Luna decembrie în 20 de zile: pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ignatie, purtãtorul de Dumnezeu(+107).
Acesta a trait pe vremea lui Traian, imparatul romanilor (98-117), si, fiind ucenic al Sfantului Ioan Evanghelistul, ca si Sfantul Policarp al Smirnelor, a fost asezat episcop in Antiohia Siriei, ca urmas ce era al Apostolilor. Spun unii ca el este copilul acela, pe care, luandu-l in brate Domnul, a zis Apostolilor: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor. Si cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste." (Matei,18,3,5). Si Antiohia era marea cetate in care, ucenicii Domnului au inceput mai intai a se numi crestini. Deci, cand mergea Traian impotriva persilor, Sfantul Ignatie a fost prins si, facand cunoscuta credinta sa in Hristos si gandul sau nestramutat, a fost osandit sa fie dus la Roma, ca sa-l dea sa fie mancat de fiare in circ, ca un osandit de seama ce era. Si a facut el drumul din Siria la Roma, pazit de o garda de zece soldati, pe care, pentru asprimea lor, el ii numeste "cei zece leoparzi ai mei." Si el intarea in credinta Bisericile din toate orasele, pe unde trecea. Si ii ieseau inainte pe drum crestinii de pretutindeni, cete, cete, ca sa-i arate dragostea si pretuirea lor, precum se vede din cele sapte epistole, ce ne-au ramas de la el, ca un testament al Sfantului episcop-mucenic. "Nu va poruncesc, ci va sfatuiesc, zice el, feriti-va de ratacire. Unde-i episcopul, acolo-i Biserica, si unde-i Biserica si episcopul, acolo-i Liturghia cea adevarata. Totul este credinta in Hristos si dragostea. Vreau sa ma aseman lui Hristos, primind moartea de mucenic ca si El." Iar in Epistola catre Romani zice: "Sa nu cumva sa mijlociti si sa fiu lipsit de bucuria de a fi mucenic. Sunt graul lui Dumnezeu. Lasati-ma sa fiu macinat de dintii fiarelor, ca sa ma fac paine neprihanita lui Hristos." Deci, sosind la Roma, a fost dus la locul cel de priveliste de toate partile. Si, slobozind leii asupra lui, acestia l-au sfasiat si l-au mancat, lasand numai oasele cele mari, pe care, crestinii strangandu-le, le-au dus in Antiohia. Pentru marea lui dragoste din inima pentru Hristos i s-a spus "Teoforul", adica purtatorul de Dumnezeu. Pe vremea lui Iraclie imparatul, Antiohia, cazand in mainile turcilor, moastele Sfantului au fost duse la Roma si se afla acolo in biserica Sfantului Clement.
Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric despre un cãlugar, care a fugit de slava omeneascã. Un călugăr egiptean vieţuia aproape de Constantinopol, pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450). Şi umbla, trecând pe acolo, împăratul. Şi, lăsând toţi însoţitorii, împăratul a mers singur şi a bătut în uşa călugărului. Şi după ce i-a deschis, nu l-a cunoscut cine era, însă l-a primit pe el ca pe un ostaş, iar după ce a intrat, făcând rugăciune, s-a aşezat. Şi a început a-l întreba împăratul: "Cum se află părinţii cei ce sunt în Egipt?" Iar el i-a răspuns: "Toţi se roagă pentru mântuirea ta." Şi i-a mai zis lui bătrânul: "Mă rog, să mănânc puţin." Si i-a muiat lui pâine de a sa şi a turnat untdelemn şi sare şi a mâncat; apoi i-a dat lui şi apă de băut. Deci, i-a zis lui împăratul: "Oare ştii cine sunt eu?" Iar el a răspuns: "Dumnezeu te ştie pe tine." Atunci i-a spus lui: "Eu sunt Teodosie, împăratul." Şi îndată, i s-a închinat lui bătrânul. După aceea, i-a zis lui î împăratul: "Fericiţi sunteţi voi, că nu aveţi grijile vieţii acesteia. Cu adevărat, că împărat m-am născut şi am crescut, însă niciodată n-am mâncat pâine cu aşa dulceaţă, nici apă n-am băut aşa precum astăzi; foarte cu dulceaţă am mâncat şi am băut." Şi i-a zis lui stareţul: "Fiindcă noi călugării toate bucatele noastre le facem cu binecuvântare, pentru aceea, dulce este şi această proastă mâncare. Iar în casele voastre toată osteneala bucatelor voastre celor multe o fac slugile şi binecuvântare nu iau de la nimeni." Deci, a început împăratul, de atunci, a cinsti pe călugări şi a le da câte ceva. Iar stareţul, lepădând cinstea dată de împărat, a fugit şi a mers în Egipt.
Întru aceeaşi zi, cuvânt pentru calea cea strâmtã, care duce la Împãrãţia Cerurilor. Să luăm aminte şi să ne păzim pe noi înşine, ca nu cumva, făgăduindu-ne a umbla pe calea cea îngusta şi cu necazuri, să aflăm că, pe calea cea largă umblând, ne rătăcim. Însă cea îngustă să ţi se arate, ca să o cunoşti, că este aceasta: înfranarea pântecelui, starea cea cu priveghere de toată noaptea, lipsa de pâine, ocara şi batjocura, tăierea voii tale, răbdarea hulei, clevetiri nedrepte a suferi, grăit fiind de rău, a nu te mânia, defăimat fiind, a te smeri şi, înfricoşat fiind, să nu te temi. Fericiţi sunt cei ce umblă pe calea aceasta, că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
Cuvânt despre pocãinţã al Sfântului Ioan Gurã de Aur, rostit în ziua când a fost aşezat patriarh al Constantinopolului(398). Iata ca soseste, fratilor, praznicul Nasterii lui Hristos, care, decat toate praznicele, este mai cinstit si mai infricosator. Pentru aceea, eu acum incep invatatura aceasta ca, adica, sa va curatiti de pacate si, asa, sa va apropiati de Sfintele Taine. Sa nu-mi zica mie nimeni: "Plin sunt de rusine, fiindu-mi cugetul plin de pacate", pentru ca destule sunt, adica, aceste cinci zile, spre curatire: daca ne vom pocai cu adevarat si de vom priveghea si vom posti, multe pacate ni se vor sterge. Sa nu ne uitam, dar, la vremea cea scurta, ci la iubirea de oameni a Stapanului sa gandim. De vreme ce, din Ninive, numai in trei zile s-au intors la pocainta si zdrobirea si smerenia sufletului lor au putut sa potoleasca mania aceea. Si pacatoasa, intr-un ceas, apropiindu-se de Hristos, toate pacatele, cele din lunga vreme, si le-a spalat. Inca si iudeilor, care-L cleveteau, pentru ca a primit-o pe ea, si acelora le-a astupat gura, iar pe dansa de toate relele a schimbat-o si, dandu-i ei indrazneala, a eliberat-o. Dar pentru ce a facut El aceasta? Pentru ca ea, cu minte dreapta si cu fierbinte credinta, din suflet umilit, s-a atins de sfintele si preacuratele Lui picioare, parul deslegandu-si, izvorul de lacrimi din ochi slobozind si mirul tot turnandu-l; adica cu aceea ce insela pe oameni, cu aceea si-a intocmit si doctoria pocaintei. Cu ochii, cu care i-a vanat pe desfranati, cu aceia, acum, a lacrimat. Impletiturile parului, cu care pe multi ii prindea in pacate, cu acelea, acum, a sters picioarele lui Hristos. Deci, si tu sa faci asemenea, adica, prin acelea, prin care ai maniat pe Dumnezeu, iarasi, prin acelea sa-L si rogi pe El acum. De l-ai maniat prin jefuirea averilor, prin acelea te si impaca acum cu Dansul: cele rapite sa le imparti de la cei napastuiti, inca si ceva pe deasupra sa mai dai. Sa zici ca si Zaheu: "Intorc impatrit acelora pe care i-am napastuit." Iar de ai gresit cu limba, cu aceea acum curate rugaciuni sa inalti si pe cei ce te blestema si te graiesc de rau, tu sa-i binecuvantezi. Deci, daca in acest fel te vei schimba in lacrimi si in obicei, apoi, nu lunga vreme iti trebuie de pocainta, nici multi ani, ci numai intr-o zi vei castiga eliberare. Drept aceea, rogu-va pe voi, sa va departati de inselaciune si sa primiti fapta buna. Incetati cu rautatile si va fagaduiti sa nu le mai faceti; si destul va este voua acestea spre raspuns. Eu marturisesc sa va incredintez nimic alta nu cauta, fara numai ca sa arate ca celor ce inceteaza cu pacatele, si fug de rautatile cele mai dinainte si cu adevarat se pocaiesc, milostiv le este Dumnezeu si-i primeste pe ei ca un iubitor de oameni. Ca omul, intru sine despartirea de rautati si, mai mult, sa nu le mai faca pe acelea. Pentru ca iubitor de oameni este Dumnezeu, iarta pe cele dintai si nu pomeneste rautatile, daca ne pocaim cu adevarat. Ca, precum femeia ce se chiverniseste, doreste sa nasca, asa si Dumnezeu doreste sa-si verse mila Sa asupra noastra. Pentru aceea, sa lepadam toata nedreptatea si, asa, sa incepem a praznui Nasterea lui Hristos. Sa lepadam clevetirea si osandirea. Sa calcam tinerea de manie si invidia si toate grijile lumesti. Si, asa, intru aceste cinci zile pocaindu-ne, curati de toata rautatea sa ne apropiem de Cel curat si fara de rautate, Dumnezeu, fiecare zicand: "Sufletul meu vreau sa-l mantuiesc, ajuta-mi mie, Doamne, ca sa ma mantuiesc." Ca ce folos va lua omul macar de ar dobandi si toata lumea si sufletul sau si l-ar pierde? Insa, aceasta nu spre osandire si judecata o graiesc voua, ci cautand mantuirea voastra, ca adica sa va izbaviti de vesnicele chinuri, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Mai multe despre Sfinţii zilei gãsiţi în Vieţile Sfinţilor
Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage20Dec.shtml
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu