Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

miercuri, 23 noiembrie 2016

Proloagele din 23 noiembrie

 Luna noiembrie în 23 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi Pãrintele nostru Amfilohie, episcopul Iconiei (395).           
       Acest Sfânt s-a născut în Capadocia, către anul 340 şi a strălucit cu nevoinţa şi cu dumnezeiasca cunoştinţă, în vremile împăraţilor Valentinian şi Valens, ajungând până la vremea marelui Teodosie(379-395) şi a fiilor săi Honorius şi Arcadie. A trăit în aceeaşi vreme cu Sfântul Vasilie cel Mare şi cu Sfântul Grigorie de Nazianz, deşi era mult mai tânăr decât ei şi a avut legături de prietenie cu ei. În tinereţe a învăţat carte, ajungând judecător respectat şi iubit de tot poporul, pentru cinstea şi bunătatea sa, precum şi învăţător vestit al dreptei credinţe, bun vorbitor împotriva rătăcirilor din vremea sa şi, îndeosebi împotriva lui Arie şi a lui Macedonie, om al faptelor, mai mult decât filosof. Pe la 373, la îndemnul Sfântului Grigorie de la Nazianz, a părăsit lumea şi slava omenească şi s-a retras, cu tatăl său, într-un ţinut îndepărtat din Capadocia, o singurătate numită Oziz, nevoindu-se acolo cu citirea Sfintelor Scripturi şi cu grădinăritul. Pentru că în locul acela nu creştea grâul, Sfântul Grigorie îi trimitea grâu, iar Amfilohie îi aducea legume. Deci, după oarecare vreme, Sfântul Vasilie, fiind ales arhiepiscop al Capadociei, Amfilohie s-a ferit de el, de teamă să nu fie aşezat la vreun scaun de episcop, socotindu-se nevrednic de asemenea răspundere. Părăsi deci Capadocia şi se aşeză în Iconia. Dar se întâmplă că, în acea vreme, tocmai Iconia să fie fără păstor. Aflând că este căutat, a voit mai întâi să fugă, dar la stăruinţele poporului, a primit, până la urmă, să fie sfinţit episcop al Iconiei, în anul 374. Bucurându-se de aceasta, Sfântul Vasilie, care-l preţuia mult, i-a trimis o scrisoare de încurajare şi un îndreptar de lucru. S-a dovedit un viteaz cuvântător, apărând şi întărind dreapta credinţă în popor, pentru care pricină multe izgoniri şi necazuri a răbdat, în vremea stăpânirii împăratului arian Valens(364-378). Asemenea, a luat parte la cel de al doilea Sinod a toată lumea, împotriva lui Macedonie şi a altor luptători împotriva Duhului Sfânt, alături de cei o sută cincizeci de părinţi, Sinod ţinut în Constantinopol, în anul 381, arătându-se unul dintre mărturisitorii credinţei Bisericii, în Duhul Sfânt, din crezul nostru de astăzi şi de totdeauna. Şi aşa, păstorind mulţi ani turma lui Hristos şi alcătuind multe învăţături în dreapta credinţă, s-a odihnit cu pace în Domnul. 

Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcei       
     Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi. Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ţinutul Vâlcii. Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc. Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în Sfântul Munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în ţară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru şi văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaş. După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile şi plecăciunile genunchilor săi ? Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă şi destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă şi numai cele de trebuinţă purta. Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă, dar şi acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai stătea, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune. Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte şi i-a spus în taină: "Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră". După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet, a adormit în Domnul.     
Istorisirea, foarte de folos, a visului unui oarecare frate           
     Fost-a un om pe vremea împăratului Constantin cel Mare, cu numele Ioan, care era cunoscut împăratului prin meşteşugul său. Acesta, având viaţă înrăutaţită, nu a gândit niciodată la gheenă. Iar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseşte spre folos, a orânduit îndreptarea lui prin vedenie. Căci acesta a văzut o dată în vis că a adus împăratului Constantin un lucru din meşteşugul său şi că pentru aceasta, vorbea împăratului cu îndrăzneală şi se bucurau împreună. După aceasta a văzut pe împăratul că scoate o sabie goală şi, strângându-i părul la un loc, se grăbea să-i taie capul fără milă; iar Ioan plecă gâtul său, socotind că glumeşte cu împăratul. Însă în vreme ce făcea aceasta, a auzit pe împăratul care cu groază îi zice: "Când sabia va atinge părul tău, atunci gâtul tău se va umple de sângele tău". Deci i s-a părut lui că i s-a tăiat gâtul, şi când sabia a venit spre piept, nedumerindu-se şi temându-se, Ioan căuta ajutor de la cineva; şi de frică şi de groaza acelei lupte s-a trezit, şi venindu-şi în fire, stătea cu totul spăimântat. Deci, făcându-şi semnul crucii peste trupul lui, zicea: "Mulţumescu-ţi ţie, visule, că această luptă grozavă mi-ai arătat-o numai ca nălucire, nu şi ca faptă". Şi aşa a rămas iarăşi nepocăit şi neîndreptat. Iar după câtăva trecere de vreme, a căzut la grea boală şi chema ajutorul lui Dumnezeu. Atunci a văzut iarăşi, dar nu în vis, ci în uimire fiind, că stătea de faţă la un divan judecătoresc. Vedea încă şi un înfricoşător împărat şezând pe scaun şi îmbrăcat cu podoabă împărătească şi arhierească şi de-a dreapta şi de-a stânga lui, şedeau oarecare bărbaţi, cu sfinţită cuviinţă şi cucernicie, iar el stătea dedesubtul acelora; de-a dreapta împăratului, şedeau oarecare fameni tineri şi frumoşi, iar de-a stânga lui, şedea unul mai smerit şi mai primitor. Iar în partea din spatele împăratului, era o prăpastie foarte întunecată şi adâncă, care numai la vedere pricinuia frică nespusă şi durere mare. Deci, în vreme ce el stătea cu frică şi cu cutremur, i-a zis lui împăratul cel ce şedea: "O, tinere, oare ştii cine sunt Eu?" Iar Ioan i-a răspuns: "Ştiu, Stăpâne, că Tu eşti Cel ce Te-ai întrupat, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, precum dumnezeieştile noastre Scripturi glăsuiesc". Iar împăratul a zis către dânsul: "Şi dacă tu din Scripturi Mă cunoşti, şi cunoşti încă şi pe cei împreună cu Mine şezători, cum ai uitat ameninţarea care cu câţiva ani înainte ţi-a făcut ţie împăratul Constantin? Sau nu înţelegi ceea ce-ţi zic?" Iar Ioan i-a răspuns: "Înţeleg, Stăpâne, căci încă am în inima mea frica groazei aceleia". Şi a zis împăratul: "Dacă rămăşiţele fricii aceleia le ai încă în inimă, cum stăruieşti în răutăţi? Învaţă-te prin cercare, că Eu am fost Cel ce şi mai înainte ţi-am dat ţie groaza aceea, şi nu Constantin". Şi acestea zicând, a văzut Ioan că numai cu semnul a poruncit împăratul celor ce-l înconjurau ca să arunce pe Ioan în prăpastia ce se vedea în spatele lor. Şi îndată ce au început famenii să împingă fără milă pe Ioan în prăpastie, îndată el a chemat ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, că i se păruse că a văzut pe Născătoarea de Dumnezeu acolo în mijloc. Şi îndată a auzit pe împăratul zicând: "Lăsaţi-l pe el să meargă, pentru rugăciunile Maicii Mele". Până aici este vedenia ce a văzut Ioan; iar el, spăimântându-se şi venindu-şi în fire, s-a dus la un monah cucernic şi i-a povestit totul; iar monahul i-a zis: "Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învăţătură, şi de aceea trezeşte-te, iubitule, nu cumva şi tu să pătimeşti ca despre care îţi voi povesti". O asemenea vedenie ca a ta, a văzut-o un om. Şi anume, că se afla în împărăteştile judecătorii, unul Gheorghe cu numele, care cu silnicie fiind dus legat ca să fie aruncat într-o prăpastie grozavă, cu totul s-a înspăimântat. Iar unul din cei ce stăteau acolo de faţă, având îndrăzneală către împăratul, a oprit pe cei ce-l duceau pe el în prăpastie şi-l ruga ca să-l lase, dându-le lor chezăşie că în douăzeci de zile se va îndrepta. Deci după ce i s-a dat drumul, prin acest fel de chezăşie şi ajutor, s-a dus cel ce a văzut vedenia şi a înţeles ce înseamnă şi tălmăcirea lui Gheorghe, care era tras în prăpastie, căci îi era prieten şi cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, nu le-a luat în seamă. Aşadar a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce au trecut cele douăzeci de zile, a fost răpit din viaţa aceasta, şi s-a dus ca să plătească făgăduita datorie. Acestea, cu chip de adăugire le-a povestit monahul acela către Ioan. Iar Ioan auzind acestea, şi având în mintea sa încă vii îngrozirile ce văzuse, şi-a mărturisit fără de ruşine toate păcatele sale, şi schimbându-şi viaţa spre mai bine, a petrecut mulţi ani cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, şi aşa murind, s-a dus la veşnicele locaşuri.   

Întru aceastã zi, istorie a Sfântului Varlaam cãtre Ioasaf,  despre viaţa veşnicã, despre bogãţie şi sãrãcie,  despre cereasca Împãraţie şi despre osândã 
            Am auzit că a fost un împărat, care se îngrijea foare mult de împărăţia sa, şi era blând şi milostiv cu oamenii de sub stăpânirea lui, dar greşea, totuşi, că nu avea luminarea cea cu dreaptă cunoştinţă, ci de îndrăcirea idolească era stăpânit. Încă avea şi un sfetnic bun şi împodobit cu toată evlavia faţă de Dumnezeu şi cu toată cealaltă îmbunătăţită înţelepciune, însă se întrista şi se scârbea pentru înşelarea împăratului şi se ispitea să-l mustre pe el pentru aceasta, dar se oprea de la un lucru ca acesta şi se înfrâna, temându-se ca să nu fie pricinuitor de rău şi lui şi cunoscuţilor lui. Că multora, mustrarea nu se face spre folos şi, de aceea, el căuta vreme potrivită, pentru a-l trage spre bine. Iar odată, într-o noapte, a zis împăratul către dânsul: "Vino, să ieşim şi să umblăm prin cetate, doar vom vedea ceva de folos". Deci, umblând ei prin cetate, au văzut o rază de lumină strălucind în sus dintr-o fereastră, şi privind spre fereastra aceea, au văzut sub pământ un loc ca o peşteră, în care şedea un om, petrecând în cea mai de pe urmă sărăcie, îmbrăcat în zdrenţe şi femeia lui îi stătea înainte, amestecându-i vinul. Iar bărbatul, luând paharul, cânta dulce cântare şi femeia lui îi făcea veselie, săltând şi cu cântări lăudându-şi bărbatul. Iar cei ce erau împreună cu împăratul, toţi acestea auzindu-le, s-au minunat, că oamenii aceia fiind într-o aşa sărăcie, încât nici casă nu aveau, nici haine, petreceau o viaţă veselă ca aceea. Şi a zis împăratul către sfetnicul său: "O, ce minune, prietene, că eu şi tu n-am vrea niciodată o viaţă ca aceşti oameni, bucurându-se de o hrană şi slavă ca aceea în care strălucim, în vreme ce această proastă şi ticăloasă viaţă, pe unii oameni ca aceştia îi îndulceşte şi-i veseleşte". Iar sfetnicul, răspunzând, i-a zis: "O, împărate, pe cele ce vezi, să nu le înţelegi aşa. Că viaţa aceasta înşelătoare şi ticăloasă numai pe cei necunoscători îi veseleşte. Ci aceasta este o taină creştinească. Că Dumnezeu nu sileşte pe nimeni spre El, ci prin fapte ne dă semne şi chipuri, ca pe cei ce-L cunosc pe El, prin acestea, să-i ducă la Împărăţia cerească, iar pe cei ce nu voiesc a-L cunoaşte, fără de răspuns, în osândă să-i arunce. Iar tâlcuirea este aceasta: Noaptea, adică, este traiul vieţii acesteia. Ieşirea împăratului este auzirea cuvântului de suflet folositor, iar peştera cea adâncă este Biserica lui Hristos, cea de Prooroci văzută şi de Apostoli zidită. Bărbatul şi femeia, îmbrăcaţi în zdrenţe, arată, sufletul şi trupurile dreptcredincioşilor creştini, îmbrăcate cu deplină curăţie şi cu smerenia cea bună. Cântarea de dulci cântări sunt, adică, Scripturile cele de Dumnezeu insuflate. Veselia şi săltările înseamnă omorârea poftelor trupeşti, băutura şi paharul, Sfântul Sânge al lui Hristos, din care oamenii primesc viaţa veşnică, după cum zice Proorocul: "Se vor împărtăşi din îndestularea casei Tale".  Iar Ioasaf a zis: "Arată-mi mie, părinte, toate cele ce grăieşti, că acestea toate mă bucură pe mine". Iar Varlaam i-a zis: "În ceasul când vei ajunge în pustie, atunci îţi vei aduce aminte, despre cele văzute, şi tuturor le vei spune". Dumnezeului nostru slavă! 
Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage23Nov.shtml 
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1241 http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-amfilohie-episcopul-iconiei

Niciun comentariu:

Părintele Cleopa despre rugăciune

Sursa: http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=1vLmKHpW2KQ

O Trisagios Ymnos - The Thrice Holy Hymn (Mount Athos Version)

Sursa: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-BpBgU-gUMA#!

Plânsul Călugărilor - 1

Plânsul călugărilor - 2

Plânsul călugărilor - 3

Sfânta Cruce

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=JjFXYy79Du0