Părintelui nostru Moise, arapul (+400).
Acesta a fost etiopian cu neamul si la fata negricios, sluga fiind la cineva, care se afla intr-o dregatorie. Dar, pentru firea lui cea rea si viata lui cea, in ascuns, talhareasca, domnul sau, temandu-se, l-a dezlegat din robie si i-a dat libertatea. Deci, plecand el, s-a insotit cu talharii, care, vazandu-l tare cu trupul si aspru la obicei, l-au pus vataf peste ei. Intre alte fapte talharesti ale lui, se pomeneste si aceasta: "El pusese gand rau unui cioban, care-l impiedicase de la o nelegiuire si pe care voia sa-l ucida. Si aflase ca, in vremea aceea, ciobanul este pe celalalt mal al Nilului. Si, fiind apa mare, si-a luat sabia in dinti, iar hainele si le-a legat pe cap, si asa a trecut apa inot. Dar pastorul, prinzand de veste, a fugit. Deci, Moise a injunghiat patru berbeci alesi, si, insirandu-i pe o funie, a trecut, iarasi, Nilul, pe celalalt mal, inot. Si, mancand carnurile si dand piele pe vin, s-a intors la insotitorii sai. Dar, acestea le-am povestit, ca sa arat ca, pentru cei ce vor sa se mantuiasca prin pocainta, lucrul acesta este cu putinta. Aceasta, deci, din oarecare primejdie, venind, in cele din urma, l-a umilinta, s-a dus la o manastire si atata s-a pocait, incat si pe insotitorii sai i-a atras catre Hristos, prin pocainta. Ca, sezand el in chilia sa, au nimerit la el, niste talhari, nestiind ca el este Moise. Pe acestia, fericitul legandu-i cu un streang, i-a pus pe umeri, ca pe un sac cu paie, si i-a dus in fata obstei si a zis catre frati: "De vreme ce mie nu mi se cade sa fac dreptate, iar acestia au venit asupra mea, sa-mi faca rau, ce porunciti sa fac cu ei?" Si au poruncit parintii sa-i dezlege si sa-i lase liberi. Iar aceia, daca l-au cunoscut ca el este Moise, vataful de talhari, cel vestit si neinfranat, s-au marturisit inaintea lui Dumnezeu, s-au lepadat de lume si s-au facut calugari foarte iscusiti. Dupa aceea, a trait Sfantul batran multi ani in nevointele pustnicesti si s-a invrednicit chiar de cinstea preoteasca, dupa o dumnezeiasca descoperire. Si, petrecand cincisprezece ani de la primirea preotiei, iar, de la nasterea sa, implinind saptezeci si cinci de ani si adunand saptezeci si cinci de ucenici, Cuviosul Moise s-a sfarsit muceniceste. Ca, intr-una din zile, stand el cu fratii, a zis: "Iata, astazi, vor veni barbarii in Schit, ca sa taie pe monahi. Deci, sculati-va si fugiti de aci." Si au zis fratii: "Tu pentru ce nu fugi, parinte?" Si a zis catre dansii: "Eu am atatia ani de cand astept ziua aceasta, ca sa se implineasca cu mine cuvantul Stapanitorului meu, Hristos, Cel ce a zis ca toti cei care scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26,52). Au grait lui fratii: "Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine". Iar el le-a zis lor: "In aceasta, eu nu am nici o vina; sa se pazeasca fiecare, cum se pricepe". Si, sculandu-se fratii au fugit. Si au ramas langa dansul numai sapte. Si, dupa un ceas, le-a zis lor: "Iata, barbarii sunt aproape". Deci, unul din cei sapte frati, temandu-se, a fugit din chilie si s-a ascuns. Iar barbarii, venind, l-au taiat pe parintele si pe cei sase frati, ce se aflau cu el. Iar fratele cel ce fugise, stand unde se ascunsese, a vazut cerul deschis si sapte cununi prealuminoase pogorate din cer. Si, dupa plecarea barbarilor, intorcandu-se la chilii, fratele a aflat taiati, pe parintele si pe frati, si trupurile lor zacand in sange, si a plans. Asa a fost sfarsitul Cuviosului Parintelui nostru Moise, arapaul, care, din talhar, s-a facut monah si, cu desavarsire, placut lui Dumnezeu s-a facut, prin adevarata pocainta, caruia nu numai Raiul, ci si cerul s-a deschis, ca unui Mucenic, si s-a invrednicit de cununa slavei. Cu ale carui sfinte rugaciuni, sa fim povatuiti si noi la adevarata pocainta si Imparatiei Ceresti sa ne invredniceasca Stapanul Hristos, Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Întru această zi, cuvânt din Pateric.
Am gasit, de multe ori, mai inainte, pomenirea unui mare staret, care avea dar duhovnicesc, peste al carui nume voi trece. Aici, voi spune, in cat de multe chipuri este judecata cea dreapta a lui Dumnezeu. Pentru ca acel staret spunea asa: "Trecand eu printr-un oarecare loc, am auzit de un pustnic, care sedea in munte. Iar, dupa ce m-am suit acolo, am aflat pe calugarul acela si, cum l-am vazut, dupa aratarea chipului sau, am inteles ca avea o viata laudata. Si, luand seama, am stat cu el cateva zile. Si l-am vazut pe el stand acolo si petrecandu-si viata calugareasca, pe cat se putea, cu ravna. Si pe multi dintre cei care veneau la dansul, din lume ii invata si-i castiga. Dar cel ce pe munte isi castigase petrecerea, dezlega la mancari si la bauturi, ca si cum si-ar fi ascuns fapta lui cea buna si ca si cum ar fi fost pornit din dragoste si din ascultare, ceea ce era inselaciune draceasca si socotinta sa trupeasca. Deci, asa petrecand, calugarul acela, peste putina vreme, s-a mutat din viata aceasta. Iar eu, nepricepandu-ma ce se va alege din aceste doua petreceri ale lui, ma rugam lui Dumnezeu, sa-mi arate mie, oare, a fost primita lucrarea calugarului aceluia? Si l-am vazut pe el spanzurat cu capul in jos. Deci, vazand eu o taina ca aceea, m-am intors, cu intristare, precum se cadea, si, iata, altcineva mi-a zis mie: "Pentru ce te intristezi de aceasta? Ca Dumnezeu a auzit rugaciunea ta si ti-a aratat faptele calugarului. Ca picioarele lui, fiindca erau neincaltate, aveau pretuire cereasca, drept aceea ele la cer se uita, iar mintea lui si celelalte, fiindca aveau pamanteasca si trupeasca intelegere, pentru aceasta, catre pamant privesc."Acelasi staret, iarasi, se ruga lui Dumnezeu sa-i arate despre ucenicii lui cei morti. Ca a vazut pe doi dintr-insii, la un loc foarte infricosator. Si, intrebandu-i unul din ei a raspuns, zicand ca pe el l-a piedut nesatiul pantecelui, iar, celalalt, zicea ca a avut ganduri nemarturisite si, pentru aceasta, a ajuns acolo. Iar, despre cel ce cu indracirea pantecelui, zicea cineva, din staretii cei vechi, ca se daduse foarte mult, fara de vreme la nesatiul pantecelui. Iarasi, zicea acest staret: "Aveam doi ucenici, calatorind impreuna cu mine. Si neimpacandu-se cu chipul intelegerii mele, ma tulburau pe mine, adeseori. Si, fiindca imi faceau mie impiedicare de la indeletnicirea mea, cea dupa Dumnezeu, am socotit sa-i las pe ei si sa ma duc la o manastire, cu viata de obste, ca un incepator strain, unde neavand nici o grija, sa pot afla indeletnicirea, spre intelegerea cea dumnezeiasca, care lucru l-am si facut. Deci, petrecand in manastire trei saptamani, nu faceam nimic de la mine, ci numai cele ce mi se porunceau mie, ca sa ma pot indeletnici cu dumnezeiasca intelegere. Iar, dupa acele trei saptamani, am vazut pe cineva in haina alba, venind catre mine si avand cu sine doua vase. Si-mi da mie vasul gol si a turnat putin undelemn, din celalalt, in vasul pe care mi l-a dat gol. Apoi, i-am zis lui: Sa-mi dai mie celalalt undelemn. Iar el mi-a raspuns: "Ba nu, ca, pe cat ai lucrat, pe atat ai si luat". Si acestea le zicea pentru supunerea cea desavarsita si pentru ascultarea cea binecuvantata. Si zicea staretul: "Oricat de putin ar lucra omul, daca este cu dreptate, va lua plata de la Dumnezeu, numai sa lucreze cu credinta ceea ce face, precum se cuvine."
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu