Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 6 octombrie 2016

Proloagele din 6 octombrie


Luna octombrie în 6 zile: pomenirea Sfântului, slãvitului Apostol Toma.




      Sfântul Apostol Toma, numit şi Geamănul, era din cetatea Galileii, cu numele Paneada şi era pescar. A avut fericirea de a trăi pe vremea Mântuitorului Hristos, de a-L cunoaşte, de a crede în EL şi de a-L urma. Nu era un cărturar, dar el a adus lui Hristos un suflet cinstit şi curajos, care L-a iubit până la moarte. Drept aceea, a şi fost el ales de Hristos şi numărat între cei doisprezece ucenici ai Săi.  Evanghelia vorbeşte şi de căderea lui Toma. Este vorba, adică, de îndoiala lui Toma, de a crede că Domnul a înviat din morţi, atunci când toţi ceilalţi Apostoli îi mărturisesc lui că Domnul a fost văzut de ei toţi înviat şi viu şi că a vorbit cu ei. Toma nefiind de faţă în ceasul acela, le-a zis: "Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede"(Ioan, 20, 25). Dar, din rânduiala lui Dumnezeu, îndoiala aceasta a lui Toma, a dus la sporirea cu şi mai multă putere a credinţei în Biserica lui Hristos. Într-adevăr, după opt zile, ucenicii fiind adunaţi în acelaşi loc şi fiind şi Toma cu ei, S-a arătat iarăşi Domnul înviat şi a zis lui Toma: "Adu degetul tău încoace şi vezi mânile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios"(Ioan, 20, 27). Şi Toma a pipăit şi s-a încredinţat. Şi, biruit de adevărul învierii Domnului, a strigat fericit şi înspăimântat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu !" (Ioan, 20, 28). În acest chip, cu şi mai mult temei, s-a propovăduit învierea Domnului, că El, adică, nu cu alt trup, ci cu acelaşi trup al Său, cu care a pătimit şi a murit, cu acela a şi înviat deschizând, astfel, lumii şi nouă tuturor, drumul Învierii. După înălţarea la cer a Domnului şi după primirea Duhului Sfânt, trăgând Sfinţii Apostoli la sorţi încotro să propovăduiască fiecare, Sfântului Toma i-a căzut sorţul să meargă în India. Deci, a semănat Apostolul cuvântul lui Dumnezeu, la mideni, la parteni şi la indieni, şi pe mulţi i-a creştinat, întemeind biserici. Şi a fost ucis Sfântul Apostol Toma, străpuns de ostaşi cu suliţe, la porunca unui rege păgân, primind astfel şi cununa muceniciei, iar moaştele lui s-au aflat multe vreme la Edesa. Tradiţia mai ştie că Sfântul Toma ducea întotdeauna cu sine în India o Evanghelie a Sfântului Matei.

Despre umblãrile ce a umblat şi minunile ce a fãcut Sfântul Toma, 
fiind în viaţã
       Gundafor, împăratul Indiei, vrând să-şi facă lui palate împărăteşti cu mult meşteşug, a trimis pe un neguţător al său, Avan, în părţile Palestinei, să caute un meşter mare şi iscusit, care ar şti să facă palate de acest fel, precum sunt palatele cezarilor Romei. Deci, a poruncit Domnul lui Toma să meargă cu acel Avan, în părţile Indiei. Şi, căutând Avan zidar iscusit, în Cezareea, s-a întâlnit Toma cu dânsul şi a mărturisit despre sine că este iscusit în acel lucru. Deci, luându-l pe el Avan, au intrat împreună în corabie şi, începând a călători, pluteau pe ape, cu bun vânt. Şi, sosind ei la o cetate, auziră glas de trâmbiţe şi de muzică şi de organe. Împăratul cetăţii aceleia, îşi mărita o fiică a sa. Şi a trimis vestitori prin toată cetatea, ca să se adune la nuntă bogaţii şi săracii, robii şi străinii. Iar de n-ar voi cineva să vie, acesta vinovat să fie la judecata împăratului. De aceasta auzind, Avan şi Toma s-au temut să nu-l mânie pe împărat, străini fiind, şi au mers în curtea împărătească la nuntă. Şi stând toţi şi veselindu-se, Apostolul a şezut la locul cel mai de jos şi nu mânca nimic, nici nu se veselea, ci lua aminte la sine şi toţi priveau la dânsul ca la un străin şi de alt neam. Iar cei ce şedeau cu dânsul îi ziceau: "Pentru ce ai venit aici, nemâncând şi nici bând?" Răspuns-a Apostolul: "Nu pentru mâncare, nici pentru băutură am venit aici, ci ca să împlinesc voia împăratului. Că propovăduitorii au strigat: "De nu va veni cineva la nuntă, vinovat va fi de judecata împăratului." " Deci, era acolo o femeie evreică, ce cânta bine din fluier şi fiecăruia din cei ce şedeau, îi cânta câte o laudă. Aceea, văzând pe Toma neveselindu-se, ci adeseori căutând spre cer, l-a cunoscut că este străin şi, zicând din fluier dinaintea lui, îi cânta în limba evreiască aceste cuvinte: "Unul este Dumnezeul lui Israel, Cel ce a făcut cerul şi pământul." Iar Apostolul, cu dulceaţă ascultând aceasta, o ruga să zică din nou de mai multe ori cuvintele acestea. Iar cel ce turna vinul, văzând pe Apostol nebând, l-a lovit cu palma, zicându-i: "La nuntă eşti chemat, nu te întrista, ci te bucură dimpreună cu cei ce beau." Iar Apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma: "Să-ţi ierte Domnul greşeala în veacul viitor, iar în acesta de acum, mâna care s-a întins fără de cale asupra mea, să o împartă fiarele sălbatice, pentru a multora învăţătură şi certare". Şi îndată după cuvânt, alergând acela ca să aducă apa, să dreagă vinul cu apă, fiind paharnic, a ieşit o fiară ce pândea acolo la fântână, de l-a sfâşiat şi a murit. Atunci un câine găsind în drum mâna ce lovise pe sfântul şi luând-o în gură a intrat cu ea unde era masa, ca şi cum ar fi arătat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat Apostolului. Şi mirându-se toţi câţi erau acolo a cui să fie mâna aceea, acea femeie evreică ce cânta cu fluierul la nuntă, a strigat cu glas mare şi a zis: "Mare taină ni s-a arătat astăzi, nuntaşilor ! Sau Dumnezeu, sau Apostolul lui Dumnezeu, a vrut să şadă împreună cu noi la masă; pentru că eu cântând cu fluierul şi veselindu-vă, am auzit pe un om de o limbă cu mine, care a zis evreieşte către paharnicul ce l-a lovit: "Mâna ta cea dreaptă ce m-a lovit, să fie ruptă de câini în viaţa aceasta, pentru ca să vadă toţi şi să se înţelepţească". Şi iată că s-a înfăptuit cuvântul lui". Şi au aflat toţi minunea aceasta şi s-a făcut frică peste toţi şi a ajuns şi la urechile stăpânitorului. Acesta după ce a trecut nunta, chemând pe Apostol, îi zise: "De vreme ce ştii prin blestemul tău a pricinui moarte, arată şi puterea rugăciunii tale, la fiica mea pe care o am dat astăzi". Iar Apostolul, intrând în cămară, i-a învăţat pe tineri curăţia şi paza curatei feciorii şi, rugându-se pentru dânşii, i-a blagoslovit pe ei şi s-a dus. Iar, ei, după ce au adormit puţin, văzură pe Iisus, în chipul Sfântului Apostol Toma, venind la dânşii şi cuprinzându-i pe ei cu dragoste. Iar mirele, socotind că este Toma, a zis către Dânsul: "Oare nu ai ieşit mai întâi decât toţi, cum de Te afli iarăşi aici?" Iar Dânsul i-a zis: "Eu nu sunt Toma, ci frate al lui sunt şi toţi cei ce se leapădă de lume şi-Mi urmează Mie, asemeni ca şi dânsul, nu numai fraţi, ai Mei vor fi în veacul ce va să fie, ci şi moştenitori ai împărăţiei Mele vor fi. Deci, să nu uitaţi, fiii Mei, ceea ce fratele Meu v-a sfătuit pe voi. Şi de veţi păzi fără de prihană fecioria voastră, după sfatul lui, vă veţi învrednici de cununile cele nestricăcioase în cămara Mea cea cerească!" Acestea zicându-le, Domnul S-a dus. Iar ei, deşteptându-se, îşi spuneau unul altuia vedenia sa şi, sculându-se, toată noaptea aceea cu deadinsul s-au rugat lui Dumnezeu. Iar cuvintele cele zise lor, le păzeau în inimile lor ca pe nişte mărgăritare de mult preţ. Şi s-a întâmplat a doua zi că împăratul a intrat în camera unde erau tinerii şi i-a aflat pe ei şezând deosebi. Şi, tulburându-se cu inima, întreba de pricina despărţirii lor. Iar ei, răspunzând, ziseră: "Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea nouă ca să păzim o însoţire ca aceasta, întru feciorie curată, precum o avem acum, până la sfârşitul nostru, ca să ne învrednicim a ne încununa cu nestricăcioasele cununi în cămara cea cerească, după făgăduinţa Domnului, Celui ce S-a arătat nouă". Atunci împăratul, cunoscând că străinul acela ce a fost aseară în cămară i-a sfătuit pe ei spre paza fecioriei, s-a mâniat foarte şi a trimis îndată pe slujitorii săi ca să prindă pe Apostol, dar nu l-au aflat, că acum Avan şi Toma pluteau cu corabia spre India. Iar ajungând la Gandafor, împăratul Indiei, au intrat înaintea lui, şi Avan a zis: "Iată, mărite împărate, ţi-am adus de la Palestina zidar preaînţelept, ca să facă palate plăcute împărăţiei tale". Iar împăratul, văzând pe Toma, s-a bucurat şi a zis lui: "Oare putea-voi să faci nişte palate după voia mea, la locul care îmi va plăcea?" Deci, Apostolul a zis că poate. Şi aşa se tocmiră şi, necercetând nimic, porunci de i-au dat Apostolului aur, ca să ia cele ce-i trebuiesc şi să pună temeliile, arătându-i şi locul. Însă Apostolul a zis: "Nu este vremea a zidi cineva acum lucruri iscusite, ci în luna lui octombrie". Drept aceea, prealesne înduplecând firea împăratului, Apostolul luă în mâinile sale îndreptarul şi, zugrăvind cu meşteşug urzeală, îl linişti pe împărat, ca să nu aibă nici o grijă. Deci, mirându-se împăratul de isteţimea Apostolului îi dădu şi de cheltuială îndeajuns şi se întoarse la casa lui. Iar Apostolul, împărţind tot aurul săracilor zidea împăratului, ca un Apostol, case nefăcute de mână de om, în curtea celor născuţi din morţi prin încreştinare. Deci, trecând câtăva vreme, împăratul dori să ştie cum stă lucrul, şi auzind că lipsea numai acoperişul, se bucură şi, socotind adevărată toată povestirea, trimise Apostolului şi alt aur, zicând să-i facă acoperişul zidirii cât mai frumos şi mai curând, ca să laude, zicea el, sârguinţa şi ştiinţa meşterului, când îl voi vedea cu ochii mei. Deci, el iarăşi luând aurul şi-a ridicat ochii şi mâinile către cer şi a zis: "Multumescu-ţi, iubitorului de oameni, că în multe feluri şi chipuri ştii şi rânduieşti mântuirea fiecăruia". Şi, aflându-se tot în acest gând, împărţi tot aurul la cei lipsiţi. Deci, când a fost sfârşitul, trecând câtăva vreme, unii din cei ce se aflau cu Apostolul au mers la împărat şi i-au spus că n-a rămas nici o zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a împărţit la săraci, şi încă propovăduieşte pe un Dumnezeu neştiut şi face nişte lucruri minunate, către cei ce merg la dânsul, şi nu mănâncă nimic. Deci, împăratul umplându-se de nespusă mânie, a trimis şi au adus pe Apostol şi-l întreba dacă s-a zidit palatul. Iar el, răspunzând, i-a zis: "Ţi-am zidit, împărate, palat foarte frumos, precum am învăţat eu să lucrez, de la adevărat marele meşter Hristos". Şi împăratul a zis: "Ia să mergem numaidecât să-l vedem". Iar Apostolul a zis: "Socotesc că nu-ţi va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci vei afla cu cale să te sălăşluieşti în palatul care s-a zidit !" Iar împăratul, părându-i-se că-l ia în râs, a strigat asupra lui cu mânie, zicând: "Luaţi pe acest înşelător şi-l băgaţi într-o groapă, care să fie cea mai întunecoasă, împreună cu neguţătorul care mi l-a adus." Deci, pe când Apostolul se afla la închisoare şi în legături, fratele împăratului, arătând că-i pare rău şi lui de cele întâmplate fratelui său, căzu într-o noapte în multă inimă rea, cât îl grăbea spre moarte şi, chemând pe împăratul i-a zis: "Pentru mâhnirea ce o ai cu acest înşelător, îngreunându-mă la suflet stau să mor". Şi, vorbind amândoi aşa, şi-a pierdut firea şi a murit. Atunci îngerul, luându-i sufletul şi purtându-l pe la sălaşele Domnului, i-a arătat frumuseţea lor şi-l întreba unde-i place să sălăşluiască, iar sufletul, cunoscând că la urma tuturor, era un sălaş mai ales şi mai osebit, îl arătă pe acela îngerului şi se ruga a se sălăşlui acolo, într-o parte a acelui locaş; iar îngerul i-a zis: "Nu vei putea să te sălăşluieşti întru acesta, că este al fratelui tău, pe care i l-a făcut Toma, străinul". "Iar el i-a zis: "Rugu-te, lasă-mă să mă duc la dânsul, că-l voi cumpăra cu puţin preţ, şi mă voi întoarce, că el nu-i ştie frumuseţea". Atunci îngerul a întors sufletul în trupul cel mort şi mortul s-a trezit ca dintr-un somn greu şi a zis să cheme pe fratele său, căruia venind, i-a spus: "Ştiu, fără de nici o îndoială, că ai fost bucuros să dai jumătate din împărăţia ta, pentru mine, ca să înviez. Drept aceea, poftesc de la tine un dar mic şi nu zăbovi a mi-l da". Iar împăratul i-a zis: "Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros iubitului meu frate", adeverindu-i cu jurământ. Atunci, fără nici o sfială, a spus fratelui său cererea sa, zicând: "Dăruieşte-mi palatul tău, pe care-l ai în ceruri şi toată bogăţia mea, să o iei ţie, pentru acest palat". Iar împăratul, auzind aceasta, stătea îndoit şi, ca un om fără de glas, tăcea. După aceea, a zis: "Eu să am palat în cer? De unde?" "Cu adevărat, îl ai", i-a zis fratele, "măcar că tu nu ştii, acela ce ţi l-a zidit străinul, care este închis în temniţă. De care, şi eu însumi, mâhnindu-mă, pentru mâhnirea ta, am fost răpit şi i-am văzut frumuseţile lui". Deci, împăratul punând în mintea sa cuvintele acestea, a zis: "De ar fi ceea ce pofteşti tu din cele ce sunt sub împărăţia mea, ar fi păcat a se călca jurământul. Dar de vreme ce îmi ceri lucruri ce sunt osebite în ceruri, judecă tu singur. Deci, fiindcă este meşterul de faţă, ia-l şi-mi va face mai frumoase decât cele ce ai văzut". Acestea zicând, a scos pe Apostol din temniţă, împreună cu Avan. Şi, căzând împăratul la picioarele lui, cerea iertăciune pentru greşeala şi răul ce i-a făcut din răpirea mâniei. Iar Apostolul, mulţumind lui Dumnezeu pentru aceasta şi luminându-i pe amândoi prin cuvântul darului, dându-le şi arvuna Împărăţiei celei veşnice, adică dumnezeiescul Botez, s-a dus propovăduind şi în alte cetăţi slăvind şi binecuvântând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. Amin.  
 
 


Întru aceastã zi, cuvânt din viaţa Sfântului Andrei şi a lui Epifanie.
       Odată, fericiţii, şezând şi vorbind, iată şi diavolul a venit acolo şi îl ispitea pe Epifanie, pe care numai Andrei îl ştia. Şi se mâniase asupra lui blestematul şi a zis Andrei către el cu mânie: "Du-te de aici, necurate vrăjmaşule!" Zis-a demonul lui Andrei: "Aşa netrebnic şi leneş ca tine, nu este nici unul în tot Constantinopolul. Iar de voieşti ca să-ţi spun ţie mai drept, să ştii că vor veni vremi, când meşteşugirea mea va pieri, căci, în acea vreme, oamenii vor fi mai răi decât mine, încât şi copiii cei mici vor fi cu vicleşugul mai mari decât cei bătrâni. Atunci eu voi începe a mă odihni şi nu voi mai învăţa nimic pe fiii oamenilor, pentru că ei singuri, de la sine, vor începe a face toată voia mea". 
Şi a zis Andrei către dânsul: "Cum ştii tu, de vreme ce demonul nu poate şti nimic mai dinainte?" Şi a zis demonul: "Tatăl nostru, satana, a cunoscut că, în iad şezând, vrăjeşte de toate şi de acolo ne spune nouă toate, că neamul nostru nu ştie nimic". Zis-a Andrei: "De care păcate se veseleşte neamul vostru mai mult?" A zis demonul: "De slujirea idolilor şi de făţărnicie, de răutatea faţă de aproapele, când cineva începe a urî pe altul, şi de păcatul sodomiei, de beţie, de iubirea de argint, de acestea ne veselim mai mult". Iar Andrei a zis: "Dar când cineva se leapădă de lucrurile voastre, pe care le-a făcut mai înainte, cum îl suferiţi?" Şi demonul a zis: "Ştii mai bine decât mine, cât este de cumplit, dar nădăjduim a-l întoarce pe el la noi şi-l răbdăm, luând mângâiere dintr-aceea că mulţi, lepădându-se de noi şi venind la Dumnezeu, apoi, iarăşi, s-au întors la noi şi s-au făcut de ai noştri". Iar când demonul şi-a dat răspunsul de lucrurile sale, atunci Sfântul a suflat asupra lui şi îndată s-a stins.

 


Întru această zi, învăţatură a Sfântului Antioh, despre lăcomie. 

Tuturor le este de trebuinţă să se nevoiască a-şi înfrâna pântecele, dar mai vârtos, cei ce voiesc să slujească lui Dumnezeu este bine să mănânce cu tocmită măsură, că, de nu se vor înfrâna de mâncare, asemenea sunt corăbiilor prea încărcate. Că trupul de hrană are nevoie, şi nu de răsfăţ, de săturare, iar nu de lăcomie. Pentru că înfrânarea este la fel spre întărire şi sufletului şi trupului, iar neînfrânarea şi pe unul şi pe altul le vatămă, stricând nu numai sănătatea, ci născând şi boli de sminteală. Căci, celui ce se nevoieşte, puţină hrană îi trebuie, şi cel ce-şi înfrânează pântecele îşi depărtează gândul de la păcate. Iar celui ce se lăcomeşte, îi cresc poftele cele rele. Şi, precum lemnele cele multe fac focul mare, aşa şi mulţimea bucatelor naşte gânduri rele. Mâncarea bună numai cât veseleşte gâtul, iar mai pe urmă hrăneşte viermii cei neadormiţi. Şi precum pământul cel pustiit naşte spini, aşa şi mintea celui mâncăcios creşte gândurile rele. Omul lacom face deseori pomenirea sfinţilor, ca să placă pântecului, iar cel ce se înfrânează se aseamănă prin viaţa sa, cu Sfinţii. Mâncăciosul cu nimic nu se laudă mai mult fără numai cu mâncarea. Iar Duhul din omul nesăţios se scârbeşte şi se duce de la dânsul. Că, precum fumul goneşte albinele, aşa şi mult-mâncăciosul goneşte darul Duhului Sfânt.Deci, mai bine este a lepăda bucatele alese şi cu mâncarea cea obişnuită a ne plini trupeasca trebuinţă, ca să nu ne asemănăm cu norodul cel ce a slujit pântecelui în pustie: că a şezut zice, norodul să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace, atunci a uitat poruncile lui Dumnezeu şi la idoleasca îndrăcire s-a abătut. Deci, bine scrie Pavel despre moştenitorii lor: "Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti"(Fil. 3, 19). Şi iarăşi: "Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celălalt" (I.Cor. 6, 13). Şi iarăşi: "Dacă pentru bucate se sminteşte fratele tău, iată că nu umbli după porunca dragostei." Şi mai zice: "Unii ca aceştia nu slujesc lui Dumnezeu, ci pântecelui lor, şi prin bune cuvântări amăgesc inimile celor fără de răutate." Şi iarăşi: "Înţelepciunea trupească, nebunie este la Dumnezeu. Iar înţelepciunea duhovnicească este viaţă şi pace. Bine este cu dar a întări inima, iar nu cu mâncări." "Şi iarăşi: "Nu este împărăţia lui Dumnezeu mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt, iar nu lăcomie şi beţie". Precum şi Iacob, osândind pe robii pântecului, zice: "Veselitu-v-aţi pe pământ şi v-aţi desfătat şi v-aţi hrănit inimile voastre, ca pe o oaie în ziua de junghiere". Iar necredincioşilor evrei, Domnul le-a zis: "Adevăr grăiesc vouă, Mă căutaţi pe Mine, nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat".
Şi le-a mai zis: "Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne în viaţa veşnică, pe care Fiul Omului o va da vouă." Căruia Se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor Amin.
 


Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage06Oct.shtml;
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1193

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4