Luna octombrie în 13 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici
Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica(+250).
Aceşti Sfinţi Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea
împăratului Decius (250-253) şi a lui Valerian, conducătorul Asiei.
Pentru tăria credinţei lor şi pentru viaţa lor curată, Sfântul Carp se
învrednicise să ajungă episcop la Tiatira, iar Sfântul Papil era
diaconul său, având de la Hristos şi darul tămăduirilor, şi împreună
răspândeau cu mult zel dreapta credinţă şi mângâiau poporul în
suferinţele sale. Deci, au fost pârâţi împăratului, nu numai că ei
înşişi nu se închină zeilor, dar că îndeamnă şi pe alţii să se lepede de
idoli. A trimis atunci împăratul pe Valerian, sfetnicul său şi mare
prigonitor al creştinilor, în părţile Asiei, iar acesta porunci
ostaşilor ca Sfinţii Carp şi Papil să fie prinşi şi aduşi înaintea sa,
la Tiatira. Deci, fiind prinşi şi întrebaţi, ei au mărturisit cu
îndrăznire, înaintea tuturor, numele Domnului Hristos şi neprimind ei să
aducă jertfă idolilor, au fost puşi la chinuri. I-au legat de cai iuţi
şi i-au dus în goană, mai mult târându-i, de la Tiatira la Pergam,
oraşul lor de naştere, iar acolo au fost bătuţi cu toiege cu spini şi
trupurile lor au fost arse cu făclii, cât Sfântul Agatodor, slujitorul
lor, fiind de aceeaşi credinţă cu ei, şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu, din aceste chinuri. Au fost apoi spânzuraţi, pe lemn şi, pe
când li se strujeau trupurile, Sfântul Carp a zâmbit în chinuri şi,
fiind întrebat: "De ce ai râs, Carp ?", acesta a zis: "Am văzut slava
Dumnezeului meu şi m-am bucurat". Deci, îi tăvăliră peste spini, în sus
şi în jos, şi i-au dat să-i mănânce fiarele şi, scăpând nevătămaţi,
Sfinţii nu încetau a mărturisi pe Hristos, încât au fost osândiţi să fie
arşi în foc. Iar pe când se înfierbânta cuptorul, s-a ivit şi
Agatonica, sora lui Papil diaconul, care, mărturisind înaintea lui
Valerian că şi ea este creştină, cerea să fie părtaşă la chinurile
Mucenicilor. Deci, la porunca lui Valerian, tustrei au fost aruncaţi în
cuptorul cel încins. Şi, rămânând nearşi, li s-au tăiat capetele cu
sabia.

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Antioh
despre mitã, dobândã şi iubirea de arginţi.
Cel ce ia dobândă, cel ce ia mită, ca şi iubitorul de arginţi şi
răpitorul sunt ca o căruţă cu patru cai, având ca vizitiu pe satan cel
mândru, căruţă pe care Dumnezeu a surpat-o. Satan adună încă pe toţi cei
ce-l urmează, spre a lor pierzare. Deci, nu se cade celor ce au minte a
fi purtaţi de vrăjmaşul, ca nu împreună cu el să ajungă în groapa şi în
focul cel veşnic, ci în viaţă, spre mai bine, să se îndrepteze, precum
şi Apostolul zice: "Având hrană şi îmbrăcăminte, să fim îndestulaţi cu
acestea." Iar cei ce vor să se îmbogăţească au parte de nenorociri şi de
cursele vrăjmaşului, nepăzind poruncile apostoleşti, iar, mai bine zis,
ale lui Dumnezeu, care grăieşte: "Să nu câştigaţi nici aur, nici
argint, nici să vă îngrijiţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi cu ce vă
veţi îmbrăca !" Că pe cel ce adună bogăţie pe această cale, îl surpă
Dumnezeu şi cu ale sale picioare îl calcă. Încă şi în cartea
Proverbelor, înfruntă pe cel ce ia mită, zicând: "Cel ce iubeşte
argintul, nu se va sătura de argint şi să nu apuci de la cel sărac, că
sărac este şi nu ştie umbla". Că zice Domnul: "Mai bine este a da, decât
a lua". Iar în Lege zice: "Să nu dezvinovăţiţi pe cel necurat, pentru
mită şi nici să nu iei mită, fiindcă mita creşte şi orbeşte ochii celor
ce văd". Că şi Samuil ţinând porunca Legii, grăia către norod: "Oare din
mâinile voastre am luat izbăvirea ? Iată martor este Domnul, că n-a
ajuns mita în mâinile mele". Iar Proorocul Amos, mâniindu-se pe
judecători, zicea: "Mită aleasă de la săraci aţi luat". Iar Isaia,
ocărând cetatea zicea: "Dregătorii tăi iubesc mita, dispreţuind
răsplătirile. Vai celui ce face dreptate celui necurat pentru mită şi
lucrul cel drept pe nedrept îl ia de la omul cel drept". Şi iarăşi:
"Pierzător lucru este dobânda pentru însuşi sufletul celui ce ia, iar
cel ce nu iubeşte dobânda viu va fi". Şi iarăşi: "Cel ce primeşte mita
fără dreptate nu se va îndrepta înaintea lui Dumnezeu. Că mai bun este
numele bun, decât bogăţia cea multă". Iar David se ruga lui Dumnezeu,
zicând: "Să nu pierzi, cu cei necredincioşi, sufletul meu". Oare
vezi că Scriptura numeşte, pe ucigaşi şi pe primitorii de daruri
bărbaţi ai sângelui şi fără de lege ? Încă asemenea cu aceasta a zis
Domnul: "Nebunule, întru această noapte sufletul tău vor să-l ceară de
la tine, dar cele ce le-ai gătit ale cui vor fi ?" Nebuni numeşte pe cei
ce-şi pun nădejdea în bogăţia cea pieritoare. Şi, iarăşi, David zice:
"Pleacă inima mea spre învăţăturile tale, iar nu la dorinţa de câştig".
Încă şi Iov, arătându-şi curăţia, zicea: "Au, doară, mâna mea s-a atins
de mită ?" Şi Însuşi Domnul ne porunceşte, grăind: "Luaţi aminte şi vă
păziţi de toată lăcomia, că nu din bogăţia omului este viaţa lui, ci
precum este scris: "Dreptul prin credinţă va fi viu!"

Întru aceeaşi zi, cuvânt din Pateric, despre miluirea strãinilor.
Un oarecare monah, antiohian de neam, cucernic, de la mănăstirea
lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni. Şi, zăbovind el
acolo, s-au sfârşit cele de care avea trebuinţă şi nu ştia ce să facă.
Şi, şezând în biserică, se întrista de aceasta şi, plecându-se, a
adormit puţin şi a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos, grăindu-i lui:
"Du-te la iconomul Sfintei Învieri şi să-i zici lui: "M-a trimis Iisus
la tine, să-mi dai, pentru Dânsul, un galben şi îţi voi da zapis la mână
şi când va veni Iisus îţi va da galbenul". Şi monahul deşteptându-se,
şi rugându-se, a crezut cuvântul. Şi, mergând, a aflat pe iconom şi i-a
zis precum i s-a poruncit. Şi i-a răspuns iconomul: "Dar când va veni
Iisus, ca să mi-l dea?" Iar monahul a zis: "Eu ţi-am spus precum am
auzit, iar tu, cum ştii, aşa să faci!" Atunci
i-a zis lui iconomul: "Fă-ţi zapisul tău!" Şi, şezând monahul a scris
aşa: "Eu, Ioan monahul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un
galben de la tine Ştefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul
Sfintei Învieri, trebuindu-mi. Pentru încredinţare, am făcut acest
înscris al meu şi, când va veni Iisus Hristos, ţi-l va da". Deci a luat
galbenul şi a plecat. Iar în noaptea cea de-a doua a văzut iconomul în
vis pe Oarecine, grăindu-i: "Ia-ţi galbenul şi să-Mi întorci zapisul
monahului." Iar el nu voia, grăind: "El a zis că Iisus va veni şi-mi va
plăti". Iar el a zis: "Eu sunt Iisus. Ia-ţi, dar, galbenul şi-Mi dă
zapisul călugărului, ori vrei să iei ceva mai mult. Iată ce-i al tău".
Şi, deşteptându-se, a trimis pe nişte oameni după monah, zicându-i:
"Oriunde îl veţi afla pe acel monah, să-l aduceţi la mine". Şi,
aflându-l, i-au zis: "Mergi că te cheamă iconomul". Iar el, temându-se,
cugeta întru sine că s-a căit şi vrea să-i ia galbenul şi mergea cu
sfială. Iar iconomul, văzându-l i-a zis: "Părinte, mai ia şi alţi
galbeni, câţi vei voi, şi-mi fă zapis." Iar el a răspuns: "Iartă-mă, că
mai mulţi nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nici Domnul nu mi-a
zis să iau mai mult de un galben". Şi s-au mirat cei ce au auzit şi au
proslăvit făgăduinţele Domnului cele nemincinoase. A Căruia este slava,
în vecii vecilor! Amin.

Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu