Luna decembrie în 24 zile:
Întru această zi, învăţătură la înainteprăznuirea Naşterii lui Hristos Sa aveti instiintare, fratilor, ca intru aceasta zi este postul inaintepraznuirii Nasterii lui Hristos, intru care cu dragoste si cu curatie sa va adunati, intru al saselea ceas (ora 12 din zi), la rugaciune; mania calcand, de spurcaciunile trupesti curatindu-va si toate necuvioasele lucruri lepadandu-le, ca vrednici sa fim, cu buze curate si cu inima fara prihana, sa ne impartasim cu trupul Domnului, intru care pentru noi S-a imbracat Domnul si a saracit de buna voie. Ca ne-a vazut pe noi afundati in rautatea pacatului, robit de diavolul, prin lucruri urate de Dumnezeu, si n-a rabdat sa ne mai vada cazuti in atatea nenorociri. Si, plecand cerurile S-a pogorat pe pamant si, fara de prihana si fara de amestecare, a luat trup de om, in pantecele Preacuratei Fecioare Maria salasluindu-Se. Si Cuvantul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, S-a facut, cu trupul, om, adica Dumnezeu si Om, indoit cu firea. Ca a vrut sa innoiasca neamul omenesc si sa-l duca la locul cel dintai, dintru care a cazut, cand a ascultat pe vrajmasul care, amagind pe stramosul nostru Adam, omul cel dintai, l-a surpat si in viata muritoare l-a mutat. Deci, pentru aceasta, s-a facut aratarea lui Dumnezeu, pogorandu-se la noi Fiul lui Dumnezeu. Bucurie ca aceasta nu s-a mai facut de cand este lumea, ca Fiul lui Dumnezeu a venit, nu ca in vremea veche, prin prooroci si prin pilde, ci, prin nasterea cea din Fecioara, S-a aratat noua fata catre fata. Nu este nici un lucru mai fericit si mai mantuitor decat acesta. Este minunea cea mai inalta, decat toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu, de la inceputul lumii. Drept aceea, ingerii propovaduiesc taina si steaua vesteste pamantului pe Imparatul ceresc. Iata, pastorii alearga sa vada pe pruncul Care li s-a propovaduit. Magii, cu daruri imparatesti, I se inchina, iar ingerii lauda pe Dumnezeu, Care Se Slaveste de cei de sus; si pe pamant se vesteste pacea. Ca, iata marturiseste si Apostolul: "Aceasta este pacea noastra care a impreunat pe ingeri cu oamenii, amandoua cetele le-a facut una, facand pace prin cruce, omorand vrajmasia si impacandu-ne cu Dumnezeu. In El viata s-a aratat si fiii lui Dumnezeu ne-am facut" (Efes. 2, 14, 16). Deci, ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua? Sa ne veselim, mai intai, ca si pe noi ne-a invrednicit Dumnezeu sa-i dam un raspuns pentru toate cate ni le-a dat. Iar raspunsul nostru este viata noastra crestineasca de fii ai lui Dumnezeu si frati intr-olalta, viata noastra cea cu stradanie, pe care am iubit-o si fagaduinta am dat pentru ea la Sfantul Botez, viata noastra care este adevarata slujire a lui Dumnezeu si a semenilor nostri. Deci, de poftim sa umblam si noi pe urmele Domnului, si ale Sfintilor Lui, sa nu ne ingrijim numai de mantuirea noastra, ci de toti oamenii din lume. Nu suntem noi frati cu toti oamenii? Nu suntem ziditi dintr-un pamant? Nu ne-am botezat intr-o sfanta scaldatoare toti? Sa ne ostenim si sa ne rugam, dar, pentru toti fratii nostri din lume, intristandu-ne de pacatosi, de eretici, chiar si de limbile pagane, care se afla in intunericul necredintei; cu un cuvant, pentru toti oamenii, precum porunceste Apostolul Pavel. Folosul nostru va fi cu atat mai mare. Ne vom implini o sfanta datorie, vom dobandi curatirea si iertarea pacatelor noastre si vom castiga viata cea vesnica a Imparatiei ceresti, intru Hristos Iisus, Domnul nostru.
Întru această zi, pomenirea
Preacuvioasei Muceniţe Evghenia (+1262)
Aceasta Sfanta Evghenia s-a nascut si a crescut in Roma cea veche, din parinti pagani cu cerinta, anume Filip si Evghenia. Tatal sau, Filip, s-a invrednicit a primi o slujba imparateasca in tara Egiptului. Deci, a plecat acolo cu toata familia sa. Iar Evghenia, fiica lor, furisandu-se, a fugit de la parintii ei intr-o noapte, in taina, numai cu doua slugi si imbracandu-se barbateste a mers la un episcop si, luand dumnezeiescul Botez si taindu-si parul, si-a pus numele Evghenie si plecand foarte de noapte, s-a dus la manastire. Si petrecea acolo cu tot felul de bunatati: cu osteneli, cu trude si cu nevointe si cu sederea de toata noaptea la rugaciune. Si atat a stralucit, ca un mare luminator, incat a rugat-o soborul manastirii, cand s-a intamplat de a murit egumenul, sa ocarmuiasca si sa ia grija manastirii asupra ei. Iar, ea, smerindu-se de cuvintele lor, nu voia, dar mai pe urma, fiind silita, a primit. Ci cuvantul si lauda nu fiecum i-au fost, ci adevarul l-a aratat pe Evghenie mare si luminat intre toti, că şi faţa şi mintea lui atrageau pe toti in chip minunat, ca magnetul pe fier, spre castigarea bunatatilor celor duhovnicesti. Iar o femeie bogata, anume, Melantia, ce se tâlcuieşte negreala, neagră cu adevarat si la suflet, daca l-a vazut pe Evghenie din fire frumos, a fost cuprinsa de mare dragoste, la vederea lui. Si, găsind o mincinoasă şi deşarta pricină, că are o boală îndelungată şi vrea sa i-o spuna in taina, ca nu este alt chip a se izbavi de boala ei, Evghenie, milostivindu-se cu inima si increzandu-se, din nevinovatie, in viclenele si amagitoarele cuvinte ale Melantiei, s-a plecat si a mers la casa ei, necunoscand viclesugul. Si, crezand ca este bolnava a sezut langa patul celei ce bolea nu de boala, ci de pofta trupească. Si, cautand Melantia la faţa Evgheniei, n-a putut tăinui mai mult focul poftei cel ce se ascundea in launtrul ei si a inceput a grai cuvinte de desfrânare: "Cu nesuferită poftă, si cu nemasurata dragoste sunt cuprinsă pentru tine". Acestea si mai multe zicand Melantia, cuvioasa Evghenia se rusina de nerusinarea acelei femei si i-a raspuns ei groaznic: "Taci, o, muiere, taci si nu incerca a ne vatama pe noi cu otrava balaurului celui vechi, că văd că te-ai gătit pe tine, mare lăcaş, diavolului. Departează-te, ispititoareo, de la slugile lui Dumnezeu". Acestea si mai multe ii zicea. Iar Melantia, umplându-se de nespusă ruşine si de mânie, s-a dus in cetate si, mergand la prefect, il pâra pe Evghenie egumenul. Si zicea: "Minunatul egumen de la cutare manastire, amagind cu cuvinte inselatoare pe femeile curate, a venit si la mine, fiind el indraznet si "nerusinat pacatos". Iar prefect in anul acela era chiar tatal Sfintei Evghenia. Deci, fiind el judecator in cetate, daca a auzit aceasta, minunandu-se foarte, indata a trimis la manastire, poruncind sa aduca la judecata pe Evghenie, ca pe un egumen ce era, si pe calugarii legati, ca pe niste vinovati, si mincinosi slujitori, sau, mai vartos a zice, ca pe niste raufacatori, ca sa stea de faţă şi să răspundă. Deci, dacă au fost scoase la judecata si manastirea si cetatea, a inceput a grai Melantia, ocarand pe minunatul acela egumen si batjocorindu-l si invinuidu-l cu multe cuvinte. Si, cu indraznire strigand catre toti si aratandu-l prietenilor ei cu degetul, ca pe un slujitor spurcat, si pe cei ce erau sub ascultarea lui, ca pe niste desfranati, zicea: "Ascultati toti, ca adevarul va graiesc!" Atunci Evghenie, îndată rupându-si haina lui, a zis catre cei ce erau de faţă, cu multa indraznire: "S-ar cadea nouă să vă multumim si sa suferim si ocari si batjocuri si chinuri pe trup, dar ca sa nu se faca de râs chipul calugaresc ce purtam, iata, eu sunt femeie in fire, fiica de prefect si judecator tatal meu iubit, iar doamna lui imi este mama, care m-a nascut. Si acestia imi sunt frati, ca nu le voi zice slugi. Acestea zicand buna Evghenia, toti s-au minunat. Si, fiecare se mira, vazand in ce chip a pedepsit Dumnezeu, cu dumnezeiasca judecata, viclenia Melantiei. Deci, tatal Evgheniei, indata lasand slava, bogatia si stralucirea lumeasca, s-a botezat, si s-a facut păstor credincios cetatii, incheindu-si viata cu mucenicie, că a fost omorat cu sabia de necredinciosi, si s-a dus la veselia cerestilor lacasuri. Iar maica sa, numaidecat lasand tara cea straina a Alexandriei, s-a intors la mosia ei din Roma. Si, iesind porunca imparateasca in vremea prigoanei lui Galeriu, sa se aduca jertfa la idoli, si-a marturisit credinta si a fost data mortii. Cat despre Evghenia, care atata stralucise de faţă cu toti, din dorul ei cel mare catre Hristos, i-au legat de grumaji o piatra mare si au aruncat-o in apa si iesind ea sanatoasa, i-au taiat capul cu sabia si, vesela, a zburat catre Împăratul şi Mirele său.
Întru această zi, pomenirea Cuviosului Nicolae mohahul, care a fost ostaş (sec. IX)
Cuviosul Parintele nostru Nicolae a fost mai intai ostas, pe vremea lui Nichifor, imparatul grecesc (802-811), avand sub puterea sa cete de ostasi. Deci, odata avand razboi imparatul Nichifor, impotriva bulgarilor, a iesit si el cu ostasii lui si, inserand, a intrat la o gazda sa ramana peste noapte si, ospatand cu gazda si rugandu-se, s-a culcat sa doarma. Iar la straja a doua si a treia de noapte, fata gazdei, ranindu-se cu dragostea cea sataniceasca catre dansul, s-a apropiat lin de patul lui si, miscandu-l si desteptandu-l, il tragea pe el, cu cuvinte desfranate, spre impreunare trupeasca. Iar Sfantul a zis catre ea: "Inceteaza muiere, cu sataniceasca si nelegiuita ta indragire si nu pofti a-ti spurca trupul tau, si pe mine, ticalosul, a ma pogori la gratarul iadului". Iar ea, rusinandu-se, s-a departat. Si dupa putin venind, iarasi silea catre pacat pe barbatul cel curat. Iar Sfantul a doua oara a departat-o pe dansa, certand-o foarte, iar ea, iarasi, s-a dus si imbatandu-se de indragire, iarasi s-a intors la dansul. Atunci Sfantul a zis catre dansa: "O, ticaloaso si plina de toata nerusinarea si obraznicirea, nu vezi ca dracii te tulbura pe tine, ca sa-ti piarda cinstea ta si sa te faca pe tine de ras si ocara tuturor, si sufletul tau sa-l arunce in gheena focului? Oare nu vezi ca si eu, smeritul merg la razboi, spre varsare de sange si moarte, cu puterea lui Dumnezeu, impotriva neamurilor pagane? Deci, cum voi spurca trupul meu, mergand la razboi?" Acestea si altele ca acestea, zicandu-le ei, a indepartat-o de la sine cu rusine. Si, sculandu-se si rugandu-se, a purces in calea sa. Iar in noaptea urmatoare, pe cand dormea, s-a vazut pe sine la un loc cu larga vedere. Si aproape de el cineva puternic, sezand si avand piciorul drept pus peste cel stang, a zis catre dansul: "Priveste de amandoua partile pe ostasi". Iar el a zis: "Asa, stapane, vad ca grecii taie pe bulgari". Si a zis cel care se aratase: "Cauta acum spre noi". Si, cautand spre puternicul acela, l-a vazut pe el rezemand piciorul cel drept de pamant si piciorul cel stang punandu-l peste cel drept, care lucru facandu-se, cautand iarasi spre osti, a vazut pe cei potrivnici taind fara crutare pe greci. Si, incetand taierea trupurilor, a zis puternicul acela catre dansul: "Cauta cu deadinsul la taierea trupurilor si-mi spune ceea ce vezi". Iar el, cautand, a vazut tot campul cel intins sub ochii lui plin de trupurile mortilor, iar la mijloc era un loc gol si verde, atat cat s-ar fi culcat un om, si a zis: "Stapane, tot pamantul este plin de trupurile grecilor, celor taiati fara de crutare, afara de un loc, cat s-ar culca numai unul". Atunci a zis puternicul acela catre dansul: "Si ce gandesti despre aceasta?" El a raspuns: "Nestiutor sunt stapane, si nu pricep" Si iarasi a zis catre dansul, infricosatul acela: "Acest loc verde gol, pe care il vezi, care are culcus numai de un om, al tau este si intru el tu erai sa zaci taiat, ca si ostasii tai. Dar, de vreme ce in noaptea trecuta, pe balaurul cel impletit in trei, care de trei ori s-a luptat si a voit sa te ucida, cu barbatie l-ai scuturat de la tine, iata ca tu insuti te-ai slobozit de taierea aceasta si culcusul acela verde n-a avut parte de tine si ti-ai mantuit si trupul si sufletul tau. Deci, de acum, daca tu curat imi vei sluji si moartea cea fireasca o vei birui". Acestea auzindu-le, s-a inspaimantat si, trezindu-se, s-a suit intr-un munte si s-a rugat lui Dumnezeu pentru oaste. Iar, intrand imparatul in stramtorile Bulgariei, s-au suit bulgarii in munte, lasand putini pentru paza, cateva mii, pe care, grecii taindu-i, s-au mandrit. Si imprastiindu-se prin tara; dupa putin, toata tabara grecilor a fost ucisa, impreuna cu imparatul Nichifor. Si se spune ca, daca-l aflara bulgarii pe imparatul grecesc ucis, i-au facut scafarlia capului pahar, si-l ridica cu vin imparatul bulgarilor, de-l bea plin, inaintea dregatorilor sai la adunati. Si de atunci s-a inceput a se ridica paharul la mese. Deci, dreptul Nicolae, aducandu-si aminte de visul acela si multumind lui Dumnezeu, s-a intors de acolo cu lacrimi. Si, ducandu-se intr-o manastire a luat asupra lui chip calugaresc, si slujind curat lui Dumnezeu, s-a facut unul dintre parintii cei mari, intru Hristos Iisus Domnul nostru.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu