Luna septembrie în 27 de zile: Sfântul Mucenic Calistrat
şi cei împreunã cu dânsul (+304)
Locul de naştere al Sfântului Calistrat a fost Cartagina, din Africa, iar cu slujba ostăşească era la Roma, în zilele împăratului Diocleţian (284-305) şi ţinea de tabăra cruntului dregător Persentin. Deci, pe când era el cu toată tabăra lui la Roma, s-a făcut cunoscută creştineasca lui dreaptă credinţă şi, fiind prins de Persentin şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, a fost bătut cumplit, de curgea sângele din rănile lui, ca pârâul. A fost, apoi, târât cu trupul gol pe un loc cu hârburi ascuţite, şi, băgându-l într-un sac, slujitorii l-au aruncat în mare, dar, rupându-se sacul, Sfântul a ieşit sănătos din valurile apei. Şi, văzând această minune, cei patruzeci şi cinci de slujitori care-l bătuseră au crezut în Hristos. Şi Persentin dregătorul a pus de i-a bătut şi pe aceştia şi i-a băgat împreună cu Calistrat în temniţă. Şi-i învăţa Sfântul Calistrat în temniţă, pe toţi, despre Judecată, despre Înviere şi despre suflet şi celelalte dogme ale credinţei. Iar când i-a scos din temniţă şi-i ducea pe toţi din nou la judecată, trecând ei pe lângă un templu păgân şi făcând rugăciune, toţi idolii din templu au căzut la pământ, sfărâmându-se ca de un cutremur. Cei de faţă, 184 de slujitori, văzând aceasta, au crezut şi au mărturisit şi ei pe Hristos. Deci, tuturor acestora, împreună cu Sfântul Calistrat, li s-au tăiat capetele, în ziua de 27 septembrie. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Evagrie,
despre faptul de a nu judeca pe aproapele
Vezi vreun păcat mai greu, decât a judeca pe aproapele? Ce, dar, este mai greu decât acela? Că aşa îl urăşte Dumnezeu şi se întoarce de la unul ca acela, precum urăşte cineva pe un vrăjmaş al său. Deci, oare, nu suntem datori a ne cutremura şi a ne teme? Că ştiţi ce s-a întâmplat stareţului aceluia care, auzind de un frate ce căzuse în desfrânare, a zis: "O, rău a făcut!". Oare, nu ştiţi cât de înfricoşător grăieşte de dânsul în Pateric? Că a adus Îngerul sufletul fratelui ce greşise şi i-a zis lui: "Vezi, cel pe care l-ai osândit, a adormit. Deci, unde porunceşti ca să-l pun? Întru împărăţie sau la osândă?" Şi, iarăşi, a zis îngerul către stareţul acela: "De vreme ce tu eşti judecător drepţilor şi păcătoşilor, spune, ce porunceşti pentru acest smerit suflet ? Oare, îl vei milui pe el sau chinurilor îl vei da?" Şi aşa, acel stareţ se minuna şi se înspăimânta de o hotărâre îngerească, precum aceea. Şi şi-a petrecut cu suspinuri şi cu lacrimi cealaltă vreme a vieţii sale şi se ruga lui Dumnezeu cu mulţime de osteneli, ca să-l miluiască pentru păcatul acela. Şi a căzut el cu faţa sa la picioarele Sfântului Înger şi a luat iertăciune. Şi, iarăşi, i-a zis lui Îngerul: "Iată, ţi-a arătat ţie Dumnezeu ce este mai greu, adică, aceasta de a judeca pe fratele tău şi niciodată, iarăşi, să nu faci lucrul acesta. Iată, de acum iertat eşti."
Şi dintr-această vreme, niciodată nu a încetat sufletul bătrânului dintr-un plâns ca acela, până ce a murit. Apoi, ce vom lua noi, osândind pe aproapele? Căci ni se cade nouă, fiecăruia, fraţilor, a lua aminte de la noi înşine pentru ale noastre păcate. Că, lui Dumnezeu unuia este cu putinţă a îndrepta sau a osândi, Celui ce ştie aşezarea fiecăruia şi puterea, precum Acela singur ştie. Că în alt fel judecă pe episcop, într-alt fel pe domn şi pe boier, în alt fel judecă pe egumen şi în alt fel pe ucenic, în alt fel pe bătrân şi în alt fel pe tânăr, în alt fel pe bolnav şi în alt fel pe cel sănătos. Şi cine va putea să ştie acele judecăţi ale Lui, fără numai El singur, Cel ce a făcut toate şi ştie toate?
sã nu ne lenevim la a noastrã mântuire
Nu este de cuviinţă, fraţilor, să ne lenevim la a noastră mântuire, nici să trecem cu vederea vremea cea dată nouă spre pocăinţă, pe care, iarăşi, a o mai dobândi, nu vom putea. Că foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocăiesc acum şi aici. Să ne pocăim, drept aceea, de păcatele noastre, până ce nu ne ajunge pe noi moartea. Că de acolo nu ne vom putea întoarce, de vreme ce nu este întoarcere de acolo, ci vom merge în pământul cel întunecat al întunericului celui veşnic, unde nu este lumină, nici viaţă pentru păcătoşi. Drept aceea, acum să ne pocăim, o, fraţilor, ca pe Dumnezeu milostiv să-L facem către noi înşine şi, să-I plăcem Lui prin fapte bune, prin post şi rugăciune, prin milostenie şi prin smerenie, prin curăţie şi prin iubirea de fraţi şi prin pocăinţă, neîndeletnicindu-ne cu deşertăciunile veacului acestuia. Să ne lepădăm de răutăţile lumeşti, să nu ne îmbrăcăm, iarăşi, cu patimile trupeşti, cu nesaţiul şi cu beţia şi cu pofta desfrânării, stricându-ne sufletul şi trupul. Că puţină este vremea noastră aici. Pentru aceasta, să ne grijim de sufletele noastre şi să căutăm mântuirea noastră, să ne ostenim spre Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Şi nu, adică, astăzi să ne pocăim şi să ne smerim, iar mâine să facem mai rele fapte. Că cel ce se pocăieşte de păcatele sale şi, apoi, iarăşi le face, ce sporeşte în pocăinţa sa, întorcându-se de la dreptate la păcat? Sau cum va fi auzită rugăciunea lui înaintea lui Dumnezeu? Că Dumnezeu găteşte asupra lui mânia Sa. Pentru că, precum multă este mila Lui, aşa sunt multe şi certările Lui şi pe fiecare, după faptele lui, îl judecă şi fiecare, după faptele sale, află. Fericit este omul cel ce poate face păcatul şi nu-l face. Şi amar de inima care cugetă în două părţi şi de păcatul care umblă în două căi. Că Domnul pe cei cu un gând îi sălăşuieşte în casa Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu