Luna septembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului, Sfinţitului Mucenic Grigorie Luminãtorul, episcopul Armeniei Mari (325).
Acest Sfânt era din Armenia Mare, de neam împărătesc şi a
trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a marelui Constantin. De
mic copil a fost dus în Cezareea Capadociei şi a fost crescut în
creştinească credinţă, în care s-a şi botezat. Deci,
desăvârşindu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorinţă de a
merge să binevestească Evanghelia în ţara sa şi la neamul armenilor. Şi
Dumnezeu întărea cu minuni cuvântul şi viaţa Sfântului Grigorie,
slujitorul Său. Multe chinuri a îndurat din partea neamului parţilor şi,
mai ales, din partea lui Tiridate, împăratul lor, care jertfea
Artemidei, idolul său, şi nu putea suferi credinţa în Hristos a
Sfântului. Văzând însă semnele ce se făceau, la urmă, Tiridate împăratul
a deschis singur ochii la lumină şi a primit botezul. Ca urmare, toată
Armenia s-a întors la credinţa creştină în Hristos, poporul sfărâmând
capiştele idoleşti şi zidind biserici. Şi
a fost sfinţit Sfântul Grigorie, de către Leontie al Cezareei
Capadociei, fiind cel dintâi episcop al armenilor şi sfinţind preoţi, a
botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean. Iar împăratul
Tiridate, dăruia destulă avere bisericilor lui Dumnezeu. Şi multe
mânăstiri a întemeiat, întru care bine înflorea evanghelica desăvârşire.
Tot el a purtat flacăra credinţei la multe alte neamuri de pe lângă
Marea Caspică şi a ajuns şi în Caucaz. Sfântul Grigore a păstorit
Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci şi şaselea episcop, care a
semnat pe lista celor 318 Părinţi de la Niceea (325). Se spune că el a
înfiinţat alfabetul armenesc şi că el a tălmăcit şi Biblia în limba
armenilor. O părticică din moaştele sale se află la biserica "Sfântul
Gheorghe Vechi" din Bucureşti. Se mai spune, de asemenea, că de la
hirotonia sa ca episcop, Sfântul petrecea vreme îndelungată în
singurătate şi prin munţi. Deci, foarte multe şi preaslăvite minuni
făcând, şi la prea adânci bătrâneţe ajungând, cu pace s-a mutat către
Domnul.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe Ripsimia, Gaiani
şi alte treizeci şi douã cuvioase Muceniţe femei şi fecioare.
Aceste două Sfinte femei erau de neam slăvit şi mare şi au trăit
pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Tiridate, împăratul
parţilor. Ele erau fecioare dăruite cu frumuseţe, fiind călugăriţe.
Deci, fiindcă n-au voit a se însoţi cu împăratul Tiridate, Ripsimia
împreună cu Gaiani au fugit în părţile Armeniei. Aflând însă de aceasta,
Tiridate, împăratul acestor locuri, a trimis şi le-a adus acasă. Şi o
silea pe Ripsimia către nelegiuita împreunare, dar cu puterea lui
Hristos, n-a biruit-o pe ea. Şi nedobândindu-şi dorinţa, zăcea ca un
mort. Deci, fugind ea, ostaşii împăratului gonind-o şi prinzând-o, mai
întai i-au rupt hainele, apoi, legându-i mâinile dinapoi, i-au tăiat
limba şi trupul i l-au ars şi i-au scos ochii şi, fiind tăiată în
bucăţi, şi-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucişi cu ea încă şaptezeci
de bărbaţi creştini şi treizeci şi două de femei. Iar viteaza Gaiani a
fost străpunsă prin gât şi, fiind despuiată de piele până la sâni, a
fost zdrobită cu pietre şi i s-a tăiat capul.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe.
Grăia Sfântul Efrem despre un frate, că, fiind sobor într-o
Duminică, sculându-se, după obicei, să intre în biserică, l-a batjocorit
pe el diavolul, zicându-i lui în cuget: "La ce mergi în biserică? Ca să
primeşti pâine şi vin, ca şi când ar fi Trupul şi Sângele lui Hristos?
Nu te batjocori". Iar fratele, crezându-şi cugetului său, n-a mers la
biserică, după obicei. Însă fraţii îl aşteptau pe el, că aşa era
obiceiul în pustia aceea: nu făceau sobor, adică rugăciuni, până nu se
adunau toţi fraţii. Deci, l-au aşteptat pe el mult şi el nu venea. Iar
unii dintre ei, sculându-se, au mers la chilia lui, zicând că fratele
cumva s-a îmbolnăvit, sau, poate, a şi murit. Şi cum au venit la chilia
lui, l-au întrebat pe el: "Pentru care pricină n-ai venit la sobor,
frate?" Iar el se sfia şi se ruşina a le spune lor. Încă, cunoscând ei
sfatul cel cu rău meşteşug al diavolului, au căzut la picioarele lui cu
umilinţă, ca să le spună şi lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a
mărturisit lor, zicând: "Ierati-mă, fraţilor, dar cum m-am sculat, după
obicei, ca să merg la biserică, mi-a zis mie un cuget, că nu este Trupul
şi Sângele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai pâine şi vin.
Deci, dacă voiţi să vin cu voi împreună, întăriţi-mi mie cugetul pentru
Sfânta Jertfă". Iar ei au zis: "Scoală-te şi să vii cu noi şi ne vom
ruga lui Dumnezeu ca să-ţi ajute şi văzută să-ţi arate ţie puterea Lui
cea tăinuită şi nevăzută". Şi, sculându-se, a venit la dânşii în
biserică. Şi s-a făcut rugăciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca să i
se arate lui puterea tainelor celor dumnezeieşti. Şi când au început a
face sobor, adică rugăciune, l-au pus pe fratele în mijlocul bisericii,
iar el, până la slobozirea soborului, n-a încetat cu lacrimi a-şi spăla
faţa sa. Apoi, după sobor, adică după slobozirea de la rugăciune,
chemându-l pe el, părinţii şi fraţii l-au întrebat zicând: "Cele ce ţi-a
arătat ţie Dumnezeu, spunându-ne nouă, ca şi noi să ne folosim". Iar,
el, cu lacrimi, a început a zice: "În vremea când s-a citit învăţătura
Apostolului şi când a stat diaconul şi a citit Sfânta Evanghelie, atunci
am văzut acoperământul bisericii deschis şi se vedeau cerurile şi
fiecare cuvânt al Evangheliei, ca focul se făcea şi se vedea până la
cer; şi după ce s-a făcut sfârşitul Evangheliei şi după aducerea
Dumnezeieştilor Daruri la altar, chemând clericii pe Duhul Sfânt, am
văzut cerurile deschise şi foc pogorându-se împreună cu mulţime de
Sfinţi Îngeri, iar deasupra lor alte două feţe preafrumoase, a căror
frumuseţe a o spune nu este cu putinţă, că era lumina lor ca fulgerul şi
în mijlocul celor două feţe era un prunc mic; Îngerii stăteau în jurul
Sfintei Mese, iar feţele cele două stăteau deasupra, pe Sfânta Masă, iar
Pruncul în mijlocul lor.
Iar, după ce s-a făcut sfârşitul Dumnezeieştilor Taine, s-au apropiat
slujitorii din cler, ca să frângă Pâinea punerii-înainte şi am văzut eu
cele două feţe, care erau deasupra, pe Sfânta Masă, că au legat mâinile
şi picioarele pruncului celui din mijlocul lor şi au scos cuţitul şi au
junghiat pe Prunc şi au vărsat Sângele Lui în Paharul ce era pe Sfânta
Masă, şi sfărâmând Trupul Lui, pâinea şi vinul erau Trupul şi Sângele
Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: "Paştele
noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi". Iar când se apropiau fraţii,
ca să primească Sfânta Împărtăşanie, s-a făcut minune: că li se da lor
şi Trupul cel de carne, iar după ce primeau, zicând: "Amin", Trupul se
făcea Pâine în mâinile lor. Şi eu, dacă am venit să primesc, mi s-a dat
Trupul şi nu puteam să-l primesc, apoi, am auzit un glas în urechile
mele, zicându-mi: "Omule, pentru ce nu primeşti? Au nu este aceasta ceea
ce ai căutat tu?" Şi am zis: "Milostiv, fii Mie, Doamne, că Trup de
carne nu pot să primesc." Şi iarăşi, mi-a zis mie: "Dacă ar fi putut
omul să primească Trup, Trup ar fi aflat, precum şi tu l-ai aflat. Dar
nu poate nimeni să primească Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu,
ca la Sfânta Jertfă Trupul Domnului să se prefacă în pâine, iar Sângele
Lui în vin. Că, adică, dacă crezi, să primeşti ceea ce ai în mâini." Şi
îndată ce am zis: "Cred Doamne şi Amin" şi Trupul cel ce era în mâinile
mele s-a făcut pâine. Şi, lăudând pe Dumnezeu, am primit Sfânta Jertfă. Iar,
după ce s-a isprăvit cântarea soborului şi au venit clericii, împreună
am văzut, iarăşi, pe Prunc în mijlocul celor două feţe. Şi am văzut
acoperământul bisericii deschis şi dumnezeieştile Puteri şi înălţându-se
la cer şi Pruncul în mijlocul feţelor". Acestea auzindu-le, fraţii
multă umilinţă au primit şi s-au dus pe la chiliile lor, înălţând slavă
lui Dumnezeu.
despre mãrturisirea pãcatelor.
Mărturisiţi-vă păcatele voastre, pentru că, prin mărturisire se vindecă
rănile cele sufleteşti, precum şi vătămarea trupească, arătându-se la
doctor, se tămăduieşte, iar cea tăinuită, boală mare face, iar mai pe
urmă aduce moarte. Asemenea şi păcatele cele tăinuite omoară şi trupul
şi sufletul şi bucurie fac diavolului. Mare şi bun lucru este
mărturisirea păcatelor, precât tăinuirea lor este bucurie satanei.
Cineva, amăgindu-se grăieşte: "Astăzi să-mi fac plăcerea mea, iar mâine
mă voi pocăi". Dar cine ştie de va ajunge sau nu ziua de mâine? Că, fără
de veste, vine moartea şi-l pierde pe el. Iar, dacă este cineva
cărturar, apoi diavolul îi bagă lui în cap un gând ca acesta zicându-i:
"Tu îţi ştii şi singur gândurile tale şi ceea ce zice Scriptura ştii,
precum şi ceea ce Sfinţii Părinţi au poruncit; deci tămăduieşte-te şi
singur, fără duhovnic". Nu asculta gândurile acelea şi nu zăbovi a te
tămădui, mărturisindu-ţi, păcatele tale, ca să fii iertat şi în veacul
de acum şi în cel viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu