Deci, sub cuvânt că tulbură cetatea, potrivnicii Sfântului l-au prins şi l-au adus înaintea dregătorului Satornin, om rău la suflet, care prigonea fără milă şi osândea la moarte pe cei neînduplecaţi. Şi-l îndemna dregătorul să se lepede de Hristos, îngrozindu-l cu chinurile ce îi stau înainte. Iar Vasile mărturisea că doreşte, mai degrabă, să moară stăpân pe credinţa liberă a cugetului său, decât să vieţuiască rob, încătuşat în rătăcirea închinării la idolii cei mulţi şi neputincioşi. La acest răspuns, îndată, a poruncit Satomin de l-au spânzurat pe Vasile de un lemn, l-au bătut de moarte, i-au strujit tot trupul, apoi, plin de răni şi sângerând, l-au aruncat într-o temniţă umedă şi întunecoasă. Iar voi, oameni nepricepuţi, spre cine nădăjduiţi, de nu vă temeţi de Dumnezeu, ci, în îngâmfare şi mândrie umblând, sufletul vostru rău îl pierdeţi cu zgârcenia. Pentru ce nu vă miluiţi pe voi singuri, o, nepricepuţilor oameni ? Să nu vă înşelaţi, zicând: "Acum să trăim bine, că mâine vom putrezi şi pământul, în pământ se va duce". Iar eu aceasta îţi zic ţie: "Dacă ai prieteşug cu pământul, atunci, îţi pierzi şi averea şi sufletul tău". Să înţelegem, fraţilor, că, dacă cineva aici este întristat, pentru sufletul său, acela, acolo, cu cerească slavă, va fi proslăvit. O, fraţilor, înfrânaţi-vă de prea mult saţiu şi de beţie şi astupaţi-vă urechile la auzul cuvintelor de ruşine şi opriţi-vă mâinile de la jefuire. Şi picioarele noastre să le facem să alerge spre biserică şi să fim milostivi şi darnici la săraci şi, cu pocăinţă, să strigăm, căzând către Domnul Dumnezeu, căci aţi auzit de ocara Răstignirii, pe care a răbdat-o Făcătorul, de la robii Săi. Iar noi, oamenii, spre lucruri bune suntem făcuţi şi pentru ce să nu răbdăm înfruntări ? Părinţilor şi fraţilor, maicilor şi surorilor, să nu grăim acest cuvânt. Iată, noi ne-am trecut anii şi nu putem să plecăm genunchii noştri la metanii. O, bătrânilor, vouă vă sunt gata răspunsurile, deci, să nu vă leneviţi de mântuirea voastră. O, fraţilor tineri, o, surorilor, să nu vă slăbiţi, zicând: "Tineri suntem acum, să mâncăm şi să bem şi să ne veselim, iar mâine dimineaţă ne vom pocăi". O, fraţilor, nu ştiţi, oare, că, precum soarele usucă roua, aşa şi tinereţea voastră se slăbeşte, prin faptele cele rele ? O, omule, când dormi, oare simţi pe tâlharul ce vine la casa ta ? Aşa, nici aceasta nu o ştii: când, adică, va veni îngerul şi-ţi va răpi sufletul şi nepregătit fiind, vei începe, atunci, fără de nici un folos, a te căi. Deci, până ce avem vreme, fraţilor, să vieţuim cu fapte bune, făcând poruncile lui Dumnezeu, ca Împărăţia Cerească să o primim.
despre ava Serapion, de la Paladie.
Un bărbat egiptean, anume Serapion, cu porecla Sindonie, fiindcă, niciodată, altă haină nu purta, decât un "Sindon", adică o haină, care aşa se numeşte, la toată fapta bună iscusindu-se desăvârşit, cu neagoniseala pe mai toţi i-a întrecut. Pentru care, nici în chilie nu a putut să se liniştească, ca să nu se înstrăineze cu mintea, sau să aibă ceva al său. Ci, umblând, aşa îşi petrecea viaţa, nimic altceva neavând decât numai sindonul, pe care îl purta. Acest bărbat, printr-un pustnic cunoscut, s-a vândut pe sine, într-o cetate, la un măscărici elin, pentru douăzeci de galbeni, pe care îi păstra la el. Deci, el slujea măscăriciului şi femeii lui şi casei acestora, cu silinţă mare şi cu îndemânare, nimic alta nemâncând, decât pâine şi apă şi hrănindu-şi mintea, neîncetat, cu citirea Sfintelor Scripturi. Deci, petrecând cu dânşii vreme îndelungată, iar, când era timpul, vorbindu-le despre creştinătate, întâi, pe măscărici l-a lămurit, apoi, pe femeie, după aceea, şi toată casa lui. Şi, fiind botezaţi, au încetat să mai joace în piaţa oraşului. Deci, după ce au venit la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, Serapion era rugat mult, de către stăpân, care îi zicea lui: "Vino, frate, să te eliberăm, fiindcă tu, din robie, ne-ai slobozit pe noi". Atunci le-a zis: "Fiindcă a lucrat Dumnezeul meu şi voi împreună aţi lucrat şi s-au mântuit, prin sine, sufletele voastre, de acum, vă voi descoperi vouă taină. Eu, fiind pustnic liber, de neam egiptean, şi făcându-mi-se milă de voi, care petreceaţi cu multă rătăcire, m-am vândut pe mine rob vouă, ca voi, slobozindu-vă din mari păcate, să vă mântuiţi. Deci, de vreme ce, ceea ce a voit, a făcut Dumnezeu, mă voi duce, ca şi altora să le ajut". Acestea zicând, le-a dat aurul lor. Iar ei nu voiau să-l ia şi îl îndemnau pe el să dea săracilor aurul, şi ziceau: "Arvună de mântuire ni s-a făcut nouă". Iar el le-a zis: "Voi daţi-l, fiindcă al vostru şi este, că eu bani străini nu dăruiesc săracilor". Iar ei, luând aurul, îl rugau pe el, zicând să rămână cu dânşii şi încredinţându-l: "Te vom socoti ca pe un părinte şi stăpân al sufletelor noastre, de acum înainte". Iar, după ce l-au rugat mult şi n-au putut să-l înduplece, îl pofteau, măcar în fiecare an să-i cerceteze pe dânşii. Deci, luându-şi ziua bună de la dânşii, s-a dus de acolo în Lacedemonia şi, aflând pe un oarecare din cei dintâi ai cetăţii, că este maniheu cu credinţa, împreună cu toată casa lui, iar că celălalt este bărbat îmbunătăţit şi evlavios, la acesta, iarăşi, printr-un alt om, s-a vândut pe sine. Şi vreme de doi ani depărtându-l pe dânsul de rătăcire şi toată casa lui, i-a adus la dreaptă credinţă. Apoi, lăsându-i şi pe aceştia, înconjura lumea, făcând bine oamenilor, pe cât putea. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-sfintit-mucenic-vasile-preotul-din-ancira
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu