Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Proloagele din 22 octombrie

Luna octombrie în 22 zile: pomenirea celui dintre Sfinti Pãrintelui nostru si întocmai cu Apostoli, Averchie, episcopul Ierapolei, fãcatorul de minuni.
         Acesta a fost episcop în Ieraplole din Frigia şi a trăit pe vremea împăratului Marcu Aureliu (161-180), când creştinii erau puţini la număr, iar închinătorii de idoli erau puzderie. Deci, s-a făcut odată în cetate, un praznic mare păgânesc şi s-au strâns necredincioşii, dănţuind împrejurul idolilor. Iar Sfântul Averchie, rugându-se, s-a aprins de râvnă şi a sfărâmat în ţăndări chipurile idolilor. Şi au făcut preoţii păgâni legământ ca să-l omoare. Şi Sfântul, aflând de hotărârea lor, a ieşit în mijlocul cetăţii, învăţând poporul Evanghelia lui Hristos, nevrând să se ascundă. Şi i-au adus trei oameni munciţi de multe duhuri necurate, spumegând şi scrâşnind din dinţi, şi Sfântul i-a vindecat şi, aducându-i la Hristos, îi îndemna să trăiască în pace cu oamenii, iar ei, căzând înaintea Sfântului, îi sărutau picioarele. Iar poporul toate acestea văzându-le şi lăsând mânia, striga: "Unul este Dumnezeul cel adevărat. Acela propovăduit de Averchie." Şi aşa păstorea Sfântul, mângâind pe cei ce sufereau, ajutând pe sărmani şi vindecând pe cei bolnavi. A vindecat şi pe o fiică a împăratului, Lucilia, pentru care a călătorit cu mare cinste şi la Roma. Şi, voind împăratul să-l răsplătească, Sfântul Averchie a răspuns: "Nu are nevoie de bogăţie acela pentru care pâinea şi apa sunt ospăţ îmbelşugat şi ca o masă împărătească le socoteşte." Şi a cerut împăratului să dea săracilor din Ierapole câte trei mii de măsuri de grâu pe an, pe cheltuiala împărăţiei, asemenea să zidească, băi calde, pe care singur le aflase în Ierapole, pentru folosul bolnavilor. Şi se zice că aşezământul acesta a ţinut până la Iulian Apostolul(361-363). A tămăduit şi pe orbi, învăţându-i să creadă în Hristos, rugându-se pentru dânşii şi zicând: "Doamne Iisuse, lumina cea adevărată, vino şi deschide ochii robilor tăi." Şi, făcându-i să vadă, îi boteza. A călătorit, apoi, şi în Siria şi Mesapotomia, aducând împăcare între bisericile învrăjbite din pricina ereziilor de acolo, pentru care a fost numit "cel întocmai cu Apostolii." Deci, aşa vieţuind, fericitul, în evlavie şi în dreptate, strălucind pretutindeni cu cuvintele, cu faptele, şi cu minunile, la şaptezeci şi doi de ani ajungând, s-a mutat către Domnul şi ne-a lăsat piatra sa de mormânt scrisă de el însuşi, care şi astăzi se păstrează.  

Întru aceastã zi, pomenirea Sfinţilor şapte tineri din Efes.
           Aceşti Sfinţi au trăit în zilele împăratului Deciu(250-253) şi gândindu-se, s-au sfătuit de şi-au împărţit averea la săraci şi au intrat într-o peşteră. Şi s-au rugat lui Dumnezeu să le ia sufletele, ca să nu cadă în mâna împăratului; şi aşa s-au săvârşit. Iar când s-a întors Deciu la Efes, a întrebat despre dânşii, ca să aducă jertfă idolilor, şi, aflând că au murit în peşteră, a poruncit să se astupe gura peşterii. Trecând de atunci două sute de ani, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic(408-450) s-a născut o rătăcire, precum că nu este Înviere. Şi împăratul, văzând că se tulbură Biserica lui Dumnezeu(că se aflau şi unii dintre episcopi prinşi de acel eres), stătea la îndoială, neştiind ce să facă. Deci, se rugă lui Dumnezeu, cu lacrimi, ca să-i arate un semn. Şi pentru aceea, Domnul nu i-a trecut lacrimile lui cu vederea, ci i-a arătat un semn. Stăpânul muntelui în care era peştera, unde răposaseră cei şapte tineri, a vrut în acea vreme să facă din peşteră staul pentru turma sa. Şi, răsturnând pietrele de la peşteră, pentru zidirea staulului, s-a deschis gura peşterii şi, din porunca lui Dumnezeu, s-au deşteptat acei şapte feciori ce se săvârşiseră acolo. Şi vorbeau între dânşii ca şi când ar fi adormit ieri, fără nici o schimbare, cât nici hainele ce purtau nu se stricaseră şi, mai vârtos, îşi aduceau aminte că şi Deciu împăratul îi caută, ca să-i chinuiască. Şi, vorbind între dânşii, unul dintre ei, Maximilian, zicea către ceilalţi: "De cumva ne vor prinde, fraţilor, să stăm bărbăteşte şi să nu vindem bunul neam al credinţei noastre. Iar tu, frate Iamblic, du-te de cumpără pâine şi ia mai multă, că aseară ai adus puţină şi ne-am culcat flămânzi. Şi află şi despre Deciu ce gând are cu noi." Mergând Iamblic în cetate şi văzând la poartă semnul crucii, s-a mirat. Şi, văzând acelaşi semn şi în alte părţi şi clădirile schimbate şi altfel de oameni, i se părea că visează, sau că nu-şi este în fire. Iar, mergând către cei ce vindeau pâine, a luat pâine şi, dându-le argintul, se grăbea ca să se întoarcă. Deci, văzând că vânzătorii arătau argintul între ei şi pe la alţii şi căutând la dânsul, îl învinuiau că a aflat o comoară, precum arată argintul care avea chipul celui ce a împărăţit cu mulţi ani mai înainte, pe Iamblic îl cuprinse frica şi grija şi nu ştia ce să grăiască. Cugetând că l-au cunoscut şi-l vor duce la împăratul Deciu, căzu la dânşii cu rugăminte, zicând: "Rogu-mă vouă, domnii mei, dacă aţi luat argintul, luaţi şi pâinea, numai pe mine să mă lăsaţi, să-mi caut calea." Iar aceia îi ziceau: "Arată-ne comoara şi ne fă şi pe noi părtaşi, sau de nu, te vom da spre moarte." Acestea, zicându-i şi văzându-l că stă la gânduri, l-au legat de grumaji şi, purtându-l prin târg, l-au adus la stăpânul cetăţii, ca să dea seamă. Şi acesta, văzându-l, i-a zis: "Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, cât de mare este şi unde se află?" Iar el a răspuns: "N-am aflat nici o comoară, ci banii sunt de la părinţi şi ce se întâmplă acum nu-mi dau seama." Iar stăpânitorul a zis: "Dar din care cetate eşti?" El a zis: "Din aceasta sunt, de este acesta Efesul." Iar stăpânitorul a zis: "Dar care sunt părinţii tăi? Să vie la noi şi, dacă se va cunoaşte adevărul, te vom crede." Iar el a zis: "Cutare este tatăl meu şi cutare este mama mea şi cutare îmi sunt rudele şi cutare îmi este moşul meu." Iar dregătorul a zis: "Nu vei putea tu să ne faci să te credem, spunându-ne nume străine, care nu mai sunt acum, că sunt afară de cele obişnuite." Iar Iamblic a zis:  "De nu mă crezi că-ţi spun adevărul, nu ştiu să-ţi spun altceva." Atunci dregătorul a zis: "Păgâne, banul tău mărturiseşte, după înscrisul de pe el, că este din zilele împăratului Deciu. Iar tu, fiind tânăr, nici treizeci de ani având, te sileşti să ne amăgeşti. Atunci Iamblic, căzând la picioarele lor se rugă zicând: "Mă rog vouă, domnii mei, spuneţi-mi unde se află împăratul Deciu, care era în această cetate?" Iar ei au zis: "În vremile acestea nu se află împăratul Deciu, ci a fost mai înainte cu mulţi ani." Şi Iamblic a zis "Deci, pentru aceasta, v-aţi mirat voi, domnii mei. Veniţi, dar, după mine şi vă voi duce pe voi la fraţii mei, care sunt în peşteră şi, printr-înşii, se vor crede cuvintele mele. Că eu ştiu cum am fugit de către faţa împăratului Deciu. Şi ieri, venind ca să cumpăr pâine, am văzut pe Deciu intrând aici în cetate." Şi, auzind aceastea, episcopul Marin a zis către dregător: "Mi se pare că s-ar putea să se fi întâmplat vreo minune în această povestire. Deci, ia să mergem cu dânsul împreună, să vedem." Şi, mergând după cuvintele acestea, a intrat mai întâi Iamblic în peşteră, după aceea episcopul. Şi întorcându-se spre partea dreaptă a uşii, au văzut un sicriaş pecetluit cu două peceţi de argint.(Era sicriaşul pe care îl puseseră Rufin şi Teodor, creştini fiind, care au fost trimişi împreună şi cu alţii de Deciu, ca să astupe peştera, aflând de moartea celor ascunşi acolo, scriind în el spre pomenirea Sfinţilor şi însemnându-le numele pe table de plumb). Deci, citind s-au minunat. Şi, intrând, înlăuntru, în peşteră, au aflat pe Sfinţi. Şi au căzut la picioarele lor şi, şezând, îi întrebau. Iar ei povesteau mai întâi despre ale lor. După aceea, de isprăvile împăratului Deciu. Şi se mirau toţi şi slăveau pe Dumnezeul minunilor. Atunci, dregătorul, împreună cu episcopul au scris înştiinţare la împăratul Teodosie şi i-au vestit despre toate cele mai sus zise. Deci, împăratul, luând scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o înştiinţare ca aceasta şi, a mers foarte degrabă acolo, la acel loc, şi cum a intrat în peşteră a căzut la pământ şi i se bucură sufletul că i-a ascultat Domnul rugăciunea lui, arătându-i pe faţă învierea morţilor. Deci, făcând împăratul nu puţină vorbire împreună cu Sfinţii, cu episcopii şi cu dregătorii, Sfinţii s-au cuprins ca de un somn şi, privind toţi cum dormeau, au răposat iarăşi în Domnul. Atunci, împăratul, dând haine scumpe şi aur şi argint, ca să facă şapte scrie, întru cinstea Sfinţilor, a poruncit de i-au pus într-însele. Iar peste noapte, Sfinţii s-au arătat împăratului şi i-au zis: "Lasă-ne împărate pe pământ, unde odată am înviat." Şi, făcându-se adunare mare de episcopi, împăratul a pus pe Sfinţi pe pământ, precum ei porunciseră prin vis, şi, făcând praznic de bucurie, a dat multă milostenie la săracii cetăţii Efesului şi s-a bucurat tot poporul său, cinstindu-l cu daruri. Deci, a slobozit şi pe episcopii care erau închişi, încredinţându-se toţi de învierea morţilor şi s-a făcut praznic obştesc, mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu.  
Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric despre osândirea fratelui.
       Minunatul Ioan Savaitul ne spunea, zicând: "Şezând eu la o margine de pustie, a venit la mine un oarecare frate, de la o mânăstire, pentru cercetare. Şi l-am întrebat pe el: "Ce mai fac părinţii?" Şi mi-a zis mie: "Bine, cu rugăciunile voastre." Deci, l-am mai întrebat pe el despre un frate, care avea un nume rău. Mi-a zis mie acela: "Crede-mă pe mine, părinte, că nu s-a schimbat din numele acela." Aceasta auzind, am zis: "Oh!" Şi zicând eu, "oh", am fost răpit ca într-o uimire de somn şi m-am văzut pe mine stând înaintea sfântului loc al Căpăţânii şi pe Domnul nostru Iisus Hristos stând în mijlocul a doi tâlhari. Şi am început să mă închin. Iar, dacă m-am apropiat, îndată ce m-a văzut, Domnul s-a întors spre îngerii care-I stăteau înainte şi le-a zis lor: "Scoateţi-l pe el afară, că Îmi este Mie ca un anticrist, înainte de judecata Mea, el a judecat pe fratele său." Deci, după ce m-a izgonit pe mine, dacă am voit să ies prin uşi mi s-a prins mantia mea şi s-a întărit şi am lăsat-o pe ea acolo. Apoi, îndată deşteptându-mă, am zis către fratele cel ce venise: "Rea îmi este mie ziua aceasta." Şi mi-a zis mie: "Pentru ce, părinte?" Atunci i-am spus lui ceea ce mi se arătase mie şi am zis: "Mantia, adică acoperământul lui Dumnezeu mi-a rămas şi sunt lipsit de ajutorul lui Dumnezeu." Şi din ziua aceea, după certarea Domnului, am rătăcit şapte ani prin pustietăţi, nici pâine gustând, nici sub acoperământ intrând, nici cu om vorbind, până ce am văzut pe Domnul meu întorcându-se să-mi dea mantia mea." Iar noi, aceste cuvinte ale minunatului Ioan auzindu-le, am zis: "Dacă cel drept abia se mântuieşte, apoi cel necurat şi păcătosul cum se vor îndrepta?" Drept aceea, se cuvine nouă a ne îngriji de ale noastre păcate şi a nu judeca pe nimeni din cei ce greşesc. Pentru că scris este: "De vom acoperi greşelile fratelui, apoi şi Dumnezeu ne va acoperi pe noi." 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Antioh, despre clevetire.
     Cumplită este vătămarea clevetitorului şi asemenea diavolului este precum s-a zis despre el în Psalm: "Va smeri pe cel clevetitor." Că vrăjmaşi sunt clevetitorii şi de Dumnezeu urâţi şi părtaşi cu cei ce au vândut adevărul şi au răstignit pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care zicea: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa." Porunceşte încă şi Legea, zicând: "La toată nedreptatea şi greşala să nu fii martor." Că zice: "Prin gura a două sau a trei mărturii, este vrednic de crezut orice cuvânt." Iar Saul, călcând porunca aceasta, a ucis trei sute de preoţi ai Domnului, pe mărturia unui clevetitor, Doicul Sirianul. Iar la Proverbe zice: "Cel ce defaimă pe cel sărac, supără pe Făcătorul lui." Şi iarăşi:  "Slava omului este a se întoarce de la clevetiri, iar cel fără de minte se leagă cu ele." Iar David se roagă să scape de clevetiri, zicând: "Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi mă acoperă de adunarea celor ce viclenesc, care şi-au ascuţit limbile ca o sabie." Iar altul zice: "Cel ce cleveteşte pe sărac, multe răutăţi adună." Şi iarăşi: "Omul necurat se laudă, defăimând pe altul." Şi iarăşi: "Decât leul flămând şi decât lupul însetat, mai amarnic decât amândoi este clevetitorul, că varsă sânge cu limba." Şi a mai zis: "Clevetitorul se măreşte, săpând cu limba groapă aproapelui, iar mai pe urmă singur cade întrânsa." Iar Ecleziastul zice: "M-am întors şi am văzut toate clevetirile ce se fac sub soare. Şi, iată, lacrimile celor clevetiţi, şi nu este cine să-i mângâie pe dânşii." Şi iarăşi: "Clevetirea îl tulbură pe cel înţelept, iar pe cel fără de minte îl pierde." Iar David zice: "El va mistui pe fiii celor săraci şi va smeri pe cel clevetitor." Deci, să ne depărtăm pe noi, fraţilor, de la toate clevetirile, temându-ne de pedepsele cele amare ale celor ce fac unele ca acestea. Şi, împreună cu Pavel, să zicem: "Clevetiţi fiind, binecuvântăm, goniţi, răbdăm, huliţi, mângâiem. Ca nişte gunoi ne-am făcut, tuturor de dispreţuire." Să nu fim osândiţi împreună cu vrăjmaşii lui Hristos, care, venind la Pilat, L-au defăimat pe Domnul, zicând: "Pe Acesta L-am aflat răzvrătind neamul nostru şi oprindu-ne a da dajdie Cezarului, zicând că este El însuşi împărat." Iar El, ca un mieluşel fără de răutate, răbda. Dumnezeului nostru, slavă !  

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4