Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 3 noiembrie 2016

Proloagele din 3 noiembrie

Luna noiembrie în 3 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici: 
Achepsima, Iosif şi Aitala (+380).
         Aceşti Sfinţi au trăit tot în împărăţia perşilor, pe vremea împăratului lor Sapor, prigonitorul creştinilor, adică toată vremea cât peste romani au stăpânit, rând pe rând, toţi împăraţii, de la marele Constantin şi până la Teodosie cel Mare (337-380). Iar împăraţii perşilor prigoneau pe creştini, nu pentru fărădelegi, ci pentru că numărul creştinilor, pe faţă sau în taină, creştea atât de mult în această împărăţie, încât făcea să piară vechea religie păgână a perşilor, care poruncea a se închina la doi dumnezei: unul al binelui şi la altul al răului, precum şi soarelui şi focului, a bea sângele animalelor jertfite zeilor şi altele asemenea. De aici, ura împăratului împotriva credinţei în Hristos şi prigoana sângeroasă asupra creştinilor, timp de patruzeci de ani. Deci, a trimis Saporie poruncă în toate laturile împărăţiei sale să fie ucişi toţi cei ce mărturisesc pe Hristos în Persia. Şi au fost ucişi fără cruţare mulţime de creştini fără de număr, prin sate şi prin cetăţi, preoţii vechii religii căutând şi scoţând de prin ascunzişuri şi omorând pe dreptcredincioşi cu sălbăticie. Dar au fost ucişi pentru Hristos şi oameni scumpi împăratului, chiar din palatele împărăteşti, drept aceea, împăratul a potolit uciderea poporului, poruncind ca numai învăţătorii credinţei să fie căutaţi şi omorâţi. Deci, a fost prins mai întâi episcopul cetăţii Anita, fericitul Achepsima, un bătrân cinstit, în vârstă de peste optzeci de ani, dăruit de Domnul cu multă sănătate şi ajuns la bătrâneţe în deplină putere. A fost adus la întrebare înaintea dregătorului şi, nevrând să se închine soarelui şi focului, a mărturisit credinţa sa, zicând: "Nu voi vinde pe Dumnezeul cel din tinereţele mele, pentru o viaţă de încă puţine zile". Şi, neplăcându-le răspunsul lui, îndată Sfântul Achepsima a fost întins gol pe pământ şi bătut cu toiege ghimpoase. Şi atâta a fost bătut, cât se roşise pământul de sângele lui; apoi punându-l în lanţuri, l-au închis în temniţă. În aceeaşi vreme au fost prinşi şi Iosif preotul şi Aitala diaconul, vestiţi prin ştiinţa şi cuvântul lor; iar râvna lor pentru Dumnezeu era ca râvna lui Ilie Proorocul, ca o sabie de amândouă părţile ascuţită împotriva necredinţei. Şi, nevrând să se închine focului, au fost bătuţi şi ei atât de mult, cât li se risipise carnea de pe oase şi tot trupul lor era numai o rană. Şi, legându-i în lanţuri, i-au aruncat şi pe ei în temniţă, lângă Sfântul episcop. Şi au petrecut pătimitorii lui Hristos trei ani, în mare nevoie şi foame, răbdând dureri fără măsură; că în tot acest timp, n-a fost lună în care să nu fie scoşi la chinuri, încât zilele de sărbătoare erau, pentru ei, zile de suferinţă. Deci, după toate acestea, odată, scoţându-l iarăşi pe Sfântul Achepsima, ostaşii l-au bătut până şi-a dat sufletul. Iar pe Iosif preotul şi diaconul Aitala, spânzurându-i cu capul în jos, i-au ucis cu pietre. Şi aşa şi-au dat sufletul lor în mâinile lui Dumnezeu.
Întru aceastã zi, povestirea vrednicã de cuvântare despre minunea 
Sfântului Gheorghe şi despre vedenia saracinului.
      Amira împăratul Siriei a trimis, într-o vreme, pe nepotul său în Diopoli, cetate pe care saracinii o numesc Rempli, ca să vadă oarecare pricini ce avea acolo. Iar în cetatea aceea este o minunată biserică a Sfântului Gheorghe, pe care văzând-o de departe, saracinul acela a poruncit slugilor lui să-i aducă lucrurile deasupra, în camera de învăţătură a bisericii, că acolo vrea să poposească şi el. Şi a poruncit să bage în biserică şi cele douăsprezece cămile ale lui. Iar preoţii bisericii îl rugau pe dânsul să nu facă acest lucru necuvios şi lui Dumnezeu neplăcut, iar el, înfricoşându-i, a poruncit să le bage. Şi, cum au intrat cămilele în biserică, s-a întâmplat o minune, au căzut jos şi au murit. Şi, văzând semnul acesta, nepotul lui Amira s-a mirat de puterea cea mare a Sfântului Gheorghe şi a poruncit să scoată cămilele afară din biserică. Iar a doua zi, a mers preotul să slujească liturghia şi saracinul îl privea din camera sa, să vadă ce vrea să facă. Iar Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii minţii lui şi i-a arătat o înfricoşătoare minune. Că, în vreme când preotul săvârşea dumnezeieştile Taine, saracinul a văzut că preotul a junghiat un copil mic şi foarte frumos şi sângele lui l-a turnat într-un pahar sfinţit, iar trupul lui l-a tăiat şi l-a pus pe un disc sfinţit, şi când se cânta chinonicul (priceasna), cântarea pentru împărtăşire, a văzut saracinul acela pe preot că a tăiat trupul pruncului în bucăţele şi că  împărtăşea poporul cu carnea şi cu sângele pruncului, şi se minuna foarte. Şi, după ce a săvârşit dumnezeiasca Liturghie, preotul a luat prescurile cele mai bune şi le-a adus în dar saracinului, care a întrebat: "Ce sunt acestea?" Iar preotul a răspuns: "Acestea, domnul meu, sunt prescurile pe care le slujim noi în biserica noastră". Atunci saracinul acela a zis lui cu mânie: "Din acestea ai slujit tu Liturghie astăzi? Au nu te-am văzut eu cum ai junghiat fără milă un prunc mic şi preafrumos şi sângele lui l-ai turnat în pahar, iar trupul lui l-ai tăiat bucăţele şi le-ai pus pe disc şi le-ai împărţit norodului? Toate acestea care le-ai făcut tu, spurcatule şi ucigaşule, au nu le-am văzut eu?" Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat şi, căzând la picioarele saracinului a zis: "Slăvit să fie Domnul nostru, Care te-a învrednicit pe tine, stăpânul meu, a vedea o înfricoşătoare minune ca aceasta. De unde eu cred, întru Domnul meu, că tu eşti mare om înaintea Lui şi că Dumnezeu vrea să te aibă numărat printre cei mântuiţi de El". Iar saracinul, rămânând uimit de cuvintele preotului a zis: "Şi nu sunt acestea, oare, întru acest chip precum eu le-am văzut?" Preotul a răspuns: "Aşa sunt, domnul meu, şi aşa le credem, că pâinea şi vinul pe care le aducem la Liturghia noastră sunt trupul şi sângele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar, vederea acestora, eu până acum nu m-am învrednicit niciodată să o văd, că sunt păcătos şi văd înaintea mea numai pâine şi vin. Dar de vreme ce Domnul şi Dumnezeul meu te-a învredincit pe tine, stăpânul meu, să vezi o taină ca aceasta, cred că eşti mare om, căci numai părinţii cei mari ai Bisericii noastre, ca nişte preavrednici, văd această minunată taină". Acestea auzindu-le şi minunându-se foarte, saracinul s-a plecat jos şi s-a socotit multă vreme. După aceea, ca şi cum s-ar fi deşteptat dintr-un somn, şi-a venit în sine şi, poruncind slugilor lui să iasă afară, a zis preotului: "Precum văd şi precum deplin mă încredinţez, credinţa creştinilor este cea adevărată şi, vai mie, că mi-am trecut viaţa mea cu minciuni şi cu deşertăciuni, în credinţa saracinilor cea cu adevărat necurată. Ci, de vreme ce este voia lui Dumnezeu ca să mă mântuiesc, botează-mă, ca să slujesc, măcar de acum înainte, lui Dumnezeu, cu ştiinţă curată". Iar preotul i-a zis: "Nu îndrăznesc, domnul meu să te botez eu, că unchiul tău este împărat şi, înştiinţându-se de aceasta, şi pe mine mă va ucide şi bisericile noastre le va strica. Dar, dacă voieşti, du-te în taină de aici şi mergi la patriarhul Ierusalimului, ca un necunoscut, şi el te va boteza". Iar saracinul, auzind acestea, a aflat o haină de păr şi, într-o noapte îmbrăcându-se cu ea, a fugit pe ascuns şi, mergând ca un necunoscut la patriarhul Ierusalimului, a căzut la picioarele lui şi l-a rugat pe dânsul ca să-l boteze. Şi dacă l-a botezat, după a opta zi a zis către patriarh: "Iată, cu darul lui Dumnezeu m-am făcut creştin, deci ce se cade să fac ca să mă mântuiesc?" Iar patriarhul i-a zis: "Dacă voieşti să te mântuieşti, du-te la muntele Sinaiului, unde se află monahi cucernici şi îmbunătăţiţi, şi fă-te monah şi păzeşte poruncile Domnului". Şi el s-a dus la muntele Sinaiului şi, făcându-se monah, a petrecut acolo trei ani, şi deprinzându-se întru toate faptele creştinătăţii de la monahii aceia, a ajuns la măsurile cele mari ale faptei bune. După aceea, a rugat pe egumenul său să-i dea voie să se ducă  la Rempli. Şi, luând blagoslovenie, s-a dus şi, intrând în biserica Sfântului Gheorghe, a întâmpinat pe preotul cel de Dumnezeu cinstitor, acela de care s-a zis mai înainte şi, arătându-se lui cine este, i-a grăit: "Iată că, ajutând dumnezeiescul Dar, cu rugăciunile tale cele bine primite, m-am făcut creştin şi monah, însă am mare dorire să văd pe Domnul Iisus Hristos. Pentru aceea, fierbinte te rog să-mi împlinesc dorul meu".   Atunci preotul, slăvind pe Dumnezeu, a zis: "Du-te la Amira, unchiul tău, şi înaintea lui şi înaintea tuturor saracinilor mărturiseşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu, Făcător a toată zidirea, că S-a făcut om, că a făcut slăvite minuni în lume, că S-a răstignit şi S-a îngropat, iar a treia zi a înviat şi cu slavă la ceruri S-a înălţat. Şi, făcând aşa, cu îndrăzneală, vei vedea pe Domnul". Deci, de-a pururea pomenitul monahul acela, plecându-se dumnezeieştilor cuvinte ale cucernicului preot, îndată s-a pornit şi s-a dus la locul unde era unchiul său, şi suindu-se noaptea în minaretul geamiei, a început a striga: "Alergaţi aici, o, saracinilor, că am să vă spun vouă un cuvânt". Iar aceia, auzind aceasta, au alergat cu făclii şi, aflând pe monahul acela, l-au întrebat ce are să le spună? Iar monahul a zis: "Ce-mi veţi da mie că vă spun unde este nepotul lui Amira, care a fugit pe ascuns?" Iar aceia au zis: "Dacă ne vei spune nouă aceasta, îţi vom da bani câţi vei voi". Iar monahul a zis: "Duceţi-mă la Amira, ca să-i spun". Atunci, luându-l pe el, l-au dus la Amira, cu bucurie, zicând: "Monahul acesta ştie unde este nepotul tău". Iar Amira l-a întrebat pe dânsul, de-l ştie cu adevărat. Iar monahul a răspuns: "Aşa, cu adevărat îl ştiu pe dânsul şi eu însumi sunt, însă acum sunt creştin şi cred în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh, întru o Dumnezeire. Şi mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din pururea Fecioara Maria şi a făcut mari minuni în lume şi S-a răstignit şi S-a îngropat şi a treia zi a înviat şi la ceruri S-a înălţat şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl şi va să vie, iarăşi, să judece viii şi morţii." Acestea auzindu-le, Amira, unchiul său, înspăimântându-se, a zis: "Ce ai pătimit, ticălosule, de ţi-ai lăsat calea ta, bogăţiile tale, şi slava ta şi umbli aşa defăimat, ca un cerşetor? Nu te întorci la credinţa ta şi să mărturiseşti pe proorocul Mahomed şi să vii iarăşi la starea cea dintâi?" Iar monahul a răspuns: "Eu, câte bunătăţi aveam atunci când eram saracin, toate erau partea diavolului. Iar aceste haine de păr, pe care le port acum, sunt lauda mea, bogăţia mea şi arvuna slavei, care am s-o dobândesc pentru credinţa cea adevărată, a Hristosului meu, iar de Mahomed, care v-a amăgit pe voi, mă lepăd şi credinţa lui o urăsc, mă despart de ea  şi o dau anatemei." Cu toate acestea, lui Amira i s-a făcut milă de el, şi a zis saracinilor care se aflau acolo: "El şi-a pierdut mintea şi nu ştie ce zice; scoateţi-l afară şi goniţi-l pe dânsul". Iar aceia i-au zis lui: "Pe acela care a dat anatemii pe proorocul nostru şi credinţa noastră, pe unul ca acesta, vrednic de nenumărate morţi, îl slobozeşti? Atunci să lepădăm şi noi credinţa noastră şi să ne facem creştini". Atunci, Amira, temându-se de dânşii, să nu facă vreo răscoală, le-a dat lor slobozenie să facă cu dânsul ce vor voi. Iar ei, scrâşnind din dinţi, au răpit pe acel fericit monah şi, scoţându-l afară din cetate, l-au împroşcat cu pietre, pe el, care chema numele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi aşa, s-a săvârşit de-a pururea pomenitul, cu mărturisirea cea bună. Şi, mergând cu îndrăzneală către Domnul, pe Care L-a dorit, a luat cununa mucenicilor. Drept aceea, în fiecare noapte s-a arătat multă vreme o stea strălucitoare deasupra grămezii aceleia de pietre şi care lumina toată partea aceea, care lucru, văzându-l saracinii se minunau. Şi trecând vreme destulă, Amira a dat voie şi slobozenie creştinilor să scoată sfintele moaşte ale Mărturisitorului din grămada pietrelor, şi le-au aflat întregi şi nestricate, având multă bună mireasmă. Şi, sărutându-le cu evlavie, le-au îngropat cu laude şi cu cântări de psalmi, slăvind pe Domnul Hristos, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea în veci ! Amin.  
Sursa:

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4