Proloagele din 7 mai

Luna mai în 7 zile: pomenirea semnului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci 

a Domnului, ce s-a arătat pe cer, în Ierusalim

 Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a întâmplat, după moartea celui dintâi împărat creştin, dreptcredinciosul şi marele Constantin şi, anume, pe vremea când fiul său Constanţiu(337-361), luând împărăţia, a primit totodată şi rău credinciosul eres al lui Arie. Spre ruşinarea ereticilor, care defăimau pe Hristos, şi spre încredinţarea şi întărirea celor dreptcredincioşi, s-a făcut, atunci, într-adevăr un semn minunat, în sfânta cetate a Ierusalimului. Că, în Duminica Cincizecimii, adică la pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare care a căzut atunci, în anul 351, în ziua de 7 mai, la ceasul al treilea, s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci a Domnului, strălucind cu o lumină negrăită, mai mult decât soarele; şi tot poporul îl privea, minunându-se, cu spaimă mare. Acest semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru a fost răstignit, şi s-a întins, ajungând până la muntele Măslinilor, şi se potrivea lăţimea crucii cu lungimea sa. Iar frumuseţea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu faţa curcubeului, atrăgând privirea tuturor spre ea. Deci, toţi cei ce aveau vreun lucru în mâinile lor, şi cei ce erau, prin case, lăsând toate, ieşeau şi priveau acest semn minunat. Şi, umplându-se de frică şi de bucurie, toată mulţimea Ierusalimului a alergat la sfânta biserică, cu mare umilinţă şi cu căldura sufletului, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, copii şi fecioare, străini şi localnici, creştini şi de alte credinţe şi toţi, cu o gură, preaslăveau pe Hristos Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul Cel adevărat, pe făcătorul minunilor celor mari. Atunci, necredincioşii s-au umplut de ruşine, văzând cât este de mare puterea lui Hristos, Dumnezeul nostru, întru arătarea crucii celei dumnezeieşti, dovedind, astfel, cu fapta, că este dreaptă creştineasca credinţă, adevărată şi mântuitoare. Că ea nu este alcătuită din înţelepciune omenească, ci de la Duhul Sfânt, fiind mărturisită cu semne din cer şi cu minuni. Din acest minunat semn, fericitul Chiril, episcopul Ierusalimului, a înştiinţat, prin scrisoare, pe împăratul Constanţiu, sfătuindu-l spre dreapta credinţă, iar Sozomen, istoricul, a scris că, din acea arătare a Crucii pe cer, mulţi păgâni s-au încredinţat şi au venit la Hristos, primind Sfântul Botez şi mărturisind pe Hristos, Dumnezeul nostru, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Iar noi, la arătarea acestui semn, mărturisim puterea lui Hristos, cea nespusă, şi-L preadlăvim cu laude, că este Domnul Dumnezeul nostru şi ne închinăm aşternutului picioarelor Lui, adică Crucii Lui celei sfinte, rugând bunătatea Lui ca, la a doua şi înfricoşătoarea venire a Lui, să ne învrednicească a vedea, şi noi, cu bucurie şi cu nădejdea mântuirii, semnul Fiului Omului, Crucea Lui cea sfântă şi, cu ea, ca şi cu o cheie, Domnul Hristos să ne deschidă şi nouă uşile împărăţiei Cerurilor, precum oarecând a deschis tâlharului Raiul, şi, cu oile Lui cele binecuvântate, să ne rânduiască şi pe noi în veci. Amin.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Codrat 

şi a celor împreună cu dânsul

      Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei, în zilele împăraţilor Decius şi Valerian. Şi, pentru credinţa în Hristos, a fost prins de păgâni, împreună cu alţii mulţi şi i-au dat pe ei în seama conducătorului cetăţii. Deci, mărturisind el cu îndrăzneală pe Hristos în faţa dregătorului, l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate, încât s-a umplut pământul de sânge, apoi, a fost ferecat în lanţuri şi aruncat în temniţă. Peste o vreme, a fost scos din temniţă şi adus în faţa dregătorului, la Niceea; şi a fost dat la chinuri şi acolo, dar a rămas tare în credinţa sa. Ba, văzând pe unii creştini întemniţaţi cu el, că se clatină şi stau gata să aducă jertfă de închinare idolilor păgâni Codrat şi-a uitat durerile şi suferinţele sale şi le-a adus aminte, îmbărbătându-i, de suferinţele lui Hristos şi de frica judecăţii lui Dumnezeu. Dar ei, prinzând curaj şi întărire şi rămânând neclintiţi în credinţă, au fost daţi să fie arşi de vii. Deci, Codrat a fost dus într-un templu păgân, ca să-l silească a jertfi idolilor, iar Sfântul, intrând în capiştea aceea, a trântit la pământ pe toţi idolii, care se aflau acolo, sfărâmându-i. Drept aceea, l-au spânzurat de mâini şi l-au strujit şi, băgându-l într-un sac, din nou a fost bătut cu vine de bou. Atunci, doi ostaşi, Saturnin şi Rufin, văzând suferinţele Sfântului şi mărturisirea lui cea neîncetată, că este creştin, au crezut şi ei în Hristos şi îndată au primit moartea prin tăierea capetelor. Deci, a mers dregătorul la Apolonida şi a luat cu el şi pe Sfântul. Şi, acolo, chinuitorii amestecând sare şi oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu gheme de păr, arzându-l cu fiare arse pe coaste. Iar când a plecat la Emopoli, dregătorul l-a luat pe Sfântul cu el, într-un car, că nu mai putea să umble. Şi, ajungând acolo, l-au întins pe un grătar de fier, înroşit în foc, uns cu untdelemn şi cu smoală, şi aşa i-au dat foc. Apoi, i s-a tăiat capul şi şi-a săvârşit mucenicia.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Petru Alexandrinul

         Cei ce după părerea lor aleargă la nevoinţe cu durere mucenicească, şi sar singuri în cursele celor ce-i caută, unii ca aceştia, mai multe războaie aţâţă şi părtaşi acelor războaie se fac. Ei merg, adică, la durere, ca pentru numele lui Hristos, dar fără să ia aminte la cuvântul Domnului, care ne învaţă: "Păziţi-vă, ca să nu intraţi în ispită." Iarăşi, şi la rugăciunea cea grăită către Tatăl, spunem: "Nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău." De multe ori, Stăpânul Hristos încă şi pe Apostoli îi învăţa să nu meargă cu îndrăzneală spre vrăjmaşii ce voiau să-i prindă pe ei. Iar când a venit vremea patimilor Lui, nu S-a dat singur pe Sine în mâinile potrivnicilor, ci a aşteptat până ce au venit asupra Lui cu arme şi cu gărzi. Şi le-a zis: "Ca la un tâlhar aţi venit, cu arme şi cu săbii, ca să Mă prindeţi." Şi aşa L-au dat pe El lui Pilat. Drept aceea, nu după înţelesul cuvintelor Lui fac cei ce se aruncă pe sine în ispită, că întărindu-ne pe noi la ispite, zice: "Păziţi-vă pe voi, că vă vor duce în adunări, şi în soboarele lor vă vor bate." Că a zis, vă vor duce pe voi, iar nu, vă veţi da singuri. Şi, zice la judecători şi la împăraţi veţi fi duşi, pentru numele Meu, iar nu, singuri vă veţi duce, de vreme ce ne porunceşte nouă să fugim din loc în loc, goniţi fiind pentru numele Lui. Şi iarăşi zice: "De vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, să fugiţi în cealaltă."  Pentru că nu voieşte ca să ne supunem de voia noastră în mâna ajutătorilor diavolului, ca să nu ne facem vinovaţi de aţâţarea la război. Şi, iarăşi, îi îndeamnă pe ucenici şi, mai mult, îi şi sileşte, ca să ne ferească de lucrurile cele purtătoare de moarte şi să ia aminte a se păzi, zicându-le: "Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită." Aşa, întâiul Mucenic, Ştefan, mergând pe urma acestei mucenicii, a fost răpit de călcătorii de lege în Ierusalim şi a fost dus la adunare. Şi, fiind bătut pentru numele lui Hristos, se ruga zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta." Şi aşa a proslăvit pe Dumnezeu. Aşa şi Iacov a fost prins de Irod şi, cu sabia, i-au tăiat capul, aşa, şi Apostolul Petru, de multe ori a fost prins şi închis în temniţă, iar, mai pe urmă, l-au răstignit la Roma. Asemenea, şi preaînaltul Pavel, de nenumărate ori fiind prins şi primejdii suferind până la moarte, multe a pătimit; şi, proslăvindu-se întru acele multe goniri şi necazuri, întru aceeaşi cetate a Romei, cu sabia, capul lui i-au tăiat. Că, întru aceste pătimiri, lăudându-se Pavel, zicea că în Damasc, într-o coşniţă, peste zid, a fost eliberat noaptea şi a scăpat din mâinile celor ce-l urmăreau pe el. Că lui îi era încredinţată, mai întâi, propovăduirea şi învăţătura cuvântului lui Dumnezeu către neamuri, întru care avea să întărească pe fraţi, ca să petreacă în credinţă şi să le zică aşa: "Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu"(Fapte 14,22). Că nu căuta voia sa, ci căuta, ca, pe cât mai mulţi, să-i mântuiască. Şi multe sunt cele ce s-au făcut după îndreptarul acesta. Deci, precum zice Apostolul, să-i primiţi cum se cuvine pe cei ce învaţă.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre Casian episcopul

       În cetatea lui Nero a fost un episcop, anume Casian, care avea obicei să slujească lui Dumnezeu în toate zilele. Şi a făcut aşa până la sfârşitul vieţii sale şi era foarte milostiv. Deci, într-una din zilele vieţii sale, neslujind el, s-a făcut arătare, într-o noapte, unui oarecare preot, zicându-i-se: "Mergi de spune episcopului, să nu înceteze a-Mi face sfânta slujbă, iar când va veni la pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în Roma, atunci îi voi răsplăti osteneala lui." Însă preotul, deşteptându-se din vis, n-a îndrăznit ca să spună episcopului. Apoi, aceeaşi arătare s-a făcut preotului şi într-o a doua noapte, însă, asemenea, nici pe aceea n-a spus-o episcopului. Şi făcându-se arătare şi în a treia noapte, a zis lui: "Mergi de spune episcopului Casian, precum ţi s-a poruncit." Iar pentru neascultarea sa, preotului multe răni i s-au dat. Deci, a doua zi, degrabă a alergat preotul şi, văzând pe episcop slujind, a căzut cu lacrimi, la picioarele lui, şi arătându-i rănile, i-a spus lui toate. Şi, din acel ceas, nici o zi n-a mai lăsat episcopul fără slujbă. Iar, după visul acela, în al treilea an, a mers preotul la pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în Roma, fiind înştiinţat de ducerea episcopului către Domnul. Deci, precum era obiceiul, cu cei ce veneau, cu porunca tuturor episcopilor, i s-a dat episcopului Casian locul cel mai de cinste, ca să slujească. Şi aşa, slujind el la Liturghie, în biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, l-a proslăvit pe el Dumnezeu şi i-a luminat lui faţa. Iar la sfârşitul slujbei a dat pace, binecuvântând poporul, şi a stat, şi, mult învăţând, despre dragoste, şi-a dat sufletul său la Domnul. Deci, toţi au proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce cinsteşte pe plăcuţii Săi. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Vieţile Sfinţilor3, Sfinţii zilei
Sursa:
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=22&p2000_imageid=982
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/mai/Proloage07May.shtml
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-07-aratarea_semnului_sfintei_cruci.html
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-07-sf_acachie.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-07-cv_nil_de_sorska.html

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie07.htm