ingrijim. Ci, inca, nici o durere nu vrem sa primim si nici o osteneala nu ne dam, pentru poruncile lui Dumnezeu, iar rasplata cereasca, pentru nevointe, o socotim ca o inchipuire a mintii noastre. Pentru ca cine, dormind sau stand, in vremea semanatului, isi va umple sanul sau de spice, in vremea secerisului? Cine culege via cea nesadita si nelucrata de el? Roadele sunt, adica, ale cui sunt ostenelile. Cinstirile si cununile sunt ale acelora care au biruit. Cine, oare, va incununa pe cel ce nu s-a luptat cu potrivnicul? Si, inca, nu numai a birui, se cade, ci si a se lupta, dupa lege, precum a zis Pavel, adica sa nu lasam ceva din cele poruncite noua, ci sa le implinim, precum ni s-a poruncit. Ca fericita este slujba aceea, zice Domnul, pe care, venind stapanul sau, o va gasi facand nu precum s-ar intampla, ci, asa, precum i s-a poruncit. Dumnezeului nostru, slava!
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage04Aug.shtml
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu