Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-şi gătească pentru Sine locaş însufleţit pe pământ, casă sfântă spre sălăşuirea Lui, a trimis pe îngerul Său către drepţii Ioachim şi Ana, dintru care a voit să se nască Maica Sa şi le-a vestit lor, care erau neroditori şi sterpi, că le-a dat Dumnezeu lor dar de zămislire, spre naşterea Fecioarei. Drept aceea, s-a zămislit Sfânta Fecioară Maria şi s-a născut din sămânţă bărbătească, însă din făgăduinţă, fiind părinţii ei, adică, bătrâni şi sterpi. Că numai Hristos singur S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de fire, negrăit şi netâlcuit, precum El singur ştie, fără de voie trupească. Şi, Dumnezeu desăvârşit fiind, toate ale iconomiei Lui celei după trup desăvârşit le-a luat asupra Sa, adică firea oamenilor, aşa precum a zidit-o şi a plăsmuit-o dintru început. Deci, ziua aceasta, o prăznuim ca aducere aminte a zămislirii Maicii lui Dumnezeu în pântecele maicii sale, Sfânta şi dreapta Ana, zămislire binevestită, pe pământ părinţilor ei şi oamenilor, printr-un înger. Acest lucru l-a făcut Dumnezeu, Care din nimic le-a înfiinţat pe toate, deşteptând pântecele cel sterp, spre aducere de rod şi pe cea care îmbătrânise fără de copii, maica născătoare de copii, cu preaslăvire a lucrat-o, sfârşit vrednic al cererii celei drepte a drepţilor ei părinţi, pe Fecioara dăruind-o, dintru care Însuşi Dumnezeu avea să vină în trup, spre cea de a doua naştere a toate câte sunt. Că aşa a binevoit Dumnezeu ca nişte părinţi, înţelepţi şi mijlocitori ai oamenilor, să nască fiică pe cea aleasă din toate neamurile şi dinainte hotărâtă, mai înainte de veci. Şi se face acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu ceea ce este în Svorani, aproape de preasfânta ei biserică.
Întru această zi, învăţătură la zămislirea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.
Iubiţilor, astăzi începătura şi pârga mântuirii noastre se face şi pântecele dreptei Ana rodeşte, după vestirea Arhanghelului, pe nepoata dreptului Iesei, din seminţia lui David. Că printr-însa legăturile lui Adam incep să se deslege şi printr-însa legăturile lui Adam încep să se deslege şi printr-însa lumea din înşelăciune începe să se slobozească. Pentru ea s-au bucurat Proorocii, aşteptând ca din ea să se nască Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, să stiţi, iubiţilor, că astăzi prăznuim zămislirea Doamnei noastre, Stăpanei Născătoare de Dumnezeu celei Preacurate. Drept aceea, cu bucurie să alergăm la biserica ei, la rugăciune cu frică să stăm şi Uşile cereştii cămări să le deschidem, cu priveghere, cu rugaciuni, cu milostenie şi cu post să ne împodobim. Şi aşa, să petrecem cu cinste, prăznuind cu bucurie cinstita zi de astăzi, zămislirea Preacuratei, pentru că ea neîncetat roagă pentru noi pe Fiul ei şi Dumnezeul Nostru. Să prăznuim, nu numai noi singuri îndestulându-ne, ci şi pe săraci miluind, pe flămânzi hranind, pe însetaţi adăpând, pe cei goi îmbrăcând, precum Domnul a zis: "Fiţi milostivi, precum Domnul a zis: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru cel ceresc milostiv este". Să urmăm, deci, fecioarelor celor înţelepte, cărora le-a zis Domnul: "Intraţi în camara cea cerească, pentru că, străin văzându-Mă, M-aţi miluit şi flămând fiind, M-aţi hrănit şi, însetat, M-aţi adăpat". Au doar, fraţilor, pe Însuşi Hristos L-au hrănit, sau L-au adăpat ? Ba nu, ci pe cei ce umblă în lumea aceasta şi cer întru numele Domnului; drept aceea şi de Împărăţia Cerurilor s-au învrednicit. Rogu-vă, dar, pe voi să fugim şi de gheena şi de Judecata cea fără de veste. Pentru că nu ştim în care ceas sufletul se va despărţi de trup, noi aflându-ne ori mâncând, ori bând, ori umblând ori şezând. Drept aceea, să avem în tot ceasul pocăinţă, milostenie, blândeţe, înfrânare şi aşa să rugăm pe Stăpânul Hristos, Care poate să ne miluiască pe noi. Inca sa ne aducem aminte de marele păstor, cel cu gura de aur, care a zis: "O, fraţilor, acestea pentru noi sunt făcute, iar nu noi pentru dânsele." Să nu vă întoarceţi şi să nu vă fie urât de biserică, nici să vă învăţaţi la deşertăciuni, ca să nu se umple cu noi gheena, împreună cu cei ce au căzut din slava Domnului. Drept aceea iubiţilor fraţi, să ne nevoim la rugăciune totdeauna, cu curăţie, la biserică să mergem la toate praznicele Domnului nostru Iisus Hristos şi la ale Preacuratei Maicii Sale, ca, la sfârşit, să ne învrednicim a auzi glasul Lui cel prea dorit şi prea dulce: "Veniţi binecuvantaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gatită vouă". Căruia Se cuvine slava în veci ! Amin.
Întru această zi, pomenirea Sfintei Proorociţe Ana, mama lui Samuil Proorocul (sec. XXII i.Hr.)
Sfanta si fericita Proorocita Ana era din cetatea Ramataim, din muntele lui Efrem. Aceasta era insotita cu un barbat din semintia lui Levi. Elcana cu numele si era stearpa si nu nastea. Si avea barbatul acesta doua femei, cea dea doua se numea Penina. Si Elcana, luand pe Penina, a avut fiu cu ea si se bucura. Dar omul iubea mai mult pe Ana, macar ca era defaimata pentru starpiciunea ei. Iar Penina o pizmuia, dimpreuna cu toate rudeniile si prietenii ei. Deci, Ana mult se ruga lui Dumnezeu, dar nimic nu se schimba, desi poruncile cele din Legea Veche le pazea pururea, fara lenevire. Ca asa, uneori, sfintii dobandesc cererile tarziu si cu incetul, de la Dumnezeu. Deci, odata, Ana suindu-se dimpreuna cu barbatul sau la Silo, unde era Chivotul si Cortul lui Dumnezeu Atottiitorul, ca sa aduca jertfa prin mana lui Eli preotul si savarsindu-se jertfele, a primit de la altar o singura parte din jertfe, pentru ca nu avea fiu sau fiica, pe cand celelalte femei cu copii au primit cate doua parti. Si, macar ca pentru aceasta mult s-a intristat, ea nu s-a desnadajduit, nici nu s-a tulburat fata ei. Dar ce a facut? Slobozind pe barbatul ei acasa, a ramas singura in Casa Domnului si, aruncandu-se la pamant, se ruga in acest chip: "Doamne, Dumnezeul parintilor mei, daca milostiv vei cauta spre mine, roaba ta si spre defaimarea mea si-mi vei da mie rod din pantece, Tie pe dansul il dau ca sa-ti slujeasca in toate zilele vietii lui". Si ce a facut Dumnezeu? A trecut oare cu vederea rugaciunea ei? Ci, fiindca Dumnezeu a vazut pe Ana ca nu se departeaza de la Cortul Sfant, ci se roaga si staruieste, i-a fagaduit nu numai ca-i va da ei rod din pantece, ci mai inainte i-a spus si numele celui ce-l va naste. Si de acolo, luand deplina incredintare, s-a intors acasa, saltand si bucurandu-se. Si, luand in pantece, a nascut pe Proorocul Samuil. Si, dupa ce l-a intarcat, s-a suit impreuna cu el la Silo si a cazut la Domnul Dumnezeu, dandu-I multumita. Si a binecuvantat-o pe ea batranul Eli preotul, zicand: "Sa-ti dea tie Domnul alt rod din pantece, in locul lui Samuil, fiul tau." Si si-a luat pe fiul ei si s-a pogorat la casa ei, pentru ca era el foarte mic. Iar dupa ce s-a facut mai mare, ca de trei ani, luandu-l pe el de mana, l-a suit in biserica Domnului Atottiitorul si, aducand cuvenita multumita Domnului, l-a dat pe fiul ei in mainile lui Eli preotul. Si, facandu-i lui o haina bisericeasca, un efod, adica un stihar mic, copilul slujea Domnului. Si, vazand Ana se veselea si, adaugand, a nascut trei fii si trei fiice. Si a cazut la altarul Domnului, multumindu-I si I-a adus cantarea aceasta, zicand: "Bucuratu-s-a inima mea intru Domnul. Inaltata a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu si gura mea s-a deschis cu glas tare asupra vrajmasilor mei, ca m-am bucurat de mantuirea Sa". Si toate celelalte cuvinte ale cantarii acesteia le-a cantat, ca o proorocita si maica de prooroc. Drept aceea, a mai zis: "Cea stearpa naste de sapte ori, iar cea cu copii multi va fi neputincioasa, ca Domnul omoara si invie, El pogoara in iad si iarasi scoate". Deci, pururea pomenita Ana, multi ani traind in viata aceasta, pururea multumind Domnului si proorocind, s-a mutat catre vesnicele lacasuri.
Întru această zi, cuvânt despre un călugăr leneş.
Un egumen oarecare avea sub povăţuirea sa douăzeci de călugări, din care unul, foarte leneş, neîngrijindu-se de mântuirea sa, fără de vreme mânca şi bea fără de înfranare şi limba nicidecum nu-şi ţinea. Pe acesta, stareţul de multe ori îl învăţa şi îl ruga pe el zicându-i: "Frate, îngrijeşte de sufletul tău, că ai să mori şi în munci vei merge". Iar fratele niciodată nu asculta pe stareţ, neprimind cele grăite de dânsul. Deci, aşa vieţuind, s-a întâmplat că a murit fratele acela. Iar egumenul mult se mâhnea pentru dânsul, ştiind că întru multă lenevire şi nepurtare de grijă a ieşit din lumea aceasta. Însă, a început egumenul a se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru cel adevărat, arată-mi mie pentru sufletul fratelui". Şi, într-acest fel, de multe ori a făcut. Iar odată a căzut peste dânsul o spaimă şi a văzut râul cel de foc şi mulţime de oameni într-însul, arzând în foc şi văitându-se, iar la mijloc a văzut şi pe călugărul său, stând până la grumaji în văpaie; şi a început a grăi egumenul: "Oare, nu pentru muncile acestea te rugam eu pe tine, ca să fi avut grije de sufletul tău, fiule şi frate?" Iar fratele, răspunzând, a zis către dânsul: "Mulţumită lui Dumnezeu, părinte, că, pentru rugăciunile tale, măcar capul meu are uşurare; aşa cu adevărat îţi spun". Şi această întâmplare spunându-o, pe mulţi îi aducea la mântuire. Dumnezeului nostru, slavă !
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage09Dec.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1257
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie09.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu