Proloagele din 18 ianuarie

Luna ianuarie în 18 zile: Pomenirea celor între Sfinţi, 
Părinţii noştri Atanasie şi Chiril, patriarhii Alexandriei

          Dintre aceştia, Sfântul Atanasie a trăit în zilele marelui împărat Constantin (306- 337) şi sub toţi împăraţii, până în vremea lui Valens împăratul (364-378). Era din cetatea Alexandriei şi, după neam, mai mult egiptean decât grec. Copil fiind, el a cunoscut vremea prigoanelor, care l-au călit pentru mărturisirea credinţei. A crescut învăţând carte în lumea Bisericii şi a poporului de care era iubit. Era numai diacon când, însoţind pe episcopul său, Sfântul Alexandru din Alexandria, Atanasie a fost la Sinodul cel dintâi de la Niceea (325), unde cu dovezi nezdruncinate a arătat rătăcirea lui Arie şi a cerut osândirea ereziei lui. Şi s-a statornicit la Niceea învăţătura de totdeauna a Bisericii, că Iisus Domnul şi Mântuitorul lumii este Dumnezeu ascuns în om, Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu Tatăl şi nu o simplă făptură, cum zicea Arie, şi credinţa aceasta o mărturisim noi şi astăzi, când zicem Simbolul credinţei, Simbol care atunci la Niceea a fost întocmit. Învăţătura aceasta este piatra de temelie a Creştinătăţii. Ajuns episcop şi patriarh în Alexandria, toată viaţă Sfântului Atanasie a fost o luptă contra ereziei lui Arie şi o luptă pentru mărturisirea de credinţă de la Niceea, o luptă de 45 de ani, trebuind să îndure 5 izgoniri de pe scaunul său, mărturisind până la capăt dreapta credinţă, ca un adevărat stâlp al Ortodoxiei. A ţinut tot timpul legătura frăţească cu Sfântul Antonie şi cu monahii din Egipt şi adesea, la nevoie, se ascundea printre ei. Iar când a fost izgonit în Apus, în Galia, în Iliric şi la Roma, a chemat tot Apusul la apărarea credinţei de la Niceea, ca un străjer al Ortodoxiei, făcându-se una cu ea şi luptând pentru mărturisirea ei prin cuvânt, cu fapta, cu cărţile pe care le-a scris. La 77 de ani, întors la scaunul său, după a 5-a izgonire, după 45 de ani de luptă, încununat de vrednicii şi de pătimiri pentru dreapta credinţă, Sfântul Atanasie cu pace a adormit în Domnul (373), iar Biserica, cinstindu-l ca pe un mare Părinte al Ortodoxiei, îl numără în ceata Sfinţilor ei. 
           Şi Sfântul Chiril a fost tot din Alexandria, însă în zilele binecuvântatului şi binecredinciosului împărat Teodosie cel Mic (403-450), fiind nepot lui Teofil, patriarhul Alexandriei şi următor la scaunul acestuia (412).  Şi era desăvârşit învăţat în cărţile Bisericii, în cărţile greceşti şi latineşti, mai ales era iscusit în filosofie şi în fapte bune. Deci, a strălucit mai vârtos între anii 420-433, fiind reazim şi ajutor celui de al treilea sinod ce s-a făcut la Efes (431), unde s-a condamnat învăţătura răucredinciosului Nestorie, care înţelegând greşit taina întrupării lui Dumnezeu, nu numai că nu cinstea pe Maica Domnului, ci mai vârtos neîncetat o defăima. Şi nevrând Nestorie să-şi cunoască rătăcirea lui, împăratul a hotărât adunarea celui de al treilea Sinod, la Efes. Drept, aceea, laolaltă cu toată credinţa creştinătăţii de totdeauna, Sfântul Chiril, împreună cu tot Sinodul celor peste două sute de episcopi adunaţi la Efes, au statornicit, contra lui Nestorie, dreapta învăţătură că Domnul Hristos este nu numai Om adevărat, dar şi Dumnezeu adevărat, şi, de aceea, Preacurata Fecioară Maria, care L-a născut, nu este numai o Născătoare de om sau de Hristos, cum învăţa Nestorie, ci merită numele de Născătoare de Dumnezeu după trup (nu după dumnezeire), ca una care a primit să dea trup de om lui Dumnezeu, ca una din care Fiul lui Dumnezeu cel veşnic a luat trupul Său de om, cu care a mântuit lumea. Ea este Născătoarea trupului lui Dumnezeu şi nu Născătoarea trupului unui simplu om şi trebuie cinstită după cuviinţă. Strălucind, deci, cu râvna aceasta a lui pentru dreapta cinstire a lui Hristos şi a Maicii Domnului în Biserică, atât la Sinod, cât şi prin cărţile pe care le-a scris, şi strălucind şi prin multe alte bunătăţi, Sfântul patriarh Chiril din Alexandria a răposat cu pace în Domnul (444), la adânci bătrâneţi, Biserica numărându-l între marii Sfinţi Ierarhi şi Dascăli a toată creştinătatea.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, 
că bine este a se osteni calugării.

        A venit un călugăr la egumenul Siluan, din muntele Sinai, şi, văzând pe fraţi lucrând, a zis stareţului: "Să nu lucraţi lucrare pieritoare, că Maria partea cea bună şi-a ales." Iar stareţul a zis ucenicului său Zaharia: "Să duci pe fratele acesta în cămara cea deşartă." Iar când au început fraţii a mânca, se uita cel închis prin ferestruică şi aştepta, doar îl vor chema şi pe el la masă. Si fiindcă nu l-a chemat pe el nimeni, sculându-se, a venit la Stareţ şi a zis: "Poate nu mâncaţi astăzi, părinte ?" Şi a răspuns stareţul: "Acum noi am mâncat." Iar fratele a zis: "Dar pentru ce nu m-aţi chemat şi pe mine ?" Şi i-a grăit lui stareţul: "Tu eşti om duhovnicesc şi nu ai trebuinţă de mâncarea aceasta, iar noi trupeşti suntem şi trebuie să mâncăm, pentru aceasta ne şi ostenim lucrând, iar tu, fiindcă ţi-ai ales partea cea bună, să citeşti cărţile şi să te hrăneşti cu cuvintele cele duhovniceşti." Deci, acestea auzindu-le fratele acela, a pus metanie până la pământ, cerându-şi iertare. După aceea, i-a grăit lui stareţul: "Frate, fiecărui om, de mare folos îi sunt ostenelile, că, până şi Maria, din pricina ostenelilor Martei a fost laudată la cină."

Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Chiril, 
patriarhul Alexandriei.

          Sfântul acesta Chiril, om fiind, măcar că era atât de înaintat în sfinţenie, avea încă oarecare patimă omenească, dar a îndreptat-o pe aceasta în chip minunat. Ascultaţi care era patima şi îndreptarea ei: Fiind marele Chiril rudenie şi nepot patriarhului Teofil, vrăjmaşul Sfântului Ioan Hrisostom, şi crezând adevărate toate mincinoasele învinuiri care le grăia unchiul său Teofil contra Sfântului Ioan Hrisostom, nu din răutate, ci din prea mare încredere în unchiul său, fericitul Chiril se pornise şi el asupra sfinţitului şi dumnezeiescului Hrisostom, având mânie asupra lui, nu numai când acesta trăia, ci şi după moartea lui. Pentru aceasta, nu voia nici să-l pomenească în pomelnicele celorlalţi patriarhi, precum era şi este obiceiul. Deci, Apotic, atunci patriarh al Constantinopolului, a scris către fericitul Chiril o scrisoare, arătând că şi el a fost o vreme vrăjmaşul lui Hrisostom, dar, mai pe urmă, cunoscând nevinovăţia şi curăţia acelui bărbat sfânt, s-a pocăit din greşeala lui şi a pomenit numele lui Hrisostom împreună cu ceilalţi Sfinţi, şi-l sfătuia frăţeşte pe Sfântul Chiril, să scrie numele lui Hrisostom în pomelnice şi să-l pomenească. Însă Chiril nu-l ascultă, nevoind să defaime sinodul ţinut împotriva lui Hrisostom, pe vremea unchiului său Teofil. A mai scris către Chiril patriarhul şi Sfântul Isidor Pelusiotul, ca unul ce-i era rudenie şi mai bătrân cu vârsta, sfătuindu-l că nu se cuvine a judeca pe cineva din oameni, până nu va cerceta el singur amănunţit pricina şi greşeala omului aceluia. Încă şi altă epistolă a mai scris Sfântul Isidor către Chiril, în care-i zicea: "Mă numeşti că sunt părintele tău şi mă tem de osândă. Ascultă-mă pe mine, să nu te osândeşti şi tu de Dreptul Judecător, Cel ce nu caută la faţă, leapădă-ţi mânia asupra celui mort şi nu tulbura Biserica celor vii, pricinuindu-i nelinişte". Deci, citind scrisorile Sfântului Isidor, a început fericitul Chiril a se îndrepta şi a-şi cunoaşte greşeala. Dar s-a îndreptat desăvârşit, având un vis ca acesta: I s-a arătat Sfântul, că se află într-un loc de negrăită frumuseţe şi bucurie. Vedea acolo pe Avraam, Isaac şi Iacob şi Sfinţi mulţi din Legea veche şi din cea nouă a Evangheliei. Şi a văzut în acel loc o biserica luminată, de neîntrecută frumuseţe, iar înăutru popor mult, care cânta o dulce cântare. Şi, intrând Sfântul în biserică, s-a umplut cu totul de bucurie şi de dulceaţă în inima sa, că vedea pe Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, de îngeri mulţi înconjurată şi strălucind de negrăită slavă. Mai vedea acolo şi pe Sfântul Ioan Hrisostom, stând aproape de Născătoarea de Dumnezeu, cu mare cinste şi strălucind cu minunată lumină, ca un înger al lui Dumnezeu, şi ţinând în mâini cartea învăţăturilor sale. Şi mai erau şi alţi bărbaţi slăviţi, mulţime, care stăteau cu dânsul ca nişte slujitori, înarmaţi toţi, ca şi când aveau de dat o luptă oarecare. Deci, dorea fericitul Chiril să se închine Stăpânei, Născătoarei de Dumnezeu şi, pornind, a alergat spre ea ca să-i facă închinăciune, dar îndată Sfântul Ioan, împreună cu purtătorii săi de suliţi, au alergat cu mânie împotriva lui şi nu numai că l-au oprit de a se apropia de Maica Domnului, dar şi din biserica aceea l-au izgonit. Şi cum sta Sfântul Chiril, frământând întru sine mânia sa contra Sfântului Ioan Hrisostom, care-l izgonise din biserică, iată, a auzit pe Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, mijlocind către Sfântul Ioan, ca să-l ierte şi să nu-l gonească din biserica aceea, zicând:   "Iartă pe Chiril, a zis Preasfânta către Ioan, că din necunoştinţă a luat pornirea lui cea rea împotriva ta şi vei vedea, când îşi va da seama, că din neştiinţă, a ajuns la aceea pornire rea". Dar Ioan se arăta că nu primea să-l ierte. Atunci, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, a zis către sfântul Ioan: "Pentru dragostea mea, iartă-l, că mult s-a nevoit pentru cinstirea mea, ruşinând şi înfruntând pe Nestorie, ocărâtorul meu, iar pe mine, Născătoarea de Dumnezeu, propovăduindu-mă oamenilor. Iată-l că mult s-a ostenit pentru mine." Acestea auzindu-le Hrisostom de la Născătoarea de Dumnezeu, îndată s-a îmblânzit şi, chemându-l înlăuntru a îmbrăţişat pe Sfântul Chiril, ca un prieten pe prietenul său, şi cu dragoste îl săruta. Şi astfel, s-au împăcat şi s-au împrietenit Sfinţii amândoi, în visul acela, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Deci, Sfântul Chiril, deşteptându-se şi socotind în amănunt acest vis, s-a pocăit mult şi singur se certă pe sine, pentru o patimă deşartă şi nesocotită împotriva unui bărbat sfânt şi bineplăcut lui Dumnezeu. Şi, adunând îndată pe toţi episcopii Egiptului, a făcut mare sărbătoare lui Hrisostom, a scris numele lui în diptice şi-l pomenea împreună cu Sfinţii cei mai mari şi în fiecare an îl fericea pe el cu cuvinte de laudă. Şi aşa s-a ridicat pata aceasta de pe sfinţenia Sfântului Chiril. 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage18Ian.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=873

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie18.htm