Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Andrei, despre furul de morminte.
În
Constantinopol a murit fiica unui dregător, care îşi petrecuse viaţa sa
în feciorie curată. Iar când murea, a rugat pe tatăl său ca să o
îngroape pe ea înaintea cetăţii, la casa de săraci ce era în via lor. Şi
dacă a adormit, luând-o, au dus-o la acel loc şi au îngropat-o după
obiceiul creştinesc. Şi, într-aceea era un fur de morminte care,
dezgropând pe morţi, dezbrăca hainele de pe dânşii. Acela, stând pe
drum, pândea unde vor îngropa pe acea fecioară. Şi, cunoscând mormântul
ei, a gândit că, ducându-se noaptea, să o dezgroape şi să ia de pe dânsa
îmbrăcămintea. Deci,
s-a întâmplat că mergea într-acolo Sfântul Andrei, făcând el pentru
Hristos, obişnuitul său mare zel. Şi, cum l-a văzut pe acel fur de
morminte, a cunoscut cu duhul gândul lui cel rău, şi, vrând să-l abată
pe el de la acel lucru, căutând spre dânsul cu chip sălbatic, ca şi cum
s-ar fi mâniat, i-a zis: "Aşa grăieşte duhul judecăţii, către cel ce
răpeşte hainele celor ce zac în morminte: "De acum tu nu vei mai vedea
soarele, de acum tu nu vei mai vedea ziua, nici faţă omenească, pentru
că se vor închide uşile casei tale şi mai mult nu se vor deschide, se va
întuneca ţie ziua şi nu se
va lumina în veci!" Iar el, auzind aceasta, n-a înţeles ce grăieşte
Sfântul şi, neluând în seamă cele zise, s-a dus. Dar Sfântul a zis către
el: "Deci pleci? Nu fura, că mă jur pe Hristos, că de vei face aceasta,
nu vei mai vedea soarele". Iar el, cunoscând ce i-a zis, a început a se
mira, cum de îi ştie gândurile lui şi, întorcându-se către cel "nebun"
pentru Hristos, a început a-i zice: "Cu adevărat eşti bolnav,
îndrăcitule, şi grăieşti cele neştiute şi ascunse, din tulburarea
demonului. Dar eu mă voi duce acolo ca să văd ce este adevărat din
cuvintele tale." Iar Sfântul, sărind, a trecut alăturea. Apoi, ticălosul
acela, făcându-se seară, a aflat vreme prielnică, şi, ducându-se, a
prăvălit piatra de pe mormânt şi a intrat într-însul şi mai întâi a luat
haina cea mai de deasupra şi toată podoaba, că de mult preţ era; şi,
după ce a luat toate, a vrut să plece. Apoi, i-a zis lui gândul: "Foarte
bună este şi cămaşa; să o iei şi pe ea!". Şi, luând cămaşa de pe
fecioară, i-a lăsat trupul gol şi vroia să iasă. Iar fecioara, moartă
fiind, din porunca lui Dumnezeu şi-a ridicat mâna sa cea dreaptă şi l-a
lovit pe el peste obraz şi îndată au orbit ochii lui. Şi,
înspăimântându-se, ticălosul a început a tremura, încât, de frica aceea
începuseră a i se muta fălcile şi dinţii, genunchii şi toate oasele. Şi,
deschizându-şi gura sa, fecioara cea moartă a grăit către dânsul aşa:
"Ticălosule, nu te-ai temut de Dumnezeu? Nici n-ai gândit că şi tu eşti
om? Se cădea ţie să te ruşinezi de goliciunea feciorească şi destul îţi
era ce mai întâi ai luat, iar cămaşa să o fi lăsat pe trupul meu gol.
Dar nu m-ai miluit şi cumplit om te-ai arătat mie şi ai gândit să mă
faci de râs, la a doua venire a Domnului, tuturor sfintelor fecioare.
Deci, acum, eu te voi face să nu mai furi niciodată, ca să ştii că viu
este Dumnezeu Iisus Hristos, că după moarte este judecată, răsplătire şi
pedeapsă. "Şi, aceasta zicându-i, fecioară s-a sculat şi, luându-şi
cămaşa, s-a îmbrăcat şi, punându-şi pe sine toate podoabele şi hainele,
s-a culcat şi a zis: "Tu Doamne, pe mine una spre nădejde m-ai
sălăşuit." Şi aşa, cu pace, a adormit. Iar
ticălosul acela abia a putut ieşi din mormânt şi, aflând gardul viei, a
ieşit la calea ce era aproape şi aşa, cercând cu mâinile pe gard, a
mers la poarta cetăţii. Iar celor ce-l întrebau pricina orbirii lui, el
altfel de cum fusese le spunea toate. Dar, mai pe urmă, le-a spus toate,
pe rând, unui prieten al său. Şi de atunci a început a cere milostenie
şi aşa se hrănea. Iar odată, şezând singur, îşi zicea lui însuşi:
"Blestemat să fii, gâtule, că pentru tine am luat orbirea aceasta." Şi
iarăşi zicea: "Cel ce-şi hrăneşte pântecele său să muncească şi să nu
fure, ca să-l hrănească." Şi îşi aducea aminte de Sfântul Andrei şi se
mira că a văzut dinainte şi i-a proorocit toate cele ce aveau să i se
întâmple lui. Şi mulţi din vremea aceea, auzind această minune, s-au
lepădat de lucrul satanei şi s-au făcut mai buni cu faptele şi cu
obiceiul, pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage05Oct.shtml;
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1192
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu