Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 12 martie 2017

Proloagele din 12 martie

Luna martie în 12 zile: pomenirea Preacuviosului
Părintelui nostru Teofan mărturisitorul, egumenul din Singriania (+814).
      Acest Sfânt Teofan a fost fiul marelui dregător Isac și al Teodatei și se înrudea de-aproape cu împărații Leon Isaurul și Constantin Copronimul. Pierzând pe tatăl său la vârsta de trei ani, a fost crescut de maica sa, la curtea rudei sale Constantin Copronim, măcar că, la curte bântuia, în acea vreme, erezia luptei împotriva Sfintelor icoane. Din iconimia lui Dumnezeu, s-a aflat, însă, în preajma copilului un slujitor temător de Dumnezeu și înțelept, care a purtat de grijă de sufletul lui, învăţându-l, în taină, calea dreptei credințe. Cu vorbirea acestuia și îndemnându-se de Duhul Sfânt, în tânărul Teofan se aprinse o mare dorință după întreaga înțelepciune a fecioreştii curății, dorind din tot sufletul chipul și viața monahicească. Deci, după moartea mamei sale, silit fiind să se căsătorească, a descoperit, tot din iconomia lui Hristos, că și mireasa lui avea aceeași dorință ca și el. Și, în camera lor de nuntă, au făcut legământ în taină, să trăiască în curăție, până se va ivi prilejul de a merge fiecare într-o mânăstire, ea în mănăstirea de fecioare, el în mănăstirea de călugări. Deci, trăind ei ca un frate cu o soră, în înfrânare și rugăciune de zi și de noapte, au început să împartă săracilor din foarte multa lor avere, iar, în fața lumii, ei își împlinea feluritele lui îndatoriri, ca orice dregător împărătesc. Drept aceea, a ieșit poruncă de la împărat să meargă Teofan, ca ispravnic împărătesc, în părțile Cizicului, a cărui cetate, atunci , se zidea. Și, făcându-și el calea cu luntrea pe râul Rindacos, s-a oprit la un loc foarte frumos, în munți , numit Singriania, plin de păduri, de schituri și de mânăstiri. Și, mult plăcându-i acel loc, a coborât din luntre și l-a cercetat și i s-a arătat, în vis, că acolo, își va petrece viața sa, ceea ce s-a întâmplat aievea. Și se ducea adesea de la Cizic la Singriania, că nu era departe un loc de altul, cunoscând mulți părinți duhovnicești, din acele mânăstiri. Deci, toate sfârșindu-le bine, s-a întors Teofan de la Cizic, la Constantinopol. Și murind împăratul Leon, precum și socrul lui Teofan, au devenit liberi amândoi, şi a mers cinstita lui mireasă Megalusia, luând numele de Irina, la o mânăstire din insulă Prinkipo, dăruind mănăstirii de acolo averi multe, iar Teofan, împărțind săracilor ce rămăsese din averea sa și oprind ceva aur, s-a dus la Singriania, unde, tunzându-și părul în monahicescul chip, a zidit o mânăstire, cu aurul ce-i rămăsese. Și, deprinzând el nevoințele monahicești, mulți veneau la dânsul, dorind să viețuiască împreună cu el, în mănăstirea întemeiată de el. Iar el ținea mânăstirea, scriind cărți, că era bun scriitor, câștigându-și hrana cu meșteșugul său. Într-acele vremi, stăpânind împărăteasa Irina, iar Sfântul Tarasie fiind patriarh în Constantinopol, s-a adunat cel de-al șaptelea Sinod a toată lumea, de la Niceea (787), care a învățat dreapta credință a Sfintelor icoane. La acest Sinod, a fost chemat și Sfântul Teofan, arătându-i-se înalta cinste, de care se bucura în Biserică, și, acolo, Sfântul egumen a rostit, atunci, înțelepte cuvinte în cinstea Sfintelor icoane. Deci, luând împărăția Leon Armeanul, acesta a tulburat, iarăși, Biserica, înnoind lupta împotriva icoanelor, chinuind, întemnițând și ucigând mulți creștini, pentru cinstirea icoanelor. Voind să tragă de partea sa pe Teofan, împăratul a căutat în toate chipurile ca să-l câștige: prin înfricoșări, făgăduințe și dese întemnițări. Toate, însă, s-au dovedit zadarnice. Deci, silindu-l în fiecare zi să se supună voii sale și neputându-l pleca, l-a trimis în surghiun, în insula Samotraciei. Dar exilul i-a adus și despărțirea sufletului de trup, că era singur, bătrân și bolnav. Și, numai douăzeci și trei de zile trăind în insulă, a răposat acolo, mergând la Domnul, cu cuviință și cu pace, într-o zi de 12, lunii martie.
Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru 
Grigorie Dialogul, papă al Romei (+604). 
      Sfântul Grigorie Dialogul s-a născut la anul 540, în zilele împăratului Justinian (527-565). Mama lui se numea Silvia și tatăl, Gordian, fiind, cu dregătoria, senator în Roma cea veche. Acesta, după nașterea fiului său, a intrat ca diacon în slujba Bisericii, purtând de grijă săracilor, în una din cele șapte coline ale Romei. Și era cinstit neamul Sfântului Grigorie, ca unul care dăduse mulți sfinți Bisericii. Pe un neam sfânt ca acesta, fericitul Grigorie l-a împodobit și mai mult cu sfințenia vieții sale. În vremea cât i-au trăit părinții, Sfântul Grigorie și-a împlinit toată învățătura cărții și, curând, a fost chemat, ca și tatăl său, în dregătorii lumești. Avea numai 34 de ani, când împăratul Iustin l-a făcut pretor, adică, primul judecător în Roma, dar gândul lui era la cele duhovnicești și neîncetat se ruga în inima sa, dorind să fie monah. Deci, murind părinții săi și făcându-se monah, a zidit șapte mânăstiri în Sicilia, unde se aflau o mare parte din moșiile sale, înzestrându-le cu toate cele de trebuință și a început a împărți averea sa săracilor. A mai înființat, apoi, o mânăstire și la Roma, chiar în casa lui părintească, cu hramul Sfântului Andrei. Mult prețuit de papa Pelaghie, Sfântul Grigorie a fost trimis, ca sol al papei, pe vremea împăraților Tiberiu și Mauriciu, la curtea din Constantinopol, unde a legat prietenie cu Sfântul Leandru, episcopul Sevilliei, aflat și el acolo. La întoarcerea din Constantinopol, Sfântul a fost numit stareț al mănăstirii din casa sa și arhidiacon al papei; iar după moartea papei Pelaghie, Sfântul Grigorie, egumenul mănăstirii Sfântul Andrei, a fost ales, de tot poporul, episcop al Romei, pe scaunul Sfântului Petru, deși el se socotea nevrednic. În viața lui, au strălucit totdeauna încrederea în rugăciune, umilința și mai ales milostenia. În semn de smerenie, în toate epistolele sale, ca papă, el se numea "sluga slugilor lui Dumnezeu" și se socotea pe sine cel mai din urmă nevrednic. Dar negrăită era milostivirea lui spre săraci, văduve, orfani, bolnavi și străini. A zidit multe case pentru săraci și străini, nu numai în Roma, ci și în Ierusalim și la muntele Sinai, iar pe săracii Romei, avându-i scriși pe nume, adesea îi aducea la masa sa, slujindu-le el singur. Trecând odată prin piață, Sfântul Grigorie a descoperit o altă față a ticăloșiei omenești, neguţătoria de sclavi; și aflând că sunt din Britania și că sunt păgâni, i-a eliberat din robie, i-a botezat și a trimis în Britania cete de propovăduitori, care i-a adus la dreapta credință pe britani. Ca semn al încrederii lui în rugăciune, se spune că acest mare plăcut lui Dumnezeu l-a izbăvit, cu rugăciunile sale, pe împăratul Traian, din veșnicele munci, măcar că fusese împărat păgân și închinători la idoli. Că Sfântul, făcând rugăciuni pentru iertarea lui Traian împăratul, a auzit un glas de la Dumnezeu, zicând: "Rugăciunea ta am auzit-o și dau iertare lui Traian, dar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni." E vrednică de amintit și tradiția după care el ar fi fost acela care a întocmit, în Biserică, Liturghia darurilor înainte sfințite, care se face în zilele Postului mare. Învrednicit și cu darul scrisului de cărți, Sfântul Grigorie ne-a lăsat și multe scrieri, o adevărată comoară de învățături de folos duhovnicesc. Amintim dintre ele: "Tălmăcire la cartea lui Iov", "Tălmăcire la cartea lui Iezechiel" și o bogată culegere de scrisori. Dar cartea lui cea mai prețuită a fost "Fapte din viața sfinților care au trăit pe pământul Italiei" sau "Dialogul". E cartea care l-a făcut cunoscut în toată creștinătatea, și de la care a primit numele de "Dialogul." Deci, păstorind Biserica lui Dumnezeu treisprezece ani, șase luni și zece zile, Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul, pe vremea împărăției lui Foca tiranul, într-o zi de 12, a lunii martie.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul, 
despre Avachir monahul. 
      Să auzim înţelepciunea lui Dumnezeu, arătată în vase de lut și să ne minunăm. "Mirându-mă eu", zice Sfântul Ioan, "când petreceam acolo, într-o mânăstire de obște, de credința, de răbdarea și de neclintita stăruință a unora din cei de curând veniți, cu toate cercetările și ocările, uneori și prigonirile, care se făceau, nu numai de cel mai mare, ci, și, de cei foarte de jos și de pe urmă, am întrebat, pentru folosul și zidirea mea, pe un oarecare din frați, cu numele Avachir, care era de cincisprezece ani în mânăstire, pe care îl vedeam că este nedreptățit, aproape de toți, întrucât, acest frate era, din fire, prea puțin slobod cu limba. Și am zis către dânsul: "Frate Avachir, pentru ce te văd eu pe tine în fiecare zi gonit de la masă și de multe ori dormind nemâncat ?" Și a zis către mine: "Crede-mi mie, părinte, că părinții mei mă ispitesc să vadă de sunt bun de monah; că, nu întru adevăr fac ei astea. Iar eu, cunoscând scopul starețului și al celorlalți, rabd toate fără greutate. Și, iată, acum sunt cincisprezece ani, de când socotesc aceasta, că și ei, la intrarea mea aici, mi-au zis mie, că și la treizeci de ani, ispitesc pe cei ce se leapădă de lume. Și aceasta, cu dreptate este, părinte Ioan, că, fără de cercare, aurul nu se lămurește." Deci, după întoarcerea mea la mânăstire, viteazul acesta Avachir, după doi ani, s-a dus către Domnul, zicând aceasta părinților, când era să se săvârșească: "Mulțumesc, mulțumesc Domnului și vouă, pentru că, ispitit fiind de voi, spre mântuirea mea, am rămas neispitit de draci, iată, de șaptesprezece ani." Drept aceea, Păstorul cel drept Judecător, a poruncit ca Avachir să fie pus după vrednicie, ca un Mărturisitor, împreună cu Sfinții cei ce zăceau acolo.
Viaţa Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog
        Sfântul Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire. Sfântul Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sfântului Marcu Ascetul pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sfântului Marcu "Despre legea duhovnicească"(Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, "Fiul lui David, ai milă de mine(Luca18,38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9, 38). Sfântul Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!" Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa. În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina din jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el. I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sfântul Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sfântului Marcu Ascetul. La şapte ani după această viziune, Sfântul Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sfântului Simeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora. Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sfântul Simeon a fost trimis la mănăstirea Sfântului Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti. Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet. Prin anul 980, Sfântul Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sfântului Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii. Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sfânta Liturghie, câţiva călugări l-au atacat. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sfântul Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume. Prin anul 1005, Sfântul Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în FilocaliaTema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări: "Capitole teologice şi practice", "Tratat despre cele trei metode de rugăciune," şi un "Tratat despre credinţă." Mai mult, Sfântul Simeon era un adevărat poet creştin, scriind "Imnuri despre iubirea divină," care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde. Învăţăturile nepreţuite ale Sfântului Simeon despre tainele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de "Noul Teolog." Aceste învăţături nu au fost creaţia Sfântului Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sfântul Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina. În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale. Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sfântul Nicetas(Nichita) Stethatos.
 
Sursa:

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4