Luna ianuarie în 20 zile:Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eftimie cel Mare (+473)
Acest Preacuvios, Părintele nostru, marele Eftimie, a trăit în vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungând până în zilele lui Leon împăratul (457-474). Şi era de neam din Melitina, Mitropolia Armeniei, din părinţi binecredincioşi, Pavel şi Dionisia, născut din făgăduinţă, ca marele Ioan Botezătorul, purtând nume de veselie, că Eftimie veselie înseamnă. Pe acesta, după moartea tatălui său, mama sa l-a încredinţat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste şi cu dascăli de seamă, rânduindu-l de copil printre slujitorii bisericii, după puterile sale. Şi, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viaţa curată şi toată învăţătura credinţei poruncită creştinilor de Mântuitorul Hristos, la vreme potrivită, a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mânăstirilor şi a schiturilor din toată Mitropolia Armeniei. Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălăşluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mânăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, prietenul său de viaţă şi de gând, fiind unul cu altul ca un singur suflet în două trupuri. Şi înţelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alţii, decât sfinţindu-se mai întâi pe ei înşişi, au alergat împreună la adâncul însigurării de lume, căutând să se facă, ei mai întâi plăcuţi şi de-aproape lui Dumnezeu. Drept aceea, după cinci ani au ieşit din Fara şi au mers de s-au sălăşluit într-o peşteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Şi au locuit acolo mulţi ani, în viaţă aspră de sihaştri, necurmat trudindu-şi trupul şi dorind în linişte a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel în sufletul lor hrana cea duhovnicească întru răbdare, în bunătate şi în gândul cel smerit al inimii. Şi, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu darul Sfântului Duh, darul facerii de minuni şi al proorociei. Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiţi de nişte ciobani. Şi au început a veni la ei mulţi care se lepădau de lume. Şi au întemeiat mânăstire de obşte şi lavră de sihaştri, că mulţi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Şi mulţi îl slăveau şi îl împresurau, iar bolnavii aşteptau tămăduire printr-însul. Şi el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin liniştea rugăciunii în pustie. Drept aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a ieşit din chilia sa şi a venit în munţii dinspre Marea Moartă. Şi, găsind un puţ cu apă, a ridicat chilii şi a rămas o vreme acolo. Dar şi acolo, văzându-se împresurat de mulţime, s-a întors la chilia sa, la ava Teoctist. Şi petrecea în pustie toată săptămâna, iar Sâmbăta şi Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, şi multe fapte şi semne minunate a lucrat Dumnezeu printr-însul, cum arată pe larg viaţa lui. Şi era cunoscut şi cinstit Eftimie de cei trei mari îndrumători ai vieţii pustniceşti din Ţara Sfântă, în vremea lui: Sfântul Simeon Stâlpnicul, fericitul Sava cel Sfinţit şi Sfântul Teodosie; şi toţi patru apărau dreapta credinţă împotriva rătăcirilor din vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credinţă, până şi pe împărăteasa Evdochia, care căzuse în rătăcirea lui Eutihie. Şi s-a sfârşit acest sfânt Părinte, proorocind că doi din ucenicii lui Elie şi Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai. Şi n-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci, toată viaţa, a rămas un simplu iubitor de străini şi un îndrumător de sihaştri. Deci, acest fericit, ajungând la 97 de ani, a răposat întru Domnul în zilele împăratului Leon cel Mare.
Sfântul Părinte Eftimie cel Mare, fiind în Lavră în multă lipsă şi neajungere, pentru că toate le împărţea în milostenii, răbda sărăcia cea pentru Domnul, împreună cu fraţii. Deci, s-a întâmplat ca, patru sute de oameni pogorându-se de la Ierusalim spre Iordan, s-au abătut în dreapta şi au venit în Lavră, ca o încercare, iconomisind Pronia lucrul acesta, precum se pare, ca să se arate fapta cea bună a Sfântului şi darul cel dat lui de sus. Şi, văzându-i, bătrânul a chemat pe Dometian şi a zis: "Pune înaintea oamenilor acestora să mănânce." Iar el a zis: "Nu are chelăria cinstite părinte, ca să sature nici zece oameni. Deci, de unde am să dau pâine la atâta mulţime?" Iar Cuviosul Eftimie, plin de dar proorocesc, a zis : "Mergi şi fă precum ţi-am zis, că acestea zice Duhul Sfânt: "Vor mânca şi le va prisosi." Deci, ducându-se Dometian la chelăria cea mică, care se cheamă cămara de pâine, unde fuseseseră doar puţine pâini, acum n-a mai putut deschide uşa, că din dumnezeiasca binecuvântare, chelăria era plină până sus, că se vărsau pâinile afară din chelarie şi, neputând deschide, a chemat pe unii din părinţi şi au scos din ţâţâni uşa. Asemenea, şi la vin şi la untdelemn, aceaşi binecuvântare s-a făcut. Şi au, mâncat şi s-au săturat şi până la trei luni n-au putut să aşeze uşa chelăriei. Că, precum Dumnezeu n-a contenit a izvorî vadra făinii şi ulciorul cu untdelemn văduvei celei iubitoare de străini, prin glasul proorocului, în acelaşi chip, cu adevărat, şi dumnezeiescului acestui bătrân, pentru osârdia iubirii de străini, o dăruire deopotrivă, întocmai i-a făcut. Iar Dometian, minunându-se s-a aruncat pe sine la picioarele bătrânului, rugându-se a lua iertăciune ca unul ce oarecare împotrivire omenească pătimise. Şi, ridicându-l pe dânsul, bătrânul i-a zis: "Fiule, cela ce seamănă în binecuvântare, în binecuvântare va şi secera." Deci, iubirea de străini să nu o uităm, pentru că, prin acestea, precum zice Apostolul, neştiind, unii au găzduit în loc de străini, pe îngeri. Şi cutează, că, dacă voi, şi cei împreună cu voi, veţi sluji după vrednicie pe toţi cei ce vin la voi, străini şi fraţi, primindu-i cu credinţă, nu va părăsi Domnul locul acesta de acum şi până în veac. Că o jertfă ca aceasta îi place lui Dumnezeu.
În Lavra Sfântului Eftimie era un iconom, care se nevoia să câştige cele de trebuinţă pentru obşte. Şi a câştigat astfel încă şi dobitoace spre slujirea părinţilor. Şi era în Lavră un călugăr, de neam din Asia, cu numele de Auxentie. Şi, fiind el rugat de iconom să ia slujba dobitoacelor, pentru că era priceput la această slujbă, nu a primit. Deci, neascultând pe iconom, acesta a făcut pe Ioan şi Chirion preoţii să-l roage pe Auxentie să primească slujba. Iar el, nici la rugămintea acestora nu s-a plecat. Şi, venind sâmbăta, a arătat iconomul bătrânului stareţ cele despre Auxentie căruia, trimiţând şi chemându-l i-a zis marele Eftimie: "Ascultă-ne pe noi, fiule, şi primeşte slujba aceasta." Iar el răspundea: "Nu pot, cinstite părinte, că trei pricini mă opresc pe mine a primi această slujbă: întâi, neobişnuinţa cu locurile de aici şi neştiinţa limbii, al doilea, frica desfrânării, şi al treilea, ca nu cumva prin această slujire, să nu mai pot sta liniştit în chilie." Iar marele Eftimie a zis : "Ne rugăm lui Dumnezeu să nu fii vătămat de nici una din acestea. Că nu-i nedrept ca să uite ascultarea ta, cunoscând mai ales că, din poruncă şi cu frică de Dânsul slujeşti robilor Lui, cu tăria cea de la Dânsul dată. Ascultă deci pe Domnul, Care a zis: "Nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc Eu. Şi, nu fac voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce m-a trimis pe Mine." Acestea zicându-le şi lăsându-l la voia lui, Auxentie n-a ascultat. Atunci, răstindu-se preablândul Eftimie a zis : "Noi, fiule, te-am sfătuit ceea ce socotim a-ţi fi de folos, dar tu, rămânând la nesupunere, vei vedea acum care este plata neascultării." Deci, îndată Auxentie fiind cuprins de un tremur nefiresc, a căzut la pământ, iar părinţii cei de faţă rugau pe bătrân pentru dânsul. Iar stareţul a zis către dânşii: "Acum înaintea ochilor voştri s-a împlinit cuvântul proorocesc, care zice: "Tot cel rău ridică cuvânt împotrivă, iar Domnul trimite asupra lui înger nemilostiv." Şi fiind şi mai mult rugat de părinţi, preamilostivul bătrân l-a apucat de mână pe Auxentie şi l-a ridicat şi, pecetluindu-l cu semnul crucii, l-a făcut sănătos. Şi s-a rugat atunci Auxentie de iertarea greşelilor celor din trecut şi pentru întărirea faţă de cele viitoare. Iar Sfântul i-a zis lui: "Mare este plata supunerii de vreme ce Dumnezeu mai mult voieşte ascultarea decât jertfa. Iar neascultarea moarte lucrează." Şi, făcând rugăciune pentru dânsul, l-a binecuvântat. Şi aşa Auxentie a primit slujba cu tragere de inimă şi cu bucurie.
Mers-au odinioară trei fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi i-a zis lui unul dintre ei: "Am învăţat, părinte, Testamentul cel Vechi pe de rost." Şi i-a răspuns bătrânul: "Ai umplut văzduhul de vorbe." Iar cel de al doilea a zis: "Eu mi l-am şi scris, Testamentul cel Vechi şi cel Nou." Şi i-a zis bătrânul: "Şi tu ai umplut ferestrele de hârtii." Iar cel de al treilea a zis: "Şi mie mi-a crescut muşchi pe vatra focului." Şi bătrânul a zis: "Şi tu ai gonit iubirea de străini dela tine. Dar de voiţi să vă mântuiţi, dragoste către toţi să aveţi şi de milostenie să purtaţi grijă." Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu