Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 2 ianuarie 2012

Proloagele din 2 ianuarie


Luna ianuarie în 2 zile: pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Silvestru, papă al Romei (314-335).
            Acest Sfânt s-a născut în Roma cea veche, fiind fiu al lui Rufin şi Justa, şi a trăit pe vremea împăratului Diocletian (284-305) şi a binecredinciosului împărat Constantin cel Mare (306-337). A deprins învăţătura creştină de la preotul Quirinus, iar cunoaşterea temeinică a credinţei a primit-o de la preotul Timotei, venit la Roma din Antiohia. Strălucind prin ştiinţă şi cu evlavie, a intrat în clerul Bisericii din Roma şi a fost hirotonit preot de papa Marcelin. La 314, după moartea papei Miltiade, a fost ales episcop în scaunul Romei. Mărturisirea credinţei în timpul prigoanei, lupta lui pentru răspândirea credinţei şi înţelepciunea ce a dovedit în osteneala pentru îndreptarea rătăcirilor ivite în vremea lui, l-au făcut iubit şi cinstit pretutindeni. Se spune că, pe vremea când împăratul Constantin nu se botezase încă, acesta îmbolnăvindu-se, vracii păgâni l-au îndemnat pe împărat să se scalde în sânge cald de prunci, ca să scape de suferinţă, dar împăratul nu s-a învoit la asemenea ticăloşie. Şi, chemând pe Sfântul Silvestru, acesta i-a spus: "Scăldătoarea de care ai trebuinţă, împărate este cu totul alta. Se cuvine, deci, să crezi fără şovăire în Hristos Dumnezeu, să posteşti, apoi să capeţi milostivirea lui Dumnezeu, lepădându-te de păcatele ce ai săvârşit. Deci, leapădă acum haina împărătească şi timp de şase zile să posteşti, după aceasta, porunceşte să fie eliberaţi din temniţă toţi creştinii, iar, din avuţiile tale, să faci milostenie multă la săraci." Şi, făcându-se acestea, împăratul a primit Sfântul Botez. Şi cereau unii împăratului să izgonească din cetate pe cei ce rămâneau la închinarea idolilor, dar împăratul, ascultând de Sfântul Silvestru, a răspuns: "Domnul nostru nu voieşte să vină cineva la Dânsul cu sila. Numai cel venit la El de bună voie este primit. Nu se cade să prigonim pe nimeni, ci fiecare este liber să creadă după voia sa." Neputând, din pricina vârstei, să ia parte, în anul 325, la Sinodul cel dintâi de la Niceea, Sfântul Silvestru a trimis acolo soli şi a primit întru totul hotărârile Sinodului. Deci, făcându-se multora mijlocitor de mântuire, la adânci bătrâneţi, în anul 335, Sfântul s-a mutat către Domnul şi a fost îngropat în cimitirul Priscilei, la Roma. 

Întru această zi, minunea Sfântului Silvestru, la întrebările despre evrei şi păgâni.
            După ce s-a creştinat marele Constantin împăratul, veste şi zvon s-a făcut printre evrei şi păgâni, că se vor închide capiştele lor şi în tot locul se vor zidi biserici creştineşti întru slava Sfintei Treimi. Deci, au venit evreii la Sfântul Silvestru ca să-l întrebe pe dânsul despre poruncile împăratului. Şi era între dânşii unul mai înţelept, un rabin, anume Zambri, iscusit nu numai în elineasca înţelepciune şi în evreiasca scriptură desăvârşit, ci şi în meşteşugul magiei prea mare era, în care toată nădejdea păgânească se punea, că, dacă nu va birui pe creştini cu cuvintele, atunci cu semnele cele vrăjitoreşti să-i dovedească. Iar, sosind ziua înfruntării păgânilor cu creştinii, a stat împăratul pe scaunul său, cu toată curtea şi a intrat înaintea împăratului şi Sfântul Silvestru cu puţini însoţitori, având câţiva episcopi ce se întâmplaseră atunci acolo şi au intrat şi cei o sută douăzeci de păgâni. Şi s-a început vorbirea, pe care şi împărăteasa Elena, dorind să o asculte, a stat după perdea, iar împăratul şi curtenii luau seama la cele ce se grăiau de amândouă părţile. Deci, întru început, păgânii pe împărat l-au judecat, că ar fi fost înşelat de Silvestru, după aceea s-au pornit asupra lui Silvestru şi, în sfârşit şi împotriva Domnului Hristos grăiau cuvinte de defăimare. Iar Arhiereul, ca un ostaş ales, cu proorociile bărbaţilor celor de Dumnezeu-purtători şi ale sfinţilor Prooroci, dovedea cele ce s-au spus despre venirea lui Mesia şi-i dovedea pe ei, pe elini, ca pe nişte robi ai idolilor, iar pe evrei, ca pe cei ce au căzut din slava lui Dumnezeu. Şi toţi n-au putut să-i stea lui împotrivă. Iar împăratul şi toată curtea au lăudat pe Silvestru şi pe el l-au socotit biruitor la întrebările acelea, căci acum, păgânii nu aveau ce să zică împotriva lui Silvestru. Atunci Zambri, rabinul a zis către împărat: "Măcar că ne dovedeşte pe noi Silvestru cu cuvintele sale, foarte meşter fiind la vorbire, însă noi nu ne vom depărta de legea noastră cea părintească, nici vom urma Omului pe care părinţii noştri cu sfat de obşte, la moarte L-au dat. Iar că Unul este Dumnezeu, Acela pe care noi Îl cinstim şi nu este altul, eu nu cu cuvântul, ca Silvestru, ci cu fapta sunt gata a arăta, dacă vei porunci, împărate, să se aducă aici un bou mare şi neîmblânzit şi îndată va şti stăpânirea ta şi toţi cei ce stau de faţă, că nu este Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru." Iar un oarecare, din cei ce stau înaintea împăratului, a zis: "Am un bou ca acela în cireada mea, nu departe de la zidurile cetăţii, pe care nimeni nu poate să pună jugul, nici cu mâna să-l atingă." Şi îndată a trimis împăratul să aducă boul acela. Întru acea vreme, vorbind Sfântul Silvestru, a întrebat pe Zambri: "Pentru ce-ţi trebuie boul? Şi când îl vor aduce, ce poţi să-i faci lui?" Iar Zambri a zis: "Vreau să arăt puterea numelui Dumnezeului nostru, pe care, de-l voi şopti boului în ureche, îndată va muri. Că nu poate firea cea muritoare să sufere numele lui Dumnezeu, nici nu poate să fie viu acela, care va auzi acest nume. Iar părinţii noştri, când se aduceau boii la jertfă, numele acela în urechile boilor îl grăiau şi, îndată, cu mare răget, cădeau şi, murind, se făceau gata pentru jertfă." Iar Silvestru i-a zis: "Dacă numele acela, precum zici, ucide pe toţi cei ce-l aud pe el, apoi cum tu l-ai învăţat şi n-ai murit?" Zambri a răspuns: "Nu se cade ţie ca să ştii taina aceasta, de vreme ce vrăjmaş al nostru eşti." Acestea zicându-le Zambri, a grăit împăratul: "Dacă episcopului nu vrei să-i descoperi taina aceea, apoi să o spui nouă, că într-adevăr, lucru de îndoire este, fără numai de va zice cineva că, citindu-se scris numele acela, poate să-l înveţe." Răspuns-a Zambri: "Nici pe piele, nici pe hârtie, nici pe lemn, nici pe piatră, nici pe orice fel de materie nu poate să fie scris numele acela, că, îndată şi scriitorii şi acea materie pe care s-ar scrie, pier." "Atunci spune-ne cum tu însuţi l-ai învăţat? Căci, cu neputinţă este a-l învăţa, dacă nici nu se grăieşte, nici nu se scrie." Iar Zambri, a răspuns: "Eu, împărate, şapte zile am postit, apoi într-o spălătoare nouă de argint am turnat apă curată din izvor şi m-am rugat şi s-au scris cuvintele pe apă, cu un deget nevăzut, care m-a învăţat numele Dumnezeu."  Iar înţeleptul Silvestru i-a zis: "Dacă aşa ai învăţat numele acela, precum spui, atunci de ce, când îl grăieşti pe el cuiva în ureche şi tu însuţi auzi numele acela, precum îl aude şi cel căruia îl grăieşti, cum se face că tu însuţi, auzindu-l pe el, nu mori?" Răspuns-a vrăjitorul: "Ţi-am spus ţie că nu se cade să ştii taina aceea, vrăjmaş al nostru fiind. Deci, ce nevoie este de cuvinte, când numai cu fapta se cade să arătăm ceea ce se grăieşte şi din două să-ţi alegi una: sau tu, chemând Numele Nazarineanului tău, să omori boul, ca şi noi să credem într-însul, sau eu voi zice în urechea lui numele dumnezeului nostru şi va muri boul acela şi dator vei fi tu să crezi în dumnezeul nostru." Aceasta auzind-o, toţi cei ce stăteau de faţă au lăudat judecata lui Zambri, iar creştinii se îndoiau, însă Sfântul episcop îi întărea pe ei. Iar împăratul a zis lui Zambri: "Se cade ca tu, mai întâi, să-ţi împlineşti făgăduinţa, că tu ai făgăduit ca, numai cu un cuvânt, să omori boul." Iar vrăjitorul a răspuns: "De-mi porunceşti mie ca să fac aceasta, împărate, apoi vei vedea puterea dumnezeului meu." Şi, acestea zicând, s-a apropiat de bou, pe care nişte oameni puternici, cu funii tari de coarne legându-l, cu anevoie şi cu osteneală mare îl duceau. Deci, apropiindu-se Zâmbri de el, i-a şoptit ceva în urechea lui şi îndată boul, răcnind foarte tare şi scuturându-se, a căzut mort. Şi toţi, văzând aceasta, s-au mirat foarte mult, iar păgânii au strigat, bătând din mâini şi zicând: "Am biruit, am biruit !" Iar Sfântul Silvestru a rugat pe împărat să poruncească să se facă tăcere. Şi, făcându-se tăcere, a zis episcopul către păgâni: "Au doară nu este scris în cărţile voastre aceasta, pe care Atotputernicul Dumnezeu a grăit: "Eu voi omorî şi voi face viu, ucide-voi şi eu voi tămădui?" Iar ei au răspuns: "Aşa este scris."  Iar Silvestru a grăit: "Dacă Zambri numai cu numele lui Dumnezeu a omorât boul, apoi, cu acelaşi nume să-l şi învieze, pentru că Dumnezeu este binefăcător, iar nu răufăcător şi aceasta este firea Lui, adică a face bine, iar a face rău este potrivnic firii Lui, că voia Lui este totdeauna bună. Şi, de se întâmplă vreodată, că şi cu ceva rău pedepseşte pe cineva pentru folosul altora, însă aceasta se întâmplă de nevoie şi nu cu voie face unele ca acestea, ci silit fiind de ale noastre fapte rele. Deci, dacă Zambri a făcut cu înlesnire ceea ce nu este cu bunăvoirea firii lui Dumnezeu, cu  atât mai vârtos poate să facă ce este potrivit cu firea lui Dumnezeu, adică să învie boul cu acelaşi nume dumnezeiesc, nume prin care l-a omorât şi eu voi sta lângă credinţa lui." Iar Zambri a zis către împărat: "Iată, împărate, voieşte Silvestru ceea ce nu mai este de trebuinţă, acum, după ce s-a săvârşit lucrul cel minunat." Iar către Silvestru a zis: "De ai şi tu vreo putere, fă vreo minune, cu numele lui Iisus al tău." Iar episcopul a răspuns: "Dacă asta voieşti, îţi voi arăta ţie puterea Hristosului meu, când, prin chemarea Sfântului Său Nume, voi învia boul acesta, pe care tu l-ai omorât." Zis-a Zambri: "În deşert te lauzi, Silvestru, pentru că nu se poate să fie aceasta, ca, adică, boul să fie din nou viu." Iar împăratul a zis lui Zambri: "Deci, dacă ceea ce zici tu că este cu neputinţă, va putea episcopul să facă, atunci vei crede în Dumnezeul lui?" Răspuns-a Zambri: "Cu adevărat, împărate, mă jur ţie, că de voi vedea boul înviat, voi mărturisi pe Hristos că este Dumnezeu şi voi primi credinţa lui Silvestru; aşişderea şi toţi ceilalţi, împreună cu mine, acelaşi lucru vor face." Atunci episcopul, plecându-şi genunchii, cu stăruinţă s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, apoi, sculându-se şi mâinile ridicându-şi, a grăit în auzul tuturor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, şi Dumnezeule, Căruia uşor îi este a lua viaţa şi a învia, a răni şi a tămădui, binevoieşte ca, prin chemarea Preasfântului şi de viaţă făcătorului Numelui Tău, să învieze boul acesta, pe care Zambri, prin chemarea vrăjitorească, l-a făcut mort, că vremea este să se arate minunile Tale, pentru mântuirea multora.  Auzi-mă pe mine, robul Tău, în ceasul acesta, ca să se proslăvească Preasfânt Numele Tău." Iar după rugăciune, s-a apropiat de bou şi a grăit cu mare glas: "De este adevărat Dumnezeul cel propovăduit de mine, Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria, scoală-te şi stai pe picioarele tale şi, lepădându-ţi toată sălbăticia, blând să fii!" Aceasta zicând-o Sfântul, îndată boul a înviat şi s-a sculat şi sta blând. Iar Sfântul a poruncit să dezlege funiile din coarnele lui şi i-a zis: "Du-te de unde ai venit şi pe nimeni să nu vatămi, ci blând să fii, aşa îţi porunceşte ţie Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!" Şi s-a dus boul cu toată liniştea, el care, mai întâi, neîmblânzit şi sălbatic era. Aceasta văzând-o toţi, au strigat, ca o singură gură zicând: "Mare este Dumnezeul Cel propovăduit de Silvestru!" Iar păgânii, cu Zambri, alergând la Sfântul şi cuprinzându-i picioarele, cereau să se roage lui Dumnezeu pentru dânşii şi să-i primească pe ei la credinţa creştinească.   De asemenea şi fericita Elena, deschizând perdeaua după care stătea să asculte întrebările şi să privească la cele ce se făceau, a ieşit şi a căzut la picioarele Sfântului şi, mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu adevărat, a cerut Sfântul Botez. Şi a fost botezată, atunci, Sfânta Elena, la fel şi păgânii, cu Zambri, şi nenumărată mulţime de popor s-a apropiat de Dumnezeu şi s-a unit cu Biserica lui Hristos. După aceasta, Sfântul Silvestru s-a dus cu Sfânta împărăteasă Elena la Ierusalim, ca să caute Crucea Domnului, care aflată fiind, mulţi păgâni au crezut în Hristos Iisus şi i-a botezat pe ei Sfântul Silvestru. Apoi, la Roma întorcându-se, a vieţuit cealaltă vreme a vieţii sale, întru obişnuitele sale osteneli şi în grija cea pentru Biserica lui Hristos. Şi aşa bine păstorindu-şi turma cea cuvântătoare, a trecut către Domnul plin de zile. Întru episcopie a petrecut douăzeci şi trei de ani şi zece luni. Iar acum, în viaţa cea nesfârşită, cu îngerii proslăveşte pe Tatăl şi pe Fiul, şi pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, pe Care şi noi să-L mărim în veci ! Amin.  
 
Întru această zi, Sfântul, Părintele nostru Serafim din mănăstirea Sarov, care s-a nevoit în anii 1759-1833, săvârşindu-se cu pace.
             Acesta era din oraşul Kursk, născut din părinţi binecredinciosi, Isidor şi Agafia. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a trăit singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărţile Sfinţilor Părinţi. În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărăşia animalelor sălbatice, urşi, lupi, vulpi, care - cum spun martorii vieţii lui - se obişnuiseră să ia hrana din mâna lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt bătut de tâlhari şi a fost găsit fără cunoştinţă în coliba lui din pustnicie. Vindecat de răni, între anii 1804-1807 a primit rânduiala de viaţă a stâlpnicilor şi a petrecut foarte multe zile şi nopţi, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând grozavele ierni. Mulţi ani a stat zăvorât în chilia lui din mânăstire, fără pat, nici încălzire, având ca rânduială de viaţă, rugăciunea lui Iisus, iar ca citire săptămânală, cele patru Evanghelii, împărţite într-un anume fel (luni, Sfântul Matei; marţi, Sfântul Marcu, miercuri, Sfântul Luca; joi, Sfântul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci; sâmbăta, Acatistul Tuturor Sfinţilor) şi Duminica se împărtăşea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea în chilia sa. În urma unui vis în care a văzut pe Maica Domnului, însoţită de Sfântul Petru al Alexandriei şi Clement Romanul, Sfântul Serafim a primit slujirea de părinte duhovnicesc (stareţ) şi a început să primească închinători la chilia sa. El îi primea numindu-i "Bucuria mea" şi îi învăţa, că viaţa creştinească desăvârşită stă în "agonisirea Duhului Sfânt". Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat în rugăciunea neîncetată, Se arată prin venirea Duhului Sfânt şi amândouă ipostazele duc împreună la apropierea de Tatăl. Mărturisirea lucrării de împărtăşire din lumina dumnezeiască, aşa cum a cunoscut-o şi de care s-a învrednicit Sfântul Serafim, este luată din scrierea lui, "Convorbire cu Motovilov." Iat-o: 
 "-Şi totuşi, eu nu înţeleg cum pot să am siguranţa că sunt în Duhul Sfânt. După care semne pot eu să cunosc singur că harul Sfântului Duh se află în mine? 
Părintele Serafim răspunde: "Dar ţi-am spus că-i foarte simplu: Iată, acum, suntem amândoi în harul Sfântului Duh... Dar de ce nu mă priveşti?" 

"Părinte nu pot să te privesc; ochii sfinţiei tale aruncă fulgere de lumină. Faţa sfinţiei tale e mai arzătoare decât soarele şi mă dor ochii." Şi Serafim urmă: "Te afli în plinătatea Sfântului Duh, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta."
 Şi, apropiindu-mi-se de ureche îmi şopti: "Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui către noi. Vezi, n-am făcut nici măcar semnul crucii, în adâncul inimii m-am îndreptat, însă, către Dumnezeu, zicând: "Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă, cu ochii lui trupeşti, arătarea Preasfântului Duh." Şi iată, Dumnezeu a auzit rugăciunea smeritului Serafim... Dar bine, de ce nu te uiţi la mine? Nu-ţi fie teamă, Dumnezeu este cu noi... Încurajat, încercai să ridic ochii şi o spaimă sfântă îmi cuprinse toată fiinţa. Închipuiţi-vă faţa unui om care vă vorbeşte din mijlocul soarelui; îi vezi mişcarea buzelor, înfăţişarea ochilor, îi auzi glasul, simţi că te ţine de umeri, dar nu-i vezi nici braţele, nu vezi nici trupul tău, nici al celui ce-ţi vorbeşte, ci vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă, pe mine şi pe marele stareţ. Şi părintele Serafim urmă: "Dacă numai presimţirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastră de atâta mângâiere şi atât înviorare, ce vom spune de bucuria însăşi, care ne este pregătită în ceruri, tuturor celor ce plâng aici pe pământ? Şi dumneata, dragul meu, ai plâns destul în viaţa pământească.  Dar, iată, cu câtă bucurie te mângâie Dumnezeu... Dar acum e vremea luptelor, a strădaniilor neîncetate, e vremea dobândirii unor puteri din ce în ce mai mari, ca să creştem până la măsura deplină a înălţimii lui Hristos... şi moştenitor al scaunului Său, după dânsul. Atunci, însă, bucuria aceasta, pe care o simţim acum, în parte şi un timp scurt, se va arăta în toată plinătatea ei şi ne va covârşi toată fiinţa cu desfătări negrăite, pe care nimeni nu va mai putea să le ia de la noi." Canonizat în anul 1903, pomenirea Sfântului Serafim trăieşte în evlavia credincioşilor, ca un mare stâlp al sfinţeniei creştine, ca un înger păzitor al creştinătăţii. Dumnezeului nostru, slavă !  
 
Întru această zi, Cuvânt despre Sfântul Vasile cel Mare, cum a izbăvit cu rugăciunile sale pe un tânăr înşelat de draci.
          Eladie, cel ce a fost ucenic marelui Vasilie şi martor apropiat al minunilor lui, bărbat îmbunătăţit şi sfânt, a spus nemincinos un lucru ca acesta: "Un curtean dreptcredincios, anume Proterie, cercetând Sfintele locuri, a gândit ca să dea pe fiica sa într-una din mânăstiri, spre slujba lui Dumnezeu. Iar diavolul, cel ce din început urăşte binele, a pornit pe o slugă a lui Proterie, spre poftirea fiicei stăpânului său. Şi văzând sluga că este lucru nelesnicios şi nici îndrăznind a zice ceva pentru aceasta, ştiindu-se pe sine nevrednic, a mers la un vrăjitor ce locuia în  cetatea aceea şi toată dorirea sa i-a spus-o şi i-a făgăduit să-i dea lui aur mult, de va face să poată lua de soţie pe fiica stăpânului său. Iar vrăjitorul, la început se lepăda, dar mai pe urmă a zis: "Dacă primeşti, te voi trimite la stăpânul meu diavolul şi el îţi va ajuta ţie la una ca aceasta, de vei face şi tu voia lui". Iar ticălosul acela rob a zis: "Pe toate cele ce-mi va porunci, făgăduiesc că le voi face".  Iar fermecătorul i-a zis: "Dar te vei lepăda de Hristos al tău şi vei da scrisoare pentru aceasta?" Iar el a zis: "Gata sunt, numai să-mi câştig dorirea mea". Răspuns-a vrăjitorul: "De făgăduieşti aşa, apoi şi eu îţi voi fi ajutător". Şi luând o hârtie, vrăjitorul a scris diavolului aşa: "De vreme ce mi se cade a mă sârgui, stăpânul meu, ca rupând de la creştinească credinţă să aduc la a ta stăpânire, pentru înmulţirea părţii tale, iată, trimis-am la tine pe tânărul ce va aduce scrisoarea mea, aprins de poftă pentru o fecioară şi te rog de aceea, să-i dai lui ajutor ca să-şi câştige dorirea sa, ca şi eu, întru aceasta, să mă proslăvesc şi cu mai mare sârguinţă să câştig pe mulţi, care îţi vor fi ţie plăcuţi". O scrisoare ca aceasta scriind vrăjitorul către diavolul, i-a dat-o tânărului aceluia şi l-a trimis, zicându-i: "Să mergi în ceasul acesta al nopţii şi să stai la mormintele păgâneşti şi să ridici hârtia în văzduh şi-ţi vor sta de faţă cei ce te vor duce la diavolul". Iar el, ticălosul, degrabă s-a dus şi, stând la morminte, a început a chema pe draci spre ajutor. Şi îndată în faţa lui a stat viclenele duhuri şi cu bucurie au dus la căpetenia lor pe cel înşelat. Şi, văzându-l că şedea pe un scaun înalt şi mulţime de duhuri viclene înconjurându-l pe el, i-a dat lui scrisoarea cea de la vrăjitor, pe care, luând-o căpetenia diavolilor, a zis către tânăr: "Crezi în mine"? Iar el a zis: "Cred". Şi diavolul a zis: "Oare te lepezi de Hristos al tău"? Iar ticălosul a zis: "Mă lepăd". Grăit-a lui Satana: "De multe ori mă înşelaţi voi creştinii, că atunci când vă trebuie ajutorul meu, veniţi la mine, iar după ce vă împliniţi dorirea voastră, iarăşi vă lepădaţi de mine. Ci, să-mi faci mie în scris că te lepezi de credinţa ta de bună voie şi făgăduieşti ca să fii al meu pe veci şi să rabzi cu mine, în ziua judecăţii, veşnica osândă şi aşa eu, îndată, voi împlini dorirea ta". Iar tânărul i-a făcut înscris, precum diavolul a voit. Atunci pierzătorul de suflete balaur a trimis pe dracii desfrânării şi au aprins pe acea fecioară, cu nesăţioasă dragoste către tânăr, atât de mult, încât nerăbdând patima cea trupească, a căzut la pământ şi a început a striga către tatăl său: "Miluieşte-mă, miluieşte-mă pe mine, fiica ta şi mă dă de soţie tânărului acestuia al nostru, pe care l-am îndrăgit foarte.  Iar de nu-mi vei face mie aceasta, mie fiicei tale, cea una născută, atunci, cu amară moarte, degrabă voi muri şi vei da pentru mine răspuns în ziua Judecăţii". Aceasta auzind, tatăl s-a înspăimântat şi se tânguia zicând: "Vai mie, păcătosului, din ce a venit aceasta asupra fiicei mele? Cine a amăgit pe fiica mea? Cine mi-a întunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, doream să te logodesc cu Mirele ceresc, ca să fii vieţuitoare împreună cu îngerii şi ca totdeauna în psalmi şi în cântări duhovniceşti să proslavesti pe Dumnezeu şi prin tine nădăjduiam să fiu mântuit. Iar tu, fără de ruşine, de nuntă îmi vorbeşti? Să nu mă pogorî pe mine cu mâhnirea în iad, fiică, să nu-ţi ruşinezi neamul tău, însoţindu-te cu un om de nimic". Iar ea, nesocotind cuvintele tatălui său, zicea: "De nu vei face după dorirea mea, apoi singură mă voi ucide". Iar tatăl ei, neştiind ce să facă, după sfatul rudeniilor şi al prietenilor săi, a lăsat ca, mai bine să fie voia ei, decât cu moarte năpraznică să o vadă pierind.  Şi, chemând pe sluga sa, i-a dat lui, ca soţie, pe fiica sa şi averi multe şi a zis către ea: "Mergi, fiică ticăloasă şi pătimaşă, după bărbat, însă mult te vei căi, pe urmă şi nu-ţi va fi ţie de folos". Şi, săvârşindu-se nedreapta însoţire şi diavoleasca lucrare împlinindu-se, după câtăva vreme, l-au văzut şi bine l-au însemnat alţii pe tânărul acela, că nu intră în biserică şi nu se împărtăşeşte cu Sfintele Taine. Şi au spus aceasta femeii lui: "Nu ştii că bărbatul tău, pe care l-ai ales, nu este creştin, ci străin de credinţa lui Hristos?" Iar ea, auzind aceasta, s-a umplut de mâhnire şi s-a aruncat la pământ şi a început a-şi rupe obrazul şi să-şi bată pieptul şi a striga zicând: "Nimeni nu s-a mâhnit vreodată ascultând de părinţii săi; cine va spune ruşinea tatălui meu; vai mie, ticăloasei, în câtă pierzare am căzut? La ce m-am născut şi, născându-mă, de ce n-am pierit?" Aşa tânguindu-se ea, a auzit bărbatul ei şi a alergat la dânsa, întrebând-o de pricina tânguirii sale. Şi, aflând pricina, a început a o mângâia, zicându-i că nu sunt adevărate cele zise despre dânsul şi o întărea, spunându-i că el este creştin. Iar ea, mângâinu-se puţin cu acele cuvinte ale lui, a zis către dânsul: "De vei voi ca să mă încredinţezi pe mine cu adevărat şi fără de grijă să-mi faci ticălosul meu suflet, apoi mâine dimineaţă să mergi cu mine la biserică şi înaintea mea să te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine şi atunci te voi crede". Iar ticălosul acela, văzând că nu se poate păzi taina lui, i-a spus ei cum s-a dat diavolului. Iar ea, lepădându-şi slăbiciunea femeiască şi bun sfat luând, a alergat la Sfântul Vasile şi a strigat: "Miluieşte-mă, ucenice al lui Hristos, miluieşte-mă pe mine, care n-am ascultat pe tatăl meu şi m-am supus drăcescului sfat". Şi i-a spus lui cu de-amănuntul, cele despre bărbatul ei. iar Sfântul, chemând pe bărbatul ei, l-a întrebat de este aşa, precum spune femeia lui despre el. Iar el a zis cu lacrimi: "Aşa, Sfinte al lui Dumnezeu, aşa este, că de voi tăcea, apoi faptele mele vor striga". Şi  i-a spus lui toate pe rând, cum s-a dat dracilor. Iar Sfântul i-a zis: "Dar voieşti să te întorci iarăşi, la Domnul nostru Iisus Hristos?" Răspuns-a tânărul: "Aşa, voiesc, dar nu pot". Şi i-a zis Vasile: "De ce?" Răspuns-a: "Pentru că m-am lepădat de Hristos cu înscris, şi m-am încredinţat diavolului." Zis-a Vasilie lui: "Nu te mâhni de aceasta, că iubitor de oameni este Dumnezeu şi primeşte pe cei ce se pocăiesc." Iar femeia lui, aruncându-se la picioarele Sfântului, îl ruga zicându-i: "Ucenice al lui Hristos, pe cât poţi, ajută-ne nouă !" Grăit-a Sfântul către tânăr: "Dar crezi că te vei mântui?"  Iar el a zis: "Cred Doamne, ajută necredinţei mele." Şi luându-l pe el Sfântul de mână, a făcut spre dânsul semnul crucii şi l-a dus pe el în biserică şi i-a poruncit lui ca neîncetat să se roage lui Dumnezeu. Şi a petrecut în rugăciune, singur, trei zile. După aceea, l-a cercetat pe el şi i-a întrebat: "Cum eşti, fiule?" Răspuns-a tânărul: "Întru mare primejdie sunt, Stăpâne, nu pot răbda chiotul drăcesc, înfricoşările, săgetăturile şi bătaia cu pietre. Pentru că, ţinându-mi înscrisul meu, mă ocărăsc, zicându-mi: "Tu ai venit la noi şi nu noi la tine."" Iar Sfântul i-a zis: "Nu te teme, fiule, dacă crezi cu adevărat." Şi dându-i puţină hrană, l-a însemnat cu semnul crucii şi iarăşi l-a lăsat, pe el tot acolo. Apoi, după puţine zile, iarăşi l-a cercetat. Şi i-a zis: "Cum eşti, fiule?" Zis-a tânărul: "De departe îngrozirile şi chiotul lor îl aud, dar pe dânşii nu-i văd." Şi dându-i lui puţină mâncare şi rugându-se pentru dânsul, l-a lăsat iarăşi şi s-a dus. După aceasta, la patruzeci de zile, a venit la dânsul şi l-a întrebat: "Cum te afli fiule?" Iar el a zis: "Bine, acum, Sfinte Părinte, pentru că te-am văzut pe tine în vis, luptându-te pentru mine şi biruind pe diavolul." Deci, făcând Sfântul rugăciune, l-a scos pe el din biserică şi l-a dus în chilia sa. Iar, a doua zi, a chemat tot clerul bisericii şi pe monahi şi tot poporul cel iubitor de Hristos şi le-a zis: "Să proslăvim, fraţilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, că, iată, pe oaia cea pierdută, Bunul Păstor voieşte să o ia pe umeri şi să o aducă în biserică; deci, se cade şi nouă să ne rugăm în noaptea aceasta bunătăţii Lui, ca să biruiască şi să ruşineze pe vrăjmaşul sufletelor noastre." Deci, s-a adunat poporul în biserică şi a făcut rugăciuni de toată noaptea, pentru tânărul ce se pocăia, strigând: "Doamne miluieşte !" Iar, făcându-se ziuă, Vasilie a luat pe tânăr de mână şi l-a dus cu tot poporul în biserică, psalmi şi laude cântând. Şi iată, diavolul, fără de ruşine, a venit cu toată pierzătoarea sa putere, nevăzut, vrând ca să răpească pe tânărul din mâinile Sfântului. Iar tânărul a început a striga: "Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă !" Şi cu atâta îndrăzneală şi neruşinare tăbărâse diavolul asupra tânărului, încât şi pe Sfântul Vasile îl zgâria, trăgând la sine pe tânăr. Şi întorcându-se fericitul a zis către diavolul: "Neruşinatule, pierzătorule de suflete, încăpătorule al întunericului şi al pierzării, au nu-ţi ajunge ţie a ta pierzare, pe care ai făcut-o ţie şi celor cu tine? Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?" Iar diavolul a strigat către dânsul: "Mă nedreptăţeşti, Vasilie." Şi pe acest glas diavolesc mulţi l-au auzit. Şi a zis arhiereul: "Să te certe pe tine Domnul, diavole !" Iar diavolul, iarăşi, a zis către dânsul: "Vasile, mă nedreptăţeşti, că nu eu am mers la dânsul, ci el la mine şi s-a lepădat de Stăpânul tău, dându-mi mie înscris, pe care îl am în mâinile mele şi în ziua Judecăţii, îl voi aduce pe el înaintea Celui de obşte Judecător." Şi Vasilie a zis: "Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul meu, că nu-şi va slobozi poporul mâinile sale rugându-se, până ce vei da înscrisul." Şi întorcându-se Sfântul către  popor a zis: "Înălţaţi-vă mâinile voastre şi strigaţi: "Doamne miluieşte!"" Iar poporul, înălţându-şi spre cer mâinile, cu lacrimi, multă vreme striga: "Doamne miluieşte!" Şi iată înscrisul tânărului aceluia a venit, purtându-se prin văzduh, toţi văzându-l şi s-a dat fericitului Vasile în mâini. Şi, luând Sfântul înscrisul în mâini, s-a bucurat şi a dat mulţumită lui Dumnezeu. Apoi, înaintea tuturor, a zis către tânăr: "Oare cunoşti, frate, zapisul acesta?"  Iar tânărul a răspuns: "Aşa Sfinte al lui Dumnezeu, al meu este, că l-am scris cu însăşi mâna mea." Iar marele Vasile, îndată l-a rupt în bucăţi, înaintea tuturor şi l-a ars. Şi, luând în biserică pe tânăr, l-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine. Iar pe tânăr, mult învăţându-l şi canon cuviincios dându-i lui, l-a dat femeii sale, care cu netăcut glas preamărea şi mulţumea lui Dumnezeu. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.  
 
Sursa:

Niciun comentariu: