Luna ianuarie în 14 zile: Sfinţii Cuvioşi Pãrinţi ce au fost ucişi în Muntele Sinai şi în Rait.
Acești Cuvioși Părinți au fost călugări și pustnici, viețuind în Muntele Sinai și în mănăstirea apropiată, Rait, în vecurile IV și V, de la mântuirea lumii. În două rânduri, cete de barbari sângeroși, venind, unii dinspre Etiopia, de peste mare, iar alții dinspre Arabia, au năvălit asupra acestor sfinte locuri, ucigând fără milă pe cei la care nu găseau nimic de luat. Întâia năvălire a fost pe la începutul veacului IV și este povestită de monahul Rmonie, pe vremea Sfântului Petru al Alexandriei. Năvălirea a doua a avut loc pe vremea Sfântului Ioan Hrisostom și este descrisă de un necunoscut, din preajma Sfântului Nil Sinaitul. Dintre toți câți au pierit atunci, Biserica pomenește cu deosebire și cinstește ca moarte mucenicească, uciderea a 39 schivnici din Sinait și a 38 de călugări din mănăstirea Rait, din năvălirea întâi, precum și uciderea monahilor din a două năvălire, pentru viața lor sfântă și puterea lor de jertfă, că n-au voit să descopere pe cei ascunși, și pentru moartea lor cruntă și fără vină. În povestirea sa, monahul Amonie din Alexandria arată cum, plecând să vadă Sfintele Locuri, sosind acolo curând după ce se petrecuse o năvală de barbari, care uciseseră 38 de pustnici din pustia Sinaiului. Pe când jeleau această nenorocire, arată el mai departe, iată, a venit un ismailitean, care a spus că acești barbari, peste 300, au venit cu corabia dinspre Etiopia și că, înainte de a veni în Sinai, au ucis mai întâi 39 de părinți din mănăstirea Rait și au dat lupte cu locuitorii din Faran, pe care i-au învins și i-au ucis. Povestitorul ne arată câteva chipuri de pustnici, cu mare lucrare duhovnicească, precum și sfârșitul barbar de care au avut parte. Tot din spusele ismailiteanului aflăm, că, la întoarcerea lor de la pradă, barbarii nemaigăsind corabia lor, care se scufundase, au ucis pe toți robii pe care-i luaseră și apoi, neputându-se înțelege, s-au ucis între ei. Barbarii din a doua năvălire au venit dinspre Arabia și locuiau în corturi. Povestind viața de mare râvnă și înfrânarea pustnicilor, scriitorul pomenește și de Cuviosul Nil pustnicul, de trecutul lui în lume, de cărțile îndemnătoare spre nevoință, pe care le-a scris, de venirea lui la Sinai, dimpreună cu fiul său Teodul. Năvălirea barbarilor s-a petrecut la Sinai, noaptea, după Utrenie. Preotul și alți pustnici au fost uciși în biserică. Unii au putut să fugă, între care și Cuviosul Nil, dar fiul său a fost luat rob. Seara următoare, cei fugiți s-au întors să îngroape pe cei uciși. Se descrie jalea cea mare a Cuviosului Nil, aflând că fiul său a fost luat viu cu barbarii; îl căuta oriunde auzea că un pustnic a fost ucis și se ducea și-l îngropa. L-a căutat și la mai marele barbarilor, în Faran. Acolo, a aflat că fiul său este viu și a fost vândut ca rob și răscumpărat de episcopul cetății Eluzia, care l-a și sfințit preot. Și mergând la episcop, acesta l-a sfințit preot și pe Cuviosul Nil. Și așa s-au întors împreună în Sinai, slujind și bineplăcând Domnului. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin.
Întru aceastã zi, pomenirea Pãrintelui nostru Teodul, feciorul lui Nil cel Înţelept (sec.V).
Acesta a fost feciorul lui Nil cel Înțelept, care a fost eparh la Constantinopol, și, care, lăsând slava lumii, a mers de s-a pustnicit, împreună cu fiul său, în Muntele Sinai. Deci, aflându-se și acesta și alții acolo și petrecând pustnicește, i-au lovit barbarii, fără de veste, și, începând a junghia pe sfinții părinți, Nil a putut să fugă, iar fiul său Teodul, a fost prins rob, dimpreună cu alt oarecare tânăr și îi duceau legați. Și, mergând barbarii pe la corturile lor, au vrut să junghie pe cei doi tineri și să-i facă jertfă luceafărului ce răsare înaintea soarelui. Deci, unul a scăpat și a fugit, iar barbarii adormind după beție, soarele a răsărit și luceafărul s-a ascuns și nu l-au mai junghiat pe Teodul. Și, vrând să-l vândă, nu le da pe el mai mult de doi galbeni, încât unul din barbari, scoțând sabia, a vrut să-l junghie. Și atunci l-a cumpărat episcopul și îndată l-a sfințit preot. Și, venind și tatăl său, l-a primit cu dragoste episcopul, care l-a silit să primească a fi preot. Și, slobozindu-i episcopul cu cinste, au mers la locul lor în Sinai și, viețuind dumnezeiește, cu pace s-au mutat la Domnul.
Întru aceastã zi, cuvânt despre pãcãtoşii ce se îngroapã în bisericã.
A fost în părțile tabenesiotului o oarecare călugăriță, care își câștigase înfrânarea trupească, dar cu sălbăticia limbii nu se părăsise de vorbirea deșartă. Deci, aceasta, săvârșindu-se și averea dându-și, a fost îngropată în biserică. Iar în noaptea dintâi, păzitorul bisericii, din iconomie dumnezeiască, a văzut-o pe ea aruncată înaintea altarului, pe jumătate arsă, că o parte a ei ardea, fiind aruncată în foc, iar partea cealaltă rămânea nearsă. Deci, a doua zi sculându-se, paznicul a spus tuturor și le-a arătat și locul unde călugărița ardea în foc. Și, mergând înaintea jertfelnicului, a aflat ars locul pe marmoră pe care arsese. Deci, cu acest semn, aievea s-a arătat că cei ale căror păcate nu sunt iertate, aceia nu vor scăpa de Judecată. Și nu vor putea să câștige nici un ajutor numai din atingerea cu locurile cele sfințite.
Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, la Anastasie preotul.
Într-una din zile, Cuviosul Părintele nostru Vasilie, strălucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis către clericii săi: "Veniți, fiilor, după mine ca să vedem slava lui Dumnezeu, și împreună să proslăvim pe Stăpânul nostru." Și, au ieșit din cetate, neștiind nimeni unde voiește el să meargă. Iar un preot cu numele Anastasie, care viețuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia, cu care patruzeci de ani a petrecut în feciorie și de mulți se socotea că Teogonia este neroditoare, pentru că nimeni nu știa fecioria curăției lor, cea păzită în taină. Și avea Anastasie, pentru viața sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu și era bărbat înainte-văzător. Că întru acea vreme, văzând el mai înainte cu duhul, că Vasilie acea să-l cerceteze pe el, a zis către soția sa Teogonia: "Eu mă voi duce la câmp, ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să împodobeşti casa și în ceasul al nouălea din zi, aprinzând lumânări, să ieși întru întâmpinarea Sfântului Vasilie arhiepiscopul, că vine să ne cerceteze pe noi păcătoșii." Iar ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a împlinit porunca. Și, nu departe fiind Sfântul Vasile de casa lui Anastasie, l-a întâmpinat pe el Teogonia și i s-a închinat lui. Iar Vasilie i-a zis: "Cum te afli, doamnă Teogonia?" Iar ea, auzind că pe nume o cheamă, s-a înspăimântat și a zis: "Sănătoasă sunt stăpâne sfinte." Iar fericitul i-a zis: "Unde este domnul Anastasie, fratele tău?" Iar ea a răspuns: "Nu frate, ci bărbat îmi este mie, și s-a dus la câmp să lucreze pământul, dar mă voi duce să-l chem pe el." Iar Vasilie i-a zis: "A venit și în casă este, nu te osteni." Aceste cuvinte auzind, de și mai mult spaimă s-a umplut, că toată taina lor, Sfântul mai înainte a văzut-o și, tremurând, a căzut la picioarele Sfântului și i-a zis: "Roagă-te pentru mine, păcătoasa, Sfinte al lui Dumnezeu, că mari și minunate lucruri văd la tine." Iar Sfântul se ruga pentru dânsa. Și, intrând în casa preotului, l-a întâmpinat însuși Anastasie și, sărutând picioarele Sfântului, a zis: "De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?" Iar arhiereul i-a zis: "Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos; să mergem la biserică și să facem dumnezeiasca slujbă." Căci, obișnuia preotul acela să postească în toate zilele, afară de sâmbătă și de Duminică și nu gusta nimic, fără numai pâine și apă. Iar când au mers în biserică, a poruncit Sfântul Vasilie lui Anastasie ca să slujească Liturghia. Iar el se lepăda, zicând: "Știi, stăpâne, ce zice Scriptura: "Cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveste." " Iar Vasilie a zis către dânsul: "Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare." Și, când slujea Anastasie, în vremea sfințirii Înfricoșătoarelor Taine, a văzut Sfântul Vasilie și ceilalți care erau vrednici, pe Preasfântul Duh pogorându-se în chip de foc și pe Anastasie înconjurându-l. Iar după săvârșirea dumnezeieștii slujbe, au intrat în casă și au pus preotul masă Sfântului și clericilor lui. Și, mâncând, a întrebat Sfântul pe preot: "De unde îți este averea și ce fel este viața ta, spune-mi mie." Răspuns-a preotul: "Eu, arhiereule al lui Hristos, om păcătos sunt și mă aflu sub dajdia poporului și am două perechi de boi. Cu una lucrez eu însumi, iar cu alta slujitorul meu și, din roadele lucrului acesta, o parte este spre primirea străinilor, iar altă parte spre darea dăjdiilor, și se ostenește cu mine și femeia mea, slujind străinilor și mie." Și a zis Vasilie către dânsul: "Să o numești pe ea sora ta, precum și este; dar spune-mi mie bunătățile tale." Răspuns-a Anastasie: "Eu nimic bun n-am făcut pe pământ." Atunci Vasilie a zis: "Să ne sculăm și să mergem împreună." Și, sculându-se, au mers la un bordei și a zis Vasilie: "Să-mi deschizi mie ușa aceasta." Iar Anastasie a zis: "Nu, Sfinte al lui Dumnezeu, să nu voiești a intra, că nimic nu este acolo, fără numai cele de trebuință pentru casă." Iar Vasilie a zis: "Eu pentru trebuințele acestea am venit." Iar preotul, nevrând să deschidă ușa, a deschis-o Sfântul cu cuvântul și, intrând, a aflat acolo pe un om foarte rănit de lepră, căruia mai multe mădulare, putrezind, îi căzuseră. Și nu știa de dânsul nimeni, fără numai singur preotul și sora lui. Deci, a zis Vasilie către preot: "Pentru ce ai voit să tăinuiești de mine această comoară a ta?" Răspuns-a preotul: "Omul este mânios și ocărâtor, stăpâne, și, pentru aceasta, m-am temut să ți-l arăt, ca să nu greșească cu vreun cuvânt împotriva Sfinției tale." Atunci a zis Vasilie: "Bună nevoință alegi. Dar să mă lași și pe mine întru această noapte să-i slujesc lui, ca și eu să fiu părtaș la plata ta." Drept aceea, a rămas fericitul Vasilie singur cu cel bolnav și, închizându-se, toată noaptea a petrecut în rugăciune și dimineață, l-au scos pe cel bolnav întreg și sănătos. Iar preotul și sora sa și toți cei ce erau acolo, văzând o minune ca aceea, au proslăvit pe Dumnezeu. Și s-a întors apoi Sfântul Vasilie la casa sa. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Mai multe despre Sfinţii zilei gãsiţi în Vieţile Sfinţilor
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu