Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 12 mai 2016

Proloagele din 12 mai

Luna mai în 12 zile: pomenirea celui întru Sfinţi, Părintelui nostru Epifanie, 
arhiepiscopul Constanţiei Ciprului (+403)
Marele şi minunatul Epifanie, episcopul Ciprului, era din ţara Feniciei şi din ţinutul Elefteropolei, păgân fiind, a venit la credinţa creştinilor şi a crescut în cunoaşterea Sfintei Scripturi, învăţând din tinereţe, limbile ebraică, egipteană, siriană, greaca şi latina, ca să priceapă, cât mai bine, înţelesul cuvintelor dumnezeieşti. Din evlavie către Hristos şi Biserica Lui, Epifanie a cercetat adesea pe monahii din singurătate, folosindu-se de învăţăturile lor, iar pilda lor l-a atras atât de mult, încât, foarte de tânăr, a îmbrăţişat viaţa de mânăstire. Şi dorind viaţă pustnicească, s-a dus să trăiască, o vreme, în nevoinţele şi înfrânările pustniceşti ale Egiptului. Acolo, a întâlnit pe Sfântul Ilarion cel Mare, cu care a legat o sfântă prietenie duhovnicească şi care a ajuns dascălul sufletului său. S-a întors în Palestina pe la anul 333. Unind viaţa sa cu fapta, ca preot, Sfântul Epifanie s-a ostenit cu rugăciunea, cu ajutorarea săracilor, cu înfrânarea şi cu învăţătura. Iubitor de săraci, nu pregeta să alerge în ajutorul celor în nevoi. Deci, trăind o sută cincisprezece ani şi-a dat în mâinile lui Dumnezeu, sufletul său de luptător al Cuvântului, pe vremea împăratului Arcadie (395-408).


 
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan Valahul, 
din Oltenia (+1662)
  În această zi, facem şi pomenirea Sfântului Ioan Valahul sau Ioan din Oltenia, care a fost spânzurat de turci, la anul 1662. Viaţa acestui Sfânt, român de neam, a fost scrisă de un mare dregător bisericesc, al Patriarhiei din Constantinopol, anume Ioan Cariofil, care era în acea cetate, când a primit Sfântul Ioan Românul cununa muceniciei. Pe când domnea în Ţara Românească Mihnea Vodă (1658-1659), cerând turcii biruri grele, pe care ţara nu le mai putea plăti, s-a ridicat cu oştirea şi a început a tăia pe toţi turcii, pe care i-a aflat umblând după jafuri prin ţară; a trecut, apoi, şi peste Dunăre şi a pustiit şi acolo multe sate din împărăţia turcească şi pe mulţi turci i-a luat în robie. Deci, sultanul aflând de această îndrăzneală a lui Mihnea-Vodă, a trimis mulţime mare de oşti turceşti şi tătăreşti în Ţara Românească. Iar Mihnea, neputându-se împotrivi puhoiului păgânesc, s-a retras pe cărările neştiute ale munţilor, în Ardeal. Oştile sultanului au pustiit ţara, au jefuit, au ucis şi au luat în robie peste 50000 de români. Printre aceştia s-a aflat şi un tânăr fecior, din părţile Olteniei, ce se chema Ioan, care abia trecuse de 15 ani, dar era chipeş la înfăţişare şi înţelept la minte, iar credinţa strămoşească o iubea mai presus de orice. Ajungând în robie, în cetatea Constantinopolului, unde împărăţea sultanul turcesc, tânărul Ioan a fost îndemnat, în felurite chipuri, să se lepede de credinţa creştină şi să treacă la legea turcească. Şi, văzând că nimic nu izbutesc cu dânsul, turcii l-au spânzurat în ziua de 12 mai 1662. Şi, aşa, tânărul şi binecredinciosul român s-a învrednicit a primi cununa, ce nu se veştejeşte, a muceniciei pentru Hristos.
 Întru această zi, pomenirea celui între Sfinţi, Părintelui nostru Ghermano, 
patriarhul Constantinopolului (+733)
      Sfântul Părinte Ghermano a fost fiul lui Iustinian senatorul, care era bărbat luminat şi vestit, în zilele lui Heraclius împăratul (610-641), având multe dregătorii şi fiind lăudat în sfatul împărătesc, pentru fapta lui cea bună. Pe acesta, l-a ucis, din pizmă, nepotul lui Heraclius, Constantin Pogonat, când a ajuns împărat (668-685), şi a poruncit ca pe fiul său, Ghermano, încă prunc fiind, să-l rânduiască în tagma clerului Bisericii Sfintei Sofii din Constantinopol. Deci, acesta vieţuia ca un înger în trup, având mintea departe de toată pofta trupească şi îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi. Şi, sporind el spre multă cunoştinţă, prin ascuţimea minţii sale, cu harul lui Dumnezeu şi cu ostenelile sale, s-a înălţat la atâta înţelepciune în cuvânt, încât a fost rânduit ca păstor şi învăţător. Ajungând, apoi, la vârsta cea desăvârşită şi la anii de bărbat, a fost ales episcop al Bisericii Cizicului, după toată bisericeasca rânduială. Ci, făcându-se cunoscut ca om învăţat şi înţelept în faptă şi în cuvânt şi trebuind Patriarhiei un asemenea cârmuitor, a fost înălţat la scaunul cel mare din Constantinopol. Deci, bine purtând cârma şi hrănind poporul cu multă învăţătură, iar slujba în biserică împodobind-o cu versuri şi cu cântări, fericitul Ghermano s-a arătat un om vrednic şi plin de harul lui Dumnezeu. Şi a fost aşa până ce a luat împărăţia Leon Isaurul (717-741), care ocăra Sfintele icoane. De acest lucru înştiinţându-se, patriarhul Ghermano, a arătat împăratului, cu dovediri din Sfintele Scripturi, că suntem datori a cinsti Sfintele icoane. Dar, împăratul, mai mult, a poruncit ca şi toate cărţile, care învaţă credinţa în Sfintele icoane, să fie arse. Deci, văzând, că învăţa pe un surd, îndărătnic şi fără de frică de Dumnezeu, şi înştiinţat că împăratul voia un patriarh tânăr, după rătăcirea lui, Sfântul Ghermano, care avea peste 90 de ani, silit fiind, a părăsit scaunul său de patriarh şi, punându-şi omoforul pe Sfânta Masă, s-a retras la mănăstirea sa, plângând acolo starea nenorocită a Bisericii. A murit la 12 mai 733, la adânci bătrâneţi, şi a fost Sfântul Ghermano stâlp Bisericii şi prin cuvânt şi prin scrieri, tot timpul păstoriei sale.


Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Epifanie, 
 despre un vânzător de grâu
         Odinioară, în ţara şi cetatea în care Sfântul Epifanie era episcop, a fost o grozavă foamete; şi în nevoie mare era poporul în cetatea aceea. A fost, însă, acolo, şi un om bogat, anume Faustinian, păgân cu credinţa, care avea hambare multe pline de grâu şi orz; şi acesta, aur luând, dădea fiecăruia care avea trebuinţă, trei măsuri. Şi era multă strâmtorare în cetate. Deci, a zis episcopul către Faustinian: "Dă-mi mie, o, preabunule, grâu spre hrană oamenilor şi eu îţi voi da ţie datoria tuturor acestora." Iar nemilostivul a început a zice, către Epifanie, nişte cuvinte ca acestea: "Du-te, roagă pe Dumnezeu, pe care tu Îl cinsteşti şi îţi va da ţie grâu spre hrană prietenilor tăi." Deci, Epifanie, ieşind într-o noapte la gropniţe, unde zăceau moaştele Sfinţilor Mucenici, a rugat pe Dumnezeu ca să hrănească pe toţi cei ce erau strâmtoraţi. Şi era o capişte veche a lui Jupiter, de care se zicea că, dacă se apropie cineva dintre oameni, îndată murea. Deci, pe când Epifanie se ruga lui Dumnezeu pentru cei necăjiţi, un glas i s-a făcut lui: "Epifanie, să nu te tulburi." Iar el a zis: "Ce este, Doamne?" Şi a zis către dânsul: "Mergi în capiştea lui Jupiter şi se vor risipi peceţile uşilor. Şi, intrând înăuntru, vei afla aur mult. Pe acesta luându-l, cumpără tot grâul şi orzul lui Faustinian şi dă hrană celor ce au trebuinţă." Deci, Epifanie a mers în capişte. Şi, îndată ce s-a apropiat de intrarea capiştei, îndată au căzut peceţile şi uşile s-au deschis. Şi, intrând Epifanie, a aflat mult aur. Deci, luându-l, a mers la Faustinian, zicând: "Ia bani, şi dă-mi mie grâu." Iar iubitorul de bani şi pierzătorul Faustinian, primind aurul, i-a dat lui grâul, pe care Epifanie l-a dat celor ce aveau trebuinţă. Şi n-au lipsit banii, până ce a cumpărat toate bucatele, pe care le adunase Faustinian. Şi a îndestulat Epifanie multe case cu grâul şi cu orzul, cumpărat de la Faustinian; că a dat la toată cetatea, şi, mai bine zis, Dumnezeu le-a dat prin Epifanie. Şi aveau îmbelşugare toţi oamenii, în vreme ce era multă strâmtorare, în casa lui Faustinian, căci răul şi silnicul Faustinian, strâmtorat fiind prin iubirea lui de bani, socotea că este ocară să ceară lui Epifanie bucate, pentru casa lui. Şi având corăbiile sale şi alte cinci închiriate, a trimis în Calabria, dând bani credinciosului său Loghin, ca, de acolo, să cumpere grâu spre hrană casei sale. Şi, ducându-se corăbiile şi umplându-se de grâu şi de alte feluri de bucate, s-au întors, plutind vreme de patru luni, după care au ajuns cu grâul la o depărtare de o sută de stadii de la Constanţia, în dreptul locului ce se numeşte Dianevtiriu. Şi s-a făcut mare furtună pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile lui Faustinian. Şi, auzind acestea, Faustinian îndată s-a pogorât la mare şi, văzând cu ochii săi ceea ce făcuse, a început îndată a huli pe Cel Preaînalt, şi a aduce nişte ocări ca acestea, asupra lui Epifanie: "Iată", zicea, "vrăjitorul şi înşelătorul acesta, lucrează cele rele, draci trimiţând nu numai pe uscat, dar şi pe mare şi oprind să vină în casa mea cele spre slujbă şi folosire. O, ce vânt a adus aici preaînşelătorul acesta?" Acestea, şi mai multe decât acestea zicând, s-a dus la casa sa, temându-se de Epifanie. Şi toţi cei din cetate, bărbaţi şi femei şi copiii lor, adunându-se, au strâns grâul şi l-au dus la casele lor. Şi, s-a împlinit cuvântul Psalmistului, care zice: "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei Ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele." (Ps. 33,10). Că Domnul nu lasă niciodată pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul. Şi avea ticălosul Faustinian, ca soţie, o femeie care săvârşea lucruri bune. Deci, aceasta, pe ascuns de bărbatul ei, a trimis două mii de arginţi la Epifanie, ca să-i dea grâu pentru hrana casei sale. Şi a zis Epifanie către femeie: "Ţine arginţii tăi şi ia grâu cât îţi trebuie pentru casa ta. Şi când roadele vor umple pământul, atunci cele ce ai luat mi le vei da. Şi a făcut femeia aşa, Dumnezeului nostru, slavă!
Întru această zi, învăţătură despre viaţă, moarte şi judecată

Să avem grijă fraţilor, ca mai înainte de moarte, să ne pocăim de păcatele noastre şi să ne gătim spre ieşirea sufletelor noastre. Că lumea aceasta trece şi slava ei piere. Că va veni Domnul cu oştile cereşti, la judecată, să răsplătească fiecărui om, după faptele lui: drepţilor, adică, viaţă veşnică dăruindu-le, iar păcătoşilor, osânda cea veşnică, focul cel nestins şi întunericul cel fără de sfârşit, împărţindu-le lor. De aceasta, fraţilor, să ne sârguim a scăpa, iar, împreună cu drepţii, să avem parte a ne încununa, pe Dumnezeu slăvindu-L, în bucurie şi împlinire şi în lumina cea neînserată. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4