Luna ianuarie în ziua dintâi: prăznuim Tăierea împrejur, cea după trup, a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Astăzi, la opt zile de la Nașterea Sa, Domnul rabdă tăierea împrejur cea după trup, ca împlinind Legea, să dea în lături rânduiala trupească a legii vechi și să aducă în lume o tăiere împrejur nefăcută de mână: Tăierea-Împrejur cea duhovnicească a Sfântului Botez, adică "dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii" (Col.2.11). Ca Fiu al Lui Dumnezeu și ca mare întemeietor al Testamentului celui veșnic, o dată cu supunerea Sa la rânduiala tăierii împrejur, Domnul astăzi pune capăt, deci, legii vechi și face început rânduielilor Testamentului celui Nou, scris pe tablele inimii oamenilor. Drept aceea, noi creștinii nu mai suntem ținuți la tăierea-împrejur cea trupească, dar suntem ținuți să ne supunem și să împlinim rânduielile unei adevărate tăieri-împrejur duhovnicești. Suntem datori, îndeosebi, că Noul Legământ, întemeiat de Domnul Iisus să săvârșească în noi o deplină supunere față de Dumnezeu, a trupului nostru și a poftelor lui, o deplină dăruire, o deplină pătrundere cu puteri sfinte a acestui trup și a cerințelor lui, lucrare atât de însemnată în lupta noastră duhovnicească, pentru că nu este vorba de o tăiere-împrejur numai a trupului, ci este vorba de o tăiere-împrejur a inimii noastre, adică o tăiere-împrejur care atinge toate gândurile, toate voile, toate simțirile noastre cele mai tainice, îndepărtând tot ce nu poate merge împreună cu o adevărată căutare a lui Dumnezeu. Și această tăiere-împrejur a inimii nu-i cu putință fără o adâncă sforțare. Sărbătoarea Tăierii-Împrejur este însă și sărbătoarea numelui lui Iisus. Că tăindu-se împrejur, Domnul a fost numit cu numele Iisus, cum spusese îngerul, mai înainte de a se fi zămislit. El în pântecele Fecioarei. Și praznicul acesta ne aduce aminte ce loc de seamă trebuie să aibă chemarea acestui nume în viața noastră duhovnicească și cât de mare putere are acest sfânt nume: "Că Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dat lui nume, care este mai presus de orice nume, ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al acelor cerești și al celor pământești și al celor de sub pământ și orice limbă să mărturisească, că Domnul este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl" (Filip. 2,9-11)" "Și, acum, Doamne, întinde mâna Ta, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin numele lui Iisus, robul Tău cel sfânt "(Fapte 4,29-30)". Aceasta am luat-o de la Sfinții Părinți și o prăznuim o dată cu începutul cununii anului. ȘI facem sărbătoare și zi domnească, pentru toate câte Domnul S-a smerit și le-a primit pentru noi. Și dacă s-au întors părinții Săi acasă, Iisus a viețuit după firea omenească, crescând cu vârsta, cu înțelepciunea, și cu Darul, spre mântuirea noastră. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.
Întru aceastã zi, pomenirea celui între Sfinţi, Pãrintelui nostru Vasilie cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadochiei.
Acest între Sfinți, Părintele nostru Vasilie cel Mare a trăit între anii 330-379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin și, pânăƒ în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Emilia și Vasilie, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate. Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul sÄău Cezareea, apoi din Bizanț, mergând pânăƒ și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie. A fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, când ereticii lui Arie și Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși împăratul Valens. Sfântul Vasilie a dus o luptă aprigă, cu scrisul și cuvântul, luminând creștinătatea și apărând dogma Sfintei Treimi. Și-a atras mânia împăratului și a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apărarea acestei dogme de căpetenie a creștinătății. Sfântul Vasilie a îndreptat și unele lipsuri ale monahismului din timpul săƒu, chemându-i pe moanahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii persoanale, ci și în folosul aproapelui. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă Biserică, azile și spitale, în ajutorul celor săraci și neputincioși, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească avuțiile lor, ajutând pe cei nevoiași și lipsiți. S-a mutat către Domnul la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, plâns de credincioși și de necredincioși, care-l iubeau și-l cinsteau pentru bunătatea și înțelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop în Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el să intre în istorie cu numele de Sfântul Vasile cel Mare. Pentru rugăciunile lui, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, pe care a fãcut-o în Niceea.
Odinioară, de nelegiuitul împărat Valens (364-378), în cetatea Niceea, s-au apropiat căpeteniile ereziei ariene cerând ca, din soborniceasca biserică cea din cetatea aceea, să gonească poporul dreptcredincios, iar Sfântul locaș să-l dea adunării lor celei arienesti. Și a făcut așa împăratul cel rău, el însuși fiind eretic: a luat, adică, biserica de la cei dreptcredincioși, cu sila, și a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, în mare mâhnire fiind toată mulțimea dreptcredincioșilor, a sosit acolo marele Vasilie, apărătorul cel de obște al Bisericilor, la care toată mulțimea celor dreptcredincioși venind, cu strigare și cu tânguire, i-a spus strâmbătatea ce li s-a făcut lor de împărat. Iar Sfântul, mângâindu-i pe ei cu cuvintele sale, îndată s-a dus la împărat, la Constantinopol și, stând înaintea lui, i-a zis: "Cinstea împăratului stă în judecata sa". Iar înțelepciunea zice: "Dreptatea împăratului la judecată se vede". Deci pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe dreptcredincioși din Sfânta Biserică și dând-o răucredincioşilor? Zis-a lui Împăƒratul: "Tot la învinuiri te întorci, Vasilie? Nu ți se cuvine ție să fii așa." Răspuns-a Vasilie: "Se cuvine mie, pentru dreptate a muri." Și înfruntându-se ei și împotrivindu-se sta acolo de față mai marele bucătarilor împărătești, numit Demostene acela, vrând să ajute arienilor, a spus ceva cu glas încet ocarând pe Sfântul. Iar Sfântul a zis: "Vedem aici și pe necăƒrturarul Demostene." Iar stolnicul, rușinându-se, iarăși a grăit ceva împotrivă. Sfântul i-a zis: "Lucrul tău este să ai grijă de mâncări, nu să fierbi dogmele Biserici." Și a tăcut Demostene rușinat. Iar împăratul, pe de o parte, mâniindu-se și, pe de altă parte, rușinându-se, a zis lui Vasilie: "Să mergi tu între dânșii să faci dreptate, dar așa să judeci, ca să nu judeci cu părtinire poporului de-o credință cu tine." Iar Sfântul a răspuns: "De voi judeca cu nedreptate, apoi și pe mine la surghiun să mă trimiți și pe cei de o credință cu mine să-i izgonești și Biserica să o dai arienilor." Și, luând Sfântul scrisoarea de la împărat, s-a întors la Niceea. Și chemând pe arieni, le-a zis lor: "Iată, împăratul mi-a dat mie putere ca să fac judecată între voi și între dreptcredincioși pentru biserica pe care ați luat-o cu sila." Iar ei au răspuns lui: "Deci judecă, dar după judecata împăratului." Iar Sfântul a zis: "Să mergeți, și voi arienii și voi dreptcredincioșilor, și să închideți biserica și, încuindu-o, să o pecetluiți cu pecețile, voi cu ale voastre și aceștia cu ale lor, și să puneți de amândouă părțile păzitori. Și mergând mai întâi voi, arienii, să vă rugați trei zile și trei nopți și, după aceasta, să vă apropiați de biserică. Și de se vor deschide singure, cu rugăciunile voastre, ușile bisericii, apoi să fie a voastră biserica în veci. Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte și vom merge cu litie, cântând, la biserică și de se vor deschide nouă, să o avem pe ea în veci. Iar de nu se vor deschide nici nouă, apoi, iarăși, a voastră să fie biserica." Și plăcut a fost cuvântul acesta înaintea arienilor. Iar dreptcredincioşii se mâhneau asupra Sfântului, zicând că nu după dreptate, ci după frica împăratului a făcut judecata. Și, luându-se multe măsuri de pază de către amândouă părțile, Sfânta Biserică străjuită a fost cu tot dinadinsul, pecetluită și întărită. Și rugându-se arienii trei zile și trei nopți și de Biserică apropiindu-se, nu s-a făcut nici un semn. Și se rugau de dimineață pânăƒ la al șaselea ceas, strigând: "Doamne miluiește" și nu s-au deschis ușile Bisericii și s-au dus fără dar și rușinați. Atunci, marele Vasilie, adunând pe toți dreptcredincioșii, cu femeile cu copiii, au ieșit din cetate la biserica Sfântului Mucenic Diomid, făcând, acolo priveghere de toată noaptea, apoi au mers dimineață cu toții la cea sobornicească biserică pecetluită, cântând: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi." Apoi , stând înaintea ușii bisericii a zis către popor: "Ridicați mâinile voastre și strigați cu dinadinsul "Doamne miluiește."" Și aceasta făcându-se, a poruncit Sfântul ca să facă tăcere și, apropiindu-se de ușă, a însemnat-o cu semnul crucii de trei ori și a zis: "Bine este cuvântat Dumnezeul creștinilor, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor." Și, glăsuind tot poporul "Amin!", îndată s-a făcut cutremur și au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăriturile s-au dezlegat pecețile și s-a deschis ușa, ca de un vânt și furtună mare, și s-a lovit ușa de zid. Iar dumnezeiescul Vasilie a început a cânta: "Ridicați porțile voastre, ridicați-vă porțile cele veșnice și va intra Împăratul Slavei." Și, intrând Vasilie în biserică, cu toată mulțimea drepcredincioşilor, și, săvârșind dumnezeiasca slujbă, a slobozit pe popor cu veselie. Iar mulțimea fără de număr de arieni, văzând acea minune, s-a lepădat de credința lor cea rea și la cei dreptcredincioși s-au adăugat. Și, aflând și împăratul, de o judecată dreaptă ca aceasta a lui Vasilie, și de minunea aceea preaslăvită, s-a mirat foarte și a defăimat urâciunea relei credințe ariene, însă, orbindu-se de răutate, nu s-a întors la credința cea dreaptă și a pierit rău după aceea. Că, biruit și rănit fiind el la război, în părțile Traciei, a fugit și s-a ascuns într-o şurăƒ de paie. Iar urmăritorii lui, înconjurând șura cu foc, au aprins-o și, acolo, împăratul arzând, și-a dat sfârșitul. Și a fost moartea aceasta a împăratului, după moartea Sfântului Vasilie, dar în același an, întru care Sfântul s-a mutat către Domnul.
În zilele Cuviosului părintelui nostru Vasilie, era în Cezareea o văduvă de neam bun și foarte bogată, care petrecând în desfătări și întru plăcerea trupului, se robise păcatului și se tăvălea în necurăția desfrâului mulți ani. Iar Dumnezeu, care caută îndreptarea tuturor, s-a atins de inima ei cu darul său și și-a venit femeia întru sine. Și fiind ea în singurătate, cugetă la mulțimea cea nemăsurată a păcatelor sale și a început a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătoasa și desfrânata, cum voi răspunde Dreptului Judecător pentru atâtea păcate ce s-au făcut de mine, casă trupului mi-am stricat, sufletul mi-am spurcat; vai mie, celei mai păcătoase decât toți, căci cui m-am asemănat cu păcatele? Desfrânatei, sau vameșului? Că nimeni nu a greșit așa ca mine. Mai ales că, după Botez, atâtea răutăți am făcut, de unde voi lua îndrăzneală să cred că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?" Așa tânguindu-se, și-a adus aminte de toate cele ce de la tinerețe pânăƒ la bătrânețe le-a făcut și, șezând, le-a scris pe hârtie. Și mai pe urmă decât toate a scris alt oarecare păcat mai greu, și cu plumb a pecetluit hârtia. Apoi, înștiințându-se de vremea când sfântul Vasilie, mergea la biserică, a alergat la dânsul și, aruncându-se înaintea picioarelor lui cu hârtia, strigă zicând: "Miluiește-mă Sfinte al lui Dumnezeu, pe mine ceea ce am greșit mai mult decât toți." Iar Sfântul, stând, a întrebat-o pe ea ce voiește de la dânsul? Iar ea, dându-i hârtia cea pecetluită în mâinile sale, i-a zis: "Iată Stăpâne, toate păcatele și fărădelegile mele le-am scris în hârtia aceasta și le-am pecetluit. Iar tu, plăcutule al lui Dumnezeu, să nu le citești pe ele, nici să dezlegi pecetea. Ci, numai cu rugăciunea ta, să le dezlegi pe ele, că eu cred că Cel ce mi-a dat mie gândul acesta, te va auzi când te vei ruga pentru mine." Iar Vasilie, luând hârtia, a căutat la cer și a zis: "Doamne, al Tău unuia este lucrul acesta, căƒ de vreme ce păcatele a toată lumea Tu le-ai ridicat, cu cât mai vârtos poți să curățești păcatele unui singur suflet, pentru că toate păcatele noastre nenumărate sunt la Tine, iar milostivirea Ta este nemăsurată și neurmată." Aceasta zicând a intrat în biserică ținând hârtia, și aruncându-se pe sine înaintea Jertfelnicului, a petrecut toată noaptea, rugându-se pentru femeia aceea. Iar a doua zi, săvârșind dumnezeiasca slujbă, a chemat femeia și i-a dat ei hârtia pecetluită, precum a și fost, zicând către dânsa: "Ai auzit femeie că nimeni nu poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu." Iar ea a zis: "Am auzit, cinstite părinte, și, pentru aceasta, ți-am făcut rugăciune ca să aflu îndurările Lui." Aceasta zicând femeia, și-a dezlegat hârtia și, și-a aflat toate păcatele sale șterse, afară numai de acel greu păcat scris pe urmă care, era neșters, și văzând aceasta, femeia s-a înspăimântat, și bătându-și pieptul săƒu, a căzut la picioarele Sfântului strigând: "Miluiește-mă robule al lui Dumnezeu Celui de sus, și, precum pentru toate fărădelegile mele te-ai îndurat și ai rugat pe Dumnezeu, așa și pentru aceasta te roagă, ca să fiu cu totul curată." Iar Arhiepiscopul, milăƒ fiindu-i de ea, a lăcrimat și a zis: "Scoală-te, femeie, că și eu om păcătos sunt și-mi trebuie și mie milostivire și iertare. Iar Cel ce a curățit păcatele tale, pe care le-a voit, puternic este ca și păcatul tău cel neșters să-l curățească, de te vei feri de acum pe tine de păcat și de vei începe a umbla pe calea Domnului; apoi nu numai iertată vei fi, ci și slavei cerești te vei împărtăși. Însă, te sfătuiesc să mergi în pustie și vei afla un bărbat sfânt, anume Efrem; aceluia să-i dai hârtia aceea și-l roagă pe el, ca să mijlocească spre tine milostivirea Iubitorului de oameni. Dumnezeu." Iar femeia, după cuvântul Sfântului, s-a dus în pustie și multă cale umblând, a aflat chilia fericitului Efrem și, bătând, a zis: "Miluiește-mă pe mine, păcătoasa, Cuvioase Părinte." Iar Efrem, știind cu Duhul pricina venirii ei, i-a răspuns ei: "Du-te de la mine femeie, că om păcătos sunt, trebuindu-mi și mie ajutor de la alții." Iar ea i-a dat hârtia, zicându-i: "Arhiepiscopul Vasilie m-a trimis la tine, că, rugându-te lui Dumnezeu, să-mi curățești păcatul meu, cel scris în hârtia această, pentru că pe celelalte păcate el le-a curățit, iar tu, pentru un păcat, să nu te lenevești a te ruga, că la tine sunt trimisă." Iar Cuviosul Efrem i-a zis: "Nu, fiică, ci cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru păcatele tale cele multe, cu cât mai vârtos pentru unul va putea a-L ruga. Deci, du-te dar, du-te și nu sta, ca să-l afli pe el între cei vii, mai înainte de a nu se duce către Domnul." Iar ea închinându-se lui, s-a întors la Cezareea. Și, intrând în cetate, a sosit la îngroparea Sfântului Vasilie, pentru că murise, și acum duceau sfântul lui trup la mormânt. Și întâmpinându-l femeia a început a striga cu multă tânguire către Sfântul, ca și către cineva viu, zicând: "Vai mie, Sfinte al lui Dumnezeu, vai mie, ticăloasa, pentru aceasta m-ai trimis în pustie, ca să ieși în liniște din trup. Dar iată m-am întors fără folos, atâta osteneală, în pustie, în zadar suferind. Să vadă Dumnezeu și să judece, că, deși puteai tu însuți să-mi dai ajutor, la altul m-ai trimis." Acestea strigând, a aruncat hârtia deasupra năsăliei Sfântului, spunând la tot poporul de osteneala sa. Iar unul din clerici, vrând să vadă, cei scris în hârtie, a luat-o și desfăcând-o, n-a aflat într-însa nici o scrisoare, ci toată hârtia era curată, și a zis femeii: "Nimic nu este aici scris. Nu te mai osteni, dar, fiindcă nu știi ce a făcut iubirea de oameni a lui Dumnezeu pentru tine." Și tot poporul, văzând minunea aceasta, a proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce a dat o putere că aceasta, robilor săi, și după mutarea lor.
Un pagan, anume Iosif, locuia in Cezareea si era atat de iscusit doctor, incat pe omul ce avea sa moara il cunostea dupa faţă, mai inainte cu trei sau patru zile, si-i spunea lui ceasul sfarsitului său. Iar de Dumneze-purtatorul Parintele nostru Vasilie, vazand cu Duhul intoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea sa fie, il iubea pe el foarte si adeseori, la sfatuirea sa, chemandu-l, il invata sa se lase de paganeasca lege si sa primeasca Sfantul Botez. Iar Iosif se lepada, zicand: "Intru care credinta m-am nascut, intru aceea vreau sa mor." Iar Sfantul i-a zis lui: "Sa ma crezi pe mine, ca nici eu nici tu nu vom muri, până ce tu nu te vei naste din apa si din Duh, ca, fara acest dar, nu-ti este cu putinta, ca sa intri in Imparatia lui Dumnezeu. Au doar si parintii tai nu s-au botezat in nor si in mare? Si n-au baut ei din piatra care era o inainte-inchipuire a lui Hristos, piatra cea duhovniceasca, care din Fecioara, pentru mantuirea noastra, S-a nascut, pe Care parintii tai L-au rastignit si, la ceruri suindu-Se, sade de-a dreapta Tatalui si de acolo va veni iarasi sa judece viii si mortii?" Inca multe si alte folositoare cuvinte ii spunea lui Sfantul, dar paganul ramanea in necredinta sa. Iar, cand a sosit vremea ducerii Sfantului la Dumnezeu, s-a îmbolnăvit Sfantul si a chemat pe doctorul cel pagan, ca si cum ajutor doctoricesc trebuindu-i de la dansul, si i-a zis lui: "Ce parere ai, Iosif, despre cursul vietii mele?" Iar el, privindu-l cu luare aminte, a zis catre cei de aproape si Sfantului: "Gătiţi toate cele de ingropare, ca va muri îndată." Iar Vasilie i-a zis: "Nu stii ce graiesti." Zis-a doctorul: "Sa ma crezi stapane, ca inca soarele astazi nu va apune, iar tu vei muri." Iar Vasilie i-a zis lui: "De voi trai până dimineata la ceasul al saselea, atunci ce vei face?" Raspuns-a Iosif: "Să mor!" Iar Sfantul i-a zis: "Cu adevarat sa mori pacatului, ca sa viezi intru Dumnezeu." Zis-a lui doctorul: "Stiu ce graiesti, stapane, iata ma jur tie ca, de vei fi viu până mâine, voi face voia ta." Si s-a rugat dumnezeiescul parinte Vasilie lui Dumnezeu, ca sa-i prelungeasca viata până a doua zi, pentru mantuirea paganului si i s-a indeplinit rugaciunea. Iar a doua zi, a trimis ca sa-l cheme, si doctorul nu credea, pe sluga care-l chema, că Vasilie este inca viu si s-a mirat mult de aceasta. Si căzând la picioarele Sfantului, cu inima curata, a zis: "Mare este Dumnezeul crestinilor si nu este alt Dumnezeu afara de El"; deci ma lepad de legea cea lepadata de Dumnezeu si marturisesc Legea crestineasca cea adevarata; deci porunceste, Sfinte Parinte, fără zăbavă, ca sa primesc Sfantul Botez eu si toata casa mea." Iar Sfantul Vasilie i-a grait lui: "Eu insumi te voi boteza cu mainile mele." Si apropiindu-se doctorul, a vazut mâna Sfantului cea dreapta si a zis: "Prea slabite sunt puterile tale, stapane si, drept aceea, nu vei putea sa ma botezi singur." Raspuns-a Vasilie: "Avem pe Ziditorul, Cel ce ne intareste pe noi." Si, sculandu-se, a intrat in biserica si, inaintea tuturor, a botezat pe pagan si pe toti ai casei lui si l-a numit pe el Ioan si l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, singur slujind intru acea zi si invatand pe cel nou botezat pentru vesnica viaţă si, rostind catre cuvantatoarele sale oi cuvinte de învăţătură. Si, asa, a trait până la ceasul al noulea. Apoi, dand cea mai de pe urma sarutare si iertaciune tuturor, multumire a inaltat lui Dumnezeu pentru toate cele negraite ale Lui daruri si, inca multumirea fiind in gura lui, si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu si s-a adaos Arhiereul catre Arhierei si marele tunet al Cuvantului catre propovaduitori, in ziua dintai a lui ianuarie intru al cincisprezecelea si cel mai de pe urma an al imparatiei lui Valens si intru al patrulea an al imparatiei lui Gratian, care a imparatit dupa Valentinian, tatal său. Sfantul, marele Vasilie, a pastorit Biserica lui Dumnezeu opt ani sase luni si saptesprezece zile. Si a vietuit de la nasterea sa cincizeci de ani. Iar paganul cel nou botezat, vazand ca Sfantul a murit, a cazut la picioarele lui si, cu lacrimi, a zis: "Cu adevarat, robule al lui Dumnezeu Vasilie, si acum n-ai fi murit, daca tu însuţi n-ai fi voit." Si adunandu-se multime de arhierei, au cantat psalmii cei de deasupra gropii si au ingropat cinstitele moaste ale Sfantului, placut al lui Dumnezeu Vasilie, in Biserica Sfantului Mucenic Evpsihie. Iar Sfantul Grigorie, Cuvantatorul de Dumnezeu, atunci episcop al cetatii Sozima, fiind instiintat de aceasta, a scris cunoscutul cuvant de ingropare. Si venind l-a citit pe el deasupra mormantului cu multe lacrimi, laudand pe unul Dumnezeu in Treime, Caruia se cuvine slavă în veci! Amin.
Mai multe despre Sfinţii zilei gãsiţi în Vieţile Sfinţilor
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage01Ian.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie01.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu