Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Pãrintelui nostru Nicodim cel Sfinţit, Arhimandritul, din Lavra sfintei Mãnãstiri Tismana(+1406).
Intr-aceasta zi, in care se praznuieste Soborul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sfanta noastra Biserica a oranduit sa se faca praznuirea Cuviosului Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Sfantul care a trait pe pamant romanesc si s-a nevoit a intemeia cele dintai asezari calugaresti din partile acestea (1370). Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste. In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii. Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale. A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numitaTetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului. A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, pentrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie. Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Întru această zi, cuvânt cã nu se cuvine a crede clevetirile.
A fost, intr-o cetate, un episcop temator de Dumnezeu, care nu primea pe cei ce cleveteau. Deci, la acesta venind, niste oameni nestiutori, au clevetit pe doua femei cunoscute, ca fac desfranare, intr-ascuns de barbatii lor. Iar episcopul, macar ca era silit de dansii, n-a voit sa le vadeasca pe ele, ca avea episcopul darul de a cunoaste sufletele, dupa faţa fiecaruia. Deci, mai intai stand, s-a rugat lui Dumnezeu, vrand sa se incredinteze de aceasta cu adevarat si, facandu-se Liturghie, s-au impartasit toti cu Sfintele Taine. Si vedea episcopul feţele celor ce se apropiau acolo si le cunostea cu ce pacat este vinovat fiecare. Ca feţele pacatosilor, unele erau ingalbenite, ale altora, infocate, iar ale altora mohorate si innegrite, pe cand ale unora din ei, se aratau albe si luminate si ceea ce primeau in gura le lumina tot trupul, iar pe altii ca focul ii ardea. Si a venit randul femeilor ca sa ia Sfanta Impartasanie si vedea episcopul cum sunt si acelea cu sufletul. Si vedea feţele lor, că la unele se faceau negre si aprinse, iar la altele rumene si albe. Si au venit la acele femei, pe care le clevetisera la episcop, si le-a vazut pe ele ca aveau ochii luminati si cinstiti si hainele albe si amandoua, primind Tainele lui Hristos, s-au luminat ca soarele. Deci, s-a rugat lui Dumnezeu episcopul ca sa-i arate lui, prin descoperire, starea lor cu adevarat. Si stand inaintea lui, ingerul Domnului i-a poruncit sa-l intrebe despre oricine va vrea. Iar episcopul a intrebat, mai intai, despre acele doua femei, daca este adevarata clevetirea cea despre ele, sau este minciuna. Si a raspuns ingerul: "Adevarata este vorba ce ai auzit despre dansele, de la inceput." Zis-a episcopul: Atunci cum de erau ele luminate la faţă si, albe la imbracaminte, la primirea Tainelor lui Hristos?" Si a raspuns Ingerul: "Pentru că, venindu-si in simtirea si cunostinta acelor fapte, cu lacrimi si cu suspinuri, cu milostenie la saraci si prin marturisirea curata, s-au intors la Dumnezeu si s-au fagaduit ca nu vor mai cadea de acum intru acel fel de greseala si au primit de la Dumnezeu iertare. Si de pacate fiind iertate, vietuiesc de acum intru curatie si intru dreptate." Deci, minunandu-se, episcopul a zis: "Neasemanat este lucrul femeilor acestora, ca, iata, nu numai de pacate le-a iertat, ci si de atat de mare dar le-a invrednicit pe ele." Iar la aceasta, i-a zis ingerul: "Te minunezi de aceasta cu dreptate, ca om esti. Insa Stapanul nostru si al vostru, Dumnezeu adevarat fiind, Bunul si Iubitorul de oameni, pe cei ce inceteaza de la pacate si prin marturisire cad la Dansul cu credinta, nu numai ca nu-i trimite la osanda, ci inca ii invredniceste de cinste. Ca asa a iubit Dumnezeu toata lumea, incat si pe Unul nascut Fiul Sau L-a dat pentru noi. Ca de vreme ce atunci, mai inainte de impacare, cand eram vrajmasi, El a voit a muri, dupa impacare, ne va ierta, de ne vom intoarce la Dumnezeu si de ne vom indeparta de pacate; si El va izbavi de osanda si ne va darui desfatarea bunatatilor celor gatite de Dansul. Deci, iata, sa cunosti acum si tu, ca nici un pacat de acelea mari si necurate nu biruieste iubirea de oameni a lui Dumnezeu, numai de si-ar sterge cineva pacatele sale prin pocainta. Că stie, Iubitorul de oameni Dumnezeu, slabiciunea neamului omenesc si taria poftelor si puterea rautatilor diavolului, si pe cei ce cad ii iarta, ca pe niste fii. Le cere insa, indreptarea cea spre mantuire, indelung rabdandu-i si pe cei ce se caiesc si se roaga, ca pe niste neputinciosi, ii iarta si de la chinuri ii slobozeste si le da bunatatile cele gatite dreptilor." Iarasi, a zis episcopul catre inger: "Spune-mi, rogu-ma, si intelesul feţelor; in ce fel de pacate petrece fiecare faţă, ca şi de aceasta să avem înştiinţare". Grait-a lui ingerul: "Cei ce au feţele luminate si albe, intru curatie si dreptate petrec si blanzi si milostivi sunt. Iar cei ce au feţele negre si galbicioase sunt lucratori de desfranare si necuratie. Iar cei ce se arată mohorati si infocati, in clevetiri si nedreptate petrec, iubesc defaimarea si ucigasi vicleni sunt". Si iarasi a zis ingerul catre episcop: "Sa le ajuti lor, de iubesti mantuirea lor, că pentru aceasta randuit esti. Deci, pe cat iti sta tie in putere, roaga-te pentru dansii, ca sa se intoarca la Dumnezeu de la pacatele lor si plata vei avea multa si te vei asemana cu Stapanul tau, Cela ce, pentru viata si mantuirea oamenilor, din Cer S-a pogorat si de buna voie a primit a vietui dimpreuna cu noi pe pamant".
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre împãrtãşire şi despre milostenie.
Auziti si invatati cat de bun este Dumnezeul nostru, ca si cu trupul Sau ne hraneste pe noi, si nici sangele Sau nu-l cruta, cand avem noi trebuinta. Iar tu, nici paine nu dai pentru Dansul, nici un pahar de apa macar. Tu, care atat de mari daruri iei, tu te zgarcesti la lucrurile proaste. Daca nu voiesti sa mori pentru Hristos, crezi oare ca fara de moarte vei ramane? Iata, cele intr-o zi fara de voie urmeaza sa le lasi, pe acestea de buna voie, pentru Dumnezeu, nu le dai. Au doara, nu sunt mari si grele lucrurile acestea, ca Dumnezeu pe Fiul Sau L-a dat pentru tine, iar tu nici paine nu dai pentru El? Pentru tine S-a rastignit, iar tu treci cu vederea si a da si a milui. Si ce este mai amar decat aceasta faradelege? Ca toate pietrele facandu-le El pentru tine, tu esti mai tare decat piatra? Atat de mari pricini sunt, silindu-te pe tine, si tu petreci in zgarcenie. Ca, daca nu dai pentru Cel ce a patimit pentru tine, miluieste macar pentru indurare: pentru cei legati sa te umilesti, pentru cei bolnavi sa te pleci. Iar daca nici acestea nu te fac pe tine iubitor de oameni, ca sa poti da cu lesnire, apoi adu-ti aminte de Hristos, Cel ce a zis: "Nu cer, zice El, de la tine lucru mare, ci numai paine si cuvinte de mangaiere. Nu-ti zic tie Izbaveste-Ma pe Mine de saracie, sau da-Mi Mie bogatie. Ci putina paine cer, pentru mangaierea de foame. De voi cadea in temnita, nu te silesc pe tine sa Ma slobozesti din legaturi si sa Ma scoti afara. Ci te rog ca sa Ma cercetezi acolo si sa Ma vezi intre cei legati. Pot, pentru aceste cercetari, si plata sa-ti dau si in veacul ce vine sa te incununez. Ca Eu voiesc si poftesc sa-ti fiu tie dator si sa-ti dau o mica pricina de incununare. Pentru aceea, ajuta-Ma si Ma hraneste, ca umblu pe la toti, cersind si, inaintea usilor stand, imi intind mana Mea si doresc sa fiu hranit de tine. Ma bucur, drept aceea, ca inaintea a toata lumea te voi lauda pe tine, cand toti vor auzi si te voi arata pe tine hranitorul Meu. Iar Eu, de vreme ce va iubesc foarte mult pe voi, pentru aceea va invat sa fiti, adica, milostivi si va spuneti si altora cele graite de Mine. Iar, de nu veti fi ravnitori acestora, nici pe altii nu veti invata, rusinati veti fi in ziua judecatii si de la faţa Mea lepadati. Faceti, drept aceea, toate acestea si Eu voi marturisi toate cele facute de voi, cu mare lauda si nu Ma voi rusina a zice: Gol am fost, si voi M-ati imbracat, flamand am fost, si voi M-ati hranit. Dar, mai vartos, Ma bucur ca, prin acestea, toate mostenitori vietii si Imparatiei ceresti va faceti. Deci, acestea gandindu-le iubitilor, sa cautam prin milostenie a castiga mantuirea noastra si bunatatile cele vesnice, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage26Dec.shtml
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu