Luna decembrie în 2 zile: Pomenirea Sfântului Prooroc Avacum.
Sfântul Prooroc Avacum era din seminţia lui Simeon, feciorul lui Asafat, din partile Iudeii si pentru viata sa cea cu fapte bune a primit de la Dumnezeu darul proorociei, si a proorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea Templului si despre luarea poporului in robie si a plans foarte, vazand mai inainte cele ce aveau sa vie. Iar cand a venit Nabucodonosor, imparatul caldeenilor, cu puterea sa asupra Ierusalimului (586 i.Hr.) atunci Avacum a fugit in pamantul ismailitenilor si a pribegit in pamant strain. Iar, dupa robia Ierusalimului, intorcandu-se Nabucodonosor intru ale sale, s-a intors si Avacum in tara sa si ara pamantul si slujea seceratorilor in vremea secerisului. Iar, odinioara, a fiert fiertura si a dumicat paine in blid; si a zis catre cei din casa: "Eu ma duc departe si de voi zabovi, apoi voi sa duceti paine seceratorilor." Acestea zicand, a iesit din casa. Si i s-a aratat ingerul Domnului pe cale si i-a zis lui: "Avacume, du pranzul pe care il ai lui Daniil, in Babilon, in groapa cu lei." Si a zis Avacum: "Doamne, Babilonul nu l-am vazut si groapa nu o stiu." Si l-a apucat pe el Îngerul Domnului de crestetul lui si l-a tinut de parul capului si l-a dus in Babilon, deasupra gropii, la departare de doua mii doua sute sasezeci si cinci de stadii. Si a strigat Avacum, zicand: "Daniile, Daniile, primeste pranzul pe care ti l-a trimis tie Dumnezeu" Si a zis Daniil: "Ti-ai adus aminte de mine, Dumnezeule si n-ai lasat pe cei ce Te iubesc pe Tine." Si, sculandu-se, Daniil a mancat. Si îngerul lui Dumnezeu iarasi l-a dus pe Avacum într-o clipa la locul lui, in pamantul Iudeii. Si a proorocit si intoarcerea poporului din Babilon, nasterea lui Hristos in iesle, incetarea Legii Vechi si Împaratia credintei.
Între cartile Vechiului Testament avem si o carte de la Proorocul Avacum, in trei capitole. Marea invatatura a lui Avacum este aceea ca Pronia lui Dumnezeu carmuieste toate popoarele. Dumnezeu este împaratul omenirii. El pedepseste popoarele, unele prin altele, dar le si elibereaza pe unele prin altele. Cel drept va trai prin credinta sa in Dumnezeu. Proorocul Avacum a raposat cu doi ani mai înainte de întoarcerea poporului din robie si a fost îngropat în satul sau.
Întru această zi, cuvânt despre Mesit fermecătorul.
În Constantinopol a fost un fermecator viclean, pe care il chema Mesit. Acesta a luat pe un tanar in chip de famen, nestiind tanarul cum ca acel Mesit este fermecator. Deci, vrand Mesit sa-l insele pe el si sa-l duca la diavolul, a socotit sa faca asa: "Într-o seara, adica, a luat pe tanarul acela si au iesit amandoi din cetate la oarecare loc pustiu si nelocuit. Si, iata, tarziu, seara fiind acum, au ajuns la un loc si au vazut o cetate ale carei porti erau de fier. Si, batand Mesit in poarta, indata i-au deschis lui poarta si au intrat amandoi si au aflat o casa prea mare si intr-insa era un sfesnic de aur si lumini arzand si mese si slugi multe. Si oarecari duhuri cu chip omenesc sedeau de-a dreapta si de-a stanga, toti vineti si negri fiind, iar unul mai mare, asijderea negru si vanat, care sedea pe un scaun inalt, in chip de imparat, a primit si a sarutat cu bucurie pe Mesit. Si a poruncit sa-i puna lui scaun si aproape de el sa stea, zicandu-i: "Bine ai venit aici, Mesit, prietene al nostru adevarat si placut." Deci a stat el, iar tanarul sta in dosul scaunului lui Mesit. Apoi, cautand spre dansul imparatul dracesc, cel ce sedea mai sus, a zis lui Mesit: "Ce ai adus aici pe tanarul acesta?" Si i-a raspuns lui Mesit, zicandu-i: "Robi ai tai suntem stapane si acesta impreuna cu mine." Si a zis cel ce sedea catre tanar: "Spune, tanarule, oare mie imi esti rob?" Si a raspuns tanarul, zicand: "Rob sunt Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh." Şi îndată căzut cel ce sedea pe scaun, de acest glas, inca au cazut si toti cei ce sedeau cu dansul; asijderea au pierit si lumanarile si locul, a pierit si cetatea, s-au pierdut toti si Mesit impreuna cu dansii. Si s-a aflat tanarul singur la locul acela si, iata, un cal sedea langa dansul; si, încalecand a alergat degraba in cetate si l-au intrebat unii: "Unde este Mesit?" Iara el, raspunzand, le spune: "S-a pogorat în întunericul cel mai dinafara." Înca a spus tuturor ceea ce se facuse.
Iara, dupa catava vreme, petrecea tanarul acela langa un oarecare senator, anume Teodul, care era rob al lui Hristos, ca iubea pe saraci si bune fapte săvârşea. Iar într-o seara, viind ceasul rugaciunii, au mers amandoi sa se roage lui Dumnezeu, la un loc ce se numea Fevron si, stand senatorul de-a stanga tanarului, se intoarce Chipul Stapanului dinspre senator si privea spre tanar. Deci, vazand senatorul ceea ce se facea, a pus pe tanar de-a dreapta sa si iarasi se intorcea Chipul si cauta spre tanar. Atunci, senatorul s-a aruncat cu fata la pământ plângând şi, rugându-se zicea: "Doamne al meu, Iisuse Hristoase, pentru ce Îţi întorci fata Ta de la robul Tău, că Tu Însuţi ştii cum că niciodată nu mi-am întors faţa mea de la omul ce a cerut milostenie de la mine. Pentru ce Te întorci de la mine, nevrednicul robul Tău, Stăpâne?" Iară dupa ce multă vreme s-a mărturisit el aşa, a venit glas către dânsul de la Chipul Stăpânului, zicându-i: "Tu adică Mă Mulţumeşti, că din cele ce ţi-am dat ţie Îmi aduci Mie. Iar acestuia încă îi sunt dator că întru multă frică s-a aflat şi nu s-a lepădat de Mine, ci a mărturisit pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh." Deci, acestea auzindu-le Teodul senatorul şi-a împărţit toată averea sa la săraci şi, lăsându-şi casa sa, s-a dus la Muntele Sinai şi s-a făcut călugăr. Dupa aceea, mult s-a ostenit, cu post, cu priveghere şi cu rugăciuni, cât şi pe mulţi i-a întrecut. Şi, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.
Cuvânt din Pateric, că nu se cuvine cuiva a deznădăjdui.
Un frate, locuind într-o mănăstire, de multe ori, din lucrarea diavolului, cădea în desfrânare şi petrecea silindu-se pe sine a nu părăsi călugaria. Ci, făcându-şi mica lui pravilă, ruga pe Dumnezeu cu suspin, zicând: "Doamne ori voiesc, ori nu voiesc, mântuieşte-mă. Ca eu, ca o tina, spurcaciunea pacatului poftesc, dar Tu, ca un Dumnezeu si intru tot puternic, poţi a mă opri. Căci, dacă pe cel drept vei milui, nu este lucru mare şi, dacă pe cel curat vei mântui, nu-i nici o minune, că aceştia vrednici sunt a dobândi a Ta bunătate. Ci, spre mine, Stăpâne, revarsă milele Tale şi întru aceasta arată-ne neasemuita Ta iubire de oameni, că Ţie s-a încredinţat săracul, cel lipsit de toate bunătăţile".
Deci, acestea şi altele asemenea acestora, în toate zilele, fratele cu lacrimi le zicea, ori de i se întâmpla lui a cădea, ori de nu. Deci, odată, căzând în obişnuitul păcat, noaptea, s-a sculat îndată şi a început canonul. Iară diavolul, uimindu-se de nădejdea şi de neruşinarea lui cea către Dumnezeu, în vederea ochilor arătându-se, statea lângă dânsul, îi zicea: "Ticălosule, cum nu te ruşinezi a sta înaintea lui Dumnezeu şi a chema numele Lui, ci neruşinându-te, îndrăzneşti până şi a cânta?"
Răspuns-a fratele: "Limba aceasta fierarie este: un ciocan dai şi altul iei. Deci voi răbda până la moarte, cu tine luptându-mă şi aşa voi ajunge în ziua cea de pe urmă. Deci iată cu juramânt, te pecetluiesc şi îndrăznind întru nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, zic: "Mă jur pe Cel ce a venit a chema pe păcătoşi la pocainţă şi a-i mântui, nu voi înceta luptându-mă, rugându-mă lui Dumnezeu, până când şi tu nu vei înceta a te razboi cu mine. Şi să vedem cine va birui, tu ori Dumnezeu?"
Acestea auzindu-le, diavolul a zis către dânsul: "Cu adevărat de aici înainte nu mă voi mai lupta cu tine, ca nu, prin răbdarea ta, să-ţi agonisesc ţie, cunună." Deci, de atunci, s-a dus de la dânsul luptătorul. Iară fratele, întru umilinţă şedea plângându-şi de-a pururea ale sale păcate. Deci, îi zicea lui gândul: "Bine plângi." Iară el zicea împotriva gândului: "Anatema binelui acestuia! Că nu voieşte Dumnezeu să-şi piardă cineva sufletul întru faptele necinstirii, ca apoi să şadă a-l plânge pe dânsul. Ci ori îl mântuieşte, ori nu."
Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:e-icoane.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu