Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 2 martie 2017

Proloagele din 2 martie

Luna martie în 2 zile: pomenirea Sfântului, Sfințitului Mucenic Teodot Episcopul din Cirena Ciprului (+320).
     Acesta s-a născut creștin în Galatia din Asia Mică și a trăit în vremea păgânului împărat Licinius (307-324). Deprinzând din tinerețe înțelepciunea și faptele bune creștinești, Sfântul Teodot propovăduia cu multă însuflețire cuvântul Domnului și aducea pe mulți la credință. A mers până și în insula Ciprului, unde, pentru marea lui evlavie și pentru râvna cu care propovăduia credința, a fost ales Episcop în Cirena Ciprului. Și era atunci vreme de prigoană împotriva creștinilor și stăpân în Cipru era cruntul dregător Savin, iar Sfântul Episcop Teodot mustra, cu îndrăzneală, pe închinătorii la idoli, propovăduind că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Și dorea sufletul său să mărturisească, pătimind pentru Hristos. Deci, prins fiind și adus în fața dregătorului, acesta îl îndemna să lepede credința în Hristos și să se întoarcă la cinstirea idolilor. Dar Sfântul Teodot a mărturisit temeinicia credinței creștinilor și deșertăciunea închinării la idoli. Și a fost bătut și, întins pe lemn, i s-a strujit trupul gol cu ghiare de fier, de curgea sângele șiroaie din el. Iar, la îndemnul dregătorului, răspundea: "De-ar fi să-mi zdrobești toate oasele, nu voi înceta să mărturisesc că, numai credința în Hristos duce pe oameni la mântuire." Deci, a fost întins pe un pat de fier înroșit în foc și, bătându-i cuie în tălpi, l-au silit să alerge, dar Sfântul a rămas neclintit în credința sa. Și, fiind ținut în temniță, a rămas acolo, până când, venind marele Constantin la împărăție, acesta a dat poruncă să înceteze prigonirea creștinilor. Deci, fiind eliberat, Sfântul s-a întors la episcopia sa, păstorind, cu și mai aprinsă grijă și vrednicie, pe credincioșii săi, timp de încă doi ani de zile. Și așa s-a mutat la cer, în ziua de 2 martie, Sfântul Teodot, purtând îndoită cunună de mucenic și de arhiereu al lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă !
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Isihie, 
omul împărătesc (+303-305).
        Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian (308-313), fiind cel dintâi din oamenii palatului. Deci, poruncind împăratul, ca, tuturor creștinilor, care se găseau în oaste, să li se ia centurile, de nu se vor lepăda de Hristos, și, așa, să petreacă fără de cinste, mulți creștini au ales să viețuiască fără de cinste, decât, prin cinstea de la oameni, să-și piardă sufletele. Unul din aceștia era și Sfântul Isihie. De aceasta înștiințându-se, împăratul a poruncit să fie dezbrăcat de hainele de mare preț ce le purta și să îmbrace o haină de păr, proastă și fără de mâneci, și să petreacă cu rândaşii, spre necinstea și rușinea sa. Și, făcându-se aceasta, chemându-l pe el, împăratul îl întreba dacă nu se rușinează, fiind pogorât din cinstea magistraților, la acea necinstită petrecere. Iar el, zicând că cinstea cea de față este vremelnică, iar cinstea lui Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mijlocul râului Oronte, din Antiohia. Și așa și-a sfârșit viața.
       Acesta s-a născut în insula Naxos, din părinţi binecredincioşi, primind la botez numele Nicolae. Din fragedă pruncie a avut o aleasă înclinaţie spre cele duhovniceşti, fiind adesea găsit în paraclisul Sfântului Nicolae, aflat pe moşia părinţilor, unde, înfăşurat într-un cearşaf, petrecea timp îndelungat cântând toate cântările bisericeşti ştiute de dânsul. 
După adormirea tatălui său, pe când Nicolae avea 19 ani, se mută împreună cu mama şi sora sa în Atena, iar la vârsta de 28 de ani se căsătorește, dobândind un copil. În 1879, este hirotonit diacon, iar în 1884, preot. 
 
După plecarea soţiei sale la cele veşnice, vreme de 50 de ani a liturghisit zilnic, timp în care nu s-a îmbolnăvit niciodată, de la opt dimineaţa, până la două sau trei după-amiaza. Frânt de oboseală, mergea pe la casele celor apropiaţi ai săi şi se odihnea puţin, aşezat într-un fotoliu. Seara, la ora nouă, ajungea la una dintre biserici unde începea privegherea. Mânca în fiecare zi doar seara, iar în toate posturile mânca fără untdelemn. De praznice, cânta paraclisele lor până la Odovanie. 
 
Bucuria şi viaţa sa au fost să slăvească pe Dumnezeu ziua şi noaptea, să săvârşească Liturghii, privegheri, Vecernii, Paraclise, agheazmă, Sfinte Masluri, Parastase. Diferitele bisericuţe unde liturghisea Sfântul Părinte erau pentru mulţi mângâiere şi scăpare. 
 
Ani întregi purta cu sine pomelnicele primite în fiecare zi. Din nemăsurata sa iubire pentru cei trecuţi la cele veşnice, avea pomelnice îngălbenite de vreme, la care adăuga mereu altele, pe toate citindu-le cu purtare de grijă părintească, la fiecare Liturghie. Astfel, prin râvna sa, mulţi vor fi dobândit loc în Împărăţia Cerurilor. 
 
Ajuta familii nevoiaşe, văduve, orfani, mai ales pe văduvele tinere, deoarece sărăcia le împingea la stricăciune, tineri să-și plătească studiile. Şoferii de taxiuri îl duceau fără bani, ştiind că acela care îl ducea pe Sfântul Părinte se bucura de mult câştig în ziua aceea. 
 
Din tot ce făcea şi vorbea, se vedea că nu avea nici o idee despre sfinţenia sa, căci lacrimile pentru păcatele lui nu lipseau din ochii lui, deşi încerca să trăiască ascuns şi singur. 
 
Toate neajunsurile din partea oamenilor le primea cu îndelungă răbdare, tăcere şi rugăciune, Dumnezeu de multe ori săvârşind minuni cu nevoitorul său plin de simplitate. 
Astfel petrecu Sfântul Părinte o jumătate de veac, fără zgomot, neştiut de nimeni, însă avându-i în inima sa pe toţi, făcând din inima Atenei adevărată pustie şi umplând-o cu mireasma rugăciunii, precum sihaştrii de odinioară pustia. 
 
În anul 1932, Sfântul Nicolae Planas pleacă la cele veşnice, fiind înmormântat, iar la vremea rânduită fiind aflat nestricat, răspândind bună mireasmă şi săvârșind mulţime de minuni celor ce i se roagă cu credinţă. 
Trecerea sa în rândul sfinţilor s-a săvârșit la 23 iulie 1992.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Agaton. 
       Se povestește pentru ava Agaton că se silea să facă toate poruncile. Când trecea apa cu o corabie, el, cel dintâi, apuca lopata. Și când mergeau la dânsul frații, îndată după rugăciune, el cu mâna lui punea masa, că era plin de dragostea lui Dumnezeu. Avea și păzire mare în toate și zicea: "Fără de mare păzire, nu pășește omul la nici o faptă bună." Iar când a fost să se săvârșească, a rămas trei zile având ochii deschiși și nemişcându-se. Și l-au clătinat frații, zicând: "Ava Agaton, unde ești?" Și le-a zis lor: "Înaintea Judecății stau." Și i-au zis lui: "Dar și tu te temi, părinte?" El le-a răspuns: "M-am silit, cu adevărat, după a mea putere, să păzesc poruncile lui Dumnezeu, dar om sunt, de unde pot să știu, dacă a plăcut lucrul meu lui Dumnezeu?" I-au zis lui frații: "Dar nu nădăjduiești în lucrul tău, care este după Dumnezeu?" A zis bătrânul: "Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, că alta este judecata lui Dumnezeu și alta a oamenilor." Iar, când voiau să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: "Vă rog mult, nu mai grăiți acum cu mine, că n-am vreme." Și îndată s-a săvârșit cu bucurie. Că-l vedeau mișcându-se precum se sfiește cineva, când este primit cu cinste de prietenii săi cei iubiți.


Întru această zi, cuvânt al Sfântului Atanasie, 
ca să nu osândim pe cei ce greșesc. 
           Să ne aducem aminte fraților, de Domnul, Care zice: "Nu judecați, ca să nu fiți judecăți !" Și iarăși, de Apostolul, care ne învață pe noi, zicând: "Cel ce pare că stă, să se păzească, să nu cadă." Și iarăși: "Păzește-te pe tine, ca nu cumva să fii ispitit și tu." Că mulți la arătare au greșit, dar în taină s-au pocăit și iertare au dobândit și pe Sfântul Duh L-au primit. Deci, cei ce ni se par nouă că sunt păcătoși, la Dumnezeu, sunt drepți, pentru că păcatele lor le vedem, iar pocăința lor n-o vedem. Că și Filimon acela, măscăriciul din Egipt, numai un lucru mare de pocăință a făcut și a ajuns la măsura Sfântului Macarie, pustnicul. De aceea, de am vedea chiar cu ochii noștri pe cei ce greșesc, să nu-i osândim. Că zece pași depărtându-se cineva de la fața noastră, nu știm ce a făcut, față de Dumnezeu, sau de este Dumnezeu cu dânsul. Că Iuda vânzătorul, când se lumina spre joi, împreună cu Hristos era și cu ucenicii lui, iar tâlharul era între tâlhari și între ucigașii de oameni. Iar, după ce a venit ziua de vineri, Iuda s-a dus întru întunericul cel din afară, iar tâlharul, împreună cu Hristos, în Rai, s-a sălăşluit. Pentru aceea, nu se cade să osândim pe omul cel ce greșește, de vreme ce Domnul îl va judeca pe el. Iar toată judecata, Tatăl a dat-o Fiului. Drept aceea, cela ce judecă pe cei ce greșesc își risipește pentru sine dregătoria lui Hristos. Și unul ca acela este un antihrist, adică potrivnic al lui Hristos. Dar cine ar fi știut milostivirea cea multă a lui Dumnezeu, de n-ar fi arătat-o El singur oamenilor, primind pe păcătoșii ce se pocăiesc, precum pe desfrânata, pe vameșul, sau pe Manase cel spurcat, care, cincizeci și doi de ani, a slujit idolilor, iar, după aceea, într-un ceas, pocăindu-se, a dobândit iertare? Că, fiind închis într-o cușcă de aramă în Babilon înlăuntru cântându-și cântarea sa, îngerul Domnului a spart arama și, îndată, l-a scos și l-a dus în Ierusalim și cealaltă vreme a petrecut-o într-o pocăință. Dumnezeului nostru slavă !

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul, despre post, despre nepătimire și despre curăție. 
       Fraților și părinților, zilele acestea ale postului, față de cealaltă vreme a anului, se aseamănă cu un liman lin, către care, împreună, aleargă toți și în care află liniștea duhovnicească nu numai călugării, ci și mirenii mici și mari, conducători și supuși, împărați și preoți. Că și neamului întreg și la toată vârsta oamenilor, vremea aceasta a postului este folositoare și mântuitoare, în case, în orașe și în sate, încetează vrajba și tulburarea, și prisosesc slavosloviile, milosteniile și rugăciunile, prin care lin și milostiv Se face Dumnezeul nostru și împacă sufletele noastre și ne dă iertare de păcate. Și, cu adevărat așa este, dacă și noi ne vom întoarce către El, din toată inima noastră, cu frică și cu cutremur, căzând la El și făgăduind să lăsăm fiecare tot răul obicei, care ne stăpânește. Drept aceea, creștinii cei din lume au învățători, adică, pe arhiereii și păstorii lor, pe cei ce îi povățuiesc și îi învață pe ei. Că, precum cei care aleargă și se luptă, au trebuință de îndemnare, așa și cei ce postesc, au trebuință de îndemnul la îndrăznire și de mângâierea învățătorilor. Iar eu, de vreme ce mă aflu în mijlocul dragostei voastre, în loc de povățuitor și de eugumen, am datoria de a grăi câteva cuvinte despre acest hrănitor de suflet post. Deci, postul fraților, este înnoirea sufletului, că grăiește Apostolul: "Pe cât trupul slăbește și se veștejește cu osteneala postirii, cu atât sufletul se înnoiește din zi în zi și se face frumos și preastrălucit, cu frumusețea pe care ne-a dat-o nouă Dumnezeu, dintru început. Și de se face curat și frumos, prin post și prin pocăință, îl iubește și Dumnezeu pe el și locuiește întru el, precum grăiește și Domnul: "Eu și Părintele vom veni și lăcaș, în el, vom face."" Deci, de vreme ce astfel este vrednicia postului și atât de mare este darul lui, că ne face pe noi să fim lăcaș lui Dumnezeu, cu dreptate este, ca și noi să-l primim pe el cu multă bucurie și să nu ne întristăm, pentru bucatele lui cele sărace și proaste, cunoscând că Domnul nostru Iisus Hristos, în pustie, pe cei cinci mii de oameni, cu pâine și cu pește i-a hrănit, când a binecuvântat El cele cinci pâini și doi pești. Că de ar fi voit, putea să poruncească să se afle acolo tot felul de bucate. Dar, pentru ca să ne dea nouă pildă de înfrânare, ca, numai pe cele de nevoie să le căutăm, pentru aceea așa a lucrat. Deci, de vreme ce, acum, la început, lucru greu se pare să știți că, de vom arăta osârdie, și Dumnezeu ajutând, ne va fi nouă mai ușor, din zi în zi. Dar, de voim ca postul nostru să se facă adevărat și primit lui Dumnezeu, precum postind de bucate, așa să ne păzim și de tot păcatul sufletesc și trupesc, cum ne învață pe noi troparul, care grăiește: "Postul nu este numai, ca să facem depărtare de bucate, ci este înstrăinarea de toată patima păcatului." Să ne păzim de lenevire și trândăvire la slujba și la pravila noastră; mai presus de toate, de slava cea deșartă, de uneltitoarea pizmuire, de pomenirea de rău și de vrajbă, care sunt patimi ascunse, dar care omoară sufletul. Să ne păzim de păcatul cel rău al orânduirii de sine, adică să nu facem voile noastre. Că altceva nu iubește diavolul, decât să afle pe omul care nu întreabă pe altul, nici nu se sfătuiește cu cel ce poate să-l povățuiască pe el, spre fapta bună, că, atunci, vrăjmașul lesne îl înșeală pe chivernisitorul de sine și îl vânează și în cele pe care le are bune. Să luăm aminte, mai ales, spre pofta cea trupească, că și acum, când postim, șarpele, diavolul cel cu multe fețe, ne ispitește pe noi cu gândurile cele rele. Frumos a fost, la vedere, și bun, la mâncare, rodul păcatului, dar nici măcar atât nu este. Că, precum este o rodie, care pe din afară se vede frumoasă și, după ce o tai pe ea, nu afli nimic înlăuntrul ei, așa este și pofta trupului, care, se pare, că are dulceață, și după ce se face păcatul, se arată mai amară decât fierea, ca o sabie cu două ascuțișuri. Ceea ce a pătimit strămoșul Adam, fiind înșelat de diavol și gustând din roada neascultării, că, nădăjduind să afle viață, a aflat moartea, aceasta au pătimit-o toți cei care, de atunci și până astăzi, sunt înșelați de către șarpele cel vechi, cu poftele cele rele ale patimilor trupești. Că, diavolul este întuneric și se schimbă cu chipul și se arată ca un înger luminos; așa și răul, îl face bun, amarul, dulce, întunericul, lumină, urâtul, frumos și moartea, ca viața. Și cu acestea înșeală lumea și o trudește satana, descoperitorul răutății. Dar noi, fraților, să luăm aminte bine, să nu ne înșele și pe noi, cu meșteșugirile lui cele multe și viclene și să pătimim ca păsările, care, pentru mâncare, cad în lanțuri și în curse. Ci, să cercetăm bine, cu mintea noastră, amăgirile răutății și, după toată osteneala, vom cunoaște unde se ascunde răul și ne vom păzi de el. Pe deasupra acestora, să fim, încă întru cântări și în slujbe sârguitori. Să avem bine mintea noastră la citire; că, precum se hrănește trupul și crește cu hrana pâinii, așa și sufletul se hrănește cu cuvintele cele dumnezeiești. Să facem plecările genunchilor după puterile fiecăruia, în tot ceasul, după măsura ce ni s-a dat. Să lucrăm și lucrările mâinilor noastre, pentru că cel ce nu lucrează nimic, nu este vrednic nici să mănânce, precum grăiește Apostolul. Să ne îndreptăm unul pe altul, că unul, adică, este neputincios, iar celălalt, în toată puterea. Și să nu ne învrăjbim, numai ce este bun să facem, să fim dulci la vorbă, pașnici, îndurați și milostivi, blânzi, buni ascultători, plini de milă și de rodurile cele bune. Și pacea lui Dumnezeu să păzească inimile voastre și mintea și să ne învrednicească pe noi întru Împărăția Cerurilor, pentru Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursa:
http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor/viata-sfantului-nicolae-planas-ocrotitorul-celor-casatoriti

Niciun comentariu:

Părintele Cleopa despre rugăciune

Sursa: http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=1vLmKHpW2KQ

O Trisagios Ymnos - The Thrice Holy Hymn (Mount Athos Version)

Sursa: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-BpBgU-gUMA#!

Plânsul Călugărilor - 1

Plânsul călugărilor - 2

Plânsul călugărilor - 3

Sfânta Cruce

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=JjFXYy79Du0