Luna octombrie întru întâia zi: Praznicul Acoperãmântului Maicii Domnului.
Cuvânt la Acoperământul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfântului Andrei şi a lui Epifanie.
Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înţelept(886-912), în Constantinopol, spre Duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie şi de faţă stând mulţimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie şi-au ridicat ochii în sus şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se. Şi era ea strălucind de lumină ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, împreună cu oşti cereşti şi cu mulţime de Sfinţi, care în haine albe şi în cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Sfântul Evanghelist Ioan. Pe aceasta văzând-o, Sfântul Andrei a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?" Iar el a zis: "O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimântez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserică, cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele." Şi s-au auzit graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către iubitul ei Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce Te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, şi făgăduinţele, primeşte-le toate şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte". Deci, nădăjduindu-ne, Stăpână, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis către Fiul tău, am voit să nu rămână fără praznic sfântul tău Acoperământ, o, Preabună, ci precum tu voieşti a-ţi descoperi cinstitul praznic al Acoperământului tău, o, întrutot milostivă, împodobeşte-l. Ca şi cei ce te proslăvesc pe tine să se veselească, văzând numitele tale praznice mult strălucind; şi precum acolo pe norodul cel ce era în biserică cu milostivire l-ai acoperit, aşa ne acoperă şi pe noi, păcătoşii robii tăi, cu acoperământul aripilor tale, Fecioară, Acoperitoarea noastră Preasfântă Fecioară, surpând sfaturile şi gândurile celor ce cugetă rele asupra noastră. Şi, în ziua răutăţilor noastre, să ne acoperi pe noi, iar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărţi de trup, de faţă să stai nouă într-ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer şi în ziua înfricoşatei judecăţi să ne acoperi pe noi sub oblăduirea Acoperământului tău. Cu ale căreia preaputernice şi bine primite rugăciuni şi cu ale tuturor Sfinţilor Tăi, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, pãtimirea Sfântului Apostol Anania.
Sfântul Apostol Anania a trăit în Damasc şi era unul din cei şaptezeci de ucenici ai Domnului, iar după Învierea şi Înălţarea Mântuitorului a fost rânduit episcop creştinilor din acel oraş. Cartea Sfântă vorbeşte despre el la ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul când Domnul Hristos S-a arătat în slavă şi a schimbat pe aprigul prigonitor al creştinilor, Saul, în Apostolul fără pereche al lui Hristos, în marele Apostol Pavel. La acest mare ceas pentru creştinătate, cel dintâi slujitor dintre oameni, spre care S-a îndreptat Mântuitorul, în vedenie, a fost Sfântul Anania, căruia i-a poruncit să meargă pe uliţa care se cheamă "Dreaptă" şi acolo să caute pe un oarecare Saul, care se roagă orb fiind, în casa lui Iuda, şi-l aşteaptă. Când a auzit de Saul, Anania s-a lepădat, ştiind câte răutăţi făcuse Saul sfinţilor din Ierusalim şi cu ce gând venea el şi acum la Damasc: să lege pe toţi cei ce cheamă numele Domnului. Dar Domnul îl îndeamnă, zicând: "Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales". Şi îndată Anania, sculându-se, a mers la Saul, şi punându-şi pe el mâinile i-a zis: "Frate, Saule, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt". Şi îndată Saul a văzut şi l-a botezat pe el Anania(Fapte 9, 10-18). Rămânând în Damasc şi păstorind pe creştini, Sfântul Anania a semănat mai departe sămânţa adevăratei credinţe, sporind numărul celor ce credeau în Hristos. Dar, prins fiind de prigonitori, a fost ucis cu pietre. Şi aşa, plinindu-şi slujirea, s-a dus către cereştile locaşuri.
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Roman, fãcătorul de condace.
Sfântul Roman era de neam din Siria, crescut în cetatea Emesei şi a fost plăcut lui Dumnezeu încă din tinereţe, petrecând în feciorie şi în curăţenie. Deci, mai întâi, a fost paracliser în biserica din Beirut, apoi în vremea împăratului Anastasie(481-518) a mers în Constantinopol şi petrecea la biserica Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, cea din Chir, nevoindu-se în viaţa cea îmbunătăţită, în post şi în rugăciuni, şi ostenindu-şi trupul cu multe nevoinţe şi privegheri de toată noaptea. Căci, de cu seară, mergea la Vlaherna şi stătea toată noaptea la rugăciune şi iarăşi se întorcea la Chir. Iar mai apoi rânduit a fost în slujba de paracliser la biserica Sfânta Sofia. Şi nu ştia carte, însă era înţelept în lucrurile cele bune, prin care întrecea pe cărturarii cei neînţelepţi. Şi, ca unul ce căuta pe Dumnezeu, mai multă înţelegere era întru dânsul, decât întru cei ce căutau înţelepciunea veacului acestuia. Că a fost ca unul din aceia de care zice Apostolul: "Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi"(I Cor. 1, 27). Şi îl iubea pe el patriarhul Eftimie, pentru viaţa lui cea îmbunătăţită şi văzându-i ostenelile lui în biserică, fiindcă cu toată osârdia se silea la ascultarea sa şi, pentru aceasta, îi făcea lui parte cu clericii. Şi cârteau clericii asupra patriarhului şi-l urau şi pe Roman şi supărări îi făceau. Iar, odinioară, la Vecernia Praznicului Naşterii lui Hristos, venind împăratul în biserică, şi Roman aşeza lumânările, clericii de răutate cuprinzându-se, îl trăgeau la amvon, zicându-i: "La parte asemenea cu noi eşti, să cânţi acum ca şi noi". Aceasta o făceau spre ruşinarea lui, că ştiau că nu poate să facă aceasta. Iar Roman s-a ruşinat foarte de o defăimare ca aceea şi plângea. Şi, după săvârşirea slujbei, ieşind toţi din biserică, s-a aruncat pe sine înaintea chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tânguindu-se cu amar şi rugându-se. Apoi, s-a sculat şi a mers la casa sa şi, neluând hrană din pricina mâhnirii, a adormit puţin. Şi iată i s-a arătat lui în vis Preasfânta Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu, care este mângâierea tuturor celor necăjiţi, ţinând în mână o foaie mică de carte, şi a zis cu glas lin către Roman: "Deschide-ţi gura". Şi, deschizându-şi el gura sa, i-a pus Stăpâna într-însa hârtia, zicându-i: "Mănânc-o pe aceasta". Iar Roman a mâncat şi a înghiţit hârtia. Şi s-a deşteptat şi n-a văzut pe nimeni, că s-a făcut nevăzută Ceea ce i se arătase. Deci, i s-a umplut lui inima de negrăită dulceaţă şi de mângâiere duhovnicească şi cugeta la vedenia sa. Apoi, a simţit în mintea sa înţelegere de carte, că Fecioara i-a deschis lui, precum oarecând şi Fiul ei Apostolilor, "mintea, ca să priceapă Scripturile"(Luca, 24, 45). Şi i s-a umplut inima lui de înţelepciune mare şi a început, cu lacrimi, a da mulţumită Învăţătoarei sale, că întru puţină vreme l-a înţelepţit pe el, mai mult decât ar înţelege cineva, învăţând mulţi ani. Deci, venind vremea cântării cea de toată noaptea, a mers în biserică, bucurându-se şi veselindu-se de darul cel dat lui de la Fecioara cea cu dumnezeiesc dar dăruită. Iar, când a sosit ceasul cântării condacului, s-a suit Sfântul Roman pe amvon(că obicei era ca pe amvon să se cânte condacul) şi a cântat cu dulce glas, al său condac, pe care în mintea sa l-a alcătuit, zicând: "Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fire naşte, şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce..." Deci, toţi, văzând şi auzind aceasta, s-au minunat şi cu dulceaţă au ascultat cântarea, luând aminte la puterea cuvintelor celor ce se cântau. Iar după cântare, l-a întrebat patriarhul de unde are el această înţelepciune? Iar el n-a tăinuit puterea Născătoarei de Dumnezeu, ci a mărturisit darul ei, proslăvind pe cereasca Învăţătoare care l-a înţelepţit pe el. Şi s-au ruşinat clericii cei ce l-au mâhnit şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele lui Roman, cerându-şi iertăciune. Iar patriarhul l-a făcut pe el îndată diacon. Şi curgea din gura lui, ca un râu, înţelepciunea, iar cei ce mai înainte îl defăimau pe el, pentru neştiinţă, acum de la dânsul se învăţau. Deci, a făcut Roman mulţime de condace la praznicele Domneşti şi ale Născătoarei de Dumnezeu şi la sfinţii mai de seamă, încât se află, condacele lui ca la o mie şi mai multe. Şi de toţi era iubit şi cinstit foarte. Şi, petrecându-şi vremea vieţii sale cu dumnezeiască mângâiere şi cu dreptate, s-a mutat la veşnicele lăcaşuri şi acum, cu cetele îngereşti, cântare întreit sfântă cântă lui Dumnezeu, în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu