Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 11 noiembrie 2016

Proloagele din 11 noiembrie


Luna noiembrie în 11 zile:pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mina, cel din Mitropolia Cotiani (+304)              

      Sfântul Mina a fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian(286-305) şi era din ţara Egiptului, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se în răsărit cu trupa sa, în Cotianiul Frigiei, unde stăpânea dregătorul Arghirisc. Deci, aceşti împăraţi păgâni au dat poruncă în toate părţile ca, oricine nu se va închina zeilor, să fie pedepsit cu chinuri şi cu moarte, încât pretutindeni creştinii erau siliţi să jertfească idolilor. Atunci, fericitul Mina, nesuferind să vadă cinstindu-se rătăcirea idolească şi închinarea la idolii cei fără de suflet şi-a lepădat ostăşia şi s-a dus în munte, în pustie, voind mai bine a vieţui cu fiarele, decât cu un popor care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi, umbla din loc în loc, învăţând legea lui Dumnezeu şi curăţindu-şi sufletul cu postul şi cu rugăciunea. Şi, trecând multă vreme, s-a făcut în cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care, adunându-se mult popor păgânesc, se făceau jocuri şi întreceri, alergări şi lupte în cinstea necuraţilor zei. Deci, întărindu-se îndeajuns şi auzind de acest praznic, Sfântul Mina s-a aprins de râvnă pentru Hristos şi, lăsând munţii şi pustietatea, a venit în cetate. Şi, stând în mijlocul oamenilor, la un loc înalt, a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos. Prins şi adus înaintea dregătorului Arghirisc, acesta l-a osândit să fie bătut fără cruţare cu vergi şi târât prin cioburi ascuţite, de i-au sfârtecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de păr aspru, fără milă, l-au ars cu făclii şi l-au tras pe o roată. Dar Hristos îşi întărea Mucenicul care, rămânând nestrămutat în credinţă, striga cu glas mare: "De Dumnezeul meu nu mă voi lepăda. Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu le voi pleca genunchiul meu". Acestea auzindu-le dregătorul, a dat cea din urmă hotărâre, zicând: "Lui Mina ostaşul poruncim să i se taie capul cu sabia". Şi aşa, Sfântul Mina a luat de la Hristos cununa Mucenicilor.  

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina
   Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti. Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte. Acel praznic, văzându-l Sfântul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă după Dumnezeu, şi lăsând munţii şi pustietatea, a venit în cetate şi în mijlocul priveliştii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toţi, şi a strigat cu glas tare: "Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine". Acestea strigând sfântul, toţi cei de la privelişte şi-au întors ochii spre dânsul şi tăcând se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii. Acela îndată a poruncit să prindă pe sfântul şi, aducându-l, l-a întrebat: "Cine eşti tu?" Iar Sfântul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicând: "Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ". Şi iar l-a întrebat ighemonul: "Străin eşti sau eşti locuitor de aici? Şi cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliştii?" Iar sfântul nerăspunzând la cuvintele lui, unul din ostaşii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dânsul şi a zis: "Cu adevărat, acesta este Mina ostaşul care era sub stăpânirea tribunului Fermilian". Iar ighemonul a zis: "Oare ostaş ai fost, precum grăiesc aceştia despre tine?" Sfântul a răspuns: "Aşa este, ostaş am fost şi petreceam în cetatea aceasta; dar, văzând fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor, iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul cu cuvântul Său şi ţine toată lumea". Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfântul în temniţă şi să-l păzească până a doua zi. Iar poporul, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea şi cu priveliştea. A doua zi a şezut ighemonul la judecată şi scoţând din temniţă pe Sfântul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească, făgăduindu-i daruri şi cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l înduplece cu cuvintele sale la credinţa cea idolească, a început a-l sili. Şi dezbrăcându-l şi întinzându-l la pământ patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără cruţare cu vine de bou, încât curgeau şiroaie de sânge din rănile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfântul: "Miluieşte-te pe tine, omule, şi te supune poruncii ighemonului, mai înainte, până nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropie-te de zei, numai până la o vreme, ca să te izbăveşti de muncile acestea; iar pe urmă iarăşi vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor şi puţină vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci". Sfântul a răspuns cu asprime: "Du-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii, căci eu am jertfit şi încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului meu, Care-mi dă ajutorul Său şi mă întăreşte în răbdare, încât muncile acestea mai mult mi se par uşurare decât cumplită muncă". Mirându-se muncitorul de răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfântul a fost spânzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: "Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?" Iar mucenicul, deşi pătimea, a răspuns ighemonului: "Nu mă vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte ostaşii Împăratului ceresc care îmi ajută şi pe care tu nu-i vezi". Iar ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfântul şi zicea: "Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor". Iar mucenicul răspundea: "Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat Împărat al cerului şi al pământului şi nu este altul afară de Dânsul. Iar voi, neştiindu-L pe El, Îl huliţi şi-L asemănaţi cu împăraţii voştri cei muritori, cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească şi stăpânirea, Însuşi fiind Domn a toată făptura". Ighemonul a zis către dânsul: "Cine este Acela Care dă stăpânire împăraţilor şi stăpâneşte peste toţi?" Mucenicul a răspuns: "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I Se supun, cele din cer şi cele de pe pământ. Acela este Care aşează în scaune pe împăraţi şi le dă stăpânire". Muncitorul a zis: "Oare nu ştii că împăraţii romanilor se mânie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos şi au poruncit să-i omoare pe dânşii?" Răspuns-a mucenicul: "Domnul a împărăţit, să se mânie popoarele. Dacă împăraţii voştri se mânie asupra lui Hristos şi asupra creştinilor care mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mânie nu ţin seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea Preasfântului Său Nume până la moarte şi să mă îndulcesc de dragostea Lui, de care cine mă va putea despărţi? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos!" După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Şi acestea făcându-se, mucenicul zicea: "Acum mă dezbrac de haina cea de piele şi mă îmbrac cu veşmântul mântuirii". Apoi a poruncit muncitorul să-l ardă pe sfânt cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Şi l-a întrebat pe el ighemonul: "Oare nu simţi focul, Mina?" Sfântul a răspuns: "Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeţi şi nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă". Zis-a lui ighemonul: "Cum grăieşti tu acestea, căci ai petrecut toţi anii vieţii tale în oaste şi ştii carte?" Sfântul a răspuns: "Domnul nostru Iisus Hristos a zis nouă: "Când veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi a domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi, că vi se va da în acel ceas gură şi înţelepciune cu care veţi grăi". Iar ighemonul a întrebat: "De unde a ştiut Hristosul vostru că veţi pătimi pentru Dânsul unele ca acestea?" Sfântul a răspuns: "De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este şi înainte-văzător. El a ştiut şi ştie toate cele ce vor fi şi mai înainte de a se face oarecare lucruri; toate sunt ştiute de El, şi chiar şi gândurile noastre le cunoaşte". Iar ighemonul neştiind ce să spună împotriva acestora, a zis către sfântul: "Mina, lasă cuvântarea cea multă şi alege una din două: sau fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată". Sfântul a răspuns cu mare glas: "Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi!" Iar ighemonul a zis: "Dacă voieşti, te voi lăsa două sau trei zile ca să te gândeşti bine şi să ne dai răspunsul cel de pe urmă". Sfântul a răspuns: "Nu două sau trei zile au trecut de când sunt creştin, şi n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gândi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decât numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet".  Atunci ighemonul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pământ cârlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să târască legat pe Sfântul Mina. Iar el, ca şi când ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit să-l bată cu vergi de plumb şi a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostaşii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: "Stăpâne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creştinesc este nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc că pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceşte mai degrabă a sfârşi pe acest creştin împietrit". Îndată ighemonul a dat această hotărâre asupra sfântului: "Pe Mina, ostaşul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor". Deci, luând ostaşii pe Sfântul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzând un foc mare au aruncat într-însul sfântul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit acolo şi au apucat părţi din moaştele sfântului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pânza curată, le-au uns cu aromate, iar după puţină vreme le-au dus în patria lui şi le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit şi o biserică în numele lui; şi multe minuni se săvârşeau într-însa cu rugăciunile sfântului.




Din minunile Sfântului Mina, istorisite de Timotei, arhiepiscopul Alexandriei. 

            După moartea păgânilor, şi urâtorilor de Dumnezeu împăraţi ai Romei, împărăţind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutând şi aflând moaştele Sfântului slăvitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserică cu numele lui. În aceeaşi vreme, un negustor dreptcredincios din ţinutul Isauriei, venind în Alexandria pentru neguţătorie şi auzind de minunile şi de tămăduirile cele multe care se făceau în biserica Sfântului Mina, a zis întru sine: "Mă voi duce şi eu, deci şi mă voi închina cinstitelor moaşte ale Sfântului Mucenic şi voi duce şi eu un dar în biserica lui, ca să-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugăciunile răbdătorului Său de chinuri". Şi aşa, sculându-se, a purces, luând cu sine o pungă plină de galbeni. Şi, venind la un iezer făcut de revărsarea mării, a aflat o trecătoare şi a venit la locul ce se zicea Loxonita şi, acolo, ieşind la ţărm, îşi căuta loc unde să se odihnească peste noapte, că era seară. Şi aflând o casă, a zis stăpânului ei: "Prietene, fie-ţi milă şi mă primeşte în casa ta, ca să dorm peste noapte, că a apus soarele şi mă tem a merge singur pe cale şi nici nu am tovarăş să călătorească cu mine". Iar cel cu casă a zis: "Intră, frate şi rămâi aici, până ce se va face ziuă". Deci, intrând oaspetele în casă, s-a culcat şi a adormit. Iar cel cu casa, văzând la oaspete punga cu galbeni, a râvnit la ea şi, îndemnat fiind de diavolul, a gândit să ucidă pe oaspetele său, ca să ia aurul. Deci, s-a sculat la miezul nopţii şi l-a sugrumat cu mâinile sale, apoi, tăindu-l în bucăţi, l-a îngropat în grădina sa. A doua zi s-a arătat Mucenicul lui Hristos, Mina, şezând pe cal, venind ca un ostaş trimis de împăratul şi, intrând pe uşă în casa ucigaşului, întreba de oaspetele cel ucis. Iar ucigaşul se lepăda, zicând către Sfântul: "Nu ştiu ce spui, stăpâne, n-a fost la mine nimeni". Iar Sfântul, pogorându-se de pe cal, l-a pus pe ucigaş să dezgroape pe cel ucis  şi a zis către ucigaş: "Ce este aceasta?" Iar acela, foarte înfricoşându-se, s-a aruncat pe sine la picioarele Sfântului. Iar Sfântul, alcătuind bucăţile celui tăiat şi rugându-se, a înviat pe cel mort. Şi a zis către dânsul: "Dă slavă lui Dumnezeu !". Iar el, sculându-se ca din somn şi cunoscând ce a pătimit de la cel cu casa, a proslăvit pe Dumnezeu şi se închina ostaşului celui ce se arătase, mulţumindu-i. Deci, Sfântul, luând aurul de la ucigaş, l-a dat omului celui înviat şi i-a zis: "Mergi în calea ta cu pace". Iar întorcându-se către ucigaş, l-a prins şi l-a bătut, certându-l pe dânsul, iar el cerea iertare. Iar Sfântul, dându-i iertare şi rugându-se pentru dânsul, a încălecat pe cal şi s-a făcut nevăzut de la ochii lui. 
        Era în Alexandria un om cu numele Eutropiu. Acesta a făgăduit să dea la biserica Sfântului Mina un blid de argint şi, chemând pe argintar, i-a poruncit să-i facă lui două blide de argint: un blid pe numele Sfântului şi să scrie pe el cuvintele acestea: "Blidul Sfântului Mare Mucenic Mina", iar celălalt a poruncit să-l facă pe numele lui şi să scrie pe el aşa: "Blidul lui Eutropiu, cetăţean al Alexandriei". Şi argintarul, după poruncă, a început a lucra, iar când a sfârşit amândouă blidele, blidul Sfântului Mina a ieşit mai frumos şi mai luminat şi, scriind numele fiecăruia pe blidul său, le-a dat lui Eutropiu. Acesta, călătorind pe mare, a ospătat din amândouă blidele, nou făcute şi, văzând blidul cel făcut pe numele Sfântului Mina mai frumos decât blidul lui, nu vroia să-l mai dea Sfântului, ci a poruncit slugii sale ca să pună într-însul bucate, iar blidul celălalt a gândit să-l trimită la biserica Sfântului Mina. Deci, după ce s-a sfârşit masa, sluga a luat blidul Mucenicului şi, mergând la marginea corăbiei, a început a-l spăla în mare. Şi, spălându-l, a căzut asupra lui o spaimă, că a văzut un om ieşind din mare, care, răpind blidul din mâna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurând de frică, s-a aruncat în mare după blid. Aceasta văzând, stăpânul lui s-a temut şi, plângând zicea: "Vai mie, ticălosul, că am râvnit blidul Sfântului şi am pierdut şi pe robul meu împreună cu blidul. Iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu Te mânia până la sfârşit asupra mea şi fă milă cu sluga mea. Că iată, dau făgăduinţă că, dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt blid ca acela şi-l voi da pe el plăcutului Tău, Sfântul Mina, sau preţul blidului celui pierdut îl voi da la biserica Sfântului". Şi, ajungând corabia la mal, a ieşit Eutropiu la uscat. Şi se uita pe ţărmul mării, vrând să vadă trupul slugii aruncat în mare, ca să-l îngroape pe el. Şi, luând aminte cu sârguinţă, a văzut pe slugă cu blidul ieşind din mare şi, înspăimântându-se, a zis cu mare glas: "Slavă lui Dumnezeu, cu adevărat mare este Sfântul Mucenic Mina". Şi au ieşit afară toţi din corabie şi, văzând pe slugă ţinând blidul, s-au mirat şi slăveau pe Dumnezeu. Şi l-au întrebat pe el cum a rămas viu şi cum a ieşit sănătos. Iar el le-a spus zicând: "Când m-am aruncat în mare, un bărbat cu bună înfăţişare, împreună cu alţi doi m-au apucat şi au călătorit împreună cu mine ieri şi astăzi până aici". Iar Eutropiu, luând pe slugă şi blidul, s-a dus la biserica Sfântului Mina şi, închinându-se, au lăsat blidul cel făgăduit Sfântului şi s-au dus, mulţumind lui Dumnezeu şi proslăvind pe plăcutul Său, Sfântul Mina. 
        O femeie oarecare cu numele Sofia, din părţile Fecozeliei, mergea la Sfântul Mina ca să se închine. Şi a întâmpinat-o un ostaş pe când mergea pe cale şi poftindu-o pe dânsa, vroia să o silească la desfrânare, iar ea, împotrivindu-se, chema în ajutor cu glas mare pe Sfântul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci şi pe siluitor l-a certat şi pe femeie a păzit-o nevătămată. Că ostaşul acela, legând calul de piciorul său cel drept, vroia să o silească pe ea. Iar calul, sălbăticindu-se, nu numai că a apărat pe femeie, ci pe stăpânul nelegiuit l-a târât până la biserica Sfântului Mina, nechezând şi sforăind, încât a scos pe mulţi din biserică să-l vadă, că era praznic şi se adunase mulţime de popor la biserică. Deci, văzând ostaşul adunarea de bărbaţi şi calul tot sălbăticindu-se şi că nimeni nu putea să-l ajute şi-a vădit fără ruşine fărădelegea sa, mărturisind-o înaintea tuturor. Şi îndată a stat calul şi s-a făcut blând. Iar ostaşul, intrând în biserică, a căzut în genunchi, rugându-se şi cerând iertare pentru păcatul său. 
        Un şchiop şi o femeie mută şedeau lângă biserica Sfântului, împreună cu mulţi alţii, pentru tămăduire. Iar la miezul nopţii, când dormeau toţi, Sfântul s-a arătat şchiopului şi i-a zis: "Apropie-te încetişor de femeia cea mută şi o atinge pe dânsa la picior". Iar şchiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, au doară desfrânat sunt eu de-mi porunceşti aceasta ?" Iar Sfântul i-a zis a doua oară şi a treia oară acelaşi lucru: "Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui". Deci, omul s-a târât, după porunca Sfântului şi a atins-o pe cea mută la picior. Iar ea, deşteptându-se, a început a striga, supărându-se asupra şchiopului, care, temându-se de ea, s-a sculat şi, sărind, a fugit. Şi aşa au căpătat amândoi vindecarea lor: că femeia mută a grăit limpede, iar omul cel şchiop a sărit ca cerbul. Şi amândoi, înţelegând minunea, au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Mina. 
         Un oarecare păgân, avea ca prieten un creştin. Deci, ducându-se păgânul într-un loc departe, a dat prietenului său, spre păstrare, o lădiţă cu o mie de glabeni. Şi păgânul a zăbovit câtăva vreme în acel loc, în care se dusese. Iar creştinul a gândit în inima sa să nu mai dea înapoi galbenii păgânului, când se va întoarce, ci să-i tăinuiască, ceea ce a şi făcut. Că venind, păgânul a cerut creştinului să-i dea galbenii ce i-a încredinţat spre păstrare, iar creştinul a tăgăduit, zicând: "Nu ştiu ce grăieşti, că nu mi-ai dat mie nimic". Păgânul, auzind aceasta, s-a mâhnit şi s-a deznădăjduit de aurul său, dar a zis creştinului: "Frate, nimeni nu ştie de aceasta, numai Unul Dumnezeu şi, dacă tăgăduieşti aurul, cel dat ţie spre păstrare, zicând că nu l-ai primit, apoi spune aceasta cu jurământ. Deci, să mergem la biserica Sfântului Mina şi acolo jură-te că n-ai luat de la mine lădiţa cu o mie de galbeni". Şi au mers amândoi; şi creştinul s-a jurat, înaintea lui Dumnezeu, că n-a luat de la păgân aurul lui spre păstrare. După sfârşitul jurământului, au ieşit amândoi din biserică şi, când au încălecat pe caii lor, a început calul creştinului a se sălbătici, încât nu mai era cu putinţă a-l ţine, că, rupând frâul, a fugit şi a aruncat la pământ pe stăpânul său. Şi, căzând creştinul de pe cal, i-a ieşit din deget inelul şi o cheie din buzunarul său. Apoi, sculându-se, a prins calul şi l-a îmblânzit şi, încălecând iarăşi, mergea împreună cu păgânul. Ajungând la un loc, a zis creştinul către păgân: "Prietene, iată, locul este frumos; să descălecăm de pe cai şi să mâncăm". Şi, descălecând au slobozit caii să pască, iar ei au început a se ospăta. Deci, după puţin, creştinul a văzut pe sluga sa că venise şi stătea înainte, ţinând lădiţa păgânului într-o mână, iar în cealaltă, inelul cel căzut din degetul lui şi cheia. Şi, văzându-l, s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: "Ce este aceasta ?" Sluga a zis: "Un ostaş călăre a venit la stăpâna mea şi i-a dat cheia şi cu inelul şi a zis către dânsa: "Trimite în grabă lădiţa păgânului, ca să nu cadă bărbatul tău în primejdie". Deci, mi-a dat mie acestea, ca să ţi le aduc, precum ai poruncit." Iar păgânul, văzând aceasta, s-a mirat de minune şi, bucurându-se, s-a întors împreună cu creştinul la Sfântul Mina. Şi s-a închinat până la pământ şi cerea cu stăruinţă Botezul, pentru o minune ca aceasta, la care el însuşi a fost de faţă. Iar creştinul ruga pe Sfântul să-i dea lui iertare, ca unul ce a defăimat legea lui Dumnezeu. Şi amândoi au primit precum au cerut: unul, adică, Sfântul Botez, iar celălalt, iertare; şi a mers fiecare întru ale sale, bucurându-se şi slăvind pe Dumnezeu şi pe plăcutul Său, Sfântul Mucenic Mina. 

Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor (+160). 

       Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin Piul, împăratul romanilor (138-161) şi a lui Sebastian stăpânitorul, în Italia. Că, silindu-l să se lepede de Hristos şi nevrând să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au băgat într-un cuptor aprins şi, ţinându-l trei zile într-însul, a ieşit sănătos. L-au silit, apoi, de a băut băuturi otrăvite şi, nevătămându-se cu nimic, au crezut în Hristos şi cei ce pregătiseră otrava. După aceasta, i-au tăiat Mucenicului toate vinele de la mâini şi de la picioare şi l-au băgat într-o căldare cu undelemn fierbinte. L-au spânzurat apoi pe lemn şi l-au ars cu focul, după aceea i-au scos ochii şi l-au ţinut trei zile spânzurat cu capul în jos. Iar mai pe urmă, l-au despuiat de piele şi atunci şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, tăindu-i-se capul cu toporul. 


Întru această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Ştefanida. 

      Aceasta era soţia unui ostaş şi credea în Hristos dintru început, de la strămoşii săi, dar, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Deci, văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea cu patimi mai presus de om, îl fericea pe el şi pentru bărbăţia lui şi pentru cununile ce avea să le primească de la Dumnezeu. Deci, pentru o pricină ca aceasta, că a mărturisit, adică şi ea, între oameni pe Hristos, ca Dumnezeu mai înainte de veci, a fost dusă la dregător. Şi i-au legat ei mâinile de vârful a doi copaci de finic, pe care, cu mare silă i-au îndoit. Iar când i-au slobozit, întorcându-se copacii cu repeziciune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe Sfânta în două bucăţi. Şi aşa, fericita şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 11 noiembrie. 


Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic  Vichentie diaconul (+303). 

      Patria Sfântului Vichentie era Spania, fiind din cetatea Augustopol şi, aflându-se împreună cu episcopul Valerie, învăţau amândoi poporul, ziua şi noaptea, legea lui Dumnezeu. Şi, văzând episcopul pe ucenicul său cu bună pricepere şi cu frumoase purtări, l-a sfinţit diacon şi l-a făcut propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu. Era pe vremea păgâneştii împăraţii a lui Diocleţian(286-305), iar împăratul trimisese, ca dregător al său în Spania, pe tiranul Dacian, cu poruncă să omoare fără milă pe toţi cei ce cheamă numele lui Hristos. Deci, ajungând dregătorul în Valencia, dacă a auzit de Valerie episcopul şi de Vichentie diaconul său şi de lucrarea lor pentru Hristos, îndată a trimis ostaşi să-i prindă şi să-i aducă în lanţuri înaintea divanului său de judecată. Şi, mai întâi, i-au băgat în temniţă, punându-le picioarele în butuci, fără mâncare, fără băutură, timp de trei zile. Apoi, scoţând pe Vichentie, a poruncit de l-au frecat cu ţesale, care-i scrijeleau tot trupul şi l-au răstignit pe o cruce, chinuindu-i toate mădularele. Deci, pogorându-l, iarăşi l-au bătut şi l-au ars pe coaste cu făclii. Iar fericitul nu înceta mărturisind pe Hristos. Şi, ca şi când ar fi rămas nevătămat, zicea: "Să nu încetezi a mă chinui, ci să-mi dai şi mai mari chinuri, că mai tare este puterea lui Hristos, Care mă întăreşte, decât puterea ta care mă chinuieşte. Şi nu voi înceta a mărturisi şi a-L proslăvi pe Hristos, Unul şi Adevăratul Dumnezeu". Deci, deznodându-i toate încheieturile, l-au bătut pe piept cu beţe de fier aprinse şi, rămânând nevătămat, l-au aruncat în temniţă, unde fericitul s-a învrednicit de ajutorul îngerilor. Şi îndată după aceasta şi-a dat sufletul la Dumnezeu.   


Întru această zi, pomenirea Preafericitului Părintelui nostru, Teodor Mărturisitorul, egumenul studiţilor (+826). 

       Fraţilor şi părinţilor, oamenii când se adună, fac neguţătorie şi sobor în toate zilele şi vând şi cumpără, dar scurtă este vremea aceea, fiindcă iarăşi se strică. Dar negutatoria cea pentru suflet tot una stă şi nu se strică, ci este întinsă cât viaţa fiecăruia. Că negutatoria aceasta nu este aur sau argint, nici haine, ci mântuirea sufletului şi viaţă veşnică, întru Împărăţia cea fără de sfârşit, pentru care se cade să avem acum toată sârguinţa şi grija. Deci, să nu greşim, fraţilor, din neiscusinţă, nici să ne lipsim de neguţătoria cea bună, ci să ascultăm pe Domnul, Cel ce zice: "Împărăţia cerului aproape este de noi, numai să o cumpărăm pe ea în toate zilele noastre, nu dând întâietate aurului sau argintului, ci adunând credinţa dreaptă şi viaţa curăţită, ascultare şi răbdare cu smerită înţelepciune şi dragoste, care este legătura desăvârşirii". (Col.3, 14). Că, iată, Domnul propovăduieşte în Evanghelie, zicând: "Iarăşi este asemenea Împărăţia Cerurilor cu un neguţător, care caută mărgăritare bune. Şi, aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat",(Matei, 13, 45, 46). Iată, dar, sunteţi şi voi buni neguţători, lăsând toate şi cumpărând pe Hristos, bunul şi cinstitul mărgăritar. Că aceasta este a lua crucea Sa şi a-I urma Lui cu cuvioşie şi cu dreptate. Deci, de vreme ce soborul stă de faţă, apoi este vremea de deşteptare, de priveghere şi de nevoinţă mare. Drept aceea, fraţilor, să fim gata şi mai buni, cumpărându-ne mântuirea noastră la acest "târg" dumnezeiesc. Bun neguţător este acela ce toate vorbele le vinde pentru tăcere, de nimic amărându-se, nici văitându-se. Bun neguţător este cel ce a schimbat şi a cumpărat cinste, prin nevoinţa sa. Bun neguţător este cel ce a schimbat şi a cumpărat cinste, prin nevoinţa sa. Bun neguţător este cel ce trupul şi sângele său îşi vinde şi primeşte Duh prin răbdarea şi prin ascultarea fraţilor. Şi de vreme ce, despre ascultare este cuvântul, să vorbim deci. despre aceia care în toate zilele fac bucate pentru fraţi şi mult se ostenesc şi aşa împlinesc legea dragostei. Să luăm aminte la cei ce se ostenesc spre trebuinţele fraţilor, ca nişte buni şi iscusiţi lucrători întru Domnul. Şi iarăşi, să luăm aminte la cei ce cântă cu înţelegere şi laudă pe Dumnezeu, cu nevoinţă mare şi care sunt vrednici de îndoită plată. Să înţelegem dar, cum este viaţa noastră şi cum au lucrat Sfinţii Părinţi acea fericită neguţătorie, cu multă răbdare, ca şi noi bine să lucrăm neguţătoria şi desăvârşiţi făcându-ne, să trecem de aici, după cuvântul Domnului cel zis de David: "Întoarce-te suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine"(Ps, 114, 7). Deci, fie ca un glas ca acesta să ne fie şi nouă grăit, în vremea morţii, şi să câştigăm viaţa veşnică. Amin.   

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,  despre milostenie.      

   Milostenia este meşteşugire înţeleaptă, folositoare celor ce o fac pe ea; şi prietenă de aproape cu Dumnezeu este, că de-a pururea stă înainte, aproape de El şi cu lesnire aduce daruri pentru oricine voieşte, dacă nu este asuprită de noi. Iar asuprită este atunci când o facem din bunuri străine. Iar când este curată, multă îndrăzneală are, că ea dezleagă legăturile celor legaţi, strică întunericul, stinge focul, omoară viermii, izgoneşte scrâşnirea dinţilor şi cu multă bucurie deschide uşile cerului. Că împărăteasă este cu adevărat, asemeni cu Dumnezeu făcând pe oameni. Că zice: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv"(Luca, 6, 36). Şi este uşoară, având aripi de aur cu zbor care înfrumuseţează pe îngeri, precum zice Proorocul: "Aripile voastre argintate vor fi, ca ale porumbiţei, şi spatele vostru va străluci ca aurul" (Ps. 67,14). Că mai bine decât un porumbel, porumbiţa priveşte prin gene cu ochi blânzi şi nimic nu-i mai frumos decât ochii aceştia. Frumos este şi păunul, dar pe lângă porumbiţă este ca o nimica. Ea este pasăre frumoasă şi minunată având aripi de aur, care vede mai înalt decât toate, fecioară este cu faţă albă şi blândă. Cu aripi este şi uşoară, stând înaintea scaunului Împărătesc. Şi, când vom fi judecaţi, va sta grabnic de faţă şi se va arăta şi ne va scoate pe noi de la osânda, îmbrăcându-ne cu aripile sale; că jertfe ca acestea voieşte Dumnezeu, de la noi, Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
                                                                                                                                                                
Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage11Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1229 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie11.htm
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mare-mucenic-mina
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-stefanida

Niciun comentariu:

Părintele Cleopa despre rugăciune

Sursa: http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=1vLmKHpW2KQ

O Trisagios Ymnos - The Thrice Holy Hymn (Mount Athos Version)

Sursa: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-BpBgU-gUMA#!

Plânsul Călugărilor - 1

Plânsul călugărilor - 2

Plânsul călugărilor - 3

Sfânta Cruce

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=JjFXYy79Du0