Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

marți, 22 noiembrie 2016

Proloagele din 22 noiembrie


Luna noiembrie în 22 zile: Pomenirea Sfinţilor Apostoli, din cei şaptezeci: Filimon, Arhip, Onisim, Apfia, ce au fost ucenici Apostolului Pavel.         

    Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei şaptezeci, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind acestuia la răspândirea adevăratei credinţe în Hristos, în locuri diferite: Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia lucrând în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma, slujind adică Domnului, împreună cu Sfântul Apostol Pavel însuşi şi însoţindu-l pretutindeni. Pentru această slujire, Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de "împreună oştean cu noi", precum stă scris în Epistola către Filimon, din Biblie (Filimon 2). În aceeaşi Epistolă, dregătorul Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi marele Apostol, în casa căruia era Biserica creştinilor din Colose şi este preţuit de Apostol ca "iubitul Filimon, împreună lucrător cu noi" (Filimon 1), iar Sfânta Apfia, soţia lui, este numită "sora Apfia" din cauza vredniciilor ei (Filimon2). La 15 şi 19 februarie din acest Prolog, stă scris cum, prin credinţa în Hristos, Sfântul Onisim, din sclav, ajunge Apostol al Domnului şi, din răufăcător, frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune cum toţi membrii acestei familii de ucenici ai Sfântului Apostol Pavel au fost sfinţiţi "episcopi călători" la sfârşitul vieţii marelui Apostol, în timp ce "sora Apfia" îşi sfinţea viaţa, slujind fraţilor de credinţă în Biserica din casa ei. În sfârşit, tot din Tradiţie ştim că, precum au slujit în locuri diferite, aşa au şi pătimit, pentru credinţă, în locuri diferite. Cei din Colose, împreună cu Sfânta Apfia, au pătimit pe vremea nebunului împărat Nero(54-68), fiind ucişi cu pietre de păgâni, la sărbătoarea Artemidei din Efes, pentru mărturisirea credinţei lor în Hristos, din cetate în cetate. Iar Sfântul episcop Onisim a fost prins, propovăduind împărăţia lui Hristos, din cetate în cetate, pe vremea prigoanei lui Domiţian(81-96), când, răbdând multe chinuri, i s-a tăiat capul. Şi aşa cu mucenicească moarte, au trecut Sfinţii către Dumnezeu.   


Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Cecilia şi  a Sfinţilor Mucenici Valerian şi Tiburtie (+232)        

     Aceştia s-au nevoit pe vremea împărăţiei lui Alexandru Sever (223-235). Sfânta Cecilia s-a născut la Roma din părinţi luminaţi, dar închinători la idoli. Auzind ea de propovăduirea Sfintei Evanghelii a crezut în Hristos şi a pus gând în inima ei să nu se mărite, ci să se păzească curată, închinându-şi fecioria ei lui Hristos Dumnezeu. Însă, fără voia ei, părinţii au însoţit-o prin nuntă cu un tânăr de bun neam, dar necredincios, anume Valerian. Drept aceea, Sfânta Cecilia încă din prima zi de căsătorie, descoperi soţului ei, că şi-a închinat fecioria ei Domnului Hristos şi izbuti să-l înduplece pe el ca să vieţuiască împreună în curăţie, îndreptându-l spre credinţa în Hristos. Puse deci începutul cel bun, cerând şi primind Sfântul Botez din mâinile Sfântului Urban, episcopul Romei din acea vreme (223-230), într-una din catacombele Romei, pe calea Apia, locul unde se adunau creştinii pentru Cuvântul Domnului, pentru Sfintele Taine şi pentru rugăciune. La rândul său, Valerian întoarse la credinţă pe Tiburtie, care îi era frate bun. Şi la atâta faptă bună s-a înălţat Tiburtie, încât şi cu îngerii vorbea în toate zilele. Valerian şi Tiburtie, care se făcuseră vestiţi pentru milostenia lor la săraci şi prin nevoinţa lor de a înmormânta pe fraţii creştini morţi pentru Hristos, nu întârziară a fi pârâţi şi, fiind prinşi, au fost duşi înaintea guvernatorului cetăţii, Almatie. Deci, mărturisind ei pe Hristos, au fost daţi de acesta în seama comandantului Maxim, ca să le taie capetele. Dar acesta, dacă văzu îngeri petrecând şi purtând la cer sufletele celor doi Sfinţi Mucenici, ca pe nişte odoare, a crezut în Hristos, el şi toată casa lui. Cât despre Sfânta Cecilia, ea a fost închisă într-o baie foarte tare înfierbântată şi, nelăsând-o să iasă de acolo vreme de trei zile, nu a păţit nimic rău. Dar, stând tare în credinţă, din porunca guvernatorului Almatie, acolo în baie i s-a tăiat capul şi a fost înmormântată în cimitirul Calist din Roma.   


Întru aceastã zi, învãţãturã a Sfântului Varlaam,  despre viaţa şi moartea oamenilor          

     Am auzit că era oarecare cetate mare ai cărei cetăţeni aveau de la cei vechi obicei să primească pe un străin, care să nu cunoască legile cetăţii lor, nici obiceiurile lor să nu le ştie nicidecum şi pe acesta şi-l puneau împărat peste ei. Şi, astfel, acesta lua toată stăpânirea şi ţinea toată puterea, până ce se sfârşea un an. După aceea, fără de veste, în zilele când era mai fără de grijă şi se hrănea din destul, socotind el că împărăţia lui în veac petrece, se sculau asupra lui şi, luând după dânsul haina cea împărătească, îl batjocoreau pe el gol, prin toată cetatea şi îl trimiteau în surghiun departe, într-o mare insulă pustie, unde nu era nici hrană, nici haină, fără numai rea pătimire, încât nici o nădejde nu mai avea el de hrană şi de haină, ci totdeauna numai suferinţă, fără nădejde de mai bine. Deci, oarecând, după obiceiul cetăţenilor acelora, au pus împărat pe un alt om care, însă, avea multă cunoştinţă în sine şi purtare de grijă, şi nu la fel ca ceilalţi, să-l răpească şi pe el, la împlinirea anului. Că acesta, nerâvnind îndestularea ce i s-a făcut deodată, nerâvnind nici pe împăraţii care au fost mai înainte de el şi rău au fost izgoniţi, nepurtând grijă, acesta în nevoinţă şi în grijă îşi avea sufletul său, cum adică s-ar chivernisi mai bine pe sine. Deci, sfătuindu-se cu sfetnici înţelepţi, a luat cunoştinţă de la ei, de obiceiul acelora şi de locul cel de surghiun; că i se cuvenea lui, cu drept cuvânt, fără de înşelare a fi înştiinţat de toate. După ce dar, s-a înştiinţat de aceasta, că adică, oarecând, întru aceeaşi insulă va fi şi el surghiunit şi de împărăţie lipsit, deschizând visteriile sale, pe care încă le avea întru a sa stăpânire, neoprit şi-a luat de cheltuială aur şi argint şi mulţime de pietre de mult preţ, le-a dat la slugile sale credincioase şi le-a trimis în insula aceea, unde avea să fie şi el surghiunit. Iar sfârşindu-se anul cel hotărât, s-au sculat cetăţenii şi luându-l, l-au trimis gol în surghiun, unde erau şi ceilalţi împăraţi vremelnici, dar nerecunoscători. Acesta însă, cu bogăţia cea mai înainte trimisă, petrecea de-a pururea în îndestulare, având hrană, şi băutură şi fiind slobod de toată frica acelor cetăţeni necrednicioşi şi răi. Iar tâlcuirea este aceasta: Prin cetate, adică, fraţilor, să înţelegeţi lumea aceasta trecătoare, iar prin cetăţeni, pe începătoriile şi stăpâniile dracilor, care stăpânesc lumea şi întunericul acestui veac, care ne amăgesc pe noi cu desfătări şi cu înşelătoare bogăţie, cu mâncările şi băuturile vieţii acesteia, punându-ne în minte totdeauna, că viaţa aceasta, trecătoare şi vremelnică este nestricăcioasă. Iar prin împăraţi, să înţelegem pe drepţi şi pe păcătoşi şi pe fiecare din noi, care vieţuind în lumea aceasta, unde moartea venind fără de veste, ne răpeşte şi ne duce în insula cea mai înainte-zisă, adică în celălalt veac. Şi de vom fi vieţuit bine, în viaţa aceasta, cu fapte bune, cu credinţă şi cu blândeţe, cu înfrânare şi cu milostenie, cu post şi smerenie, apoi ne vor lua pe noi îngerii blânzi, în viaţa cea veşnică, iar de vom vieţui rău, cu fapte spurcate, ne vor lua pe noi îngeri înfricoşaţi şi ne vor da pe noi dracilor nemilostivi şi, aşa, ne vor duce pe noi în fundul iadului şi în muncile cele gătite lor, precum zice Scriptura. Va lua fiecare după faptele sale. Deci, acestea ştiindu-le, să ne înfrânăm trupul de desfrânare şi sufletul de beţie, inima de gândirea semeaţă şi de la iubirea de argint, limba de la multă grăire şi de la clevetire, mâinile de la furtişag şi de la război şi să primim a face numai faptele bune, cu care vieţuind, vom dobândi veşnica viaţă.      


Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre lãcaşurile cele de dincolo          

     Mântuitorul numeşte "multe lăcaşuri"(Ioan 14,2) ale Tatălui, măsurile deosebite de înţelegere ale minţii celor ce se sălăşluiesc în lumea de dincolo, vreau să spun, adică, despărţirile şi deosebirile întru care se vor desfăta ei cu mintea. Că nu cu deosebirea locurilor a zis "multe lăcaşuri", ci cu treptele darurilor. Că precum fiecare se desfătează de razele soarelui acestuia simţit, după curăţia puterii celei văzătoare a ochiului şi, precum într-o casă un felinar străluceşte o singură lumină, neîmpărţindu-se în multe străluciri, aşa şi în veacul cel ce va să fie, toţi drepţii se vor sălăşui într-o singură bucurie cu nedespărţire. Şi fiecare, după măsura sa, este luminat de un singur soare gândit şi după vrednicie, gustă bucurie şi veselie ca dintr-un singur aer, un singur loc, un singur scaun, o singură privire şi o singură formă. Şi nu vede cineva măsurile celui ce îl întrece, nici ale celui mai jos decât dânsul, ca nu văzând darul cel covârşitor al prietenului, sau lipsa sa, să se facă lui acestea pricină de întristare şi de mâhnire. Să nu dea Dumnezeu să fie una ca aceasta acolo unde nu este întristare, nici suspin, ci fiecare se veseleşte înlăuntru, după darul cel dat lui, după măsura sa. Aşa este rânduiala Împărăţiei, aşa este şi rânduiala gheenei şi nu este altă rânduială, care să mijlocească între ele, fără numai felurimea deosebirii răsplătirilor. Şi dacă aceasta este adevărat, precum şi este adevărat, apoi ce lucru mai nebunesc este şi mai fără de minte decât cei ce zic: "Destul îmi este să scap de gheenă, că de a intra în Împărăţie, nu duc grijă ! Că a scăpa de gheenă, aceasta este însăşi intrarea în Împărăţie. Precum şi a cădea din Împărăţie, este a intra în gheenă". Că nu ne-a învăţat pe noi Scriptura că sunt trei locuri ! Ce, dar, ne-a învăţat? Iată: "Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, va pune oile, adică de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga ! Că n-a zis trei rânduieli, ci una de-a dreapta şi una de-a stânga. Şi a despărţit hotarele lor, după sălaşurile lor, zicând: "Că păcătoşii se vor duce în osânda veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică vor străluci ca soarele". Şi iarăşi: "Vor veni de la răsărituri şi de la apusuri şi se vor aşeza în sânurile lui Avraam, în Împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi întru întunericul cel mai din afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor"(Matei 8,1). Dumnezeului nostru slavă !  

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage22Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1240 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie22.htm

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4