Luna decembrie în 30 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Anisia, fecioara, din Tesalonic (+298). Aceasta a trait in zilele nelegiuitului imparat Maximian si era din Tesalonic, avand parinti cinsititori de Dumnezeu, de bun neam si instariti. Si, savarsindu-se ei, Sfanta a vandut toate avutiile sale si cerceta pe cei saraci. Si celor legati in temnite, pentru credinta, le da cele de trebuinta si, spalandu-le ranile, ca si celor bolnavi le slujea. Si, impartind toate, si-a tocmit o casa si lucra cu mainile, castigandu-si hrana si cele de trebuinta, intru sudoarea fetei sale. Si asa, petrecea in osteneli si nevointe, in post si privegheri, fiind ea, cu viata si cu fapta, placuta lui Dumnezeu. Deci, mergand ea la biserica, dupa obicei, iata unul din ostasii imparatesti, inchinatori la idoli, i-a iesit inainte si, apucand-o, o tragea spre capistea idolilor, unde se serba praznicul soarelui, si o silea sa jertfeasca dracilor. Si, marturisind ea pe Hristos, ostasul a dat sa-i smulga acoperamantul de pe cap, iar ea, impotrivindu-se cu barbatie, il scuipa in obraz. Si, maniindu-se, ostasul scoase sabia si o infipse in coastele ei, strapungand-o. Si asa fericita Mucenita si-a primit slavitul sfarsit.
Întru această zi, povestire din Limonar, despre un bătrân milostiv.
Intr-o oarecare lavră a Perghiei, era un oarecare stareţ, sfânt, neagonisitor şi milostiv foarte şi neavând nimic, fără numai o pâine. Şi, într-una din zile, a venit un sărac la chilia lui, cerând milostenie, iar el, neavând nimic, afară de pâine, pe aceea scoţând-o, a dat-o săracului. Şi săracul i-a grăit lui: "Nu voiesc pâine, ci hrană." Şi stareţul, vrând să-i fie de folos, luându-l de mână, l-a dus în chilia sa. Iar săracul nimic alt n-a aflat, fără numai hainele cu care stareţul era îmbrăcat. De o bunătate ca aceasta a stareţului umilindu-se, săracul a dezlegat saculeţul său şi toate câte le avea le-a vărsat în mijlocul chiliei şi a zis: "Primeşte acestea, bunule bătrân, că eu de aiurea voi cere pentru mine, cele de trebuinţă."
Întru această zi, cuvânt de învăţătură al lui Eusebiu Pamfil, despre pocăinţa lui David.
Natan acela, Proorocul, a vorbit în pilde cu David, din care învăţa şi arăta că, după o mare cădere, i s-a întâmplat lui David greşala aceea. Si cuvantul mai arată că nu înaintea a tot norodul l-a mustrat pe el, că, dupa ce a dat, zice, faţă cu dansul, iar nu de faţă cu alţi martori i-a grăit. Iar David, nu numai că şi-a mărturisit greşala sa, ci, s-a mărturisit şi oamenilor, celor de după dânsul, scriind acel psalm cunoscut, când a intrat el la Batşeba, femeia lui Urie. Deci, intrând la dânsul, Natan Proorocul i-a spus pentru care pricină a fost el lăsat să cadă într-o faptă rea ca aceea. Şi anume, pentru cuvântul acela, pe care l-a zis întru sine aşa: "Eu am zis, întru îndestularea mea: Nu mă voi clinti în veac". (Ps. 29,5). Iar, dar, că, înălţându-se cu mintea, a grăit un cuvânt ca acesta, că, adică, nu se va prăbuşi niciodată şi va petrece neschimbat şi fără de patimă, întru îndestularea lui. Greu cuvânt şi mândrie afară din cale. Pentru că: "De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc" (Ps. 126,1). Deci, acestea şi Apostolul, ştiindu-le, n-a îndrăznit să zică: "Nu mă voi clăti în veac", ci se îngrijea, zicând: "Nu cumva, altora propovăduind, eu singur să fiu nepriceput şi nelămurit." Şi ne învaţă: "Nimeni să nu se laude, la oameni, ci cel ce se laudă întru Domnul să se laude; Şi celui ce i se pare că stă, să se păzească pe sine, ca să nu cadă." Să înţelegem dar, fraţilor, cum David numai cu un cuvânt, lăudându-se, a greşit. Pentru aceea şi diavolul i-a întins lui cursă, ca, adică, să greşească cu Batşeba. Dar, înălţându-se, s-a smerit şi a postit. Cu atât mai mult ni se cade nouă, fraţilor, să ne smerim înaintea lui Dumnezeu şi să nu ne înălţăm cu mărire deşartă. Să ne aducem aminte de cei flămânzi, care umblă în sărăcie, cum se zbuciumă, cum se chinuiesc cu gerul, cu viforul, cu foamea şi se luptă cu golătatea, uneori nici acoperământ având, iar de noi sunt trecuţi cu vederea. Deci, de voim să ne facem nouă înşine pe Dumnezeu, milostiv, să aducem în casele noastre pe unii ca aceştia, să arătăm spre dânşii dragoste mare şi să nu-i deznădăjduim de a lor mântuire, ca, printr-înşii, să câştigăm şi noi milă în ziua judecăţii Domnului nostru Iisus Hristos. Caruia Se cuvine slava acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu